Sunteți pe pagina 1din 4

PREZENTAREA VIETII

Sf. Simeon Noul Teolog s-a născut în anul 949 în Basileion , provincia Galateea din Asia Mică și
a studiat la Constantinopol. Tatăl său l-a pregătit pentru o carieră în avocatură și pentru o scurtă perioadă
tânărul a ocupat o poziție înaltă la curtea imperială. La vârsta de 14 ani l-a întâlnit pe vestitul
părinte Simeon Evlaviosul la Mănăstirea Studion, care avea să-i marcheze adânc dezvoltarea spirituală.
Tânărul a rămas în lume pentru mai mulți ani, pregătindu-se pentru viața monahală sub ascultarea
părintelui, iar când a împlinit 27 de ani a intrat în mănăstire.

Sf. Simeon Evlaviosul i-a recomandat tânărului să citească scrierile Sf. Marcu Ascetul (prăznuit la 5
martie), pe lângă alți scriitori duhovnicești. El a citit acele cărți cu atenție și punea în practică ceea ce citea. În
mod deosebit l-au impresionat trei puncte din cartea Sf. Marcu „Despre legea duhovnicească”[1]:

 În primul rând, trebuie să-ți asculți conștiința și să faci ce-ți spune ea, dacă dorești să-ți vindeci sufletul.
 În al doilea rând, numai prin îndeplinirea poruncilor poți atrage asupra ta harul Sfântului Duh.
 În al treilea rând, cel ce se roagă numai trupește fără cunoștința spirituală este ca și orbul care a strigat
„Fiul lui David, ai milă de mine” (Luca 18,38). Când orbul și-a recăpătat vederea, atunci L-a numit pe
Hristos Fiul lui Dumnezeu (Ioan 9,38).

Sf. Simeon s-a hrănit cu dragostea pentru frumusețea duhovnicească și a încercat să o dobândească. Pe
lângă pravila dată de părintele său, conștiința îi spunea să mai adauge câțiva psalmi și metanii, repetând
constant „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!” Bineînțeles că și-a ascultat conștiința.

În timpul zilei ajuta oamenii nevoiași care locuiau în palatul lui Patrichie, iar noaptea rugăciunile lui
se prelungeau, prinzându-l miezul nopții la rugăciune. Odată, în timp ce se ruga, o lumină divină, foarte
strălucitoare, a coborât asupra lui, inundând camera. N-a văzut decât lumina în jurul său și nu a mai simțit
pământul de sub el. I s-a părut că el însuși s-a transformat în lumină. Apoi mintea i-a urcat la ceruri și a văzut o
a doua rază, mai strălucitoare ca cea dintâi, iar la capătul ei părea că se afla Sf. Simeon Evlaviosul, cel care i-a
dat spre citire scrierile Sf. Marcu Ascetul.

La șapte ani după acea viziune, Sf. Simeon a intrat în mănăstire, unde a înăsprit postul și privegherea,
învățând lepădarea de sine. Vrăjmașul mântuirii noastre i-a ridicat pe frații din mănăstire împotriva Sf. Simeon,
care era indiferent la laudele sau reproșurile altora. Datorită nemulțumirilor din mănăstire, Sf. Simeon a fost
trimis la mănăstirea Sf. Mamas din Constantinopol. El a primit schima monahală acolo, înăsprindu-și
nevoințele duhovnicești. Prin citirea Sfintelor Scripturi și a scrierilor sfinților părinți, precum și prin
conversațiile pe care le purta cu alți sfinți părinți, el a atins un nivel duhovnicesc înalt, îmbogățindu-și
cunoștințele ziditoare de suflet.

Prin anul 980, Sf. Simeon a fost făcut egumen al Mănăstirii Sf. Mamas și a rămas în funcție timp de
25 de ani. El a reparat și restaurat mănăstirea care avusese de suferit din cauza neglijenței fraților și a impus
ordine în viața călugărilor mănăstirii.

Această disciplină monastică strictă pe care sfântul se lupta să o respecte a adus multe nemulțumiri în
rândul fraților. Odată, după Sfânta Liturghie, câțiva călugări l-au atacat și aproape că l-au omorât pe Sfântul
Simeon. Când patriarhul Constantinopolului i-a scos din mănăstire și vroia să-i predea autorităților civile, Sf.
Simeon a cerut ca aceștia să fie tratați cu blândețe și să fie lăsați să trăiască în lume.

Prin anul 1005, Sf. Simeon s-a retras din funcția de egumen în favoarea lui Arsenie, stabilindu-se
undeva lângă mănăstire, în liniște. Acolo el a creat operele sale teologice, din care unele fragmente apar
în Filocalie.

