SUB GHEAȚĂ

de

Falk Richter

Traducere din limba germană: Alina Mazilu

© S. Fischer Verlag 2004

Toate drepturile rezervate, mai ales dreptul de reprezentare de către trupe profesioniste sau de
amatori, dreptul de lectură publică, ecranizări și adaptări pentru radio, televiziune și alte medii
audiovizuale, chiar și a unor fragmente disparate. Dreptul de reprezentare poate fi achiziționat doar
de la

S. Fischer Verlag GmbH

THEATER & MEDIEN
Director: Uwe B. Carstensen
Hedderichstraße 114
60596 Frankfurt am Main
Tel. 069/6062-273
Fax 069/6062-355

Pus la dispoziția teatrelor și a asociațiilor culturale sub formă de manuscris. Acest exemplar poate fi
împrumutat pentru lecturare doar pe o perioadă scurtă atunci când nu e achiziționat.

Acest text / această traducere este considerată până în ziua premierei mondiale / premierei în limba
germană nepublicat în sensul legii drepturilor de autor. Înainte de această dată este interzisă
descrierea operei, a anumitor părți din ea precum și comunicarea conținutului său sau diseminarea
sa în public. Editura își rezervă dreptul de a se adresa justiției în cazul unor publicări neautorizate.
Personajele
PAUL NIEMAND1, consultant, între 40 și 50 de ani
KARL SONNENSCHEIN2, consultant, circa 35 de ani
AURELIUS GLASENAPP3, consultant, circa 28 de ani
Un COPIL – un băiat, între 9 și 13 ani

Spațiul
O sală mare de conferințe, fără personalitate. Personajele sunt așezate, cu fața către public, la o
masă mare și lungă. În fața lor sunt microfoane, ca la o conferință de presă sau ca la un team
meeting. Totul dă senzația că acesta ar fi habitatul lor, că nu ies de aici, că s-au stabilit definitiv
aici.

1 Niemand = nimeni
2 Sonnenschein = lumina soarelui
3 Glasenapp = numele unei familii vechi de nobili din Pomerania
 1
PAUL NIEMAND – LA CELĂLALT CAPĂT ERA CERUL

PAUL NIEMAND
La celălalt capăt era cerul, care s-a prăbușit la orizont.
Eram aici, în capul meu, care era mult prea greu.
Între noi era câmpul.
Așa c-am luat-o la fugă.
Am fugit și am tot fugit.
La celălalt capăt, voiam să mă năpustesc asupra cerului.
Voiam să înot într-o mare de molecule.
Totul trebuia să se dea la o parte și să-mi netezească mie calea.
Am strigat către soare.

Dar el nu m-a auzit.

Soarele nu m-a auzit.
Universul tăcea.
Universul încă nu observase că eram aici.

Dar eu eram aici, eram aici, nu-i așa?

Eram un băiețel sub soare,

și vorbeam pe-o mie de voci,
pentru că nimeni nu voia să fie cu mine,
nimeni nu voia să se joace cu mine.
Așa că EU am fost toți acei oameni de care aveam nevoie ca să supraviețuiesc.
Nu mai eram singur, eram lumea întreagă, tot, ce-mi trebuia,
și mi-am vorbit și am luptat cu mine,
și am fost toți oamenii și toate gândurile,
am fost tot!

Avioane, care decolează și aterizează în spatele casei:

Pista de aterizare,
Zi și noapte,
Zi și noapte, zgomotul.
Totul vibra,
totul era foarte întunecat,
lambriuri de lemn închise la culoare,
pereți întunecați, fără lumină,
o ferestruică în perete, între bucătărie și livingul open space, un cuptor cu microunde, alimente
congelate, mama, tata, o casă prefabricată,
tot timpul era întuneric,
uitaseră să facă suficiente ferestre,
undeva, în întuneric, mama mea, sora mea, tatăl meu, nedeslușiți, greu de recunoscut.
Mama se împiedică, în pivniță, mergând spre congelator, scoate ceva, îl pune în cuptorul cu
microunde, apasă pe buton, se uită la farfuria care se învârte încet, așteaptă, beep, îl pune pe masă și
dispare iar
în întuneric,
m-am uitat afară pe ușă, printr-un vizor mic, și l-am văzut pe tatăl meu de cealaltă parte, pe pista de
aterizare, nervos, agitat pe micul aerodrom,
trebuia să ghideze avioanele spre pista de aterizare, dar, de fiecare dată, când se apropiau, devenea
nervos, agitat, uita tot, pur și simplu, nu se pricepea, nu putea s-o facă, învățase odată, dar între timp
uitase, iarăși, totul, și deja la școala pentru controlorii de trafic aerian era unul dintre cei mai slabi,
cel mai slab, greșea semnele, făcea mișcări de mână greșite – avioanele aterizau, de fiecare dată, cu
un zgomot puternic de prăbușire, uneori aterizau și în tufișuri și luau foc sau aterizau pe o pistă
greșită, tata zâmbea sfios, neliniștit, voia să plece, dar nu știa încotro să se ducă, ăsta era un loc
unde nu voia nimeni să vină, nimeni nu se rătăcea pe aici,
era bucuros că avioanele se prăbușeau doar rareori pe pista de aterizare, aici era tot timpul întuneric
și tot timpul era rece, n-au găsit pe nimeni care să vrea să-i preia jobul, a trebuit să meargă la
reinstruire, aproape lunar, timp de câteva zile, dar n-a folosit la nimic, îi era frică de mașini, de
zgomotul motoarelor, de fiecare dată când ateriza un aparat își astupa urechile,
când zbura deasupra capului său, închidea ochii și fredona, încet, un cântec.

Congelat sub gheață

Zăpadă
Rece
Rece rece rece gheață gheață gheață
Totul e sub gheață, nu mișcă nimic, totul e oprit, șoc termic
Rece ca gheața congelat alimente congelate rece rece totul e-ngropat sub gheață,
îngropat sub gheață, strat gros de gheață, strat gros, gros de gheață
rece frig întuneric gheața pârâie tare
sparge-te, sparge-te odată!

Am trântit ușa în urma cerului a soarelui a câmpului a universului

Fugisem așa departe că m-am izbit de ceva undeva
Am auzit ceva prăbușindu-se
M-am auzit căzând și ceva în mine s-a rupt

Un sunet puternic, deodată inima mi s-a frânt, și am auzit-o frângându-se.

Atunci s-a deschis o ușă. Ajunsesem: lumea era bucăți!

Această frângere, m-am gândit,

acest zgomot,
noaptea, când toți dorm,
și doar eu sunt treaz și-mi aud inima, cum se frânge, încet, zgomot oribil,
și mama asta confuză și tatăl ăsta confuz,
oamenii ăștia temători și singuri, oamenii ăștia confuzi și nesiguri, care bâjbâie prin viață,
nesiguri, fără putere,
cad, se ridică iar, cad, se ridică iar, nu mai mișcă,
ei nu mă văd,
nu mă aud,
sunt congelați SUB GHEAȚĂ
au făcut un băiat numai pentru că așa se face,
nu mă iubesc, așa că o să alerg și o să fug și o să caut și o să privesc și o să mă prăbușesc și o să cad
și o să mă frâng și o să urlu pentru totdeauna.

Îmi amintesc de plimbări lungi prin pădurea profund înghețată,

ne uitaserăm înainte la televizor, și părinții mei își povesteau unul altuia ce văzuseră amândoi acolo,
derulau, încă o dată, imaginile,
își povesteau, încă o dată, unul altuia, ce văzuserăm cu toții mai-nainte.
Fiecărei imagini îi revenea o propoziție,
timpul îngheța, nu avansam, gândirea ni se împotmolea,
congelată rece rece oprire congelată.
Rămâneam în urmă, voiam să merg de unul singur, savuram clipa în care părinții
dispăreau la orizont, eram singur, în sfârșit,

apoi totul devenea întunecat și mare și rece și îndepărtat: totul gri, noiembrie, eu, singur, în jurul
meu: restul lumii! Acest moment îngheață profund. În mine. De atunci.

Părinții mei pe un lac înghețat, în spatele lor, avioane, care decolează și aterizează,

fugeam, încet, spre ei,

nu-mi observaseră absența: nici măcar nu observaseră, continuaseră să vorbească,

când sunt absent, nu mă observă nimeni.

Universului nu-i pasă de mine!

Universul nici măcar n-a observat că exist!

„Nu exist! Nu exist! Nici măcar nu sunt aici!“, se auzea în capul meu, noaptea,

iar ceilalți, nu mă auzeau,

nu auzeau, cum fug prin casă,
noaptea,
fugeam pe trepte în sus și în jos,
din nou și din nou,
în sus și în jos,
până ce mă prăbușeam,
mă ridicam, din nou,
fugeam mai departe,
în sus și în jos,
tot mai tare,
mă împiedicam,
cădeam,
mă aruncam pe gresia din bucătărie,
dădeam cu capul de podea,
ore în șir,
ei nu auzeau,
nu voiau să audă,
MĂ AUZIȚI NU MĂ AUDE NIMENI AICI toți dormeau,
toți dormeau,
nu voiau să mă audă

le era frică, frică de mine,

sora mea, mică și incoloră,

mama mea, sumbră și confuză,
tatăl meu, îngrozitor de absent,
dormiți liniștiți, dormiți,
atunci, o să-mi trăiesc viața SINGUR,
atunci, sunt FĂRĂ VOI pe lumea asta.

E cineva aici? Hei! Hei! E cineva aici? Mă aude cineva?

Strigăte ca sub gheață,

totul îngheață,
vorbele mele îngheață, în vreme ce eu le spun,
timpul îngheață, în vreme ce-l trăiesc, pe când încerc să-l omor, se oprește, orele seamănă unele cu
altele, nu avansează, îngheață, iar eu sunt aici, în gheață, nu pot merge mai departe.
Paul Niemand, prea bătrân pentru un nou început, prea tânăr, ca să se predea,
în câțiva ani, totul s-a terminat,
în câțiva ani, sunt unul dintre bărbații ăia cu pantaloni de catifea cord pătați, care vorbesc prostii pe
hol, când duc gunoiul, pe care nu-i mai ascultă nimeni, pentru că oricum e indiferent ce zic, pe care
toți îi aprobă și zic dadada și merg mai departe, unul dintre bărbații ăia, care nici măcar nu încurcă
pe nimeni, pentru că e indiferent dacă sunt sau nu sunt aici, pentru că oricum nu-i observă nimeni, și
pentru că lor înșile le e indiferent unde stau și unde sunt lăsați să stea, care nici măcar nu mai
observă prea bine toate astea, pentru că sunt mai preocupați de întrebarea cum își pot trage
pantalonii de pensionari peste șolduri până la buric VREAU SĂ MĂ AUDĂ CINEVA, trebuie să ies
de aici, trebuie să plec imediat de aici, m-am împiedicat și am căzut, poarta4 1, poarta 2, treptele, în
sus și în jos, în casa părinților mei, m-am împiedicat, am căzut, m-am ridicat, din nou.

4 În engleză, în text, gate

E cineva aici? Hei! Hei! E cineva aici? Mă aude cineva?

