Dreptul comerţului internaţional

constituie ansamblul normelor de drept

care reglementează raporturile de
comerţ internaţional şi de cooperare
economică şi tehnico-ştiinţifică, stabilite
între participanţii la comerţul
international. Caracterul internaț ional
presupune existenţa unui element de
extraneitate în cadrul raportului juridic
de drept al comerţului internaţional. Nu
orice element de extraneitate prezent
întrun raport juridic este de natură să
confere acestuia caracterul
internaţionalităţii. De exemplu, în
practica internaţională se consideră, că
pentru caracterul internaţional al unui
raport juridic cetăţenia părţilor, ca
element de extraneitate, este irelevant.
În schimb, dacă sediul sau domiciliul
părţilor se află în state diferite, având
deci caracter de extraneitate, această
împrejurare, de regulă, este luată în
considerare pentru determinarea
caracterului internaţional al contractului
respectiv. Izvoarele interne sunt: a) legile
interne (care conţin reglementări ale
raporturilor comerciale); b) uzanţele
comerciale interne. Legile interne
cuprind: a) Constituţia şi legile
constituţionale: Constituţia Republicii
Moldova: art. 8, 9, 126, 127, 128, 129. b)
legile organice: Codul Civil al Republicii
Moldova; Izvoarele internaţionale sunt:
a) convenţiile ș i tratatele internaţionale;
b) uzanţele comerciale uniforme
internaţionale; Convenţiile
internaţionale pot fi bilaterale sau
multilaterale. Printre convenţiile
internaţionale bilaterale se numără, ca
exemplu, acordurile privind evitarea
dublei impuneri şi prevenirea evaziunii
fiscale, cu privire la impozitele pe venit
şi pe capital, semnate de Republica
Moldova cu alte state. Convenţiile
internaţionale multilaterale de bază
sunt: Convenţia de la Viena privind
vânzarea internaţională de mărfuri din
11 apriie 1980; Convenţia de la Roma
din 1980 asupra legii aplicabile
obligaţiilor contractuale; Convenţia
Europeană de arbitraj comercial
internaţional din 21 aprilie 1961;
Convenţia de la Varș ovia reglementând
raporturile ce decurg din contractul de
expediţie sau în legătură cu acesta din
1956;
Arbitrajul comercial internaţional este
modalitatea specifică de soluţionare a
litigiilor din comerţul internaţional
caracterizată prin următoarele trăsături:
a) Temeiul competenţei arbitrilor îl
constituie convenţia de arbitraj (acordul
părţilor); b) Arbitrii sunt persoane
particulare, adică nu sunt funcț ionari
publici cum sunt judecătorii, astfel
oricine poate să fie arbitru; c) Hotărârea
pronunţată este, de principiu, una
definitivă şi irevocabilă.
Vânzarea - cumpărarea este un contract
prin care părţile, vânzător şi cumpărător,
se obligă, reciproc, să transmită
proprietatea unui bun în schimbul unui
preţ.
Contractul de asigurare este definit ca
un act juridic prin care asiguratul se
obligă să plătească o primă
asigurătorului, iar acesta să ia asupra sa
riscul producerii unui anume eveniment,
obligându-se ca la producerea
evenimentului să plătească asiguratului
sau unei terţe persoane,denumită
beneficiar, o indemnizaţie (despăgubire
sau sumă asigurată) în limitele convenite
Contractul internaț ional de transport
auto de mărfuri este un contract de
transport de mărfuri pe ș osele, efectuat
cu titlu oneros, cu vehicule, atunci când
locul primirii mărfii de la expeditor ș i
locul predării lor destinatarului sunt
situate în ț ări diferite, dintre care cel
puț in una este parte contractantă,
independent de domiciliul sau sediul ș i
de naț ionalitatea părț ilor contractante.
Contractele comerciale internaţionale,
fiind acorduri de voinţă între două sau
mai multe
subiecte ce aparţin ordinii juridice
naţionale sau ordinii juridice
internaţionale, participante la comerţul
internaţional, la fel ca şi contractele
civile, presupun existenţa în cumul a
următoarelor elemente: capacitatea
juridică a părț ilor; consimţământul părț
ilor; obiectul contractului cauza
contractului;
Condiţiile ofertei
În conformitate cu art.2.1.2 al
Principiilor UNIDROIT vizând contractele
comerciale internaţionale, întitulat
„definiţia ofertei”, o propunere de a
încheia un contract va constitui o ofertă
numai atunci când va fi suficient de
definită şi va exprima intenţia
ofertantului de a se obliga din punct de
vedere juridic în cazul unei acceptări.
Pentru a putea fi considerată ofertă,
propunerea de contractare trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii
cumulative: Oferta trebuie să fie fermă;
se are în vedere că oferta trebuie să fie
dată în stare de angajament juridic
(animo contrahendi negotii). Astfel, o
propunere pentru încheierea unui
contract constituie o ofertă dacă este
suficient de clară şi dacă indică intenţia
ofertantului de a fi ţinut de aceasta în
cazul acceptării. Cu cât mai detaliată
este propunerea cu atât mai mari sunt
şansele ei de a fi considerată ca ofertă;
Să fie precisă şi completă; este necesar
ca oferta să conţină suficiente detalii
referitoare la toate elementele
contractului spre al cărui perfectare
tinde, astfel încât încheierea acestuia să
devină posibilă prin simpla acceptare a
ei; se consideră că o ofertă întruneşte
această condiţie dacă, de exemplu
determină mărfurile explicit sau implicit,
cantitatea şi preţul ori conţine alte
indicaţii în temeiul cărora se pate face
determinarea lor. Să fie adresată uneia
sau mai multor persoane determinate.
Este necesar ca oferta să fie adresată
persoanei sau persoanelor cu care
ofertantul intenţionează să perfecteze
contractul. Conform art.681, alin.3 Cod
Civil al R. Moldova „o propunere
adresată uni cerc nedeterminat de
persoane (ofertă publică) este o
chemare la ofertă dacă această
propunere nu conţine nici o manifestare
expresă a voinţei de a fi legat prin
acceptare”. Astfel, în epoca modernă în
care dezvoltarea comerț ului internaț
ional a cunoscut o amplificare ș i
diversificare deosebită, propunerile
adresate publicului, anunț urile în ziare,
în reviste de specialitate la radio,
televiziune sau pe internet, prezentările
la expoziț ii ș i târguri internaț ionale
etc., constituie o ofertă publicitară, adică
fără angajament. Aceeaşi semnificaţie o
are şi trimiterea de către firmele de
profil a unor prospecte, mostre,
cataloage, tarife cu preţurile curente,
facturi pro forma sau alte documente de
publicitate similare, cu excepț ia cazului
în care expeditorul face o menț iune
expresă în acest sens