Corect-incorect

„A servi” la masa de Revelion

Să ne gândim la masa de Revelion. Ne întâlnim cu rude și cu prieteni și vom sta la

masă împreună. Cum s-a cam generalizat exprimarea „am servit masa” sau „am
servit un pahar de suc”, cu sensul „am mâncat” sau „am băut”, astăzi revin asupra
acestei exprimări și încerc să lămuresc folosirea verbului „a servi.” Auzim adesea
exprimări de tipul „am servit ceva uşor la cină”, cu sensul „am mănâncat ceva
uşor”. Nu apuci să te așezi bine pe scaun în pițerie și se înfățișează prompt un
ospătar grăbit, îți întinde registrul cu poze care cuprinde meniul și te întreabă: „Ce
doriţi să serviţi?”. Mi-e prea foame ca să-i spun că el servește și eu mănânc. Cu
decenii în urmă, lingviști renumiți ca academicianul Alexandru Graur și Valeria Guţu
Romalo, au semnalat folosirea greşită a verbului a „servi” în locul verbului „a
mânca” sau a expresiei „a lua masa”. Alexandru Graur încadra folosirea greşită a
verbului „a servi” în locul verbului „a mânca” într-o serie de cuvinte pe care o
numea „listă de cuvinte boicotate”. Fenomenul răspândirii verbului „a servi” cu
sensul „a mânca” a căpătat o mare răspândire în vorbirea actuală. „A servi”
înseamnă de fapt „a sluji”, „a fi de folos”, „a executa o comandă”, „a aduce la masă
bucatele comandate de un client”. Când eram ostaș, îl salutam în fiecare dimineață
pe comandantul regimentului, împreună cu cei peste 3000 de ostași, cu salutul
„Servim patria!”. Nu însemna nicidecum că mâncam patria. Cum a apărut acestă
înlocuire? Probabil dorinţa de a crea un efect de eleganţă, de distincţie a înlocuit
banalul „a mânca”. S-a încercat o explicaţie: Cum s-a ajuns ca „a servi” să-l
înlocuiască pe „a mânca”? Cum ospitalitatea românului este binecunoscută, este
ştiut că a nu-l aşeza pe musafir la masă este ospeţie doar pe jumătate. De fiecare
dată, gazda îl invită pe musafir să se servească singur, folosind, cum e corect,
forma reflexivă a verbului „a servi”: „servește-te” sau „serviți-vă”. Prin repetarea
expresiei „serveşte-te” sau „serviţi-vă”, cu sensul „ia-ţi singur ce vrei să mănânci”,
a apărut în timp ideea că „a servi” înseamnă „a mânca”. La această situaţie și-a dat
concursul şi realitatea că în limba română trecerea de la reflexiv la activ se face
foarte uşor. Aşa se explică exceptarea pronumelui reflexiv şi astfel „serveşte-te” a
devenit „serveşte”. Pronumele reflexiv deranjează urechea prin repetiţia sunetelor:
„serveşte-te”. La fel s-a petrecut şi cu verbul reflexiv „a se uita”, în cazul căruia
„uită-te” a devenit „uite”, iar pluralul a devenit „uitaţi” în loc de „uitaţi-vă”. Sub
aspect semantic, verbul „a servi” nu va putea să însemne niciodată „a mânca”.
Drept urmare, ospătarul de la piţerie ar fi trebuit să mă întrebe: „Cu ce doriţi să vă
servesc?” şi nicidecum „ce doriţi să serviţi?”. Iar la masa de Revelion, eu mănânc,
iar gazda mă servește.