Și strigătele astea și fuga asta și graba asta și prăbușirea asta și căderea asta, le-am regăsit mai
târziu, în aeroporturi, în saloane, în zonele de control, când eram verificat și studiat și mi se făceau
raze x și eram TERMINAT și zburam mai departe și căutam și ajungeam și trebuia imediat să merg
mai departe

- Mr. Nobody, please come forward for immediate boarding

Nu, rămân așezat aici.

- Paul Niemand este așteptat, este chemat Paul Niemand

Nu mă mișc.

- Mr Nobody, please proceed to Gate 17

Să mă aștepte cu toții.

- We are paging Paul Niemand

- paging passenger Paul Niemand

Fugeam prin casă și deschideam ușa camerei părinților mei și îi vedeam dormind și mă apropiam
foarte tare de ei și mă uitam la fețele lor, mă uitam la fețele părinților mei

Nimic
Niciun sentiment
Absolut nimic
Nimic

Și mă gândeam la ceea ce mă gândesc mereu când mă încumet să privesc în ochii deschiși ai unui
alt om:

Nu exiști pentru mine, nu mă interesezi.

Mama își deschide ochii, ne privim

- Mr Nobody, please come forward now

we are waiting for you
we need you to take off

Cine sunt oamenii ăștia?

Ce vor de la mine?
Eu i-am inventat pe toți?
Sunt deja morți?

Mă uit la ei și nu recunosc nimic, nu pe mine și nu pe altcineva, nicio lume, niciun gând, niciun
sentiment, niciun om,
mi-e indiferent dacă trăiesc sau nu, trăiesc?, nu știu, habar n-am, nici nu mă interesează, nimeni,
nimic

- this is your last call

- we are paging passenger Paul Niemand

la aeroport, mă duc întotdeauna ultimul la poarta de îmbarcare, îmi place momentul ăsta, când toată
lumea trebuie să aștepte după mine, savurez clipa în care numele meu răsună în toate difuzoarele

PAUL NIEMAND
PAUL NIEMAND

și, lângă mine, bărbații ăștia, care devin încet, încet nervoși, pentru că vor ajunge prea târziu,

PAUL NIEMAND
PAUL NIEMAND

pentru că le e frică,

CALLING PAUL NIEMAND

foarte încet mă deplasez în direcția porții, poarta 1, poarta 2, poarta 3, poarta 4, mă întorc încă o
dată, mă mai uit o vreme prin vitrine, poarta 5, poarta 6, poarta 7, mă așteaptă, știu asta, e mult prea
complicat să-mi descarce, iarăși, valiza, poarta 8, poarta 9, poarta 10, mă mai întorc o dată, mă așez
iar

PAUL NIEMAND
PAUL NIEMAND ESTE RUGAT SĂ SE PREZINTE DE URGENȚĂ LA POARTA 17

cu toții vor ajunge prea târziu,

nu mai fug,
când sunt absent, mă observă toată lumea.
 2
CORE VALUES

KARL SONNENSCHEIN Acceptă riscul

AURELIUS GLASENAPP Creează oportunități

KARL SONNENSCHEIN Gândește creativ

AURELIUS GLASENAPP Transformă în capital șansele pe care le oferă piața

KARL SONNENSCHEIN Inspiră-i pe ceilalți cu o viziune asupra viitorului

AURELIUS GLASENAPP Dă dovadă de motivație, preia responsabilități noi, dobândește

competențe noi

KARL SONNENSCHEIN Insistă, tu însuți, asupra propriei excelențe în tot ce faci

AURELIUS GLASENAPP Fii un exemplu pentru toți membrii echipei

KARL SONNENSCHEIN Fii întotdeauna preocupat de îmbunătățirea condițiilor de muncă, a

produselor, serviciilor, pretențiilor cu privire la propria muncă

AURELIUS GLASENAPP Consideră că timpul e bunul cel mai de preț

KARL SONNENSCHEIN Fii sensibil la timpul altora

AURELIUS GLASENAPP Dă-i echipei un feedback adecvat, direct, constructiv, fără să aștepți să
ți se ceară în mod explicit

KARL SONNENSCHEIN Nu tăinui niciodată informații

AURELIUS GLASENAPP Structurează-ți frazele în așa fel, încât să-i trezești celui din fața ta
entuziasmul
PAUL NIEMAND Aveam un catalog al valorilor,
pe care mama l-a lipit, acasă, de frigider,
și, de fiecare dată, când voiam să-mi scot ceva de acolo, trebuia să mă mai rog o dată, tare și
răspicat, la valorile alea –
alea nu mai ies de aici, sunt aici, înăuntru, și, tot timpul când deschid frigiderul, oriunde în lumea
asta, în orice locuință, în orice cameră de hotel, mă gândesc

KARL SONNENSCHEIN Transformă-l pe client în eroul propriei sale povești de succes

AURELIUS GLASENAPP Fii creativ, structurează-ți frazele în așa fel, încât clientul să vrea să
afle continuarea poveștii. Consultanța înseamnă aventură, înseamnă tensiune, înseamnă șanse noi,
înseamnă clientul simte că trăiește.

KARL SONNENSCHEIN Nu uita niciodată: clientul e pacientul, tu ești medicul, iar dacă n-ai
nicio soluție, spune-i ceva care să sune a soluție, pregătește-ți unul, două concepte standard care
funcționează de fiecare dată, fii spontan.

AURELIUS GLASENAPP Consultanța înseamnă vindecare, înseamnă să poți începe, încă o dată,
de la zero, înseamnă wow, înseamnă: start.

KARL SONNENSCHEIN Fii în stare să accepți, de fiecare dată, noi provocări, și fii, de fiecare
dată, deschis

AURELIUS GLASENAPP Continuă să înveți

KARL SONNENSCHEIN Nu te opri niciodată

AURELIUS GLASENAPP Fii deschis la toate evoluțiile pieței și fii inovativ

KARL SONNENSCHEIN Învață să iubești piața ca pe partenerul și pe confidentul tău cel mai
apropiat

AURELIUS GLASENAPP Până la urmă, trebuie să consideri că ceea ce te distruge ți-e

partenerul, asta te ajută
KARL SONNENSCHEIN Te ajută să te orientezi într-un sistem, pe care oricum nu-l vei înțelege
niciodată

AURELIUS GLASENAPP Fii deschis la informații noi

KARL SONNENSCHEIN Fii deschis pentru sarcini noi

AURELIUS GLASENAPP Forțează-ți, în permanență, propriile limite

KARL SONNENSCHEIN Vino cu soluții, înainte ca problema să poată fi formulată

AURELIUS GLASENAPP Nu te opri niciodată, nu te uita niciodată înapoi, eliberează-te de valori

care nu se pot adapta nevoilor pieței.

KARL SONNENSCHEIN Ca partener / manager de succes trebuie să câștigi de partea ta oameni

cheie din echipa clientului. Pentru asta, ai nevoie de o combinație foarte interesantă de inteligență,
carismă și siguranță de sine. În cazul ideal, clientul îl consideră pe consultant prietenul său cel
deștept, care are situația sub control mult mai abil și mai rapid decât el însuși. Așa că
impresionează-l, din când în când, cu niște gimnastică mentală, cu soluții neobișnuite și așa mai
departe. În același timp, clientul n-are voie să-l considere pe consultant arogant. Trebuie să-l lași
uneori să povestească mândru despre ultima sa partidă de golf, fără să-i dai impresia că știi, desigur,
despre ce-i vorba.

AURELIUS GLASENAPP Clientul trebuie să gândească: un tip foarte deștept, se pricepe la toate
și mai e și simpatic pe deasupra.
 3
THE LION KING

PAUL NIEMAND La OUTSOURCE UNLIMITED, prima companie la care am aplicat, în faza

de BOOTCAMP – sesiunea de instruire pentru noii recruți, „ăștia noi“, cum ni se zicea –, după o
serie de interviuri, studii de caz și activități outdoor cum ar fi să instalăm, legați la ochi, un birou
mobil într-un salon de aeroport, s-a dat o cină mare de despărțire, cu toți angajații companiei și cu
toți „ăștia noi“, și conducerea companiei a hotărât că toată lumea trebuie să prezinte highlight-uri
din musicalul The Lion King și să cânte și să danseze.

Nu voiam,
nu voiam să fac așa ceva,
îmi era penibil,

dar la astfel de evenimente ni se testa spiritul de echipă și eficiența personală, și se acordau puncte
de simpatie – dacă nu participi sau dacă nu ești amuzant, nu mergi mai departe, în runda următoare,
sau următorul proiect pe care îl primești este, din punct de vedere calitativ, sub ceea ce ai sperat de
fapt, – ca pedeapsă, ca să zic așa, ca avertisment, adică ești trimis la Târgu Jiu sau la Baia Mare5,
deși, inițial, erai destinat pentru Londra sau pentru Tokyo –
Betty de la contabilitate, pe care o chema, de fapt, Barbara, juca o girafă, iar eu eram un rinocer, pe
care îl puneau la pământ trei hiene din echipa de control financiar –

Africa era întindere și suflet,

în Africa, omul e, încă, om și este strâns legat de natură, a trebuit să cântăm un duet pe tema asta, în
timp ce muream amândoi,
așa ne-am apropiat unul de altul, am fugit beți spre casă, ținându-ne de mână, ne-am împiedicat, am
căzut la pământ, ne-am pupat scurt, am fugit mai departe, în fața complexului de apartamente, în
care locuiam, s-a prăbușit și a vomitat în canal,
aveam încă armura de rinocer pe mine și eram aplecat deasupra ei și râdeam, mi-a descheiat
pantalonii și mi-a scos scula, apoi s-a lăsat deodată pe spate și a adormit,
m-am uitat la ea, m-am uitat la canal,
rece,
a început să ningă,

5 În original, Dresda și Dortmund

tăcere,
deodată, s-a deschis o fereastră, am auzit țipete,
un bărbat și o femeie se certau urât,
deodată, a zburat o pisică pe fereastră,
bărbatul ține pisica de coadă și o azvârle, cu boltă mare, spre canal, pisica își întinde toate patru
labele înainte,
groază pe fața ei,
încearcă să se prindă de ceva, dar nu găsește niciun punct de sprijin, niciun punct de sprijin în
căderea liberă, e așa frig afară, ninge, îngheață, totul se mișcă mai încet,
pisica se uită la mine, de parcă ar căuta un ajutor, mă uit și eu la ea,
nu te pot ajuta, și mie îmi merge la fel,
și zboară panicată către suprafața apei din canal, care îngheață încet, se izbește de ea și îngheață la
câțiva centimetri de suprafață, cu o expresie de groază profundă, frică și disperare, și rămâne acolo,
mai zvâcnește câteva minute sau ore, nu știu, și moare,
mă holbez interzis la pisică, și ea îngheață, îngheață și înțepenește în frica ei de moarte,
eu stau aici, îmi bag la loc scula, uitasem cu totul de ea,
și mă duc sus, în apartamentul meu,
rece, aprind televizorul,
aplauze.

