Dragos Vicol

Si ploaia vine albă...

Si ploaia vine alba, densa, calda

Pe culmi, peste poieni, peste genuni

Stau arborii cu palmele intinse

Si-un fosnet larg prin cetinis rasuna.

Alunecind printre nervuri si aripi

Ploaia patrunde-n sufletul padurii -

Si ceturi albe se preling din piscuri

Si-n ceata, insetati, rotesc vulturii.

Si vine-un ceas când umbrele pasesc

Printre copaci, ca vulpile roscate -

Când peste ramuri ploua cu-nstelari

Si totul iese din singuratate -

Un ceas când muschiul fumega usor,

Când lemnul viu, lovit de stele, suna,

Când cerului îi este dor de munti,

Iar muntilor le este dor de luna...