Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
29 mai 1453. Constantinopolul (Istanbul de azi), oraşul prosper şi glorios de altă dată,
este atacat în valuri succesive de ieniceri de elită. Secţiuni din zidurile care păreau că vor
străjui etern oraşul erau distruse de tunurile de mare calibru din fier ale turcilor, super-
armele de distrugere în masă ale secolului XV. Chiar dacă trupele bizantine şi
genoveze panicate erau copleşite de forţele otomane, însuşi împăratul bizantin,
Constantin al XI-lea, şi-a aruncat regalia purpurie şi a condus ultimul atac de apărare,
până când a fost doborât.
Constantinopolul este ocupat de forţele turceşti ale sultanului Mahomed al II-lea după 57
de zile de asediu. La catedrala Hagia Sofia s-a desfăşurat ultima liturghie creştină, unde
se refugiaseră mulţi dintre cei care nu au putut contribui la apărarea oraşului, ca femei,
copii şi bătrâni. Din nefericire, nici catedrala n-a fost scutită de jaf căci invadatorii au
spart uşile, sperând că cele mai mari comori ale oraşului se aflau în catedrală. Catedrala a
fost profanată şi jefuită, iar enoriaşii au fost luaţi sclavi, femeile au fost violate, iar
bătrânii şi copii au fost ucişi. Sultanul a ordonat transformarea catedralei într-o moschee.
Un ulama (învăţat musulman) s-a urcat pe amvon şi a recitat Șahada. Păşind pe ruinele
palatului Boukoleon, cunoscut ca Palatul Cezarilor, sultanul Mahomed al II-lea a rostit
cuvintele celebre:„Păianjenul ţese draperii în palatul Cezarilor;bufniţa vesteşte ceasurile
în turnurile lui Afrasiab”.
Ocuparea otomană a fost doar un capitol din îndelungata istorie a oraşului, cu momente
de glorie şi decandenţă. Căci ruinele cu vârste înaintate, cândva monumente grandioase
ale acestui oraş nemuritor, au multe istorisiri despre fapte măreţe şi momentele de
cumpăna la care au fost martore.
Palatul Porphyr
În complexul Palatului Imperial era Sala celor 19 paturi ce dată din secolul IV, fiind câte
nouă paturi de fiecare latura, această sala fiind utilizată pentru dineuri şi cine festive,
aproape fiecare sărbătoare civilă şi religioasă fiind urmată de un dineu la care participau
şi invitaţii împăratului, şi principala sală de desfăşurare a ceremoniilor, Sala de Aur,
construită în secolul VI, semănând cu Bazilica San Vitale, pereţii fiind împodobiţi cu aur,
copacii decoraţi cu nestemate şi păsări de aur ce cântau melodii, iar tronul din aur masiv
era flancat de doi lei din aur, ca şi cum părea că cobora treptat din cupola sălii, până
ajungea la nivelul pardoselii.Principala Poartă a Palatului Imperial era o poartă din bronz,
fiind refăcută în secolele VI-X, deasupra fiind construită o capelă. Până în timpul crizei
iconoclaste, poarta era decorată cu portretul lui Hristos.
Lângă palat a fost construit Hipodromul pentru cursele de cai, echivalentul unui „stadion
de azi” care putea găzdui 80 000 de spectatori. Hipodromul avea o intrare principala în
partea nordică, partea monumentală. De o parte şi de altă erau grajdurile unde erau ţinuţi
caii. În momentul în care începea cursa, porţile erau deschise. Deasupra intrării
monumentale erau trei cai de bronz auriţi. Caii de bronz se află în prezent în Piaţa San
Marco. Constantin a renovat Băile publice ale lui Zeuxippus . La vestul intrării către
Augustaeum a fost Million, monument ce măsură distanţele în Imperiul Roman de Est.
Partea centrală a Constantinopolului a fost utilizată pentru construirea mănăstirilor şi
multe locuinţe se aflau în zona ţărmului. Nu exista un sistem de canalizare, de aceea
tăbăcării aruncau pieile în mijlocul oraşului. Dinspre Augustaeum a fost construit Strada
Mese, dotată cu colonade. Coborând de pe prima colină şi urcând pe a doua colină, strada
traversa la stânga Pretoriumului sau curtea de judecată, se întindea apoi către Forumul lui
Constantin unde era a două clădire a Senatului şi o columnă cu o statuie aurită a lui
Constantin în postura zeului Helios, încoronat cu un halo cu şapte raze, cu privirea spre
răsăritul Soarelui (ceea ce ne arată că străvechea religie romană politeistă încă se mai
menţinea). Turnul lui Constantin cel Mare se afla pe stradă Mese, având formă circulară,
împodobit cu statui. Statuia lui Constantin s-a prăbuşit în urma unui cutremur . De aici,
strada Mese se prelungea către Forumul Taurului şi apoi spre Forumul Bovis, şi se
termina pe cea de-a şaptea colină Xerolophus şi către Poartă de Aur a Zidului
Constantinian. Cisterna Basilică a fost construită pentru a alimenta oraşul cu apă.