Am adormit,
Betty a rămas lângă canal,
sub una dintre camerele de supraveghere,
care acopereau întregul teren pe care se afla compania,
și pe care erau construite și blocurile de apartamente,
a doua zi, amândoi am fost rugați să ne căutăm alte locuri de muncă în altă companie,
duetul nostru african nu reușise să convingă, conducerea companiei considera că în performanța
noastră s-a putut observa, foarte clar, un substrat ironic, și nu ăsta era scopul:
ironia nu e scopul, sorry, și am fi putut și repeta, măcar pe ascuns, în plus aveau filmările în care
eram lângă canal și încercăm, degeaba, să facem sex, aproape înghețați; am fost evaluați chiar în
noaptea aceea – eficacitate personală zero la sută.
 4
CONSULTARE 1 – RESPINGERE CATEGORICĂ

Karl Sonnenschein, Aurelius Glasenapp, Paul Niemand.

Karl Sonnenschein și Aurelius Glasenapp îl evaluează pe Paul Niemand. Paul Niemand
ascultă și tace.

KARL SONNENSCHEIN Hmm, în ceea ce privește dimensiunea analitică, din punctul meu de
vedere, ai fost prea puțin structurat. Spre deosebire de CV, de aici a lipsit structura și de asta ai și
avut ezitări. Ai greșit o dată, de două ori la calcule, ai avut anumite dificultăți – estimări ale
salariilor pe ore, numere legate de angajați. A fost și o sarcină creativă: cum se poate traduce
motivația angajaților într-un efect asupra bottom line-ului, și n-ai găsit nicio abordare pe măsură. În
total, pe partea analitică, ești sub linie. În schimb, în ce privește eficiența personală, ți-am dat un
punctaj foarte bun. Dai impresia de maturitate. Vorbești foarte clar, foarte deschis.
De asemenea, nu lași senzația că ai ascunde ceva.
Ești foarte clar și direct. Un singur lucru... aș avea de obiectat; mi-a lipsit agresivitatea, atacul,
faptul că nu mergi direct la țintă. Până la urmă, asta ar fi dimensiunea care mă interesează aici, în
personality fit, ești puțin prea rigid pentru mine, iar atacul tău nu e suficient de puternic. Nu-mi pot
da seama în ce măsură reprezinți spiritul antreprenorial. Tu spui ce trebuie, dar din acțiunile și din
CV-ul tău nu reiese același lucru.
În total, ți-am dat 40 la sută și, din punctul meu de vedere, ești sub linie.

AURELIUS GLASENAPP Eu m-am concentrat, mai ales, asupra studiului de caz din interviurile
despre consolidarea industriei. Pe partea analitică, te-ai descurcat foarte bine. Pentru cineva, care a
studiat administrarea afacerilor, ai avut rezultatele scontate. Dar, pe partea structurală, am avut
impresia că n-ai înțeles, tot timpul, despre ce-i vorba.
Mi-a lipsit curiozitatea. Ce duce la succes, de ce anume ține faptul că anumite întreprinderi au mai
mult succes decât altele. Aici, m-aș fi așteptat la mai mult de la cineva care ar trebui să se ducă până
în pânzele albe, și n-ai dat dovadă de suficientă agresivitate.
Pe partea de comunicare, îți dau, întru totul, dreptate, ești foarte elocvent și vorbești foarte bine
engleza. Totuși, nu dai impresia că ai vrea să ajungi, pe termen lung, la baza problemei.
Cu privire la rezistența la stres – când ești pus sub presiune – aș zice că te descurci foarte bine, dar o
și ignori. Nu te lași provocat.
În total, în ce privește personalitatea, hmm nu mi-am putut da seama dacă ai, într-adevăr, o gândire
antreprenorială, pentru că nu te duci până la capăt, iar în conversație pari destul de rezervat când
vine vorba de risc. Dacă cineva are, într-adevăr, în gene, calități antreprenoriale, împinge lucrurile
mai departe, forțează soluții. De asta, nu-mi ajunge impresia bună. Ți-am dat 45 la sută și aș fi de
părere să te respingem.

KARL SONNENSCHEIN Trebuie să demonstrezi că vrei să ajungi la baza problemei. Cu

entuziasmul necesar, cu curiozitate. Trebuie să fii nemulțumit, adrenalina trebuie să crească, trebuie
să găsești soluții optime. Și asta înseamnă: avantaj competitiv pe termen lung pentru client, clientul
trebuie să creadă în tine.

AURELIUS GLASENAPP Hai să discutăm despre cutia ta de ustensile. Să ai, tot timpul, pregătite
trei, patru concepte standard, cu care să poți opera, ca să poți rezista în primele trei, patru minute, și
să ai o structură clară în minte. Precis te-ar fi ajutat să sesizezi că e o temă în care e vorba, pe de o
parte, despre costuri, pe de altă parte, despre venituri.

KARL SONNENSCHEIN Să îi spunem că are, totuși, un punct forte, în ce privește eficiența

personală. Faci impresie bună… cu două cești de espresso, jump started, va fi chiar bine.
 5
ÎNTOTDEAUNA E VORBA DESPRE A MERGE CU UN PAS MAI DEPARTE

KARL SONNENSCHEIN Întotdeauna e vorba despre a merge cu un pas mai departe, și

stagnarea înseamnă regresie, pentru că ceilalți nu se opresc neapărat, ci continuă să se miște.

AURELIUS GLASENAPP Are foarte mult de-a face cu voința, care sperăm că e determinată
genetic. Despre asta e vorba: dacă e un om cumpătat, dacă are substanță, cum acționează în echipă,
cum se descurcă în situațiile de criză și cât de apt e să învețe.

PAUL NIEMAND Azi, la cumpărături, am căzut în congelator și am rămas acolo două ore,
a fost plăcut,
mi-a amintit de casă,
în sfârșit, am putut dormi un minut.

KARL SONNENSCHEIN Don’t confuse your audience with too much information, have a
concept, make the client the hero of your narration.

AURELIUS GLASENAPP Trebuie să vă imaginați că sunteți pe un râu, pe care se mișcă, în

permanență, totul, și dacă eu mă opresc aici, atunci toate celelalte trec pe lângă mine. Râul curge
mai departe și trebuie să mă mișc, și eu, mai departe, altfel rămân în urma evoluției și a progresului
lumii. Tehnologia evoluează în continuare, există concepte noi, abordări noi, oamenii se dezvoltă
mai departe, viața prietenilor evoluează mai departe, copiii cresc și, dacă tu însuți te oprești, atunci
pierzi cumva toate astea.

PAUL NIEMAND Mi-am parcat mașina undeva, nu mai știu unde, e undeva, undeva fără mine,
acum e undeva, înghețată în gheață, și îngheață, circulă fără mine prin zonă, caută un loc de parcare
fără mine, în zăpadă, o caut în fiecare dimineață și n-o mai găsesc, nu-mi mai pot aminti unde am
lăsat-o, acum e undeva, ce face acolo?,
ce face acolo, fără mine?, absolut singură?,
ce face acolo?
Mi-e frig,
și mi-am lăsat și haina de iarnă pe undeva, într-un hotel, într-un birou, la o întâlnire oarecare, nu-mi
mai aduc aminte, acum e agățată pe undeva, e agățată fără mine, e agățată pe undeva, absolut
singură, fără mine, și mașina mea, haina mea de iarnă, mașina mea, haina mea de iarnă, mi-e frig,
nu le mai găsesc,
astea sunt primele rateuri,
nu mă mai pot concentra,
unde e?, ce face acolo?, circulă fără mine, caută un loc de parcare, caută și caută și nu găsește
niciunul, circulă fără mine prin zonă, caută ceva și nu găsește,
totul dispare, totul se depărtează de mine, totul dispare, toți dispar, nu mai găsesc nimic, nimic, pe
nimeni,
acum nu mai sunt aici decât televizorul și acvariul,
un singur pește și, în acvariu, nu mai e nimic altceva decât câteva pietre și o plantă adormită, și nici
asta nu mai rezistă mult, singurul cadou de ziua mea: un pește într-un pahar gol, care e așa de
singur, că-și dă, imediat, duhul.

KARL SONNENSCHEIN Strategia înseamnă să obții avantaje competitive durabile, adică să

creezi o poziție care, în raport cu competiția, e nouă, care e altfel și care promite un avantaj pe
termen lung. Dacă acest avantaj dispare într-o bună zi, atunci trebuie creat altul, care trebuie apărat.

AURELIUS GLASENAPP Pentru a face asta, pentru a consilia o companie, pentru a dezvolta
asemenea strategii, ai nevoie de un profil cu totul special:

KARL SONNENSCHEIN Competențe analitice foarte puternice

AURELIUS GLASENAPP Să te pui tot timpul în temă cu problematici noi și foarte complexe,
chiar pe baza unor informații pe alocuri incomplete

KARL SONNENSCHEIN Internaționalismul joacă un rol esențial

AURELIUS GLASENAPP Dezvoltarea competențelor de bază

KARL SONNENSCHEIN Determinarea în construirea propriei cariere

AURELIUS GLASENAPP Și, desigur, și capacitatea de a relaționa foarte bine cu oamenii

KARL SONNENSCHEIN Mai ales, să-i înțelegi

AURELIUS GLASENAPP Adică, nu doar faptele

KARL SONNENSCHEIN Ci persoana, motivația personală și geografia politică din cadrul unei
companii, pentru a lucra împreună cu echipe de clienți la soluții la probleme și la implementarea
soluțiilor

AURELIUS GLASENAPP Dar asta înseamnă și – ca să ne întoarcem la tema avantaje

competitive –, să fii capabil să explici o problemă de fiecare dată din perspective diferite

KARL SONNENSCHEIN Asta s-ar putea rezuma prin termenul creativitate

AURELIUS GLASENAPP Dar are și multe de a face cu fenomenul flexibilității mentale

KARL SONNENSCHEIN Să fii orientat către clienți, nu către păreri – facts facts facts and zero
opinions, asta e asigurarea ta de viață

PAUL NIEMAND Hei! Mă aude cineva pe aici?

Sunt prea încet
sau am fost, pur și simplu, adus într-un loc greșit?

Singura felicitare de Crăciun pe care am găsit-o anul ăsta în cutia poștală e de la consultantul meu
financiar, Tom, în rest, nimic, pustiu, iar el chiar și-a dat silința și a confecționat ceva, a scris totul
de mână și a pictat ceva cu creioane de diferite culori, un Crăciun cu pace și un an 20176 sănătos,
creativ, încununat de succes și împlinire îți urează Tom
sănătos, creativ, încununat de succes și împlinire, probabil că-i nebun, îmi vrea banii pentru
căcaturile lui de fonduri media lipsite valoare, care mi-au înghițit deja mai bine de jumătate din
economii, porcul, singurul, care se gândește la mine, e porcul ăsta cu acțiunile lui, care-mi trimite
felicitări de Crăciun confecționate manual.

