Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Totalitatea miturilor unei arii etnice sau sociale, constituită într-un sistem epic mai mult sau
mai puţin unitar, în cadrul căruia se manifestă concepţia grupului etnic sau social respectiv despre lumea
văzută şi nevăzută, despre viaţă şi moarte, despre destin, din perspectiva raportului între natural şi
supranatural, între oameni şi divinităţi. Mitologia ca sistem general este elaborată începând din stadiul
culturii primitive, până în momentul apariţiei civilizaţiei tehnice timpurii şi a formelor ei de gândire
teoretică, adică până atunci când mitologia - ca sistem integral - e absorbită şi codificată - integral sau în
parte - de religie. Definită dinăuntrul ei, subiectiv, mitologia este o încercare globală de cunoaştere
absolută a universului, deci o filosofie incluzând demersul mistic şi o ştiinţă generală excluzând
experimentul, şi care se constituie în orice cultură primitivă, operând cu mijloace magice şi manifestându-
se prin adaptarea concretă epică a abstracţiilor şi a fenomenelor superioare la situaţia psihosocială dată, ca
şi prin explicarea simbolică a acestora. Mitologia înglobează în sistemul ei în primul rând miturile despre
naştere şi distrugerea unicală sau ciclică a universului (cosmogonie, escatologie), cele despre apariţia şi
dispariţia, ca specie şi ca individ, a omului (antropogonie; omul primordial), a animalelor, plantelor,
obiectelor din natura nevie, ca şi a tuturor fenomenelor cadrului natural, apoi miturile despre zei şi eroi
arhetipali (zei; strămoşi, arhetip) şi cele despre condiţia umană, privite cazual, funcţional şi finalist. 2.
Ştiinţă - născută în triunghiul de incidenţă al filosofiei, istoriei culturii şi antropologiei (etnologiei) -
având ca obiect de cercetare mitologiile şi miturile, geneza şi explicarea lor, clasificarea tipologică,
analiza structurilor (mitologie structurală), compararea mitologiilor naţionale şi tribale în cadrul
mitologiei generale (mitologie comparată), studierea raporturilor între mit şi religie (istoria religiilor),
între mit şi societate (antropologie, etnografie, folclor) etc., precum şi stabilirea raportului psihosocial
între condiţia istorică a unei populaţii şi sistemul ei mitologic.
La început romanii și-au imaginat zeii ca puteri și mai apoi ca persoane, astfel explicându-se faptul că
puțin din mitologia romană este autentică. După învățatul roman Marcus Terentius Varro, numai după
ce romanii au avut contact cu civilizația Greciei antice în sec VI î.Hr. ei au început să-și reprezinte zeii
sub formă umană. În ultimele trei secole înaintea lui Hristos scriitori ca Virgil și Ovidiu au gravat numele
și funcțiile zeilor romani în librăriile grecești și în tradiția artistică creând o mitologie hibridă, greco-
romană care a inspirat poeții și pictorii din antichitate și până azi. Majoritatea faptelor cunoscute despre
vechea mitologie romană provin din scrierile scriitorilor antici, din operele de artă care au supraviețuit
până azi și din descoperirile arheologice. Romanii credeau că practicile lor religioase mențineau așa zisa
„pax deorum” sau pacea zeilor - care asigura prosperitatea continuă a comunității. Fiecare loc,
împrejurare sau obiect avea propriul zeu ocrotitor și existau foarte multi zei cu atribuții mărunte, dar
importante pentru romani. Astfel, zeii protejau fiecare act al vieții, de la naștere până la moarte.Zeii
romani jucau rolul unor oameni cu superputeri, așa că, în timp a devenit normal ca puternicii conducători
ai Romei să fie tratați ca niște zei. Cezar a fost primul zeificat și tratat ca zeu după moartea sa. Mai târziu,
unii dintre cei mai buni împărați au fost declarați zei de către Senat, dar numai după moartea lor. În
timpul vieții ei erau simplii muritori. Toți romanii trebuiau să venereze împărații divini.