Un medalion figura la aceea vreme, ce prezenta busturile a două femei cu cască şi lauri
(cele două Rome, cea veche şi cea nouă), însă numai una purta sceptrul imperial. Noua
Romă trebuia să restabilească vitalitatea şi prosperitatea imperiului şi să menţină unitatea
acestuia. Între zidurile sale avea să se realizeze fuziunea elementelor romane, greceşti,
orientale şi creştine.
Pe 11 mai, anual, aveau loc festivităţi de cerebrare a construirii oraşului, manifestate prin
jocuri la hipodrom, procesiuni în jurul unui car alegoric care transporta statuia
împăratului, înălţată pe coloana de porfir, construită pe timpul lui Constantin. Primul
perfect al oraşului a fost Honoratus care a preluat mandatul din 359 până în 361.
9 august 378, Adrianopol. Împăratul Imperiului Roman de Est, Valens, umbla abandonat
de gărzile sale pe un câmp de luptă. Majoritatea cavaleriei sale a dezertat, iar trupele sale
de soldaţi au fost nimicite în urma unei ambuscade a unor vizigoţii revoltaţi. Se spune că
a scăpat cu o gardă şi s-a adăpostit într-o cabană de ţărani. Cabana a fost incendiată de
vizigoţi, împăratul Valens pierind în flăcări. Înfrângerea romanilor la Adrianopol a
produs panică şi agitaţie în imperiu, mai ales la Constantinopol.
Palatul Hebdomon, construit chiar din ordinul său, pe malul Propontidei, în apropiere de
Poarta de Aur, a fost locul unde toţi împăraţii, de la Zeno la Vasilisc, au fost încununaţi şi
aclamaţi. Un apeduct numit după numele său avea să alimenteze oraşul cu apă adusă de la
100 km de oraş .
Teodosiu I, care a unit imperiul pentru ultima dată, a fondat Biserica Sfântului Ioan
Botezătorul pentru a adăposti craniul acestuia, a ridicat un stâlp memorial în Forumul
Taurului şi a transformat templul zeiţei Afrodita într-un sediu al perfectului pretorian.
Arcadius a construit un nou forum numit după el în apropierea zidurilor constantiniene.
Teodosiu al II-lea a fortificat capitala imperiului roman de est cu noi ziduri de 18 metri
înălţime pentru a preveni invazia hunilor conduşi de Uldin, ce a avansat spre Tracia .
Aceste ziduri impenetrabile care păreau că vor rezista şi vor apăra capitala pentru
eternitate . În 425, Teodosiu a fondat o universitate în apropiere de Forumul Taurus. În
timp ce Roma decădea şi era jefuită de vizigoţii lui Alaric, ba de vandalii lui Genseric,
sau ameninţată direct de hunii lui Attila, Zidurile Constantinopolului se dovediseră
impenetrabile şi nicio populaţie „barbarica” nu cuteza să asalteze capitala ce prospera
datorită legăturilor strânse cu bogatele provincii orientale.
Forumul lui Teodosius cel Mare avea formă pătrată, preluat după modelul forumului de la
Roma. Acolo erau gravate marile victorii ale acestuia. Strada Mese ajungea până la
poartă de aur a oraşului. Porţile erau placate cu foiţa de aur şi capela din zidul lui
Constantin era decorată cu statui. Zidul lui Teodosius al II-lea avea trei porţi, una mare
centrală de aur, în care intra împăratul, între două porţi mai mici, iar pe zid erau înălţate
statuie unor elefanţi.Zidul lui Constantin nu a rezistat, pe când din zidul lui Teodosius s-
au păstrat mici porţiuni, acesta fiind construit între 408-413.
Apa adusă era păstrată în cisterne imense. Cisterna Basilica a fost construită în secolul IV
şi refăcută de Iustinian. Se spune că turcii au descoperit-o abia în timpul unei secete
puternice. Exista o cisternă în Palatul Imperial, însă nu a rezistat.