PAUL NIEMAND ESTE AȘTEPTAT PASSENGER PAUL NIEMAND

WE ARE PAGING PASSENGER PAUL NIEMAND

Poarta 11, poarta 12, poarta 13,

să mă cheme liniștiți până la capăt,

6 În original, 2004
n-o să le placă, dacă ajung unde mă duc,
am aici listele cu numele, și le duc la filiala care trebuie închisă mâine,
Poarta 14, poarta 15, poarta 16,
toți așteaptă să urc,
încă nu știu că mâine zboară cu toții, se plimbă veseli prin salonul de afaceri al aeroportului și
adună mile bonus, stau cu nasul în laptopurile lor și lucrează la concepte despre cum își pot
eficientiza firma; indivizi, care se verifică unul pe altul la sânge și lucrează în ierarhii aplatizate la
cum să dea afară cât mai mulți oameni cu putință, pentru a se năpusti, apoi, unul asupra celuilalt și
pentru a se concedia unul pe altul până nu mai rămâne nimeni, iar compania funcționează practic
fără angajați, totul e delegat, totul e externalizat, doar CEO mai scrie, pe undeva, câteva mailuri
către firmele partenere, indicele bursier crește la infinit și acționarii, cel mai adesea, pensionari
retrași în Florida, își vând acțiunile cu profit mare, mai cumpără o casă, două și închid, apoi,
compania, pentru că nu-și mai poate mări marja de profit.

Mâine zburați
cu toții

Am aici listele cu numele voastre, sunteți trecuți cu toții aici,

toate resursele de care nu mai e nevoie.
Există oameni, de care nu mai are nevoie nimeni.
Și există țări, de care nu mai are nevoie nimeni, există continente întregi, de care nu mai are nevoie
nimeni. De exemplu, Africa – nu mai avem nevoie de ea, nu ne mai trebuie decât pe post de culisă
pentru musicaluri. Și pe oamenii, de care nu avem nevoie, îi putem băga în showurile de
televiziune, unde pot sta și unde pot aplauda toată ziua, acolo măcar au ceva de făcut.

AURELIUS GLASENAPP Până la urmă, suntem consultanți și reprezentăm „cunoașterea pură“,

reprezentăm logica economică. Suntem orientați către fapte, nu către păreri. Adunăm informații.
Facem propuneri. Deciziile sunt luate încă de conducerea companiilor cliente. Nu luăm noi
deciziile. De ce anumite companii au mai mult succes decât altele? Trebuie să concediem oameni,
uneori nu se poate altfel. E vreo problemă? Dacă nu i-am concedia, poate că în scurtă vreme
întreaga afacere ar da faliment, și, atunci, oricum ar fi, cu toții, pe drumuri, și nici așa nu le-ar fi mai
bine. Până la urmă, întreaga societate profită de pe munca noastră, pentru că dacă economia merge
bine, le merge bine tuturor, e demonstrat științific. Trebuie să concediem, până la urmă, e în
avantajul tuturor.
PAUL NIEMAND La școală aveam un joc, în care se alegeau două echipe, și careva trebuia să
stea în poartă, și atunci toți trăgeau ca proștii spre poartă, intră în poartă, nu, nu vreau, intră în
poartă, dă-i drumul, ține-ți gura și intră acolo, de fiecare dată se nimerea careva, și, apoi, șuturi
direct în față, într-una, ore întregi, nimeni nu mai încerca măcar să dea goluri, trăgeau cu toții direct
spre fața portarului, până și antrenorul îi trăgea în față, viteza ta de reacție lasă de dorit, mai repede,
amice, mai repede, performanța ta lasă de dorit, mai repede...
 6
KARL SONNENSCHEIN – E POSIBILĂ O ALTĂ LUME

KARL SONNENSCHEIN Avem un proces de notare, de evaluare și de feedback foarte sofisticat,

pentru că plecăm de la premisa că angajații noștri vor, și trebuie!, să continue să evolueze, și
procesul se desfășoară în felul următor: pentru fiecare consultant, există patru mentori, care îi
supraveghează activitatea și care îi sunt alături cu vorba și cu fapta, și doi mentori suplimentari,
agenții sub acoperire, care îi monitorizează performanțele sub acoperire, pe care el nu-i cunoaște –
nu știe, ar putea fi oricine, pentru noi e important ca mentorii și agenții sub acoperire să fie încă
implicați în proiecte de consultanță și să-și folosească doar o parte din timpul de lucru pentru
monitorizare, rețeaua de mentori și agenți e, între timp, atât de complexă, încât cred că putem spune
că aproape fiecare angajat mai e activ și ca agent sub acoperire, dar, cu privire la numele angajatului
monitorizat, trebuie să domnească, firește, tăcere deplină, poate fi vorba de o perioadă de șase
săptămâni, dar perioada se poate extinde, uneori, și pe mai mulți ani, agentul sub acoperire îi pune
mentorului la dispoziție un dosar confidențial cu constatările asupra angajatului monitorizat, iar
mentorul dezbate apoi fiecare aspect cu consultantul și propune cursuri de formare și de
perfecționare care să-l ajute să se concentreze asupra punctelor slabe și să-și îmbunătățească
performanțele, mentorul se poate adresa, rareori, direct conducerii companiei, să o alerteze, dacă e
cazul, să zică, ăsta e unul care are nevoie de atenție specială, de ăsta trebuie să se ocupe un
specialist, așteptăm, de la toți angajații noștri, să ofere excelență de 300 la sută în domeniul calității,
adică să-și continue formarea, să meargă în pas cu evoluțiile pieței, asta înseamnă și implicare
suplimentară fără a aștepta să li se ceară explicit, să vină uneori cu propuneri de soluții la probleme
de care alții nici măcar nu sunt conștienți, asta înseamnă, de asemenea, că pasiunea lor trebuie să fie
în permanență vizibilă, dorința aia, vreau rezultate, vreau să fiu cel mai bun, nu pot dormi, dacă nu
i-am oferit clientului meu soluția optimă, nevoia de a fi tot timpul super-rapid, pe fază, în poziție de
start, pentru care sunt dispus să-mi pun restul vieții pe hold, așa că, atunci când e cazul, pot da totul
în atac, ca să-mi ating obiectivele în orice bătălie, și asta înseamnă: avantaj competitiv de lungă
durată pentru client, și dacă nu mai pot să fac asta, dacă observ că în mine se naște ceva, hai să-i
zicem oboseală, dacă apare tot mai mult nevoia de liniște, atunci, să trag singur concluziile și să zic
OK, bine, o să încep să-mi caut alt domeniu de activitate, asta se întâmplă, adesea, după patruzeci
de ani – să apară tot mai des nevoi de genul vreau să-mi văd soția mai mult de două ore pe
săptămână în weekend, vreau să-mi duc băiatul din când în când la fotbal după amiaza, atunci când
observi asta, ar trebui să renunți imediat și să nu devii o povară pentru compania ta, până atunci ar
trebui să fi câștigat suficienți bani ca să te poți retrage liniștit sau ce știu eu, ca să poți obține vreun
job călduț în sectorul public sau în consiliul de administrație al CFR-ului7 sau în politică, pe post de
consilier sau așa ceva, dar, dacă un angajat nu zice din proprie inițiativă nu mai pot, dați-mi drumul,
atunci agenții trebuie să se implice mai mult, mulți angajați poartă perfect în exterior masca
eficienței, par în formă și rămân ultimii la birou, toți se gândesc, OK, are patruș'doi de ani, dar are
încă totul sub control și se mai distrează încă de minune, dar dacă te uiți mai atent, observi că
randamentul e tot mai slab, curba randamentului coboară rapid, iar seara e atât de terminat, că nu
mai merge cu ceilalți la squash sau să bea o bere în barul hotelului și să mai treacă împreună cu
echipa peste listele de-a doua zi, atunci trebuie să plece, mulți bătrâni stau nopți întregi prin birou și
nu fac nimic, nu vor decât să fie VĂZUȚI, vor să se vadă, aha, ăsta mai e aici, e două jumate și ăsta
mai e încă aici, dar ei stau pur și simplu acolo, nu fac nimic, se lasă duși de gânduri, se gândesc la
nu știu ce, la copilăria lor, la părinții lor, sau la ce să facă cu cei treizeci de ani care le-au mai rămas,
ce să faci atunci, fără putere și fără viziune, ăștia stau acolo, ca propriile lor copii palide din vremuri
mai bune, pentru asta avem agenții, sună cam brutal, dar, până la urmă, aș zice că e în interesul
întregii economii, nimeni n-are niciun interes ca randamentul să fie slab și companiile să fie la
pământ, pentru că, în cazul ăsta, se taie, mai întâi, din bugetul pentru cultură și pentru sănătate și
atunci iar sare toată lumea în sus, și de ce trebuie neapărat lăsați oameni în poziții în care nu mai
POT fi, de fapt, capabili de performanță, nici de-ar vrea, n-avem nevoie de ei ca să stea degeaba și
să nu facă nimic, e și inuman, dar unii sunt încăpățânați, clar, le e frică, ce să facă, jobul e și un
drog, ce, dacă ai luat douăzeci de ani cocaină și deodată ți se zice, de azi înainte bei numai ceai de
mentă, cine o să facă asta, atunci intervine frica, și de asta avem cursuri de pregătire, nu-i dăm afară
brusc pe angajații mai bătrâni, ci îi îndepărtăm treptat, le dăm tot mai puține responsabilități și îi
folosim în proiecte din ce în ce mai mici, adică, dacă în faza lor de maximă eficiență sunt staționați
la New York și fac, în același timp, naveta între Tokyo și Paris, totul se demontează treptat, Londra
– Berlin – Budapesta – Timișoara – Râmnicu Vâlcea – Pitești – Buzău – Mizil8 – asta ar fi așa, un
fel de eutanasiere, aș zice, o ieșire demnă din scenă – deși, cel mai târziu când au ajuns la
Timișoara, ei știu că încet, încet ar trebui să se ocupe de pensie – sau mai au încă o dată așa, un
impuls și le cresc aripi, asta se poate întâmpla și dacă cineva ajunge, deodată, în gara din Arad și-și
dă seama acum chiar trebuie să fac ceva, altfel, s-a dus vremea mea.

Tăcere.

