Sisteme comandate cu microcontroller

Un microcontroller este un microcircuit care încorporează o unitate centrală (CPU) şi o

memorie împreună cu resurse care-i permit interacţiunea cu mediul exterior.Resursele integrate
la nivelul microcircuitului ar trebui să includă, cel puţin, următoarele componente:

 unitate centrală (CPU), cu un oscilator intern pentru ceasul de sistem;

 memorie locală tip ROM/PROM/EPROM/FLASH şi eventual una de tip RAM; un sistem
de întreruperi;
 I/O - intrări/ieşiri numerice (de tip port paralel);
 un port serial de tip aşincron şi/sau şincron, programabil;
 un sistem de timere – temporizatoare/numărătoare programabile;

Toate aplicaţiile în care se utilizează microcontrollere fac parte din categoria aşa ziselor
sisteme încapsulate-integrate, la care existenţa unui sistem de calcul încorporat este (aproape)
transparentă pentru utilizator.

Pentru ca utilizarea lor este de foarte ori sinonimă cu ideea de control, microcontroller –
ele sunt utilizate maşiv în robotică şi mecatronică.Printre multele domenii unde utilizarea lor este
practic un standard industrial se pot menţiona:

 în industria de automobile (controlul aprinderii/motorului, climatizare, diagnoză, sisteme

de alarmă, etc.);
 în aşa zisa electronică de consum (sisteme audio, televizoare, camere video şi
videocasetofoane, telefonie mobilă, GPS-uri, jocuri electronice, etc.);
 în aparatura electrocasnică (maşini de spălat, frigidere, cuptoare cu microunde);

Cateva caracteristici al unui microcontroller sunt urmatoarele:

 complexitatea scăzută a circuitelor precum şi a aplicaţiilor soft;

 prezenta unor circuite periferice şi de intrare/ieşire extrem de elaborate;
 ofertă extrem de largă în ce priveşte performănţele şi la un preţ de cost scăzut;
 4.2 Structura Hardware
4.2.1 Introducere

Arduino este o companie open-source care produce atât plăcuțe de dezvoltare bazate
pe microcontrolere, cât și partea de software destinată funcționării și programării acestora. Pe
lângă acestea include și o comunitate uriașă care se ocupă cu creația și distribuirea de proiecte
care au ca scop crearea de dispozitive care pot sesiza și controla diverse activități sau procese în
lumea reală.
Proiectul este bazat pe designul plăcilor cu microcontroler produse de câțiva furnizori,
folosind diverse tipuri de microcontrolere. Aceste plăci pun la dispoziția utilizatorului pini I/O,
digitali și analogici, care pot fi interfațați cu o gamă largă de plăcuțe numite scuturi (shield-uri)
și/sau cu alte circuite. Plăcile au interfețe de comunicații seriale, inclusiv USB pe unele modele,
pentru a încărca programe din calculatorele personale. Pentru programarea microcontrolerelor,
Arduino vine cu un mediu de dezvoltare integrat(IDE) bazat pe proiectul Processing, care
include suport pentru limbaje de programare ca C și C++.
Primul Arduino a fost lansat în 2005, având ca țintă asigurarea unei soluții ieftine și
simple pentru începători și profesioniști spre a crea dispozitive capabile să interacționeze cu
mediul, folosind senzori și sisteme de acționare. Cele mai comune exemple sunt dispozitivele
pentru utilizatorii începători precum: roboții simpli, termostatele și/sau detectoarele de mișcare.
Plăcuțele Arduino sunt disponibile comercial sub formă preasamblată sau sub forma unor
kituri de asamblat acasă (do-it-yourself). Specificațiile schemelor sunt disponibile pentru orice
utilizator, permițând oricui să fabrice plăcuțe Arduino. Adafruit Industries estimase la mijlocul
anului 2011 că peste 300.000 de plăcuțe oficiale Arduino au fost produse, iar în 2013 700.000 de
plăcuțe oficiale erau în posesia utilizatorilor.
O plăcuță Arduino este compusă dintr-un microcontroler Atmel AVR de 8-, 16- sau 32-
biți (deși începând cu 2015 s-au folosit microcontrolere de la alți producători) cu componente
complementare care facilitează programarea și încorporarea în alte circuite. Un aspect important
la Arduino este că acesta dispune de conectori standard, care permit utilizatorului să conecteze
plăcuța cu procesorul la diferite module interschimbabile numite shield-uri. Unele shield-uri
comunică cu Arduino direct prin pinii digitali sau analogici, dar altele sunt adresabile individual
prin magistrala serială I²C permițând utilizarea mai multor module în paralel.
La nivel conceptual, când se folosește mediul de dezvoltare integrat Arduino,
programarea tuturor plăcuțelor se face prin conexiune serială. Implementarea acesteia diferă în
funcție de versiunea hardware.
 4.2.2 Arduino

