Sunteți pe pagina 1din 2

Reguli de viaţă şi alimentaţia cazul ulcerului gastro-duodenal, astfel încât, pe perişoare fierte la abur.

După ameliorarea
lângă regulile enunţate înainte, în cursul simptomelor se poate încerca şi prepararea la
pacienţilor cu ulcer gastro- episoadelor dureroase respectaţi şi indicaţiile grătar (dar nu prăjirea în ulei ori grăsime!).
duodenal de mai jos.
Sarea poate fi folosită în cantitate moderată la
Regimul alimentar urmăreşte cruţarea gastrică pregătirea hranei, cu condiţia să nu suferiţi de
Luaţi masa la ore fixe. Evitaţi prânzurile
şi dacă este prescris corect poate acţiona ca un alte boli pentru care sarea este contraindicată.
abundente (sunt de preferat 5-6 mese/zi dar
veritabil "pansament" pentru stomac.
mai reduse cantitativ).
Alimentele nu se vor servi prea reci sau prea
Alimentul de bază pentru obţinerea efectului de fierbinţi.
Mâncaţi ori de câte ori apare durerea.
"cruţare" şi "pansare" gastrică este laptele. În
cazurile în care nu suportaţi laptele din diverse
Reţineţi alimentele care v-au făcut rău în trecut
şi ocoliţi-le de fiecare dată, fără imprudenţe.
motive (când provoacă balonare şi diaree) Alimente permise
puteţi încerca să beţi lapte înjumătăţit (tăiat) cu
apă sau ceai ori puteţi adăuga o linguriţă de Carne (proaspătă sau congelată) fără grăsime,
Mâncaţi în linişte şi fără grabă. Căutaţi să nu
bicarbonat de calciu (sau câteva picături de suc de vacă, viţel, pasăre (găină), iepure de casă.
fiţi prea obosit sau nervos când vă aşezaţi la
de lămâie) la o cană de lapte. După ameliorarea simptomelor se poate
masă.
consuma şi carne de porc, miel, oaie, alte
Mâncarea va fi preparată astfel încât să nu păsări, cu condiţia ca înainte de preparare să fie
Mestecaţi bine hrana şi dacă este cazul trataţi-
sporească secreţia de suc gastric şi să nu curăţată de grăsime, piei, fascii.
vă dantura.
favorizeze stagnarea alimentelor în stomac.
Mezeluri: şuncă slabă, parizer, polonezi,
Respectaţi cele 8 ore de somn în cursul nopţii
Supele se vor prepara prin fierberea suficientă crenvurşti;
şi, pe cât posibil, odihniţi-vă după masa de
a legumelor şi zarzavaturilor, zeama fiind
prânz.
îngroşată cu griş, paste făinoase, orez, cartofi Peşte alb slab, preparat numai rasol.
sau zarzavaturi trecute prin sită.
Evitaţi medicamentele care cresc aciditatea
Lactate: lapte dulce consumat simplu sau cu
gastrică, sunt agresive pentru mucoasă sau scad
Legumele (bine fierte) se vor servi sub formă făinoase, smântână, frişcă, brânză proaspătă de
mecanismele de apărare ale stomacului.
de pireuri, soteuri, budinci sau sufleuri vaci, caş (de vacă sau de oaie), urdă, iar după
(preparate la baia de apă) la care se poate ameliorarea simptomelor şi telemea proaspătă;
Reţineţi că alcoolul şi fumatul sunt strict
adauga unt sau ulei crud (reţineţi că grăsimile
interzise. Evitaţi, de asemenea, cafeaua mai
permise se vor consuma doar crude, Ouă proaspete, fierte moi (oul se pune în apa
ales pe stomacul gol.
adăugându-le în farfurie la masă). clocotită şi se ţine 3 minute) sau preparate sub
formă de ochiuri româneşti ori omletă dietetică
Nu uitaţi că alături de medicamentele prescrise
Carnea permisă se prepară la începutul bolii (în baie de apă);
de medicul Dumneavoastră, alimentaţia corectă
doar prin fierbere, înăbuşire sau sub formă de
este un mijloc terapeutic la fel de important în
1
Grăsimi: unt proaspăt, ulei, smântână, frişcă; Lactate: brânzeturi fermentate, sărate,
afumate, lapte bătut, iaurt, kefir;
Făinoase: griş, arpacaş, orez, fulgi de ovăz,
paste făinoase; pâine (veche de o zi), cozonac Grăsimi: untură, slănină, alimente preparate cu
uscat, biscuiţi, pişcoturi; grăsime încinsă, rântaşuri, maioneză;

Dulciuri: lapte de pasăre, budinci de griş sau Făinoase: pâine moale, pâine prăjită, pâine
de orez, prăjituri de casă cu aluat uscat sau neagră, găluşte de făină sau griş, tăieţei graşi,
aluat fiert (ecler), pandişpan, gelatină de fructe, pesmet prăjit;
spumă de fructe, creme de vanilie. Zahărul sau
mierea sunt permise în cantitate mică, adăugate Dulciurile concentrate, marmeladă, dulceaţă,
în ceai sau desert. miere, ciocolată, cacao, compoturile preparate
cu conservant de iarnă, aluaturile dospite
Fructe dulci bine coapte şi fără sâmburi sau proaspete, aluaturile fragede şi foietajele
coaje: mere, piersici, banane, struguri, prune; (ştrudel), prăjiturile cu cremă;

Legume şi zarzavaturi fragede, cu celuloză Zarzavaturi crude, zarzavaturi fibroase, aţoase


moale: morcovi, dovlecei, spanac, fasole verde sau cu celuloză dură (castraveţi, ridichi, gulii,
tânără, mazăre verde, salată verde, cartofi sfeclă, varză albă, varză roşie, fasole uscată,
(fierţi, copţi sau pireu, dar nu prăjiţi); mazăre uscată, linte, ciuperci, vinete, roşii (mai
ales sub formă de sos sau supă de roşii), REGULI DE VIAŢĂ
Băuturi: ceaiuri (de mentă, muşeţel, sunătoare, legume picante (ceapă, usturoi, ardei iute);
tei), apă minerală plată (neacidulată), sucuri ŞI ALIMENTAŢIA
crude de morcovi, mere, piersici. Fructe crude sau acre, fructele cu sâmburi
(nucile, alunele, migdalele, macul); PACIENŢILOR CU
Alimente interzise Condimente iuţi şi iritante: piper, boia, ardei ULCER GASTRO-
iute, hrean, muştar, dafin, oţet, murături;
Carne grasă, sărată, afumată, mezeluri (altele DUODENAL
decât cele permise), cârnaţi, supele de carne Băuturi: orice băutură foarte rece sau
sau zeama în care fierbe carnea adăugată la alte fierbinte, băuturi acre, alcool, ceai rusesc,
mâncăruri, vânat; chinezesc, cafea.

Peşte gras, sărat, afumat, conserve de peşte;

S-ar putea să vă placă și