1) Care a fost rolul Duhului Sfânt în Vechiul Testament?

Întrebare: Care a fost rolul Duhului Sfânt în Vechiul Testament?

Răspuns: Rolul Duhului Sfânt în Vechiul Testament e în mare parte acelaşi cu cel din Noul
Testament. Când vorbim despre rolul Duhului Sfânt, putem deosebi patru domenii generale în
care Duhul Sfânt lucrează: 1) regenerare, 2) locuire (sau umplere), 3) constrângere şi 4)
împuternicire pentru lucrare. Dovada acestor domenii de lucru a Duhului Sfânt este la fel de
prezentă în Vechiul Testament cum este în Noul Testament.

Primul domeniu al lucrării Duhului Sfânt este în procesul regenerării. Un alt cuvânt pentru
regenerare este „renaştere", din care obţinem conceptul de a fi „născut din nou". Textul clasic
ca dovadă pentru aceasta este în Evanghelia lui Ioan: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un
om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu" (Ioan 3.3). Aceasta stârneşte
imediat întrebarea: Ce are acest lucru de a face cu lucrarea Duhului Sfânt
din Vechiul Testament? Mai târziu, în dialogul Său cu Nicodim, Isus are să-I spună aceasta:
„Tu eşti învăţătorul lui Israel şi nu pricepi aceste lucruri?" (Ioan 3.10). Ceea ce voia să spună
Isus este că Nicodim ar fi trebuit să ştie adevărul că Duhul Sfânt este sursa vieţii noi pentru că
lucrul acesta este descoperit în Vechiul Testament. De exemplu, Moise le spune israeliţilor
înainte de a intra în Ţara promisă că „Domnul, Dumnezeul tău, îţi va tăia împrejur inima ta şi
inima seminţei tale şi-L vei iubi pe Domnul, Dumnezeul tău, din toată inima ta şi din tot
sufletul tău, ca să trăieşti!" (Deuteronomul 30.6). Această tăiere împrejur a inimii este lucrarea
Duhului lui Dumnezeu şi poate fi înfăptuită numai de El. Vedem, de asemenea, tema
regenerării în Ezechiel 11.19-20 şi în Ezechiel 36.26-29.

Roada lucrării regeneratoare a Duhului Sfânt este credinţa (Efeseni 2.8). Acum, ştim că au
existat oameni ai credinţei în Vechiul Testament, pentru că Evrei 11 numeşte mulţi dintre ei.
Dacă credinţa este produsă de puterea regeneratoare a Duhului Sfânt, atunci acesta trebuie să
fie cazul sfinţilor din Vechiul Testament care au privit înainte la cruce, crezând că ceea ce
Dumnezeu a promis privitor la răscumpărarea lor se va întâmpla. Ei au văzut promisiunile şi
„le-au urat de bine de departe" (Evrei 11.13), acceptând, prin credinţă, că ceea ce Dumnezeu a
promis va împlini.

Cel de-al doilea aspect al lucrării Duhului Sfânt în Vechiul Testament este locuirea sau
umplerea. Aici diferenţa majoră dintre rolurile Duhului Sfânt în Vechiul şi în Noul Testament
este evidentă. Noul Testament vorbeşte despre locuirea permanentă a Duhului Sfânt în
credincioşi (1 Corinteni 3.16-17, 6.19-20). Atunci când ne punem încrederea în Cristos pentru
mântuire, Duhul Sfânt vine să locuiască în noi. Apostolul Pavel numeşte această locuire
permanentă „arvuna moştenirii noastre" (Efeseni 1.13-14). În contrast cu această lucrare din
Noul Testament, locuirea din Vechiul Testament era selectivă şi temporară. Duhul Sfânt
„venea peste" oameni din Vechiul Testament precum Iosua (Numeri 27.18), David (1 Samuel
16.12-13) şi chiar Saul (1 Samuel 10.10). În cartea Judecătorii, Îl vedem pe Duhul Sfânt
„venind peste" diverşi judecători pe care Dumnezeu i-a ridicat să-l izbăvească pe Israel de
asupritorii lor. Duhul Sfânt a venit asupra acestor indivizi pentru sarcini specifice. Locuirea
era un semn al favoarei lui Dumnezeu asupra acelui individ (în cazul lui David), şi dacă
favoarea lui Dumnezeu părăsea un individ, Duhul Sfânt Se îndepărta (de exemplu în cazul lui
Saul, în 1 Samuel 16.14). În cele din urmă, faptul că Duhul Sfânt „venea peste" un individ nu
indica întotdeauna condiţia spirituală a persoanei (de exemplu Saul, Samson şi mulţi dintre
judecători). Aşadar, în timp ce în Noul Testament Duhul Sfânt locuieşte numai în credincioşi
şi acea locuire e permanentă, Duhul sfânt venea asupra anumitor indivizi din Vechiul
Testament pentru o sarcină specifică, făcând abstracţie de condiţia lor spirituală. Odată ce
sarcina era îndeplinită, Duhul Sfânt cel mai probabil că pleca de la acea persoană.

Cel de-al treilea aspect al lucrării Duhului Sfânt în Vechiul Testament este să frâneze păcatul.
Genesa 6.3 pare să indice că Duhul Sfânt frânează păcătoşenia omului, şi acea frânare poate fi
îndepărtată atunci când răbdarea lui Dumnezeu în ceea ce priveşte păcatul atinge „punctul de
fierbere". Acest gând este repetat în 2 Tesaloniceni 2.3-8, când în vremurile din urmă o
apostazie crescândă va semnala venirea judecăţii lui Dumnezeu. Până la timpul stabilit de
dinainte când „omul fărădelegii" (v. 3) va fi descoperit, Duhul Sfânt pune frâu puterii lui
Satan şi o va slobozi numai când va fi potrivit scopurilor Sale să facă acest lucru.

Cel de-al patrulea şi cel din urmă aspect al lucrării Duhului Sfânt în Vechiul Testament este
acordarea abilităţii pentru lucrare. În mare parte la fel cum operează darurile spirituale în Noul
Testament, Duhul Sfânt îi înzestra pe anumiţi oameni pentru lucrare. Gândeşte-te la exemplul
lui Beţaleel din Exodul 31.2-5, care a fost înzestrat să facă mare parte din lucrarea de artă
pentru cortul întâlnirii. Mai mult, amintindu-ne de locuirea selectivă şi temporară a Duhului
Sfânt despre care am discutat mai sus, vedem că aceşti indivizi au fost înzestraţi să
îndeplinească anumite sarcini, cum este să-l conducă pe poporul Israel (de exemplu Saul şi
David).

Putem, de asemenea, menţiona rolul Duhului Sfânt în Creaţie. Genesa 1.2 vorbeşte despre
Duhul lui Dumnezeu care „Se mişca pe deasupra apelor", supraveghind lucrarea Creaţiei. Într-
un mod asemănător, Duhul Sfânt e responsabil de lucrarea creaţiei noi (2 Corinteni 5.17),
aducând oameni în Împărăţia lui Dumnezeu prin regenerare.

În concluzie, Duhul Sfânt îndeplineşte în mare parte aceleaşi roluri în Vechiul Testament pe
care le îndeplineşte în prezent. Deosebirea majoră este locuirea permanentă a Duhului Sfânt în
credincioşi în vremea de acum. Cum a spus Isus sprivitor la această schimbare în lucrarea
Duhului Sfânt: „Dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi şi va fi în voi" (Ioan 14.17).