În anul 533, înainte de plecarea în campanie din Africa, corabia generalului Belizarie a
fost ancorată în faţa palatului imperial. Patriarhul a oferit rugăciuni pentru succesul
campaniei. La întoarcerea sa din 534, victorios, generalul se întoarce cu comorile
romanilor recuperate din mâinile vandalilor învinşi. Comorile ce proveneau din Templul
de la Ierusalim, jefuite de romani în anul 70, aduse în Cartagina de către vandali după
jefuirea Romei în 455, aveau să fie de acum înainte depozitate în Biserica Sfântului
Polieuct, fie în Biserica Învierii sau Biserica Nouă. Hipodromul a căpătat o semnificaţie
politică tot mai mare, căci era locul unde împăratul era aclamat de către popor şi se
adresa ori îi critică deschis pe senatori şi miniştri. Ordinea publică devenise o chestiune
politică critică pentru împăratul Iustinian.
Iustinian le-a ordonat arhitecţilor Anthemius din Tralles şi Isidor din Milet să
construiască o nouă catedrală, Hagia Sofia, în locul bisericii incendiate. Se spune că
această minune arhitecturală creştină decorată cu mozaicuri interioare are o cupola ce
pare să fie susţinută de însuşi Dumnezeu. Era direct conectată cu palatul, încât familia
imperială putea să participe la liturghii fără să mai traverseze străzile. Inaugurarea a avut
loc pe 26 decembrie 537, împăratul exclamând:„Oh, Solomon, te-am întrecut!”. Hagia
Sofia a necesitat 20 000 de livre de aur pentru a fi construită. Tot Iustinian a ordonat
arhitecţilor să renoveze biserica sfinţilor apostoli construită de Constantin, concepute să
aibă forma unei cruci transversale cu cinci cupole şi ornamentate cu mozaicuri frumoase.
Această biserică avea să devină locul de veci a tuturor împăraţilor bizantini. Iustinian s-a
preocupat de alte aspecte ale oraşului şi a dat legi prin care interzicea construirea
clădirilor la o înălţime mai mare de 30 metri. Deşi ciuma a ucis 40% dintre locuitorii
oraşului, populaţia a atins numărul de 500 000 de locuitori în timpul domniei lui
Iustinian.
Din secolul al VII-lea, avarii şi bulgarii au început să-şi impună controlul asupra
Balcanilor, ameninţând Constantinopolul dinspre vest. Din est ameninţau perşii sasanizi
ce ameninţau provinciile orientale. Heraclius, fiul unui exarh din Africa, a navigat spre
capitală şi s-a proclamat împărat. Găsind oraşul într-o situaţie militară deplorabilă, era
decis să mute capitala la Cartagina, dar a fost convins de populaţia oraşului să se
răzgândească. Cetăţenii îşi pierduseră dreptul la grâu gratuit din 618 când Heraclius
realizase că oraşul nu mai era alimentat cu cereale din Egipt în urma războaielor cu perşii.
Populaţia capitalei a început să scadă la jumătate. Heraclius a reuşit totuşi să între pe
teritoriu persan şi să restaureze status quo-ul bizantin în 628.
Din 674 până în 678, s-a declanşat seria de atacuri musulmane din Peninsula Arabă abia
islamizată. Provinciile orientale au fost pierdute, iar teritoriul bizantin a fost redus la Asia
Mică şi Balcani. Dar zidurile teodosiene impenetrabile şi „focul grecesc” aveau să ţine
Constantinopolul păzit încă mult timp de acum înainte. Însuşi Khan Tervel al Bulgariei,
canonizat ulterior, a contribuit la salvarea Constantinopolului în cel de-al doilea asediu,
primind titulatura de salvatorul Europei.
Din vara 717, flota arabă devasta comunităţile rurale, colecta provizii şi prăduia oraşele.
Armata arabă a ajuns la Constantinopol, izolandu-l, construind un zid de asediu dublu din
piatră. Împăratul Leo era gata să ofere o răscumpărare în aur, dar Maslama, comandantul
arab, i-a transmis că nu poate încheia pace cu învinşii. Flota arabă a sosit la 1 septembrie
şi a impus blocada asupra capitalei, tăind linia de comunicaţie dintre Bizanţ şi Marea
Neagră. Dar un escadron bizantin i-au atacat cu „focul grecesc”, produs incendiar de
calităţile napalmului ce nu putea fi stins decât cu nisip şi urină. Vase întregi au fost
incendiate. Leo a organizat un lanţ de vase între oraş şi Galata, blocând intrarea în Cornul
de Aur. Iarna anului 718 a fost foarte dură pentru arabi. Neavând provizii, arabii erau
înfometaţi şi au ajuns să-şi mănânce cămilele şi caii, ba chiar au recurs la canibalism.
Unii au măturat zăpada şi au mâncat muguri. Armata arabă a fost devastată de foamete şi
epidemii. În primăvară, deşi au venit întăriri noi, şi Constantinopolul a primit ajutorul
bulgarilor. Pe 15 august 718, primind ordine de la Califul Umar, Maslama şi-a retras
armata după 13 luni de asediu. Părea că oraşul Constantinopol era încă păzit de Fecioara
divină.
