Nu uita de tine, îmi ziceam

plecând, remorcat la un destin

tragic, care mă trăgea după el,

de care încercam să mă desprind,

Pe tine te citesc și orice gând mi-ai citi tu,

acela ar fi un vers, și nu cred că s-ar mira

cineva dacă ar auzi că, zburător, îți era

întreptat, ție.

Acum simt din nou cum ies din mine,

cum nu aici ar trebui să fiu,

aceleași cuțite îmi străpung inima sau sfera

de suflet dimprejurul inimii.

Planetele orbitând în imaginația mea

îmi deconspiră un secret, simbolic,

al posibilităților,

al tendințelor și tensiunilor,

îmi strigă

și mă obligă

să mă uit absorbit în

globul lor de cristal:

Lumina-i zvâcnește în el și în mine,

în globul ca o planetă,
 el comunică secretul

și nu o regretă:

„Florile culege-le, dar, toate la timpul lor

Floarea cea unică, de mintea-ți alunecă

N-o lăsa lor!”

Orbit, îmi crește o pereche nouă de ochi

pentru o nouă lumină.

Pe câmp însetat e rouă,

o floare, un răsărit

și zboară-o albină

Răcoarea din mine suspină

i-e dor să devină cuptor.