Anatomie și fiziologieSistemul nervos

Urechea
Urechea – analizatorul auditiv - la specia umană are un rol foarte important în ceea ce
priveşte comunicarea şi socializarea cu alte persoane, totodată având şi funcţie în echilibru şi
direcţionarea spaţială.

Anatomie

Aparatul acustico-vestibular prezintă mai multe segmente şi anume:

- un segment periferic alcătuit din urechea externă, urechea medie şi urechea internă;
- un segment intermediar reprezentat de calea acustică şi cea vestibulară;
- un segment central reprezentat de centrii auditivi corticali şi subcorticali şi centrii
echilibrului.

Sistemul auditiv periferic este împărţit în trei componente şi anume:

- urechea externă alcătuită din pavilionul urechii şi conductul auditiv extern;
- urechea medie alcătuită din membrana timpanică, lanţul osicular, muşchii de la nivelul
urechii medii şi porţiunea pneumatizată a mastoidei;
- urechea internă localizată la nivelul stâncii temporalului ce este împărţită în vestibul,
sistemul canalelor semicirculare vestibulare şi cohleea definită ca fiind organul auditiv.

Urechea externă

Este formată de pavilionul urechii şi conductul auditiv extern. Elementele componente ale
urechii externe sunt alcătuite din structuri fibrocartilaginoase ce sunt ataşate la nivelul pielii
prin intermediul pericondrului şi periostului propriu. Pavilionul urechii prezintă mai multe
elemente şi anume:
- helixul;
- antehelixul;
- tragusul;
- antetragusul;
- incizura intertragală;
- lobul urechii.
În partea superioară a locului de bifurcaţie a antehelixului se formează foseta naviculară.
Pavilionul şi conductul auditiv extern sunt unite prin intermediul concăi.

Conductul auditiv extern are formă de S italic şi este alcătuit în porţiunea externă de ţesut
fibrocartilaginos acoperit de piele ce prezintă foliculi pilosebacei şi glande ceruminoase şi o
porţiune internă, osoasă, situată la nivelul osului temporal. Este delimitat anterior de
articulaţia temporo-mandibulară, posterior de procesul mastoid, inferior de glanda parotidă,
iar superior de etajul mijlociu al bazei craniului.

Vascularizaţia este deservită de către artera temporală superficială, iar venele drenează către
vena jugulară internă. Limfaticele drenează la nivelul ganglionilor parotidieni, retroauriculari,
pretragali şi cervicali profunzi. Inervaţia poate fi senzitivă sau parasimpatică. Inervaţia
senzitivă este dată de plexul cervical superficial prin nervul mare auricular, de trigemen prin
nervul auriculo-temporal şi de nervul facial printr-o ramură senzitivă a sa.

Urechea medie

Este alcătuită din casa timpanului, trompa lui Eustachio şi celulele mastoidiene.

Casa timpanului poate fi descrisă ca un cub ce prezintă:
- un perete extern reprezentat de timpan. Timpanul prezintă pe faţa externă tegument şi pe
faţa internă, mucoasă de tip respirator. Timpanul prezintă mai multe porţiuni:
• o porţiune superioară ce mai poartă denumirea şi pars flacida;
• o porţiune inferioară ce mai poartă denumirea de pars tensa; Acestea două se inseră la
periferie la nivelul şanţului timpanal prin intermediul ligamentului Gerlach. Acest ligament
spre partea mediană se răsfrânge pe apofica ciocanului dând naştere la ligamentele timpano-
maleolare. În centrul membranei timpanale se găseşte ombilicul sau umbo, la nivelul căruia
ajunge mânerul ciocanului. De la nivelul umbo pleacă antero-inferior conul luminos a lui
Politzer.
- peretele intern se împarte într-o porţiune superioară reprezentată de relieful canalului
semicircular extern şi o porţiune inferioară ce conţine fereastra ovală, fereastra rotundă, sinus
timpani şi promontoriu. În spatele celor două ferestre se găseşte sinus timpani ce corespunde
ampulei canalului semicircular posterior.
- peretele posterior. La nivelul acestuia se găseşte aditus ad antrum, o formaţiune anatomică
sub formă de canal ce asigură comunicarea urechii medii cu mastoida. Tot aici se regăseşte
piramida, descrisă fiind ca o proeminenţă unde este regăsit muşchiul scăriţei şi recesul
facialului, precum şi o zonă depresionară ce deserveşte de cele mai multe ori pentru abordul
posterior chirurgical al căsuţei timpanului.
- peretele anterior cunoscut şi sub numele de peretele tubocarotidian prezintă la nivelul său
orificiul trompei lui Eustachio, precum şi canalul muşchiului ciocanului.
- peretele inferior ce este în raport cu golful venei jugulare;
- peretele superior ce este în raport cu fosa cerebrală mijlocie.