O plăcuță Arduino este compusă dintr-un microcontroler Atmel AVR de 8-, 16- sau 32-
biți (deși începând cu 2015 s-au folosit microcontrolere de la alți producători) cu componente
complementare care facilitează programarea și încorporarea în alte circuite. Un aspect important
la Arduino este că acesta dispune de conectori standard, care permit utilizatorului să conecteze
plăcuța cu procesorul la diferite module interschimbabile numite shield-uri. Unele shield-uri
comunică cu Arduino direct prin pinii digitali sau analogici, dar altele sunt adresabile individual
prin magistrala serială I²C permițând utilizarea mai multor module în paralel. Până în anul 2015
plăcuțele Arduino oficiale au folosit cipuri Atmel din seria megaAVR, în special ATmega8,
ATmega168, ATmega328, ATmega1280 și ATmega2560, iar în 2015 au fost adăugate cipuri de
la alți producători. O multitudine de alte procesoare au fost folosite de dispozitive compatibile
Arduino. Multe plăcuțe includ un regulator liniar de 5 V și un oscilator cu cuarț de 16 MHz (sau
un rezonator ceramic în unele variante), deși anumite plăcuțe, cum ar fi LilyPad, funcționează la
8 MHz și nu necesită regulator, datorită restricțiilor de formă. Un microcontroler instalat pe
Arduino vine preprogramat cu un bootloader care simplifică încărcarea programelor pe memoria
flash a cipului, în comparație cu alte dispozitive care necesită programatoare externe. Acest
aspect face Arduino o soluție simplă, permițând programarea de pe orice computer ordinar. În
prezent, bootloader-ul optiboot este bootloader-ul implicit instalat pe Arduino UNO.
La nivel conceptual, când se folosește mediul de dezvoltare integrat Arduino,
programarea tuturor plăcuțelor se face prin conexiune serială. Implementarea acesteia diferă în
funcție de versiunea hardware. Unele plăcuțe Arduino au implementate convertoare de nivel
logic pentru a realiza conversia între nivelele logice RS-232 și cele TTL. Plăcuțele Arduino din
prezent sunt programate prin USB, având integrate cipuri de conversie USB-serial, cum ar fi
FTDI FT232. Unele modele UNO, mai noi, folosesc un cip AVR separat programat să
funcționeze ca un convertor USB-serial, care poate fi reprogramat printr-un port ICSP dedicat.
Alte variante, cum ar fi Arduino Mini și versiunea neoficială Boarduino, folosesc adaptoare
detașabile USB-serial, cabluri, Bluetooth sau alte metode.
Plăcuța Arduino are expuși mulți dintre pinii de intrare/ieșire ai microcontrolerului,
pentru ca aceștia să fie folosiți de alte circuite. Diecimila, Duemilanove și UNO oferă 14 pini
digitali de intrare/ieșire, dintre care 6 pot produce semnale PWM și 6 intrări analogice care, de
asemenea, pot fi folosite ca intrări/ieșiri digitale. Acești pini sunt accesibili prin partea superioară
a plăcuței, prin intermediul unor barete mamă cu pasul între pini de 2,54 mm.
Arduino și plăcuțele Arduino-compatibile folosesc plăcuțe de expansiune cu circuite
imprimate numite shield-uri, care se conectează la pinii disponibili pe Arduino. Shield-urile au
capacități de a controla motoare, GPS, Ethernet, LCD sau de prototipare. Un număr de shield-uri
pot fi create în regim de amator(DIY).