Sunteți pe pagina 1din 2

1

Clasa a VIII-a

EVALUARE NAŢIONALĂ la limba şi literatura română


-semestrul al II-lea-

 Toate subiectele sunt obligatorii.Timpul de lucru este de 2 ore.


 Se acordă 10 puncte din oficiu.

SUBIECTUL I 42 DE PUNCTE
 Citeşte cu atenţie textul următor :

“ La începutul războiului european aveam douăzeci şi patru de ani.Urmam studii de inginerie în


Franţa.Un unchi al meu,fratele mamei,îmi trimitea lunar o bursă care îmi ajungea exact ca să-mi duc
zilele .Părinţii mei fuseseră amândoi bogaţi .Dar tata a murit tânăr ,când eu nu-mi terminasem încă
clasele primare.Şi mama n-a ştiut să administreze averea; se îngrijea de asta fratele ei,care m-a ţinut
mai târziu la studii.În vreo zece ani am pierdut aproape totul.Maică-mea începuse să joace cărţi şi,
în anul morţii sale, a risipit o moşie.A murit totuşi înainte de a suferi umilinţele sărăciei […].
Nu eram un student prea strălucit şi nu-mi plăcea nici cariera pe care mi-o alesesem.Aş fi voit
să mă fac ofiţer ,dar ştiam că meseria asta nu-i plăcuse mamei.Mama îşi făgăduise demult să aibă un
fiu inginer.Declararea războiului a însemnat pentru mine zorile unei vieţi noi .M-am înrolat voluntar
,ca şi alţi studenţi români din Franţa, după bătălia de la Charleroi.Am fost uşor rănit în cele dintâi
lupte. Am făcut apoi câteva luni o şcoală de cadre şi m-am întors pe front sublocotenent.Nu ştiu
dacă am fost, cum se spune, un erou.Dar am luptat bine şi de două ori am fost decorat.Mă
obişnuisem cu războiul,mă obişnuisem foarte repede şi cu gândul morţii.”
( Mircea Eliade, Nuntă în cer )
A. ( 30 de puncte )
1. (6p.) Precizează mijlocul intern de îmbogăţire a vocabularului prin care s-au format cuvintele :
inginerie, mei ( “Părinţii mei fuseseră amândoi bogaţi…” ), demult.
2. (6p.) Motivează rolul virgulei din secvenţa: “Un unchi al meu,fratele mamei,îmi trimitea lunar o
bursă care îmi ajungea exact ca să-mi duc zilele.”
3. (6p.) Numeşte tipul de narator prezent în textul citat şi argumentează.
4. (6p.) Comentează ,în maximum cinci rânduri, prezenţa verbelor la indicativ,timpul trecut.
5. (6p.) Explică semnificaţia secvenţei: “Mă obişnuisem cu războiul,mă obişnuisem foarte repede şi
cu gândul morţii.”

B. (12 p.) Redactează o compunere,de 10-15 rânduri, în care să argumentezi că textul citat este unul
literar. În compunerea ta trebuie:
 (4p.) să formulezi cel puţin două trăsături ale textului literar;
 (4p.) să ilustrezi aceste trăsături cu exemple din textul propus;
 (2p.) să ai un conţinut şi un stil adecvate tipului de text;
 (2p.) să respecţi limita minimă de spaţiu propusă.

1
2

SUBIECTUL AL II-LEA 36 DE PUNCTE


 Citeşte cu atenţie textul următor :

“ Cercetătorii de la Institutul de Neuroştiinţe din San Diego,California, au studiat mai atent


componentele chimice ale ciocolatei .Ei au descoperit trei substanţe ,care pot activa nişte receptori
specifici .Un receptor este o structură pe suprafaţa unei celule care interacţionează cu anumite
substanţe chimice.Receptorii au forme diferite ,şi astfel,interacţionează cu molecule specifice.
Compusul activ se va cupla la nivelul receptorilor şi declanşează o reacţie în interiorul celulei.
Cercetătorii de la Universitatea din Michigan,SUA, au constatat că,mâncând ciocolată ,aceasta
stimulează creierul să producă substanţe de tipul endorfinelor,ce fac organismul insensibil la durere
şi intensifică starea de bine. Unul dintre compuşii din ciocolată este anandamida,care este deja
produsă de creier. “
( Cristian Gurzu, Dependenţi de ciocolată ? , în revista Bioplanet, nr. 22,aprilie 2011 )

A. Scrie ,pe foaia de teză, răspunsul pentru fiecare dintre cerinţele de mai jos :
1.(6p.) Formulează câte un enunţ în care să surprinzi următoarele elemente care privesc articolul
citat :
a. numele celui care semnează articolul publicat;
b. numele unuia dintre compuşii existenţi în ciocolată;
c. efectul consumului de ciocolată, produs la nivelul creierului.

2.(6p.) Motivează,formulând cel puţin două argumente, că textul citat este unul nonliterar.

3. (6p.) Notează litera corespunzătoare răspunsului corect pentru următoarea cerinţă :


În fraza : “Cercetătorii de la Universitatea din Michigan,SUA, au constatat că,mâncând
ciocolată ,aceasta stimulează creierul să producă substanţe de tipul endorfinelor,ce fac organismul
insensibil la durere şi intensifică starea de bine.” există :
a). P.P. + C.D. + C.S. + AT.+ AT.
b). P.P. + SB. + C.I. + AT. + AT.
c). P.P. + C.D. + C.S. + AT. + C.S.

4.(6p.) Menţionează valoarea morfologică şi funcţia sintactică pentru cuvintele: activa ,care, (de)
creier.

B.(12 puncte) Redactează o compunere,de 10-15 rânduri, în care, pornind de la informaţiile expuse
în textul citat,să-ţi exprimi opiniile referitoare la beneficiile \ neajunsurile consumului de ciocolată.
În compunerea ta trebuie :
- (4p.) să-ţi formulezi opiniile cu privire la tema indicată;
- (4p.) să valorifici secvenţele din text care ilustrează opiniile personale;
- (2p.) să ai o structură adecvată tipului de text şi cerinţei formulate;
- (2p.) să respecţi limita minimă de spaţiu indicată.

NOTĂ! Respectarea, în lucrare, a ordinii cerinţelor nu este obligatorie. Vei primi 12


puncte pentru redactarea întregii lucrări (unitatea compoziţiei - 1 punct; coerenţa textului –
2 puncte; registrul de comunicare, stilul şi vocabularul adecvate conţinutului – 2 puncte;
ortografia - 3 puncte; punctuaţia - 2 puncte; aşezarea corectă în pagină, lizibilitatea - 2 puncte).

S-ar putea să vă placă și