Casa timpanului poate fi împărţită în trei nivele şi anume:

1. recesul epitimpanic ce mai poartă denumirea şi de atică;
2. mezotimpan;
3. recesul hipotimpanic.

Tot la nivelul casei timpanului se întâlneşte lanţul osicular alcătuit din ciocan, nicovală şi
scăriţă, a cărui scop este de a transmite sunetele primite de timpan la nivelul ferestrei ovale.
Întreg lanţul osicular este pus în mişcare prin contracţia muşchiului scăriţei şi a muşchiului
tegmen timpani.
Procesul mastoid este alcătuit din mai multe cavităţi pneumatizate a căror interior este
căptuşit cu mucoperiost. Procesul de pneumatizare a cavităţilor mastoidiene se desfăşoară
începând cu primul an de viaţă până la vârsta de 12 ani. Comunicarea dintre urechea medie şi
procesul mastoid se realizează prin intermediul aditusului ad antrum.
Trompa lui Eustachio este canalul de legătură dintre urechea medie şi rinofaringe. Este
alcătuită dintr-o porţiune externă osoasă şi o porţiune internă cartilaginoasă. Muşchii ce
determină prin contracţia lor închiderea şi deschiderea trompei sunt
muşchii peristafilin extern şi peristafilin intern.

Urechea internă

Este localizată la nivelul stâncii temporalului şi prezintă 2 porţiuni (una pentru organul
acustic şi una pentru organul vestibular). Este alcătuită din multiple canale interconectate ce
poartă denumirea generică de labirint.

Labirintul membranos este umplut cu un fluid bogat în potasiu ce poartă denumirea de

endolimfă şi conţine celule senzoriale ciliate. Labirintul membranos este împărţit într-un
labirint vestibular şi într-un labirint cohlear sau cohleea ce sunt conectate prin ductul
reuniens. Vestibulul membranos conţine utricula şi sacula ce sunt formaţiuni membranoase.
Acestea două din urmă sunt interconectate prin intermediul ductului utriculo-sacular în care
se deschide canalul endolimfatic. Canalul endolimfatic se termină în fund de sac, formând
sacul endolimfatic la nivel epidural. Modul de funcţionare a sacului endolimfatic nu este
complet înţeles. Se crede că acesta are o funcţie secretorie şi că ar avea un rol important în
reglarea endolimfei şi a proceselor imune de la nivelul urechii interne.

Labirintul vestibular este alcătuit din 3 canale semicirculare, sacula şi utricula, ductul

reuniens, ductul utriculo-sacular, ductul endolimfatic, scaul endolimfatic. Labirintul
membranos a cohleei este ductul cohlear ce realizează o rulare de 2 ture şi jumătate în jurul
unui ax central denumit columelă.
Canalele semicirculare membranoase sunt localizate în canalele semicirculare osoase, fiecare
prezentând câte un braţ ampular şi unul neampular, la fel ca cele osoase. La nivel ampular se
identifică creasta ampulară ce este alcătuită din epiteliu senzorial, cupula terminală şi
terminaţii nervoase.
Cohleea membranoasă este un canal spiralat membranos situat înăuntrul canalului cohlear. Ea
începe la nivel vestibular print-o extremitate în fund de sac localizată la nivelul recesului
cohlear, iar comunicarea acestuia cu sacula se face prin intermediul ductului reuniens.
Cohleea membranoasă, împreună cu lama spirală, împart ductul spiral cohlear osos în scala
vestibulară şi scala timpanică.

