Anul 1848 a reprezentat anul revoluţionar în întreaga Europă; pentru spaţiul românesc s-a dorit

reformarea societăţii după modelul revoluţiilor europene.

1. Cauzele declanşării revoluţiei române de la 1848:

– determinante sunt: cauzele interne – menţinerea relaţiilor feudale; suzeranitatea Imperiului

Otoman (în Moldova şi Ţara Românească) şi a Imperiului Habsburgic (în Transilvania),
protectoratul Imperiului Ţarist (în cazul Moldovei şi al Ţării Româneşti); statutul de dependenţă
al ţăranilor; pluralismul statal (existenţa celor trei state româneşti; nemulţumirea tuturor
categoriilor sociale din Ţările Române faţă de condiţiile politice şi economice existente.

– conjuncturale/ocazionale: revoluţia declanşată în Europa.

Nicolae Bălcescu, în Mersul revoluţiei în istoria românilor, afirmă că „revoluţia europeană a

fost ocazia, iar nu cauza revoluţiei române”.

Intectualii liberali paşoptişti recunoşteau în Europa occidentală un model politic şi cultural demn
de urmat.

2. Obiective:

– naţionale: eliberarea Ţărilor Române de sub dominaţia străină: unirea (în prima etapă
Moldova şi Ţara Românească, în a doua etapă unirea cu Transilvania);

– sociale: eliberarea ţăranilor din dependenţă şi împroprietărirea acestora cu pământ;

– liberale: drepturi şi libertăţi cetăţeneşti (libertatea persoanei, libertatea presei, egalitate în faţa
legii, desfiinţarea pedepselor corporale).

3. Acţiuni ale românilor la 1 848:

– organizarea şi desfăşurarea adunărilor populare (Iaşi, hotel Petersburg 27 martie; Blaj, Câmpia
Libertăţii: aprilie – prima adunare, 3-5 mai – a doua adunare, septembrie – a treia adunare; Islaz:
9 iunie; Bucureşti: 13 iunie; Lugoj: 15 iunie). Semnificaţia adunărilor populare: prezentarea
programelor revoluţiei, cunoaştererea conducătorilor revoluţiei de către participanţii la adunări,
depunerea juramântului de credinţă, caracterul plebiscitar al adunărilor populare;

– intervenţia domnitorului Mihail Sturdza (în Moldova) cu forţa militară determină continuarea
acţiunilor prin mişcările sociale şi participarea unor revoluţionari moldoveni la acţiunile din
Transilvania şi elaborarea sub influenţa programului de la Blaj a unui nou program, la Braşov;

– în Ţara Românească s-a format Comitetul revoluţionar, cu scopul organizării unei revolte
armate; formarea şi preluarea puterii de către guvemul provizoriu care a urmărit
promovarea/adoptarea unor reforme (desfiinţarea privilegiilor boiereşti, desfiinţarea cenzurii,
înfiinţarea Comisiei de împroprietărire) şi înfiinţarea unor noi instituţii.

4. Programele revoluţiei:

– Moldova: Iaşi (27 martie 1848), Petiţia Proclamaţie (V. Alecsandri, Al.l. Cuza. Gr. Cuza);

– Transilvania: Blaj (3-5 mai 1848), Petiţia Naţională (Simion Bămuţiu);

– Revoluţionari moldoveni: Braşov (12 mai 1848), Prinţipiile noastre pentru reformarea
patriei (C. Negri, V. Alecsandri);

– Ţara Românească: Islaz (9 iunie 1848), Proclamaţie (I. Heliade-Rădulescu);

– Bucovina: Cernăuţi (20 mai 1848), Petiţia Ţării (Eudoxiu Hurmuzachi);

– (august 1848), Dorinţele Partidei Naţionale din Moldova (M. Kogălniceanu).

Prevederi comune Programelor de la 1848

Aspecte naţionale:

– recunoaşterea naţiunii române având la bază principiul libertăţii, egalităţii şi fratemităţii (Blaj,
Bucovina: Petiţia Ţării, şi Lugoj);

– unirea Moldovei cu Valahia („într-un singur stat neatârnat românesc” – Braşov; „cheia de
boltă fără de care s-ar prăbuşi tot edificiul naţional” – Cernăuţi, M. Kogălniceanu).

Aspecte sociale:

– eliberarea şi împroprietărirea ţăranilor (fără despăgubire: Blaj şi Braşov; prin despăgubire:

Islaz, Lugoj; „grabnica îmbunătăţire a stării locuitorilor săteni” – Iaşi).

