Reamintire cateva noţiuni de anatomie si fiziologie ...

Aparatul respirator este format din totalitatea organelor care contribuie la

realizarea schimburilor de gaze dintre organism și mediul extern. În plus, prin partea
superioară a cavităţii nazale la nivelul mucoasei olfactive se percepe mirosul, iar
laringele, un alt segment al aparatului respirator, datorită corzilor vocale
inferioare,realizează fonaţia.
Aparatul respirator este alcatuit din:
 caile respiratorii, organe care au rol în vehicularea aerului ;
 cavitatea nazală și faringele formează caile respiratorii superioare,
 laringele, trahea și bronhiile - caile respiratorii inferioare.
 plamânii,organe la nivelul carora are loc schimbul de gaze (oxigen și dioxid de
carbon).

PLĂMẦNII
Plămânii reprezintă principalele organe ale aparatului respirator și sunt situaţi în
cavitatea toracică, deasupra diafragmului. Ei au forma unor jumataţi de con secţionat
de la vârf spre bază, masa medie a celor doi plamani fiind de 1300 g.
Lobii plamanului drept (superior, mijlociu, inferior) sunt delimitaţi de două
fisuri, în timp ce lobii plămănului stâng (superior și inferior) sunt delimitaţi de o fisură.
Fiecare lob este alcatuit din segmente, care reprezintă unitaţiile anatomice,
funcţionale și clinice ale plămânului.
Fiecare segment este format din lobul, unitaţiile morfofuncţionale ale
plamânilor, care au forma piramidei, cu bază spre suprafaţa plamânilor, iar vârful
suspendat de o bronhie supra- lobulară ,îndreptat spre hil.
În jurul lobului se află ţesut conjunctiv bogat în fibre elastice, celule conjunctive
și celule macrofage.
Lobulul pulmonar este constituit din: bronhiolă respiratorie →canale alveolare
→alveole pulmonare →împreună cu vase de sânge limfatice, fibre motorii nervoase și
senzitive.
Alveola pulmonară – peretele alveolar este format dintr-un epiteliu, sub care se
gasește o bogată reţea capilară care provine din ramificaţiile arterei pulmonare (ce aduc
sange venos din ventriculul drept).
Suprafaţa epiteliului alveolar este acoperită cu o lamă fină de lichid numită surfactant.
Surfactantul
• Structură: surfactantul are în structură celule secretoare.
• Importanţă – Scade travaliul muscular → Scade reculul elastic pulmonar la volume
mici → Menţine echilibrul alveolar → Stabilizează expirul
 Inervaţia plămânului este realizată de SNV printr-un plex pulmonar anterior și
altul posterior .
Inervaţia este :
 motorie, asigurată de simpatic (fibre postganglionare) și parasimpatic (nervul vag)
Simpaticul are acţiune :→bronhodilatatoare și vasodilatatoare →relaxează musculatura
bronșică
Parasimpaticul are acţiune :→bronhoconstrictorie→vasoconstrictorie →hipersecreţie
de mucus
 senzitiva; anexată simpaticului și parasimpaticului.
Cele mai multe fibre senzitive sunt în legatură cu nervul vag.

Mecanismul respiraţiei
Respiraţia= funcţia prin care se asigură aportul de oxigen necesar organismului
și se elimină dioxidul de carbon în mediu .
Plămânul urmează în mod pasiv mişcările cutiei toracice. Schimburile dintre aerul
atmosferic şi cel alveolar se face pe seama diferenţei de presiune în inspir şi expir.
Factorii care contribuie la ventilaţia pulmonară sunt:
 mişcările cutiei toracice – expansiune în expir şi retracţie în inspir;
 elasticitatea toracelui care permite revenirea la starea iniţială după ce contracţia
musculaturii este urmată de relaxare în inspir;
 presiunea negativă intrapleurală care în starea de repaus a plămânilor este mai mică
decât cea atmosferică cu 5-6 mm Hg.

Fiziologia respiraţiei
Respiraţia reprezintă una din funcţiile esenţiale ale organismelor vii, prin care se
realizează aportulO2 din mediul extern până la nivel celular, în paralel cu eliminarea în
atmosferă a CO2 rezultat din metabolismul celular.
Aceste schimburi se desfăşoară în mai multe etape, strâns corelate, într-o strictă
succesiune:
 ventilaţia pulmonară,
 difuziunea şi schimbul de gaze la nivelul membranei alveolo-capilare,
 transportul gazelor în sânge şi respiraţia celulară.

