Sunteți pe pagina 1din 1

Absenteism (risc de abandon scolar)

Subiectul: E.P 12 ani, elev în clasa a VI-a, mediu rural.

Prezentarea problemei: E.P are 12 ani și este elev în clasa a VI-a. În clasa a V-a a fost
considerat atât de către colegi, cât și de către profesori un elev cu rezultate mediocre la
învățătură, dar care ar putea mult mai mult. Totuși pe atunci avea o evoluție constantă.
Odată cu trecerea în clasa a VI-a situația elevului la învățătură s-a înrăutățit, înrăutățire
care s-a datorat în mod deosebit absenței de la cursuri a copilului.
Prezentarea cauzelor care determina absentesi: Ambii părinți ai copilului sunt plecați
în Spania, acesta împreună cu cei doi frați mai mici rămânând în grija bunicilor. Elevul a
profitat de lipsa de cunoaștere și interes a bunicilor față de problemele școlii și a început să
chiulească, manifestând totodată tulburări de comportament.
Comportamentul elevului și cauzele care au generat problema: Acesta vine din ce
în ce mai rar la școală, având astfel numeroase absențe nemotivate. Colegii de clasă și
profesorii nu știu exact care sunt preocupările acestuia în afara școlii. Z spune că l-a văzut
de vreo două ori ieșind dintr-un bar cu un pachet de țigări în mână. Atunci când vine la
școală nu este deloc activ la ore, nereușind să termine exercițiile sau fișele de lucru și
neavând niciodată tema făcută. În plus, este considerat de colegi un singuratic, în pauze
fiind mai tot timpul deprimat și refuzând să vorbească cu ceilalți.
Solutie 1: Dialog cu elevul: Deși nu este un copil sociabil, totuși diriginta clasei a reușit
într-una din zile să discute cu E.P . Copilul și-a manifestat dorul de părinți și s-a plâns de
faptul că acasă nu este lăsat să învețe pe motiv că trebuie să aibă grijă de frații lui mai mici
sau să facă alte treburi casnice. De multe ori bunicii îl ceartă dacă nu termină treaba la timp
sau dacă își manifestă dorința de a merge a doua zi la școală.
Alte solutii și strategii: Încercarea dirigintelui și a altor profesori de a discuta cu bunicii si
de a lua legatura cu părinții copilului în vederea reducerii numărului mare de absențe care
ar putea constitui cauza unei viitoare exmatriculări. De asemenea, copilul trebuie încurajat
atât de colegi, cât și de profesori să participe la ore, să-și facă temele și să rezolve sarcinile
de lucru care i se dau (sarcini care, pentru început, trebuie să aibă un grad de dificultate
mai redus). În egală măsură i se vor da anumite responsabilități (să șteargă tabla, să aibă
grijă de cretă, să mențină curățenia în clasă), explicându-i că are o sarcină la fel de
importantă ca cele ale colegilor săi. Profesorii trebuie să manifeste pentru acest copil o
atenție deosebită în timpul orelor de curs, ajutându-l să rezolve problemele, să termine
fișele de lucru sau să răspundă la întrebări. Un rol important îl vor avea ședințele de
consiliere, ședințe la care se recomandă și prezența unuia dintre părinți, măcar o dată pe
lună.

S-ar putea să vă placă și