Am un creier înzăpezit, carnea lui moale

se strânge de frig, eu caut o cale

de mers înainte. Blocaje pe carosabilul

gândirii.

Am o aripă arzând, cu ea am să te învelesc

când ai să adormi obosită și înfrigurată

de rotirea inegală a planetelor

și-ai să te-ntinzi cât e universul meu de lung.

Am sânge pe mâini, căci am ucis un cal.

Să locuim aici, în caleașcă: să-i îngropăm roțile

și să nu mai pleci niciodată. Nu te mai teme

de acest roșu, însuși animalul acesta motor

mi-a zis: „ucide-mă dacă doar așa vei sta locului.”

și n-am ezitat.

Ea era foarte albă, strălucea, i se făcuse somn.

El era acum statornic, dar știa foarte bine

că trebuie să plece după hrană; împrejur

se înnoptase cu stele și frig și cu urât pentru cei singuri.

Era gata să se lupte cu mâinile goale

cu orice stihie care ar fi îndrăznit

să le tulbure nemișcarea.