Ridichea uriașă

Bunicul a pus în grădiniţă o ridiche şi a crescut ridichea aceea mare-mare, cât capul
omului şi mai mare.
Într-o zi, bunicul a încercat să smulgă ridichea din pământ şi apucând-o de frunze trage şi
trage, iar ridichea nu s-a lăsat deloc scoasă din pământ.
Moşul a chemat şi pe babă. Baba s-a prins de mijlocul moşneagului, moşneagul de
frunzele ridichii şi trag, trag, dar ridichea nu s-a smuls.
A chemat baba şi o nepoată. Nepoţica s-a prins cu amândouă mâinile de mijlocul babei, baba
de moş şi moşul de ridiche. Trag, trag, trag, dar ridichea nu s-a smuls.
Nepoţica a chemat căţeluşul. Căţeluşul s-a agăţat de poala nepoţicăi, nepoţica de
mijlocul babei, baba de moş şi moşul de ridiche şi trag, trag, dar ridichea nu s-a smuls.
Iaca şi pisica ajunge să ajute şi ea la scos ridichea. Pisica s-a agăţat de coada căţelului,
căţeluşul de poala nepoţicăi, nepoţica de mijlocul babei, baba de moşneag şi trag, trag, trag,
dar ridichea tot nu s-a smuls.
- Staţi că mai aduc eu un tovarăş în ajutor! zice pisica. Şi pisica a chemat pe şoarece.
Se prinde şoarecele de coada pisicii, pisica de căţeluş, căţeluşul de nepoţică, nepoţica de
bunică, bunica de moş, moşul de ridiche şi trag, trag ... Ridichea s-a smuls şi a ieşit din
pământ, dar toţi au căzut grămadă unii peste alţii ...
Aşa de mare a fost ridichea că au mâncat-o împreună cu tot satul …

Învăţătura/morala poveştii este una de valoare: “Unde-i unul nu-i putere, unde-s mulţi
puterea creşte”.