APARAREA DREPTULUI DE PROPRIETATE

1. Cine are dreptul de înaintare a acțiunii de apărare a dreptului de proprietate?

Proprietatea reprezintă o instituție esențială care definește sistemul economic și social. Prin proprietate se
înțelege totalitatea relațiilor dintre oameni, privind însușirea bunurilor, relațiilor reglementate de norme sociale
specifice diferitelor epoci istorice.
Acțiunea de apărare a dreptului de proprietate poate fi înaintată de către proprietarul bunului, de reclamantul
care trebuie să facă dovada dreptului de proprietate. În stabilirea situației de fapt, instanța de judecată are
obligația de a se baza pe probe concrete.
2. Cîte tipuri de mijloace juridice de apărare a dreptului de proprietate sunt?
Sunt stabilite două feluri de mijloace de apărare: mijloace indirect și mijloace directe. Apărarea dreptului de
proprietate și a celorlalte drepturi reale principale se realizează direct sau indirect, printr-o diversitate de
mijloace juridice, reglementate de normele mai multor ramuri de drept: dreptul civil și dreptul procesual civil,
dreptul penal și procedural penal, dreptul administrativ, dreotul comercial, dreptul muncii, etc. Mijloacele de
apărare a dreptului de proprietate sînt niște acțiuni prin care proprietarul tinde să înlăture atingerile aduse
dreptului său, asigurînd exercitarea lui în condiții normale. Principalele mijloace de apărare a dreptului de
proprietate sînt cele prevăzute în dreptul civil și dreptul procedural civil. Indirect, dreptul de proprietate este
apărat și de instituțiile din alte ramuri de drept. Astfel prin instituțiile și normele respective se urmărește în
principiu alte scopuri și numai implicit ele au ca efect apararea deptului de proprietate sau a altor drepturi reale.
În concluzie putem defini mijloacele de apărare a dreptului de proprietate și alte drepturi reale ca fiind
totalitatea acțiunilor în justiție prin care titularul dreptului solicită instanțelor de judecată să pronunțe hotărîri în
în scopul de a înlătura orice atingere sau încălcare a dreptului său.
Există mai multe clasificări ale mijloacelor de apărare a dreptului de proprietate. Cea mai simplă și concisă ni
se pare acea clasificare care grupează aceaste mijloace în două mari categorii: directe sau specifice și
indirecte sau nespecifice. Mijloacele juridice directe sau specifice de apărare a dreptului de proprietate și a
altor drepturi reale constau în acele acțiuni, numite reale care se întemeiază direct și nemijlocit pe un drept real
sau pe faptul posesiei unui imobil. Aceste acțiuni sunt de două feluri: acțiuni pețitorii sau acțiuni posesorii.
3. Ce este acțiunea pețitorie?
Acțiunile pețitorii sînt acele acțiuni prin care se solicită instanței de judecată să stabilească în mod direct că
reclamantul este titularul dreptului de proprietate sau al altui drept real aupra unui bun. Redobîndirea posesiei
bunului, asupra căruia poartă acel drept real reprezintă doar un efect accesoriu al admiterii acțiunii pețitorii.
Dintre acțiunile pețitorii, legislația noastră civilă reglementează următoarele feluri de acțiuni: acțiunea în
revendicare, acțiunea în grănițuire, acțiunea negatorie și acțiunea confesorie.
4. Care sunt acțiunile posesorii?
Acțiunile posesorii sînt acele acțiuni prin care se urmărește apărarea posesiei, ca simplă stare de fapt,
împotriva oricărei tulburări, fie pentru a o menține, fie pentru a o redobîndi dacă a fost pierdută.
5. Care sunt mijloacele nespecifice (indirecte) de apărare a dreptului de proprietate?
Mijloacele juridice indirecte sau nespecifice sînt acele acțiuni în justiție care se întemeiază direct și nemijlocit
pe drepturi de creanță, în scopul realizării lor. Însă drepturile de creanță se nasc și se realizează în strînsă
legătură cu dreptul de proprietate. De aceia, de cele mai multe ori prin promovarea acestor acțiuni, se înlătură
indirect atingerile aduse însuși dreptului de proprietate a reclamantului. Se includ în această categorie: acțiunile
în executarea contractelor civile; acțiuni în răspunderea contracuală; acțiunile întemeiate pe îmbogățirea fără
justă cauză; acțiunea în restituirea plății nedatorate; etc.
6. Ce reprezintă acțiunea de revendicare?
Acțiunea în revendicare este acea acțiune reală prin care reclamantul cere instanței de judecată să i se
recunoască dreptul de proprietate asupra unui bun determinat și pe cale de consecință, să-l oblige pe pîrît la
restituirea posesiei bunului. Conform art.374 alin 1 Cod Civil, proprietarul este în drept sa-și revendice bunurile
aflate în posesie nelegitimă a altuia.
Acțiunea în revendicare prezintă următoarele caractere juridice: reală, pețitorie și imprescriptibilă. Acțiunea în
revendicare este o acțiune reală deoarece poate fi introdusă împotriva oricărei persoane car încalcă dreptul de
proprietate. Acest caracter se explică prin aceia că ea însoțește, apără și se întemeiază direct și nemijlocit pe
dreptul de proprietate. Ea se deosebește de acțiunile personale prin aceia că ele se întemeiază pe drepturile
de creanță, fiind admisibile doar împotriva debitorului. Acțiunea în revendicare este o acțiune pețitorie, ceia ce
înseamnă că prin ea se pune în discuție, într-un proces, însăși existența dreptului de propritate a reclamantului,
el fiind obligat să facă dovada dreptului său de proprietate. Aceasta spre deosebire de acțiunile posesorii prin
care se cere păstrarea sau restituirea posesiei bunului ca simplă stare de fapt, acțiunea în revendicare, oricît
timp ea nu ar fi exercitată, aceasta nu se stinge prin neuz decît odată prin stingerea însuși a dreptului de
proprietate pe care îl însoțește și-l apără.
Acțiunea în revendicare poate fi introdusă doar de titularul dreptului de proprietate. Aceasta reiese din
dispozițiile art. 374 alin 1 Cod Civil, potrivit căruia „proprietarul este în drept să-și revendice bunurile aflate în
posesiunea nelegitimă a altuia”. Dacă bunul se află în coproprietate acțiunea în revendicare va putea fi
introdusă de către toți copărtașii. Daă bunul se află în devălmășie oricare dintre coproprietari devălmași vor
putea introduce acțiunea în revendicare. Pîrîții, în cazul acțiunii în revenicare, sînt persoanele care sunt
posesori ilegali a bunului care-l posedă la momentul introducerii acțiunii.