Respectă în interacţiunea sa cu copilul valorile de bază ale unei relaţii bazată pe
simpatie, încredere şi de calitate: căldură şi afecţiune, limite clare şi bine precizate, răspuns imediat la nevoile copilului, disponibilitate de a răspunde întrebărilor copilului, sancţionare educativă, constructivă a comportamentelor inacceptabile ale copilului, respect, deschidere şi comunicare, recunoaşterea calităţilor şi a reuşitelor, confidenţialitate şi încredere reciprocă; Organizează/planifică activităţile educative din cadrul casei, stabilirea măsurilor educaţive vor fi specifice fiecărui copil/tânăr; Organizează şi conduce studiul individual al beneficiarilor; Respectă istoria copilului, nu comentează sau judecă greşelile părinţilor sau situaţia socio-economică a familiei; Ritmul activităţilor cu copilul se adaptează particularităţilor acestuia; În timpul liber al copiilor şi în vacanţe organizează şi desfăşoară activităţi ludice, de cunoaştere, pentru abilitate manuală, pentru formarea deprinderilor practice, de socializare, pentru formarea autocontrolului, a autonomiei personale şi sociale , a responsabilităţii , activităţi de educare prin şi pentru muncă; Colaboreza cu psihopedagogul/psihologul şcolii în vederea completarii fişei psihopedagogice de câte ori este cazul în traseul educaţional al beneficiarului. Întocmeşte semestrial referate individiualizate cu privire la evoluţia şcolară şi modul de participare/ implicare a copiilor din casă la/ în activităţile de socializare şi recreere şi de dezvoltare a deprinderilor de viaţă independentă; Oferă sprijin concret şi încurajează copiii din cadrul casei de tip familial să menţină legăturile cu părinţii, familia lărgită şi alte persoane importante sau apropiate faţă de ei prin vizite, petrecerea împreună a timpului liber, a week-end-urilor, sărbătorilor şi vacanţelor, telefon, scrisori, internet etc. atât în casă cât şi în afara ei – în condiţiile stabilite de echipa pluridisciplinară conform PIP şi respectând regulile deontologice de bază (nu comentează atitudinea familiei, nu acuză sau nu compătimeşte copilul pentru faptele părinţilor, nu face publice în comunitate cauzele dramei familiale sau afecţiunile de care suferă unii membrii ai familiei). Întocmeşte în scris raportul de vizită în termen de 24 de ore după fiecare întâlnire şi transmite şefului de serviciu în cazul în care întâlnirea a avut loc în timpul programului său de lucru; Sesizează în scris orice accident, incident, suspiciune de abuz ; Se îngrijeşte de păstrarea echipamentului şi a unei ţinute corespunzătoare a copiilor; Să cunoască, să respecte şi să aplice legislaţia privind protecţia copilului; Să fie un exemplu moral şi comportamental care asigură mediul de dezvoltare al copiilor/tinerilor din casa de tip familial (să fie conştient(ă) că este un exemplu preluat şi imitat de copii/tineri); Realizează activităţi lucrative individuale împreună cu beneficiarul; Se preocupă de cunoaşterea potenţialului lor şi va ţine cont de gradul de abilitare, nevoia şi dorinţa lor de dezvoltare personală; Pregăteşte copilul/tânărul pentru integrarea în comunitate şi deprinderi de viaţă independentă; Participă la acţiuni/evenimente organizate cu scopul stimulării integrării sau reintegrării socio-profesionale a beneficiarilor; Posedă un fundament solid de cunoştinţe în domeniul învăţării şi dezvoltării traseului educaţional al beneficiarilor, printr-o iniţiere clară şi cuprinzătoare a acestora; Crează un program de lucru general pentru a asigura îndeplinirea obiectivelor finale ale programului de formare, în cadrul de timp prestabilit; Asistă beneficiarul să îşi revizuiască abordarea şi/sau să îşi ajusteze obiectivele de învăţare; Organizează, conduce şi participă la activităţi extraşcolare şi de timp liber, asigurând educaţie morală, civică şi religioasă a copiilor; Colaborează la întocmirea şi aplicarea Planului Individual de Protecţie şi elaborează Planurile de Intervenţie Specifică ale copiilor/tinerilor aflaţi cu măsură de plasament în casa de tip familial; Comunică în scris/verbal observaţiile asupra comportamentelor de indisciplină, agresivitate verbală sau fizică, fugă, suspiciune de abuz sau alte evenimente grave petrecute la nivelul casei, şefilor ierarhici; Asigură pregătirea pentru o viaţă de familie responsabilă şi autonomă a ocrotiţilor; Sprijină buna desfăşurare a activităţilor gospodăreşti din cadrul casei; Urmăreşte permanent starea psihofizică a copiilor/tinerilor şi sesizează conducerii orice tulburare importantă survenită în dezvoltarea acestora; Instructorul va urmări respectarea următoarelor forme de necesităţi: fiziologice, de siguranţă, sociale, de autorealizare şi valorizare ale beneficiarilor; Răspunde în termenul la lucrările/sarcinile repartizate de către şeful direct; Cunoaşte şi respectă prevederile legale în domeniul asistenţei sociale; Respectă drepturile şi libertăţile fundamentale ale beneficiarului în acordarea serviciilor sociale; Respectă principiul confidenţialităţii datelor şi situaţiilor legate de beneficiari; Respectă secretul profesional şi relaţiile ierarhice; Se preocupă de creşterea permanentă a nivelului de pregătire profesională prin participarea la cursuri; Duce la îndeplinire dispoziţiile conducerii D.G.A.S.P.C. Mureş; Participă la echipele pluridisciplinare organizate pentru copiii/tinerii din casele de tip familial; Îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute ulterior prin modificările legislaţiei din domeniul; Instructorul de educaţie poate fi mutat la altă casă de tip familial din cadrul serviciului, la nevoie/sau în perioada concediilor de odihnă, dacă se impune pentru asigurarea permanenţei, de către şeful de serviciu, în vederea respectării şi promovării interesului superior al copiilor şi asigurării continuităţii serviciului; Duce la îndeplinire orice alte sarcini trasate de un şef ierarhic, cu respectarea procedurilor operaţionale ale serviciului.