Noaptea, când mergi pe stradă, vezi toți șomerii care se agață de ceva sau se ascund după mașini,
pentru că le e teamă că vor fi prinși cu plase mari și trimiși, din nou, la locurile de muncă de unde
fug de fiecare dată, precum copii ăia prost crescuți de la casele de copii, tot orașul e plin de ei,
7 În original, Deutsche Bahn
8 În original, Londra, Berlin, Budapesta, Brema, Münster, Oldenburg, Fürstenfeldbruck, Husum
oameni inerți, prost îmbrăcați, leneși, urâți, care nu pot scoate nici măcar o propoziție întreagă și
care pălăvrăgesc într-una despre „cei puternici“, în timp ce toarnă în ei doze de bere de la Profi9.
Stau pe acolo și așteaptă să se întâmple ceva. „Inițiativă personală?“ Cuvinte necunoscute.
Ce facem cu ăștia?
Am examinat deja multe companii, peste tot există cel puțin douăzeci la sută din angajați, care, de
fapt, nu lucrează, care sortează, de pildă, într-una liste sau le sortează greșit, care nu transmit
informațiile mai departe sau le transmit greșit, așa că se naște, în permanență, mai multă bătaie de
cap. Ce facem cu ăștia? Să-i păstrăm? În fiecare țară din UE10 există meserii, care nu supraviețuiesc
decât prin subvenții enorme – n-avem nevoie de țăranii din Germania, îi menținem artificial în
viață, pentru că au un lobby atât de puternic, încât niciun guvern n-are curajul să afirme că asta nu-i
altceva decât menținerea în viață în mod artificial a unui pacient în comă, care n-are nicio
perspectivă să-și mai recapete vreodată cunoștința, nu avem nevoie nici de extracția de cărbune, o
subvenționăm cu mai bine de o sută de mii de euro pe cap de bărbat pe an, am putea să le dăm, pur
și simplu, „tovarășilor“ banii ăștia și, așa, ar avea mai multe de pe urma lor, decât din simulacrul de
muncă cu care își ruinează, pe deasupra, sănătatea, ca să devină bolnavi cronic și să ne coste, până
la urmă, și mai mult. Patruzeci la sută din toată munca din Germania e simulare, e muncă de care n-
are nevoie niciun om, și nu există decât ca să nu observe nimeni situația reală în care se află
societatea noastră.
Ce facem cu ăștia? Îi păstrăm? Într-o bună zi, vor afla că toată munca lor a fost aruncată imediat la
gunoi – că e aruncată în niște gropi de gunoi oarecare din America de Sud. Într-o bună zi, principiul
ăsta al subvenției n-o să se mai poată susține – atunci n-ar fi mai logic să faci restructurările la timp,
pentru ca oamenii ăștia să poată învăța altceva, ceva care să aibă beneficii economice reale?
Politicienii nu vor rezolva problemele astea, pentru că nici n-au voie să se ocupe de ele, n-au voie
nici măcar să pună faptele pe masă și să descrie situația reală, sunt atât de prinși între mașina de
distrugere mediatică ce amenință în permanență și bunăvoința alegătorilor, încât nu pot decât să
îndure, să spere că reușesc până la următoarele alegeri, de la ei nu se pot aștepta reforme – toate
conceptele sunt aici, le-am prelucrat pe toate –, dar nimeni nu le pune în aplicare, nimeni nu se
încumetă, pentru că tuturor le e frică să dea afară oamenii și să piardă voturi. Până la urmă, n-ar fi
nerezonabil să lase în seama noastră acest domeniu și să ne lase, pur și simplu, să hotărâm pe baza
studiilor, să luăm decizii pragmatice despre ce trebuie făcut și apoi să și facem, democrația e bună și
frumoasă și e, cu siguranță, țelul suprem, și pentru o societate intactă, cu o economie sănătoasă, care
funcționează bine, și cel mai bun model social, dar momentan mi se pare că sistemul ăsta ne
blochează de tot, și, sincer, hai să nu ne autoiluzionăm: ce anume ne aduce o democrație în
condițiile în care campaniile electorale sunt elaborate de agenții de publicitate, toți candidații spun
9 În original, ALDI
10 În original, țară vestică
același lucru și, în cele din urmă, televizorul se amestecă, în permanență, cu rezultatele sondajelor
falsificate, în procesul decizional, creând confuzii în rândul electoratului și amăgindu-l cu
scandaluri și relatări false, așa încât electoratul oricum nu poate decide pe baza datelor – până la
urmă, trăim într-o mediocrație atât de isterică, în care voturile sunt date pe motive atât de subiective
și de arbitrare, poate pe puncte de simpatie, care candidat arată cel mai bine sau care a fost cel mai
bun la LANȚUL SLĂBICIUNILOR11 sau la BIG BROTHER – ce facem cu toate astea? Cu
sistemul ăsta? Avem nevoie de el? N-ar fi mai bine să-i dăm o pauză, să dăm cuvântul datelor și
faptelor, să lăsăm să se ocupe de problemă o echipă de consultanți nepartizani, care nu lâncezește,
în permanență, în circul ăsta al partidelor și în jungla asta a intereselor și care nu sunt marginalizați,
într-una, din cauza unor structuri ierarhice ineficiente, să facă ăștia o prezentare: ce-i necesar, ce nu-
i necesar, ce trebuie să se schimbe și atunci să și facă propuneri concrete și să dezvolte strategii
despre cum s-ar putea implementa conceptele astea de reformă și restructurare, adică, să nu fie ucise
mai întâi în discuții în presă și revizuite într-una, ci să fie impuse, în sfârșit, și păstrate în vigoare
până apare o schimbare – ar fi important să se suspende, o vreme, și presa, oricum, sistemul
mediatic pe care îl avem la ora actuală nu mai are, de multă vreme, nimic de a face cu libera opinie,
nu mai e decât lobby și tactică de blocadă. Avem viziune și putem transforma viziunea în realitate,
cunoaștem situația și vrem să acționăm. Așa că lăsați-ne să preluăm proiectul ăsta mare, pe care-l
avem în față – și nu vorbesc aici despre nimic mai prejos decât despre a face noul mileniu
funcțional, ca să putem ține piept uraganului pieței mondiale globalizate –, lăsați-ne să ne ocupăm
împreună de acest proiect, fiecare după posibilitățile sale, fiecare acolo, unde e nevoie de el,
suntem, cu toții, o echipă mare, munca poate să înceapă, e posibilă o altă lume, noi o vom crea.

11 În original, Wetten dass

 7
LONDON ABERDEEN GLOBAL

Copilul / Copia lui Mr. Nobody – copilul intră încet în încăpere și răsfoiește cu atenție prin
dosarele bărbaților, șoptește la microfon șiruri de numere și dividende, apoi se așază vizavi de Paul
Niemand și îl ascultă.

COPILUL Copia lui Mr Nobody șoptește la microfon LONDON Aberdeen Global

AMSTERDAM ABN Amro Investment Management TOKIO ACM Offshore Funds NEW YORK
Activest Investment GmbH HONGKONG Adig Investment Lux FRANKFURT SA Alsa AEB Asset
Management PARIS Allianz Invest KAG ROM Axa Rosenberg Management ZUERICH Baring
Fund Managers SEATLLE Baring International SYDNEY BB-Invest Belgrave Capital Management
SINGAPORE Carlson CDC IXIS AM CICM FUND Management Ltd Citigroup Asset Management
TORONTO KAG Comgest Far East Management Comgest SA Comgest-Ofivalmo Credit Suisse
AM MAILAND Lux Davis Funds Sicav Line Graph Bar Graph Pie Chart Point & Figure Advance
Decline Line Beta Factor Climax Indicator Momentum Chart Money Flow index Statistics Trend
Oscillator Volatility Fundamental Analysis

3U 31 DE0005167902 UUU 8,25 +114,3 9,25 3,66 75,2 65,97 68,00 1,1 0,20
0,76 0,87 11 9 0,7 14 (12) ADVA OPTICAL 26 DE000513006 ADV 3,10 +152,0
3,95 0,50 102,7 88,06 93,00 1,1 –0,04 0,15 0,19 21 16 12 (5) ARTICON 19
DE0005155030 AAGN 2,18 +74,4 3,30 0,92 22,4 210,54 208,90 208,97 0,1 –
3,45 –0,86 –0,18 FORTEC 13 DE0005774103 FEV 32,10 +28,73 –21.34
+13,43 MEDICLIN DE0005998762 UUU 13,79 +500,23 45,33 92,34 +44,31
+23,87 KANGOL DE0003726319003 UUU 5,43 +8,23 –34,2 26,39 9,2 5,44
0,2 0,34 0,43 YAHOO-DE DE0000534452990 –232,1 –243,2 –192,32 PP SA
9,321 3,2 9,3 –3,2

ARTICON ATOSS AUGUSTA BAADER CANCOM CENTROTEC CONDOMI CONNECT

CONSTANTIN DATA MODUL DEAG DIALOG EALG ZERO FREENET GESCO HEILER INIT
INFOR INTERSHOP LAMBDA PHYSIK LPKF LYCOS EUROPE MACROPORE
MASTERFLEX MATCHNET MAXDATA MORPHOSYS MHT OPEN OHB TECHNOLOGY
PANDATEL PANKL RACING PARSYTEC PSI QSC QTS Q 50000 MIX TECJ TRANS ROFIN
SINAR SANOCHEMIA SARTORIUS STEAG HAMATECH SYSWKOPLAN SYZGY
TECHNOTRANS TELEGATE TELES TOMORROW FOCUS USU OPENSHOP WAVELIGHT
WLS LINITED X-TRAG X-RAW X-5 X-SEVEN X-NET YAHOO YAVA-SMITH 5 YANK-ZERO
YY-TT-AH ZERO F ZERO SUBLIME
 8
PAUL NIEMAND – PORNO DE CONCEDIERE

PAUL NIEMAND comitent cu copilul din 7

Nu eu eram cel care fugea încoace, dimineața, la lucru
Viața s-a scurs, încet, din mine
A fost altundeva, nu aici, nu în mine.

Seara, stăteam în fața aparatului de televizor și mă holbam la PRO TV12 sau la

reclamele interminabile la sex la telefon,
nu puteam scăpa de chestiile astea,
îmi era silă de mine însumi, dar nu reușeam să scap de ele,
erau ca un drog:
Fute, fute, fute, cumpără, cumpără, cumpără,
Femei dominatoare, casnice sălbatice, toate vor să le sun, toate vor să facă sex cu mine.
Zgomotul ăsta din capul meu! Nu dormeam, porno porno porno
Concediază concediază concediază, dezvoltă în continuu concepte noi, cum scapi de cineva,
cel mai bine era, întotdeauna, când mureau pur și simplu, când bătrânii mureau, era cel mai bine,
de bătrâni scăpai cel mai greu,
ăștia aveau toate drepturile sociale și tot căcatul, bătrânii bolnavi trebuiau tratați, pe cei tineri,
capabili, trebuia să-i dai afară,
așa c-a trebuit să ne gândim la trucuri, să închidem departamente întregi, să-i concediem pe toți și să
le deschidem, mai târziu, din nou, sub altă denumire și să-i reangajăm pe toți, mai puțin pe cei de
care voiam să scăpăm, dar pe care nu-i puteam da afară,
Cel mai bine era să moară, dacă mureau, cumva, brusc, era cel mai bine, pornouri de raționalizare,
pornouri de flexibilizare, pornouri futute de externalizare, să ieși afară, să cumperi lapte, bere, pireu
de cartofi, pungi cu cartofi pireu, apoi reclame interminabile, porno, să verifici, din nou, statisticile
în Excel,
Cine-ar mai putea crede în așa ceva,
vizavi de mine e un tip bătrân și gras, îl urăsc, vreau să scap de el, mă gândesc, de săptămâni, cum
să scap, în sfârșit, de el
Supe la plic, existență la plic, prăpădit la plic, eu sunt prăpăditul la plic, fraierul înghețat, vreau să
îngheț, nu dormeam, eram întotdeauna treaz, chiar și în somn vedeam imagini, zile în șir, nopți în
șir, săptămâni în șir, scuturat, scuturat, bătut de zăpadă, suflat, acoperit, mort, îi dau pe toți afară,

