În gramatică, conjunctivul, numit și subjonctiv, este un mod verbal personal și predicativ.

În
gramaticile a diferite limbi și de către diferiți lingviști este definit prin trăsături morfologice
specifice și/sau prin funcții mai mult sau mai puțin specifice, ori este ignorat ca mod din lipsa
unor trăsături morfologice specifice, funcțiile sale fiind îndeplinite de alt mod definit
morfologic.

Toate limbile indo-europene au modul conjunctiv, deși sistemul acestuia este dezvoltat în
grade diferite de la limbă la limbă. În limba engleză, de exemplu, este foarte redus față de
limbi precum germana sau franceza[1].

În limba română, conjunctivul are o folosire relativ extinsă, nu numai față de engleză, ci și față de
alte limbi romanice, îndeplinind în mare măsură funcții pe care în aceste limbi le are infinitivul.
Acest fapt, Bussmann 1998 îl prezintă ca o trăsătură ce ține de uniunea lingvistică balcanică[2].

Morfologie[modificare | modificare sursă]
Morfemul specific al conjunctivului românesc este conjuncția să[3].
Prezentul conjunctiv[modificare | modificare sursă]
În afară de să, la acest, timp conjunctivul mai are ca morfem desinența persoanei a
treia singular și plural, care provoacă și schimbări fonetice în sufixul pe care îl au unele verbe. La
celelalte persoane sunt aceleași desinențe ca la prezentul indicativ. Exemple:

Conjugarea I
Conjugarea a IV-a
Infinitiv în -a

Conjugare Conjugare
a a II-a a a III-a Infinitiv în -i Infinitiv în -î
Infinitiv Infinitiv
Cu în -ea în -e
Fără
sufixul - a vedea a bate
sufix Cu Cu
ez Fără
a cânta sufixul - Fără sufix sufixul -
a lucra sufix
esc a coborî ăsc
a dormi
a iubi a hotărî

să cânt să lucrez să văd să bat sădorm să iubesc să cobor săhotărăsc

să lucrez
săcânți să vezi să bați sădormi să iubești săcobori săhotărăști
i

sălucrez sădoarm săiubeasc săhotărasc

săcânte să vadă să bată săcoboare
e ă ă ă
săcântă sădormi săcoborâ
sălucrăm să vedem să batem să iubim săhotărâm
m m m

să lucraț
săcântați să vedeți să bateți sădormiți să iubiți săcoborâți săhotărâți
i

sălucrez sădoarm săiubeasc săhotărasc

săcânte să vadă să bată săcoboare
e ă ă ă

Valori[modificare | modificare sursă]

Conjunctivul exprimă în general o acțiune, o întâmplare sau o stare[4] virtuală, adică
realizabilă sau posibilă. Astfel, poate fi vorba de o acțiune dorită, preferată, permisă, cerută,
recomandată, necesară, obligatorie etc., în propoziție pozitivă, dar verbul poate fi și
negat[5].

În propoziție principală, conjunctivul are ca valori specifice exprimarea unei urări (Să-ți fie de
bine!), a protestului sau a indignării (Eu să fac așa ceva?!), a dilemei: Să merg sau nu?
Valorile sale nespecifice sunt în această situație cea de imperativ (Să pleci imediat! = Pleacă
imediat!), cea de prezumtiv (Așa să fie? = Așa o fi?) și cea de optativ: Numai să fiu sănătos! =
Numai de-aș fi sănătos!

Valorile specifice ale conjunctivului se manifestă cel mai pregnant în propoziție subordonată,
ceea ce exprimă depinzând de verbul său regent:

acțiune posibilă/imposibilă: (Nu) e posibil să reușim;

acțiune dorită/nedorită: (Nu) vreau să plec;
acțiune intenționată/neintenționată: (Nu) am de gând să te pedepsesc;
acțiune preferată sau nu: Prefer să (nu) rămân;
acțiune cerută/necerută: (Nu) îți cer să mă anunți;
acțiune recomandată/nerecomandată: (Nu) te sfătuiesc să încerci;
acțiune necesară/inutilă: (Nu) e nevoie să ne mai gândim;
acțiune obligatorie/facultativă: (Nu) trebuie să mai discutăm;
acțiune permisă/interzisă: (Nu) îți dau voie să vii cu mine;
acțiune în legătură cu care vorbitorul are un sentiment, o stare sufletească (dacă verbul
regent este la condițional): M-aș bucura să vii și tu.
Și în propoziție subordonată, conjunctivul poate avea valori nespecifice:

Verbul regent poate conferi conjunctivului un caracter real, acesta denumind acțiunea,
valoare specifică infinitivului: Am început să cânt.
Conjunctivul poate fi folosit cu valoarea condiționalului în propoziție circumstanțială
condițională sau concesivă: Să-ți fi cerut eu, nu-mi dădeai. = Dacă ți-aș fi cerut eu,…;
Altă valoare nespecifică este cea de prezumtiv: Nu știu să fi venit aici.
În cazul unor verbe regente există concurență între conjunctiv și indicativ. Este vorba de
verbe care exprimă:
speranța: Sper să vină/că va veni și Petre.
opinia la negativ: Nu cred să fie/că este bine așa.
un sentiment, o stare sufletească (dacă verbul regent este la indicativ): Mă tem să nu
plece/că pleacă.
Sintaxă[modificare | modificare sursă]
Verbul la conjunctiv poate fi predicat în mai multe tipuri de propoziții[6].

Propozițiile principale în care se găsește pot fi exclamative sau interogative, pozitive sau
negative.

Conjunctivul poate fi predicatul oricărei propoziții subordonate necircumstanțiale, în afară

de cea de agent, dar cunoaște mai multe resticții în ceea ce privește subordonatele
circumstanțiale. Poate fi predicatul următoarelor propoziții circumstanțiale:

de timp care exprimă anterioritatea față de propoziția regentă, introdusă prin anumite
locuțiuni conjunctive: Am ajuns la gară înainte ca trenul să fi sosit, Până (când) să mă trezesc,
el plecase deja, A trecut multă vreme până să-l cunosc;
de scop, în care este singurul mod posibil: Am venit (ca) să te văd, Ud cu multă apă, pentru
ca florile să se dezvolte bine;
de mod propriu-zisă introdusă prin să sau fără (ca …) să: Nu rezistă el să nu se ducă la ea,
Muncește fără să se gândească la rezultat;
condițională, când conjunctivul are valoare de condițional: Să-ți fi cerut eu, nu-mi dădeai;
concesivă introdusă prin și fără să: Merg și fără să mă invite;
opozițională introdusă prin în loc să sau fără să: În loc să muncească, pierde vremea, A
concurat mereu, fără să câștige niciodată;
de excepție introdusă prin decât să: Nu vreau altceva decât să dorm.
Prin urmare, conjunctivul nu poate fi predicat în următoarele tipuri de propoziții
circumstanțiale: de timp care exprimă o acțiune simultană sau posterioară, de cauză, de mod
comparativă sau de grad și măsură, consecutivă, instrumentală, sociativă, de relație și
cumulativă.