A. Ventilaţia pulmonară.
Ventilaţia pulmonară este procesul prin care se realizează circulaţia alternativă a
aerului între mediul ambiant şi a alveolelor pulmonare, antrenând astfel pătrunderea
aerului bogat în O2 în alveole şi eliminarea CO2 către exterior.
În mecanica respiratorie se întâlnesc două faze:
 Introducerea aerului în plămâni (inspirul)
 Eliminarea aerului din plămâni (expirul)

INSPIRUL- este un act motor activ determinat de contracţia mușchilor

inspiratori ,care modifică volumul cutiei toracice în toate cele trei diametere
Modificarea diametrului vertical este condiţionată de acţiunea mușchiului
diafragm ,care prin contracţie se orizontalizează ,ceea ce conduce la creșterea
vulumului cutiei toracice .Modificarea diametrului transversal și anteroposterior este
condiţionată de ridicarea coastelor și sternului prin acţiunea mușchilor intercostali
externi .Diametrul anteroposterior este modificat prin ridicarea coastelor I-V ,iar cel
transversal prin ridicarea și rotaţia în afară a coastelor VI-XII .
EXPIRUL - reprezintă mişcarea de sens contrar inspiraţiei, în cursul căreia are loc
revenirea la volumul iniţial a cutiei toracice şi a plămânului. În condiţii de repaus,
expiraţia este un act pasiv ce nu necesită contracţia musculaturii respiratorii. Revenirea
la volumul iniţial al cutiei toracice şi plămânului este consecinţa elasticităţii cartilajelor
cosale şi a ligamentelor toracice, în prima fază şi a elasticităţii parenchimului
pulmonar, în ultima fază.
Prin observaţii, s-a constatat că mişcările respiratorii nu se produc la toţi indivizii la fel
stabilindu-se trei tipuri respiratorii:
 respiraţie de tip costal superior, întâlnită la femei;
 respiraţie de tip costal inferior, întâlnită la bărbaţi;
 respiraţie de tip abdominal, întâlnită la copii şi sportivi; acest tip este cel mai
economicos
Ritmul (frecventa respiratorie) - este in mod normal,de 16-18 respiratii pe minut.
Atat amplitudinea miscarilor respiratorii ,cat si frecventa se adapteaza la nevoile de
oxigen ale organismului si la cantitatea de bioxid de carbon acumulata in urma
oxidarilor celulare.

În timpul unui inspir normal ,în plămâni intră o cantitate de cca 500 cm3 de aer și tot
atât este eliminată printr-un expir liniștit ,acesta fiind volumul expirator curent .
Pe lânga cei 500 cm3 de aer respirat curent, printr-o inspiratie forţată se mai pot
introduce în plămâni înca 1500 cm3 de aer, numit volum inspirator de rezervă.
Printr-o expiratie forţată ce urmează imediat unei expiraţii liniștite, se poate elimina din
plămâni cantitatea de 1500 cm3 de aer denumit volum expirator de rezervă. Suma
celor trei valori, adică: volumul respirator curent, volumul inspirator de rezervă și
volumul expirator de rezervă constituie capacitatea vitală care este situată la nivelul a
3.500- 4.500 cm3 de aer. Această valoare oscilează în funcţie de vârstă, sex, gradul de
dezvoltare fizică și activitate depusă.
După expiraţia fortata efectuata în urma unei inspiratii profunde, în plămâni mai rămân
aproximativ 1.500 cm3 de aer, numit volum rezidual .
Capacitatea vitală împreună cu volumul rezidual formează capacitatea pulmonară
totală care are în mod normal o valoare de 4.500-5.000 cm3 de aer

Debitul respirator reprezintă cantitatea de aer ventilată de plămâni în timp de un

minut în condiţii de repaus şi poate fi obţinut prin produsul dintre volumul curent şi
frecvenţa ventilaţiei.
Astfel, la un adult la care volumul curent este de 500 ml, iar frecvenţa respiratorie este
12 cicluri/min, debitul ventilator va fi de 6 l.
În efortul fizic debitul ventilator creşte la 80-100 l/minut; volumul de aer care poate fi
respirat într-o perioadă de timp prin respiraţii voluntare cu amplitudine şi frecvenţă
maximă reprezintă debitul respirator maxim şi are valoare de 180-200 l/minut.

B. Schimbul de gaze la nivelul plămânilor.

La nivelul plămânului are loc, în permanenţă, un schimb de gaze între aerul din alveole
şi gazele dizolvate în sângele venos ce ajunge la acest nivel pe calea vaselor capilare.
În cadrul acestui schimb oxigenul trece din aerul alveolar în sângele venos, iar CO2
aflat în exces în sângele venos, trece în aerul alveolar. Deci la plămâni sângele încărcat
cu CO2 se oxigenează prin procesul de hematoză , părăsind plămânii prin venele
pulmonare. Difuziunea gazelor se face în virtutea gradientului de presiune parţială a
oxigenului şi a CO2 pe de alta parte şi de alta a membranei alveolo-capilare. Sângele
sosit prin artera pulmonară este încărcat cu CO2 având o presiune parţială de 47mm
Hg. În aerul alveolar, CO2 are o presiune parţială de numai 40 mm Hg. Conform
legilor fizice, CO2 va difuza de la presiunea mai mare din capilare la presiunea mai
mică din aerul alveolar. În aerul alveolar O2 se găseşte sub o presiune parţială de 100
mm Hg iar în sângele capilar are 40 mm Hg şi va difuza deci din aerul alveolar în
sângele capilar.