Tema primară a scrierilor sale este activitatea ascunsă a perfecțiunii duhovnicești și lupta cu patimile
și gândurile rele. El a scris și instrucțiuni pentru călugări: „Capitole teologice și practice”, „Tratat despre cele
trei metode de rugăciune” și un „Tratat despre credință”. Mai mult, Sf. Simeon a fost și un poet creștin,
scriind „Imnuri despre iubirea divină”, în jur de 70 de poezii cu semnificație religioasă profundă.

Învățăturile neprețuite ale Sf. Simeon despre misterele rugăciunii minții și despre lupta duhovnicească
i-au adus supranumele de Noul Teolog. Aceste învățături nu au fost creația Sf. Simeon, ci fuseseră uitate în
timp. Unele dintre ele păreau ciudate și de neacceptat pentru contemporanii săi, ceea ce a dus la conflicte cu
autoritățile ecleziastice din Constantinopol, iar Sf. Simeon a sfârșit prin a fi exilat din oraș. El a traversat
strâmtoarea Bosfor și s-a stabilit la vechea mănăstire a Sfintei Macrina.

În anul 1022, la 12 martie, sfântul a adormit în pace întru Domnul. În timpul vieții sale a primit darul
facerii de minuni și chiar după moartea sa s-au petrecut numeroase minuni, printre care găsirea miraculoasă
a icoanei sale.

Viața sa a fost scrisă de ucenicul sau, Sf. Nichita Stithatul.

IMNELE DUMNEZEIESTI IUBIRI

Cum de foc eşti, ce ţîşneşte, şi eşti rai răcoritor ?

Cum de arzi şi-alini îndată! Cum mă faci nemuritor ?

Cum de faci din vameşi îngeri şi-ntunericul lumină ?

Cum ridici din iad? Şi cum de curăţeşti pe cei din tină ?


Cum tragi bezna în lumină ? Cum de noaptea o cuprinzi ?

Cum de mă prefaci cu totul ? Inima cum o aprinzi ?

Cum de Te-mpreuni cu robii, fii ai Tatălui de-i faci ?

Cum de-i arzi de dor, rănindu-i ? Cum de iarăşi îi împaci ?

Cum de rabzi şi suferi? Doamne, cum nu răsplăteşti îndată?

Cum de vezi cele ce-n taină, numai Ţie Ţi se-arată ?

Cum, fiind aşa departe, vezi ce facem fiecare ?

Doamne, robilor Tăi dă-le îndelunga Ta răbdare.

"Căci strugurii mai întâi sunt călcaţi de oameni şi apoi sunt zdrobiţi sub piatra şi le storc tot mustul; dar pe
omul în care intră frica de Dumnezeu, însăşi aceasta frică îl face să fie călcat de toţi oamenii. Iar când
aceea a curăţit şi a zdrobit desăvârşit simţirile sale trupeşti de mândrie şi slavă deşartă, atunci sfânta
smerenie, piatra cea înţelegătoare, cea prea uşoară şi bună, căzând de sus şi storcând toată umezeala
poftelor trupeşti şi a patimilor, nu lasă fără de folos sufletul stors, ci-l adapă cu izvor de lacrimi, izvorăşte
apa cea vie, tămăduieşte rănile păcătoase, spală puroiul şi rănile, şi zăpada nu este atât de strălucitoare
cum se vede acest om." (Sf. Simeon Noul Teolog despre pocaință ca drum de la moarte la Înviere)

METODA SFINTEI RUGACIUNI SI ATENTIUNI

Sfantul Simeon Noul Teolog , ne vorbeste despre existenta a trei feluri de rugaciune
si luare aminte prin care sufletul sau se inalta sau se coboara . Rugaciunea si luarea aminte sunt legate
intre ele ca sufletul si trupul : lipsind una , nu poate sta nici cealalta . Acestea sunt asa de indispensabile
deoarece trezvia este ca si un strajuitor care tine piept pacatelor si totodata un inainte mergator , iar
rugaciunea este aceea care desfiinteaza si sterge indata gandurile rele , ce sunt impiedicate de luarea
aminte , aceasta neputand sa faca singura caest lucru . Sfantul Simeon spune despre acestea doua ca
reprezinta poarta vietii si a mortii .

PRIMUL FEL DE RUGACIUNE


Fiecare dintre cele trei feluri de rugaciune are insusirile proprii . Insusirile primului fel
de rugaciune sunt urmatoarele : cand cineva face aceasta rugaciunne , isi ridica mainile si ochii impreuna
cu mintea la cer , iar mintea alcatuieste intelesuri dumnezeiesti si-si inchipuie frumuseti ceresti , ierarhii
de ingeri si corturi de-ael dreptilor si , simplu vorbind , toate cate lea auzit din Scripturi le aduna in
vremea rugaciunii in minte si astfel isi starneste dragostea dumnezeiasca , privind la cer ,ba uneori
varsand si lacrimi din ochi . Facand asa se

S-ar putea să vă placă și