Modernizarea statului şi drepturi şi libertăţi cetăţeneşti:

– desfiinţarea vechilor adunări şi înfiinţarea unor adunări (generale, naţionale) compuse din
reprezentanţi ai tuturor stărilor (categoriilor sociale) (Iaşi, Blaj, Islaz, Bucovina – Petiţia Ţării);

– desfiinţarea vechilor gărzi şi înfiinţarea gărzilor naţionale în reprezentarea tuturor categoriilor

sociale (Iaşi, Blaj, Islaz);

– reorganizarea învăţământului (învăţământ românesc în teritoriile unde nu era recunoscută

naţiunea română): Iaşi, Blaj, Islaz, Cernăuţi – Dorinţele Partidei Naţionale din Moldova);

– egalitatea politică, libertatea tiparului, libertatea persoanei, desfiinţarea cenzurii (Iaşi, Blaj,
Islaz, Cernăuţi – Dorinţele Partidei Naţionale din Modova, Braşov, Cernăuţi – Petiţia Ţării).
Prevederi specifice:

– Iaşi: „Sfânta păzirea a Regulamentului Organic“ (aspect naţional – determinat de teama

unei intervenţii armate a Rusiei);

– Blaj: „Naţiunea română răzimată pe principiul libertăţii, egalităţii şi fraternităţii,

pretinde independenţa sa naţională„; recunoaşterea limbii române ca limbă oficială şi a religiei
ortodoxe; respingea anexarea Transilvaniei la Ungaria (aspect naţional);

– Islaz: „Independenţa administrativă şi legislativă a Ţării Româneşti (…) şi neamestec al

niciunei puteri din afară, în cele dinăuntru ale sale” (aspect naţional);

– domn responsabil, ales pe cinci ani, şi căutat în toate stările societăţii (regim republican);

– Braşov şi Cemăuţi – Dorinţele Partidei Naţionale din Moldova: problema unirii Moldovei cu
Valahia, posibil de luat în considerare datorită caracterului neoficial al celor două programe.

Cauze care au împiedicat înfăptuirea programelor revoluţionare în spaţiul românesc:

– în Transilvania, Dieta de la Cluj a votat anexarea Transilvaniei la Ungaria (18 mai l848);

– septembrie 1848: la a treia Adunare de la Blaj se votează o rezoluţie prin care se protestează
împotriva „uniunii” Transilvaniei cu Ungaria;

– se trece la organizarea politico-administrativă şi militară a Transilvaniei: 15 prefecturi şi 15

legiuni, organe politico-administrative şi militare care trebuiau să constituie instituţiile
autoguvemării naţionale;

– declanşarea războiului civil, în care au fost implicaţi şi românii, luptând alături de armatele
austriece împotriva trupelor revoluţionare maghiare; revoluţionarii români nu s-au subordonat
deplin politic şi militar armatei irnperiale;

– în martie 1849, noua Constituţie a Imperiului Habsburgic recunoştea autonomia Transilvaniei

şi admitea existenţa naţională a românilor;

Urmări:

-guvemul maghiar a apelat la generalul polonez Iosif Bem ca să conducă armata maghiară; mare
parte din Transilvania este cucerită, (mai puţin munţii Apuseni, zonă organizată de Avram
Iancu); se declanşează represiunea împotriva românilor, prin organizarea tribunalelor de sânge”;

– în prima jumătate a anului 1849 se duc tratative româno-maghiare; tratativele purtate de Lajos
Kossuth şi Nicolae Bălcescu se concretizează în Proiectul de pacificare de la Seghedin, prin
care se recunoşteau unele drepturi pentru români: folosirea limbii române în administraţia
comitatelor cu majoritate românească, independenţa bisericii ortodoxe.
Rămânea însă valabilă unirea (anexarea) Transilvaniei la Ungaria.
Înţelegerea şi colaborarea dintre cele două revoluţii, maghiară şi românească, s-a realizat prea
târziu pentru că, la 13 august 1849, la Şiria (lângă Arad), armata maghiară a capitulat;
înfrângerea revoluţiei maghiare s-a realizat în contextul intervenţiei forţelor militare ale
Imperiului Habsburgic sprijinit de Imperiul Ţarist.

– în Ţara Românească, intervenţia străină (Imperiul Otoman şi Imperiul Tarist) are ca urmare
înlocuirea guvernului provizoriu cu locotenenţa domnească (organ colectiv provizoriu cu rol
politico-administrativ, care exercita atribuţiile conducătorului în condiţiile în care scaunul
domnesc era vacant sau domnitorul nu se afla în ţară), din care făceau parte I. Heliade
Rădulescu, Nicolae Golescu şi Christian Tell; locotenenţa domnească este înlocuită cu un
caimacam (locţiitor al domnitorului);

– Armata otomană a intrat în Bucuresti (13 septembrie 1848), punând capăt revoluţiei în Ţara
Românească.