12 În original, RTL
trebuie să plece, fiecare, de care nu e neapărat nevoie,
acum zbor eu însumi, am dezvoltat planul de a mă da singur afară, după ce au zburat toți ceilalți,
zbor și eu, iar firma asta lucrează singură mai departe, sunt singur pe lumea asta, și sunt aici doar
pentru ca alții să zboare, iar eu însumi sunt transparent, invizibil, nu mă observă nimeni, până în
clipa când zboară ei înșiși:
în clipa când zboară, ei simt că exist, iar pământul se scutură ușor, pentru că am șters o viață, am
raționalizat o EXISTENȚĂ, iar dividendul pe acțiune crește cu 0,00000789 la sută pe om, am
calculat asta, VREAU SĂ IES DE AICI!, vreau să plec de aici, trebuie să ies de aici, în mine urlă
ceva, care vrea să plece, iar eu mă visez înapoi în casa din spatele pistei de aterizare, cu tata,
controlorul de trafic aerian, care ghida avioanele prin ceață, sunetul ăla, atunci când greșea, când nu
era atent, când era absent, obosit, atunci, undeva departe, în spatele pistei de aterizare, pe câmp, se
prăbușea un aparat greu și lua foc, și se auzeau țipete, explozii, pompieri, sirene, lumină albastră și
oameni care trebuiau evacuați din avioane,
sunt deja aici, sunt, iarăși, aici?,
nu, stau în avion, lângă mine toți bărbații ăștia, care mâine vor avea pe birou decizia de concediere,
pentru că eu duc ÎNCĂ ÎN NOAPTEA ASTA la BRAȘOV13 listele de nume cu propunerile de
concediere, zburăm la minus cincizeci de grade, iar eu simt frigul, acest strat subțire, care mă apără
de îngheț, dacă ne prăbușim deodată în mare, dacă ne prăbușim în mare, înghețăm, înainte să
ajungem la fund.

Noaptea, când nu pot să dorm, mă uit la pisica înghețată din canal, care are toate patru labele întinse
înainte,
profund înghețată, în gheață, expresia feței panicată,
o văd, în fiecare noapte, în fiecare dimineață,
ÎNGHEȚATĂ în zborul către moarte,
înghețată bocnă SUB GHEAȚĂ, între două blocuri turn a câte
zece mii de apartamente cu o cameră,
și, în fiecare dimineață, înainte să iau trenul către locul de muncă de la biroul ăla blestemat de tip
open space, văd douăzeci de minute pisica asta înghețată și mă gândesc:
„O să fiu, în curând, aici, și eu voi fi, în curând, aici“, și atunci n-o să mai simt nimic, nimic, voi fi
doar aici și voi îngheța, încet, tun. La următoarea călătorie de afaceri mă arunc pe fereastră de la
doișpe mii de metri înălțime ASTA TOT VA AFLA CUMVA CAREVA dacă mă arunc acum pe
gheață, mă arunc acum pe fereastră și ajung lângă pisica aia...
Universul ar zbura mai departe, gol, rapid, fără direcție, spre final.

13 În original, Düsseldorf
În fiecare dimineață mă uit la pisică, îmi amintesc de zborul ei, de privirea ei, în clipa când a fost
apucată de coadă și a zburat pe fereastră, când a încercat zadarnic să găsească un punct de sprijin, a
alunecat într-una și a miorlăit și a miorlăit cât de tare a putut știind că absolut nimic și nimeni nu o
va putea salva, și a înghețat așa, în zbor.
 9
AURELIUS GLASENAPP – PERICOLUL DE UZURĂ MENTALĂ E, DESIGUR, FOARTE
MARE

AURELIUS GLASENAPP Pericolul de uzură mentală e, desigur, foarte mare, și atunci luăm deja
foarte devreme anumite măsuri de contracarare. Chiar acum lucrăm la o echipă de „Interfață
personală“. Asta poate fi un cerc de lectură, un grup de alpiniști, actionpainting sau chiar dansuri de
discotecă, sau să te ocupi de sexul opus, să inviți, din când în când, sexul opus la masă și apoi,
stimulat de un pahar de vin, să execuți actul sexual, asta te relaxează și te face apt pentru nou. În
compania noastră, pe lângă oferta bogată de sporturi, avem acum și un program care urmărește două
direcții și care se numește „aventură în arte“ – construirea unei punți către miezul interior al
sufletelor noastre, către dorințele noastre, către resursele noastre ascunse, eu, de pildă, scriu poezii
și dansez seara în trupa de musical. Karl și cu mine lucrăm, de doi ani, la un musical, pe care îl
repetăm cu echipa noastră și pe care vrem să-l prezentăm conducerii companiei vara viitoare, în
timpul excursiei de team building de patru zile la surfing, în Oceanul Pacific; am făcut un studiu și
am constatat că una dintre cele mai grave probleme din domeniul culturii este legată, astăzi, de
faptul că clientul nu vrea s-o cumpere, de cele mai multe ori pentru că, indiferent de forma artistică
aleasă, e nevoie de o fază de pregătire prea îndelungată pentru a pricepe suficient de bine despre
ce-i vorba în cultură, încât să obții, într-adevăr, un beneficiu tangibil, cum ar fi plăcere sau
cunoaștere, de pe urma ei. Animalele au foarte mare trecere ca protagoniști, după cum rezultă din
studiul nostru intern, acțiunea simplă și clară, prezentată prin intermediul unor dialoguri
ireverențioase reconfortante, care transferă abisurile ființei umane asupra regnului animal, nu sunt
legate prea tare de actualitatea zilei, nu pot fi atribuite unei grupări politice anume și oferă
consolare, într-o manieră colorată adecvat și cu o proză plină de umor și ușor accesibilă și
sentimentală, care să se refere, de asemenea, la contradicțiile derutante dintre bărbat și femeie, care
par să nu se împace niciodată – toate astea cu costume inventive și evitând vreun mesaj prea
puternic, ci, mai degrabă, acompaniate de o ridicare din umeri, efecte speciale și muzică
seducătoare, care te invită să participi, și actori care corespund din punct de vedere fizic, cu o
formare profesională solidă și ușor excentrici, cool sau chiar rebeli. Crizele, prezentate în piesă,
trebuie să fie rezolvate într-un cadru vizibil. Cu ajutorul unui chestionar complicat și după trei luni
de research la nivelul firmei, am aflat că 47 la sută din cei întrebați ar vrea să vadă povestea unei
foci pierdute, care se regăsește după o călătorie plină de peripeții prin întregul ocean, și toate astea
exprimate prin dans, într-un decor de culoarea vinului roșu, iar mișcările de dans ar trebui să fie
narative, nu abstracte. Muzica ar trebui să provină din sfera muzicii pop, dar să fie cântată de un
ansamblu de coarde, songurile ar trebui să aibă un efect puternic de recunoaștere și să-i amintească
spectatorului în mod pozitiv de tinerețea sa. Musicalul meu ține seama de rezultatele cumulate ale
chestionarului prelucrat de Karl și acțiunea e susținută, în primul act, de un grup de lei de mare din
Antarctica, care cântă și dansează într-un limbaj foarte poetic despre esența umanității. Actul al
doilea se joacă pe role, cel de-al treilea, în Nepal, unde personajul principal, o focă pierdută, se
regăsește pe sine, și toate acestea cu muzică de Bollywood, cu o orchestră de flautiști, pentru care
am elaborat o coregrafie potrivită cu un grup de urși polari pe patine de gheață, care dezbat teme
politice, într-un mod ne-partizan și orientați pe soluții, iar în discuția lor tema dezbătută e cântărită
din toate unghiurile, au probleme cu sexul opus și le rezolvă până în actul al cincilea, actul patru are
loc, din nou, la Brașov, la birou, unde foca pierdută poate pune, imediat, în aplicare, tot ce a învățat
în călătoria ei, căci a gândi e a acționa, acesta este mottoul nostru suprem, la ce folosește experiența,
dacă n-o pot face utilă? La nimic. Am nevoie de un concept, un program prin care să-mi pot
încadra, imediat, experiențele într-un proces de maturizare vizibil pentru cei din jur. Relațiile umane
îmi sunt utile, doar atunci când le fac să fie utile. Îmi place să merg pe bicicletă și să observ păsările
în cuibul lor. Foca cea pierdută este integrată, din nou, în echipă și are rezultate excelente, dar
important e că a folosit călătoria pentru a deveni om și reușește să transmită foarte bine acest lucru.
Cultura poate fi utilă și în reorientarea gândirii, și asta e bine, s-a demonstrat științific că o anume
difuziune stimulează creierul atât de mult, încât acesta poate ajunge la soluții cu totul
neconvenționale în situații în care analiza rațională nu găsește nicio ieșire, aceasta este, până la
urmă, și valoarea adăugată a culturii, ne poartă spre alte idei, produce echilibru, dacă cultura e bine
făcută, poate fi aproape la fel de benefică și de eficientă ca sportul: ascultă, copile bolnav, băutorul
de miere singuratic cântă în vântul primăvăratec. Ascultă, copile bolnav, steaua ta strălucește în
vântul de seară.
 10
KARL SONNENSCHEIN – AVENTURĂ ÎN ARTE – O POEZIE

KARL SONNENSCHEIN Cine-mi sunt prietenii?

Animale zburătoare pierdute deasupra oceanului,
Marinari naufragiați fără vapor
Cirezi al căror păstor se pierde luminându-le calea,
Ceața, tăcerea, lumina refractată-n beznă,
Cerul de seară fără stele tăcând, tăcut albastru
Tăcerea, frigul, vântul pururi ne-nțeles, noaptea.

Sunt o stea de seară, care disprețuiește lumea, mânat, înnoptat, cu

sinele pierdut, rece privește lumea cu ochii înstelați.
Tăcerea de seară-ți dăruiesc.
Frunze, dansați încă o dată pentru mine.
Lumina de seară mă face să tresar.
Frunziș tremurând, îți caut apropierea, frica, graba,
înțelegerea-ți mută.

Piele de gândac șifonată ca portocala, mai înflorește o dată pentru mine.

Arată-mi drumul, care cercetează toate vânturile albastru.
Dă-mi putere.
Stea, luminează mai puternic.
Drumețul cu speranță deznădăjduind capul își pleacă.
Jăratic părăsit, judec și tac.
 11
CONSULTARE 2 – CHIAR AVEM O ECHIPĂ GROZAVĂ

Copilul e acum în locul în care stătuse Paul Niemand la consultarea 1, și e obiectul acestei
evaluări. Situația se dizolvă, personajele intră într-un delir ciudat: Aurelius Glasenapp și Karl
Sonnenschein încep să-și repete, concomitent, rolurile de focă sau animale marine în musicalul lor,
fac mișcări de dans ciudate, de sus cad cuburi de gheață pe masă. Scena are ceva ireal: e coșmarul
lui Paul Niemand.

