Kitsch este un termen care provine din limba germană de la
verbul kitschen, foarte obişnuit în sudul Germaniei, în Bavaria, unde aparţinea limbajului familiar şi avea sensul de “a face ceva de mîntuială” sau “a fuşeri“și denotă un stil de prost gust, deseori în legătură cu un diletantism artistic. Termenul kitsch a fost prima dată folosit pe piața de artă din München în jurul anilor 1860-1870 ca termen descriptiv pentru artă de calitate minoră, ieftină, populară. Kitsch-ul, n-are ce face cu ineditul, cu individualul, cu nuanţele intermediare, cu tendinţa de diferenţiere. El are nevoie de adevăruri şi imagini simpliste, uşor de înţeles de marea masă, putînd provoca o secreţie lacrimală colectivă. Dacă privim creativitatea ca o cercetare ştiinţifică a unei opere de artă vom observa că ea devine valoroasă dacă vehiculează un limbaj cu grad sporit de complexitate şi ambiguitate care poate fi descifrat doar printr-un oarecare efort perceptiv şi intelectual. Din perspectiva creatorului de artă empatia cu modelul reprezentat reflectă, de asemeni gradul acestuia de angajament în actul creator. Indiferent care ar fi preferinţa unui artist pentru un stil sau altul, expresivitatea constă în capacitatea acestuia de a plăsmui mijloace comunicante la interferenţa dintre simplitate şi complexitate, dintre particularitate şi universalitate, dintre individualism şi umanism (în sens filosofic), dintre sine şi alteritate, dintre limpezime şi ambiguitate, căci, ceea ce este static şi repetitiv e plicticos. Ceea ce este dinamic şi aleator e confuzant. Iar între cele două posibilităţi se află arta. Moles distinge, din punct de vedere estetic, căteva trăsături ale kitsch-ului:
1. Principiul inadecvării - Obiectele sunt supradimensionate ori
miniaturizate (artizanatul destinat turiştilor sau ornamentele de Crăciun) ori deviate de la funcţia lor originală. Funcţionalitatea lor este doar un pretext, etalarea fiind scopul. 2. Principiul cumulării - se referă la tendinţa de a îngrămădi cât mai multe obiecte în acelaşi spaţiu sau cât mai multe stiluri în acelaşi obiect sau producţie artistică. 3. Principiul perceperii sinestezice - se leagă de cel al cumulării, referindu-se la tendinţa de a asalta cât mai multe canale senzoriale simultan. 4. Confortul și mediocritatea – primul este în același timp și principiu și valoare, iar cel de-al doilea este un aspect fundamental, kitsch-ul fiind conceput ca o artă acceptabilă pentru mase. Deşi uneori mimează avangarda şi cunoaşterea, el rămâne la mijlocul drumului. 5. Hedonismul - este valoarea supremă în kitsch, lucru vizibil şi în simbolul acestei perioade clasice, „marele magazin“ (opus prăvăliilor tradiţionale, mici, înguste, fără preţuri afişate).