Anul 740. Împăratul Leo al III-lea a iniţiat un program de renovare a zidurilor teodosiene
ce erau deteriorate de atacurile frecvente, finanţat de o taxă specială aplicată tuturor
cetăţenilor imperiului.
Teodora, văduva împăratului Teofilus, mort în 842, a jucat un rol că regent cât Mihai al
III-lea era încă minor. Mihai, când a preluat tronul în 856, a devenit recunoscut pentru
beţiile sale. Apărea în stare de ebrietate la hipodrom într-un car şi ridiculiza religia. A
exclus-o pe Teodora din palat, exilând-o la o mănăstire din Gastria. Mihai a fost asasinat
în anul următor, iar Teodora a fost eliberată, trăind în palatul Sfântului Mamas şi primind
o reşedinţa rurală în Palatul Anthemian.
În 860, din Kiev, Askold şi Dir, doi şefi varegi, au traversat Bosforul cu 200 de vase,
devastând mănăstirile şi alte proprietăţi din Insulele Prinţului. Oryphas, admiralul flotei
bizantine, l-a alertat pe împăratul Mihai care a respins invazia cu multă cruzime.
Palatul imperial a fost mărit de succesorii lui Constantin până în secolul XI, devenind un
complex de apartamente în care locuiau membrii familiei imperiale şi anturajul,
biblioteci, capele, biserici, birouri şi un penitenciar, decorat şi ornamentat de grădini şi
terenuri de joc. În secolul XI, clădirile aflate în cadrul complexului aveau 100 de hectare,
fiind dificil de întreţinut, Reşedinţa imperială a fost ulterior mutată la Palatul Blacherne.
În secolul IX, împăratul Teofil a construit palatul Bucco Leon.
Numai trebuia decât ca asediul otoman să încheie această istorie fabuloasă a oraşului. Din
2 aprilie până pe 29 mai 1453, Constantinopolul a fost asediat de forţele otomane
conduse de tânărul sultan, Mahomed al II-lea. Forţe otomane alcătuite din 100 000-200
000 de soldaţi, cu 70 de tunuri de mare calibru şi 100 de vase au asaltat capitală bizantină
care era apărată de 10 000 de soldaţi bizantini conduşi de împăratul Constantin al XI-lea.
Traversând şi transportând navele din Galata la nord de Cornul de Aur pe un drum de
trunchiuri de copac, turcii au asaltat frontal zidurile, respinşi cu mari pierderi. Au pătruns
în oraş săpând tunele pe sub ziduri. În noaptea zilei de 22 mai, a avut loc o eclipsă de
lună şi o ceaţă s-a aşternut peste oraş patru zile mai târziu, profeţind căderea oraşului.
Apusul de Soare era tot mai înroşit printre norii denşi şi cenuşii şi reflexia sa asupra
domului bisericii Hagia Sofia păreau să producă un joc de lumini şi flăcări, ca şi cum
Duhul Sfânt părăsea oraşul. Toate acestea erau efecte rezultate a unui eveniment petrecut
la mii de km: o erupţie vulcanică din Pacific.
În dimineaţa zilei de 29 mai, otomanii au iniţiat atacul final. Primul val de atacatori
alcătuiţi din trupele asabi au ucis apărătorii oraşului. Al doilea val, alcătuit din soldaţii
anatolieni, au copleşit apărarea bizantină de pe secţiunea de ziduri din nord-vestul
oraşului, care era prăbuşită din cauza loviturilor de tun, chiar în locul unde cu două secole
înainte, cruciaţii din 1204 pătrundeau în oraş prin acelaşi loc. Trupele de elită de ieniceri
au reuşit în cele din urmă să pătrundă în oraş. Împăratul Constantin al XI-lea a fost ucis,
murind în luptă pe străzile capitalei, deşi legendele spun că acesta a fost salvat de îngeri
şi ascuns sub pământ, asemeni unui erou adormit care aşteaptă să fie trezit să preia oraşul
şi să-i readucă gloria de odinioară. Giovanni Giustiniani, comandantul genovez al
trupelor bizantine, a fost rănit şi a evacuat oraşul. Panica se instaurase în rândul
locuitorilor, mulţi dintre ei adăpostiţi în lăcaşurile de cult căutând salvarea.
Dar rugăciunile s-au dovedit zadarnice. Timp de 3 zile, soldaţii otomani au jefuit şi
vandalizat oraşul, şi locuitorii au fost masacraţi, alţii au fost violaţi şi luaţi în sclavie.
Surse:
http://www.ancient.eu/Constantinople/
https://en.wikipedia.org/wiki/Constantinople
http://www.antoine-helbert.com/fr/portfolio/annexe-work/byzance-architecture.html