AURELIUS GLASENAPP Hai să vedem, să verificăm diferitele perspective și să ne gândim ce

putem face pentru el în sensul să-i oferim mai multă expunere, să-l împingem, ca să zicem așa, mai
mult în față.

KARL SONNENSCHEIN E fericit cu echipa, a și zis de mai multe ori că i se pare super, a și
mulțumit în mod explicit că poate fi parte din echipa asta. Hm, ce face foarte bine e toată chestia
asta, că-și folosește cunoștințele de la BCG14 și construiește pe asta, așa că are o fundație foarte
solidă și se descurcă foarte bine și cu actele care sunt aici și cu tehnicile de management.

PAUL NIEMAND Deci, ce îmi place mie, când mă uit peste analiza la munca sa condusă de
ipoteze, este faptul că, pentru un începător, reușește foarte bine această big picture, perspectiva
vulturului. Dar cum arată săpăturile în adâncime, analizele legate de analiza pieței. Sunt în regulă
numerele, rezistă, cum e aici?

AURELIUS GLASENAPP Da, pare încă destul de tânăr, dar se va schimba cu timpul. Încrederea
de sine va crește cu timpul, deci eu nu-mi fac absolut nicio grijă din acest punct de vedere,
dimpotrivă, cred că a fost o achiziție foarte bună. Dacă ajungem la punctele de jos aici, în ceea ce
privește chestiunile legate de echipă, dacă face sau nu parte din ea, cred că se simte bine în echipă,
și noi chiar avem o echipă grozavă.

KARL SONNENSCHEIN Da, se înțeleg bine unii cu alții.

AURELIUS GLASENAPP Da, asta se vede la mese sau în alte locuri, funcționează excelent. S-a
integrat perfect în echipă, și cred că îi place, da.

14 Boston Consulting Group

PAUL NIEMAND Atunci, aș zice să mai vorbim o dată cu el direct, ca să aibă mai mult curaj, să
se implice activ și în alte module, așa ar trebui, dar asta putem discuta cu el astăzi seară, la case
team meeting.

KARL SONNENSCHEIN Hai s-o facem în seara asta. Măsura pe care am luat-o deja este pentru
că are, în cadrul proiectului aflat în derulare, o mică echipă autonomă, pe care o conduce, și
răspunde personal și de rezultate, și se observă că imediat ce e împins afară din zona sa de confort,
fierbe. E la fel ca la noi toți, trebuie motivat un pic mai mult ca să funcționeze.

PAUL NIEMAND Înghiontit.

KARL SONNENSCHEIN Da, înghiontit.

AURELIUS GLASENAPP Văd și din ultimele săptămâni că e tot mai bine, parțial și puțin forțat
de împrejurări, din cauză că s-a aflat, deodată, în fața clientului și a trebuit să spună ceva.

PAUL NIEMAND A condus ședința cu 17 oameni, sau, cum a fost, cu 13 oameni?

AURELIUS GLASENAPP Trebuie brusc, deodată. Problema a fost că au intervenit niște

programări ale altor clienți, adică a trebuit, a trebuit să meargă pe front, și atunci a și mers brusc.

KARL SONNENSCHEIN Da, e OK.

AURELIUS GLASENAPP A înțeles despre ce e vorba, o poate introduce și într-un context mai
larg, deci n-are perspectiva asta tipică a viermișorului, pe care o ai adesea la început, ci înțelege
cum se potrivește totul în întreg.

PAUL NIEMAND Da, atunci eu vă mulțumesc mult că ați cules toate astea. Ce-ar fi să facem
feedback-ul împreună?

AURELIUS GLASENAPP Nuu, acum nici din optical point of aggression în sfera automotive nu
văd nicio dificultate.

PAUL NIEMAND Da, am înțeles, deci, hai să facem o programare la case meeting, unde îi mai
punem o dată în vedere să se concentreze pe menținerea frontului și pe zona de compatibilitate și îi
oferim o sesiune de training sau două, pentru că în rest e un soldat bun.

AURELIUS GLASENAPP Țintește și nimerește.

KARL SONNENSCHEIN Una dintre armele noastre cele mai bune, aș zice, doar puțin mai mult
gust pentru aventură, și atunci am ajunge cu toții unde ne dorim.

PAUL NIEMAND Da, fain, atunci hai să facem o programare și

KARL SONNENSCHEIN Mai mergem azi împreună la squash?

Scurtă pauză.

AURELIUS GLASENAPP Hm, păi eu mai am foarte, foarte multe de făcut

PAUL NIEMAND Da, am o întâlnire externă, case meeting după case meeting, ca să zicem așa,
un case meeting intern, n-are voie să afle nimeni, dar vouă vă pot spune, așa că nu, sorry

KARL SONNENSCHEIN Aah, numai două, trei ore de squash, putem lua la noi și treaba.

AURELIUS GLASENAPP Hm, da, păi, vezi tu, eu

PAUL NIEMAND Da, ei vezi, poți totuși

KARL SONNENSCHEIN Da, ar fi frumos, noi doi, tu și cu mine, hmm?

PAUL NIEMAND Da, și mie mi s-ar părea fain.

AURELIUS GLASENAPP Păi, eu

KARL SONNENSCHEIN Na, hai, două, trei ore de squash, apoi încă puțin schi nautic sau
parapantă, timp în care putem evalua liniștiți raportul, după care o tură de bowling și încă o dată
parapantă și apoi o tură de extrem inline skating și, după aceea, mai putem evalua o dată raportul și
apoi o tură de squash și încă o dată înot în susul și-n josul râului și după aceea putem adăuga un
weekend de rafting și apoi mai putem revedea listele pentru a doua zi și parapantă într-una și apoi și
încă o partidă de șah sau „Risiko“ sau „Malefiz“ sau „Nu te supăra, frate!“ și între timp să mai
pregătim o dată conferința telefonică și apoi încă o tură de squash și extreme rafting în timp ce
urcăm pe role pe zid și apoi înotăm o tură și mai sărim într-un picior de zece ori până la ultimul etaj
în timp ce pregătim și case team meeting-ul și evaluăm raportul și transmitem mai departe
feedback-ul fără să ni se fi solicitat și structurăm frazele așa încât să stârnim entuziasmul, și apoi
parapantă într-una și mai scriem câteva poezii și încă o dată „Nu te supăra, frate!“ și „Moara“ și șah
și extrem canooing, bungeejumping și dansăm Tarantella și restructurăm salonul hotelului și
construim, legați la ochi, un birou mobil în salonul aeroportului și trecem prin listele pentru a doua
zi și facem corectura la Evenimentul Zilei15 și apoi facem drumeții ne cățărăm cântăm dansăm
squash inline skating și parapantă și avem grijă să nu ratăm avionul și în taxi ne mai dăm o dată cu
patinele de gheață și apoi mai evaluăm cu taximetristul raportul în timp ce mai facem o rundă de
bowling și mai verificăm o dată statisticile în Excel.

15 În original, FAZ – Frankfurter Allgemeine Zeitung

 12
PAUL NIEMAND – DELIR

PAUL NIEMAND Uneori sunt plecat ore în șir, pur și simplu plecat, nu știu unde, la firmă, la
meeting, ajung acasă și mă ascund după radiator sau mă întind lângă pat, pe podea, mai citesc
materialele, de obicei, mă ridic punctual, iau trenul sau taxiul, mașina nu mi-o mai găsesc, e parcată
pe undeva, undeva fără mine, nu știu, unde anume, circulă prin zonă, fără mine, caută un loc de
parcare fără mine, merge și merge și nu se poate liniști, nu mă mai uit în ochii nimănui, mă uit doar
în fugă evitându-i pe toți, stau aici, lucrez și mă gândesc:

Asta nu e viața mea, dar eu o trăiesc totuși, o trăiesc pentru voi, ca să vă meargă vouă, tuturor, mai
bine
și cealaltă viață, pe care n-o pot trăi acum, pentru că n-am timp și ratez în continuu pista de
aterizare, pe cealaltă o s-o trăiesc altcândva, altundeva, în mine, acum, concomitent, în gânduri,
ceva, orice,
trăiește fără mine, se întinde pe undeva fără mine și trăiește așa, de capul ei, fără să mă fi întâlnit
vreodată cu ea, zboară pe lângă mine și se uită panicată la mine, pentru că se îndreaptă în viteză
către o porțiune mare cu gheață, se izbește de vreo pădure și ia foc, se destramă ca unul dintre
fondurile alea de acțiuni de căcat ale porcului ăluia de Tom, la care mi-am pierdut toți banii.

Ce-am făcut în ultimii ani? Nu mai știu, am avut vreo nevastă?, nu, am avut copii?, nu, sex?, din
când în când a fost câte ceva, nu-mi mai aduc aminte, decât că era rapid și destul de complicat
comparativ cu momentul scurt al orgasmului,
tăcere, bâzâit ușor, rece,
televizorul meu mă privește atât de ciudat, ce are ăsta de gând? Vrea să se apropie de mine, vrea să
ne apropiem, în sfârșit, unul de altul, vrea afecțiune, televizorul meu vrea iubire, televizorul meu
îmi cere apropierea, dar eu nu vreau, nu vreau apropierea nimănui, vrea să mă atingă, dar eu nu
vreau să fiu atins,

trebuie să ies de aici, trebuie să plec, vreau să fiu colectat, ce trebuie să fac, ca să fiu luat odată de
aici? Să-i împușc pe toți, da, poate, poate, când am început, toată asta a fost o cu totul altă viață, nu-
i așa? TREBUIE SĂ IES DE AICI TREBUIE SĂ PLEC TREBUIE SĂ SE TERMINE TREBUIE
SĂ SE TERMINE TREBUIE SĂ SE TERMINE SĂ PLEC SĂ PLEC REPEDE AFARĂ DE AICI
SĂ PLEC.
Tăcere.

Sunt aici
Și, aici, în fața ochilor mei, lumea se dizolvă
Ce văd eu n-are sens
Totul se sfărâmă-n elemente
Totul evadează în mine
Văd oameni care fug de mine înfricoșați, urlă și eu trag
pur și simplu, în mulțime
Fețele explodează
minunat, în sfârșit, au zburat
au dispărut, în sfârșit
nimeni nu-i vrea
nimeni n-are nevoie de ei
nimeni n-a avut vreodată nevoie de ei
pot să zboare liniștiți.

