Dimitrie Cantemir – Istoria Ieroglifica

Dimitrie Cantemir inaugureaza cu aceasta carte seria istoriilor secrete si

anecdotice in literatura noastra. Roman alegoric si cronica a unei perioade din tineretea
aventuroasa a autorului, Istoria ieroglifica (cunoscuta si sub numele de Hieroglifica) a fost
scrisa in anul 1705 si tiparita postum, in 1883. Ascunsa cititorilor aproape doua secole, ea
ajunge sa fie confundata, in biografiile carturarului redactate de fiul sau dupa 1732, cu un
manuscris de cateva zeci de pagini, intitulat Uimitoarele revolutii ale dreptei razbunari a lui
Dumnezeu asupra familiei Brancoveanu si a Cantacuzinilor, vestiti in Valahia.

Valoarea literara a Istoriei ieroglifice, izvorata din istoria traita si asumata de

autorul narator, a fost remarcata si demonstrata, printre altii, de: Nicolae Iorga, Sextil
Puscariu, G. Calinescu, Al. Piru. Elvira Sorohan. Modelele autorului, in ceea ce priveste
forma alegorica si ordinea fantezista a evenimentelor, se regasesc in fabulele lui
Esop, Etiopica lui Heliodor si romanele popular-medievale, precum Fiziologul si Roman de
Renart. Ideile filozofice si artistice risipite generos in paginile acestei scrieri apartin atat
Renasterii afirmate cu doua secole mai devreme in Occident cat si iluminismului.

Istoria ieroglifica, primul roman politic romanesc, aduce asadar in prim-plan

o competitie politica intre Bine si Rau. Intruchipat de Inorog, Binele il infrunta pe Corb,
simbol al puterii arogante si egoiste. Scena politica a Tarilor Romane demasca defectele
morale ale celor meniti sa le conduca. Lipsa de demnitate, coruptia si slugarnicia sunt
dezvaluite fie in timpul Divanurilor reunite, fie in raporturile cu ceilalti eroi ai naratiunii.
Eroul principal, alter ego al autorului, care infrunta piedici si vrajmasii, dobandeste in cele
din urma perfectiune morala si asemenea lui Fat Frumos isi redobandeste rolul de
conducator.

In plan artistic, primul nostru roman nu este numai o sinteza de modele antice si
medievale, ci si o creatie in care limba romana literara isi descopera forta expresivitatii
plastice si acustice. Dimitrie Cantemir exploateaza nu numai discursurile savant-filozofice
si religios-populare, ci si formele sonore ale prozei ritmate si ale versului liric. El
construieste dialoguri disimulatoare, descrie peisaje si stari sufletesti, explica visuri si
profereaza blesteme. Alegoria nu incripteaza realitatea, ci parodiaza slabiciuni si vicii
omenesti, denunta ambitii si orgolii desarte.