Nu simt sângele, sângele oamenilor, care îmi curge pe gât în jos,

în clădirea asta bancară nu mai sunt decât morți în masă, care urlă, acum nu mai urlă, eu nu simt
nimic, le aud țipetele, îmi place, atât de treaz n-am fost niciodată, atât de prezent, atât de ancorat în
lume, în prezent, simt sângele din capul care se sprijină de umărul meu, acum, tăcere, hmmm, toți
morți, toți plecați, fug afară, la ușă e o femeie, un copil se ține de ea, portarul le fuge în cale, vrea
să-i salveze, îl aud strigând, îl aud respirând, împușcătură, împușcătură în picior, împușcătură în
spate, împușcătură în cap, creierul țâșnește pe podea, o umbră oarecare se mișcă, mort, o femeie
urlă, mort, cineva îmi pune piedică, mort, o cameră de filmat e îndreptată spre mine, mort, toți
dispar, toți morți, totul tace, eu tac, nu mișc, TARGET THE LOSER KILL KILL jocul meu preferat
– cauți toți ratații și îi împuști pe toți, ce nu poate folosi piața, zboară, TARGET THE LOSER KILL
KILL pot să mă văd, în timp ce-i vânez pe ratați prin centrul comercial, prin saloanele
aeroporturilor, prin curțile școlilor și prin clădirile bancare, TARGET THE LOSER KILL KILL nu
există societate, există doar indivizi, fiecăruia îi e frică să nu-și piardă jobul blestemat, deși nimănui
nu-i place jobul lui și seara nu merge nimeni cu plăcere acasă, seara merg cu toții la nevestele lor și
aruncă pe fereastră pisicile primite cadou de nuntă de la soacrele lor, tot canalul e plin de pisicile
astea înghețate tun, peste tot, totul e plin, peste tot zboară pisici din apartamentele închiriate, de la
toate etajele, aici, auziți acum? Auziți sunetul ăsta? E planeta Pământ, care gonește prin spațiul vid
și rece, iar locuitorii săi aruncă în continuu pisici pe fereastră, și e un vuiet, când zboară toate, cu
spaima întipărită pe față, în direcția gheții, urlă, ratează pista de aterizare, se lovesc de ea, se fac
bucăți, încă înainte de a se fi născut cu adevărat, rămân întinse, nu se mai mișcă, urlă, foarte încet,
foarte foarte încet, abia se aud, toate astea le aud acum, nu mai pot, nu mai pot să zbor prin aer, să
mă izbesc, să rămân întins și să pornesc televizorul și să nu văd acolo decât reclame interminabile în
care toată lumea trebuie să cumpere niște aparate pentru antrenamentul musculaturii abdominale sau
echipamente de etanșare, cu care se poate etanșa cu folie transparentă tot ce ai, sau sex la telefon
sau mopuri, cu care se poate ȘTERGE ABSOLUT TOTUL,
Londra – Berlin – Budapesta – Timișoara – Râmnicu Vâlcea – Pitești,
îmi scade entuziasmul, energia, îmi piere cheful,
am simțit cum am devenit gheață în zborul de la etajul douăzeci al clădirii noastre de birouri, cu
toate patru picioarele întinse înainte-mi, cu expresia feței panicată, așa am zburat în direcția gheții și
am sfârșit întins alături de celelalte pisici pe canal, înghețat bocnă, sub gheață, rigizi și holbându-ne
unii în ochii celorlalți, nimeni nu scotea o vorbă, chiar și aici mai spera fiecare că o va scoate,
cumva, la capăt, măcar el, și aici eram întinși, cu miile, dați afară, congelați în gheață, nemișcați,
incapabili de ceva, o statistică înfrumusețată, cei de care nu-i nevoie, înghețați tun sub gheață.

O ultimă amintire, în timp ce înghețam, încet, în slow motion:

Coridorul noaptea.
Eu plec ultimul.
Încăperile respiră încet, totul e în așteptarea zilei de mâine.
Fluxul de bani continuă, aud zgomotul, e un zgomot vid și rapid, e o singurătate rapidă în încăperile
astea.

Când universul se contractă treptat, gonește cu indiferență prin vid și te trage și pe tine după sine,
fie că vrei sau nu, această gălăgie asurzitoare și această rupere între mine și oameni și planeta care
devine, din nou, o suprafață ce se sparge, se prăbușește asupra mea, acest urlet, să te prăbușești
singur prin univers, știind că universul nu te observă, pentru că nu-l interesează nimic și nimeni,
prins într-o adâncime neagră și vidă cu toți ceilalți, și nimeni nu mă poate auzi și nimeni nu mă
poate vedea...
 13
COPIL – ACUM SE FACE LINIȘTE ÎN JURUL MEU

COPIL Acum se face liniște în jurul meu

Nu mai văd nimic
E întuneric
Noapte
Sunt în camera mea
Aici nu e nimeni
Televizorul pâlpâie roșu
Minibarul mormăie
Să mai intru pe programul hotelului
Să mai văd câteva filme
Pe post de surogat
Sunt singur aici
Sunt epuizat pe patul meu
Nevastă-mea unde-i acum?
Oare am, într-adevăr, o nevastă?
Nu știu
Totul uitat
E așa liniște aici
Calculatorul meu respiră încet
El mă înțelege
Calculatorul meu mă înțelege
Eu însumi nu mă înțeleg
Dar calculatorul meu știe exact cum să mă comport
Asta mă liniștește în singurătatea mea
Da asta mă liniștește în golul pe care îl pun la dispoziție aici
pentru a menține sistemul în funcțiune
Vă dau viața mea și voi o transformați într-un loc gol
O absență care gonește prin spațiu asta sunt eu
O absență care suportă singurătatea vidul insuportabilul
Nu mă plâng mă descurc
Nu mai am nimic de așteptat
Drumul meu e deja dezplanificat
Pe mine nu mă mai așteaptă nimic
Nu mai am viață înaintea mea
Viața care e înaintea mea a fost trăită de o mie de ori deja
 14
AURELIUS GLASENAPP – CIUDAT AICI, SUB GHEAȚĂ

AURELIUS GLASENAPP Ciudat, ciudat aici, sub gheață... îmi văd mașina, cum caută un loc de
parcare în parcarea supraetajată de vizavi, caută și caută și nu găsește niciunul, se deplasează într-
una înainte și înapoi, și sus și jos, ciudat, acum mașina mea merge la cumpărături, împreună cu
televizorul meu, televizorul meu cumpără tot ce se găsește, oameni, fâșii întregi de teren, triburi
exterminate, munți de cadavre, copii mici schilodiți, fete vesele, care poartă cămăși Versace și își
pun gențile Puma lângă copiatoare, televizorul meu cumpără multă lumină de soare, și i-o arată
mașinii mele, și mașina se bucură, mână în mână se întorc în parcarea supraetajată și caută mai
departe după un loc de parcare, în fiecare duminică fac la fel, în fiecare duminică mașina și
televizorul meu merg împreună în parcarea supraetajată și caută un loc de parcare, și nu găsesc
niciodată vreunul, găsesc iubire la Shopping Mall, asta îi face fericiți, iubire, libertate, posibilități
nelimitate, inspirație, individualitate, creștere, siguranță, toate astea le găsesc la Shopping Mall și,
desigur, lumina soarelui. Pacea pe pământ și lumina soarelui, astea îi fac fericiți, sunt fericiți, foarte
foarte fericiți, mașina mea și televizorul meu se bucură de pacea pe pământ, cumpără DVD-uri și
câteva Smart Bombs, pun câteva păpuși de jucărie în coșul de cumpărături, cumpără Roma Antică și
câteva pornouri și un film de acțiune cu Arnie și câteva obiceiuri antice, bijuterii din pene și un
masaj de recuperare, își cumpără câteva gropi comune și câteva perechi de pantofi, o sonerie nouă
pentru telefonul mobil și câteva jumătăți de față zdrențuite de la două supermodele din Uganda,
totul e foarte frumos aici, foarte foarte frumos, aici există libertate, egalitate, fraternitate, noi,
oamenii, deranjăm doar fluxul mărfurilor, avem prea multe defecte, nu ne potrivim aici, lumea, pe
care am creat-o, nici măcar nu e pentru noi, am făcut-o pentru altcineva, dar pentru cine?, n-o știm?
Poate pentru ziare, astea măcar pot scrie, cât de frumos e totul, pentru ca articolele lor să se
potrivească cu anunțurile pentru care sunt tipărite, da, poate chiar am creat lumea asta doar pentru
televizor, și televizorul nu mai are nevoie de noi, vorbește și fără noi mai departe, nimeni nu
observă dacă suntem sau nu aici, pentru că nu-i nevoie de noi, lumea, pe care am creat-o, n-are
nevoie de noi, preferă să trăiască fără noi, ne arată din perspectiva noastră cea mai bună, ne arată
așa, cum n-am fost niciodată, nici nu poate fi vorba despre noi, pentru că toate astea n-au de a face
cu noi, ah, ce frumos e să-mi văd mașina, cum circulă fericită pe pietonală și cum culege lumina
soarelui de pe posterele lipite de ziduri, cumpără peste tot, e fericită, lucrurile sunt fericite, lucrurile
pot accepta fericirea vieții, oamenii, nu, asta e greșeala lor, lumea, pe care am construit-o, nu e
făcută pentru oameni, ci pentru altceva, poate pentru televizor sau poate pentru toate aceste camere
de supraveghere frumoase și numeroase, pe care le-am pus peste tot, înainte de a muri cu toții, astea
arată acum progresul neîntrerupt, totul e așa frumos aici, tot, ce deranjează, a dispărut, tot ce-a fost
bolnav s-a tăiat, și camerele se uită spre lume și își transmit imaginea către televizorul meu, iar
acesta i-o arată mașinii mele, care-și face, într-o liniște deplină, turele prin parcarea supraetajată,
mașina nu se grăbește, poate aștepta și două secole, până găsește un loc de parcare, n-o deranjează
deloc, poate că n-am făcut într-adevăr lumea asta decât pentru camerele care creează o imagine a
noastră fără nicio legătură cu noi, dar care livrează un format de emisiune frumos pentru toate
televizoarele frumoase sau pentru cu totul altceva, pentru ceva și mai frumos?, poate în curând vine
ceva și mai frumos, într-o bună zi va veni ceva mult mai frumos decât privitul la televizor, poate
Domnul Iisus în persoană, pe care mașina mea îl poate pune în coșul de cumpărături sau televizorul
îl poate face cel mai puternic om din lumea în care nu vor mai exista oameni, ci doar lucruri, și
lucrurile vor fi toate fericite și îl vor aclama pe Domnul Iisus și vor aplauda, și el va elibera lumea
de tot răul, și el va face lumină în imperiul întunericului, și totul va fi luminat, ca să nu mai existe
pe pământ pată prea închisă pentru camerele noastre de filmat, și televizoarele noastre vor fi
fericite, foarte foarte fericite, și mașinile noastre circulă prin zonă și cumpără lumina soarelui, cântă
cântece despre fericire și despre libertate și despre iubire, fug mână în mână cu Domnul Iisus prin
televizor și aplaudă pacea pe pământ, va fi așa frumos, așa frumos, așa frumos tot ce nu ne aparține
aici, doar lucrurile au meritat această frumusețe, oamenii n-au meritat frumusețea, pentru că ei nici
măcar n-o recunosc, nici nu recunosc valoarea lumii pe care o creează, oamenii n-au meritat
frumusețea, ei trec pe lângă ea, mașinile nu, mașinile se opresc și își iau timp și merg cu Domnul
Iisus prin televizor și cumpără lumina soarelui și cântă încet despre iubire, despre fericirea de a fi pe
lume.

Cade zăpadă, actorii au înghețat în timpul monologului final, copilul e sprijinit de masă, lângă
acte, ca ultimul client dintr-un salon de hotel, și bea un whiskey.