Labirintul osos
Labirintul membranos este în labirintul osos, în osul temporal. Labirintul membranos este
separat de cel osos prin intermediul unui spaţiu umplut cu perlimfă. Compoziţia perilimfei,
spre deosebire de endolimfă, este asemănătoare cu lichidul extracelular. Labirintul osos poate
fi împărţit în 3 porţiuni:
- sistemul canalelor semicirculare;
- cohleea;
- vestibulul osos.
Labirintul osos include canalele semicirculare membranoase şi le reproduce forma.
Vestibulul osos are forma unui cub şi prezintă:
- un perete lateral sau timpanic,
- un perete medial ce corespunde extremităţii interne a canalului auditiv intern,
- un perete superior,
- un perete posterior,
- un perete anterior
- un perete inferior.
La nivelul peretelui superior identificăm:
- în porţiunea anterioară: orificiul ampular al canalului semicircular anterior;
- în porţiunea posterioară: orificiul neampular al canalelor semicirculare anterior şi posterior.
La nivelul peretelui posterior identificăm:
- orificiul ampular al canalului semicircular posterior.
La nivelul peretelui medial identificăm:
- piramida vestibulului;
- creasta vestibulului ce continuă piramida în porţiunea postero-inferioară;
- recesul eliptic;
- recesul sferic;
- recesul cohlear.
La nivelul peretelui anterior identificăm:
- orificiul scalei vestibulare a cohleei.
La nivelul peretelul lateral identificăm:
- anterior: orificiul ampular al canalului semicircular lateral;
- posterior: orificiul neampular al canalului semicircular lateral;
- fereastra ovală prin care labirintul osos comunică cu casa timpanului.
La nivelul peretelui inferior identificăm:
- fereastra rotundă;
- originea lamei spirale osoase;
- fisura vestibulo-timpanică.
Canalele semicirculare osoase
Sunt în număr de trei şi sunt localizate superior şi posterior faţă de vestibul. Ele se deschid la
nivelul vestibulului prin 2 braţe, unul ampular prin care trec fibre ale nervului vestibular şi
unul neampular. Pentru canalul semicircular anterior şi posterior braţele neampulare se unesc
şi se deschid la nivelul vestibulului printr-un singur orificiu.

Cohleea este un labirint osos ce formează o rulare de 2 ture şi jumătate. Aceasta începe la

nivelul peretelui inferior al vestibulului şi se termină în fund de sac. Spirala formată de cohlee
prezintă în centrul său columela, o formaţiune conică ce este alcătuită din ţesut spongios.
Capsula cohleară prezintă mai multe porţiuni:
- o porţiune axială ce în raport cu columela formează şanţul spiral pe buzele căruia se prinde
lama spirală care este alcătuită din:
• o bază ce formează împreună cu şanţul spiral canalul spiral ce mai poartă denumirea de
canalul lui Rosenthal;
• o lamelă vestibulară cu direcţie spre vârful cohleei;
• o lamelă timpanică cu direcţie spre baza cohleei;
• o margine liberă care este localizată la nivelul lumenului canalului spiral cohlear ce se
continuă cu ductul cohlear;
• spaţiul interlamelar la nivelul căruia trec axonii aferenţi ai neuronilor ganglionului spiral şi
axonii eferenţi ai tractului oligocohlear;
- o porţiune interspirală ce corespunde septului spiral. La nivelul acestei porţiuni scala
vestibulară a turei bazale vine în raport cu scala timpanică a turei următoare.
- o porţiune periferică ce mai poartă denumirea de capsulă cohleară propriu zisă.

Fiziologia auzului

Funcţia auditivă
Pavilionul urechii captează sunetele din mediul extern şi le transportă prin conductul auditiv
extern până la nivelul membranei timpanice. Aceasta vibrează şi transmite unda sonoră
către lanţul osicular. Acesta din urmă transmite unda spre membrana ferestrei ovale şi de
aici la nivelul perilimfei. Dacă excitaţia sonoră depăşeşte 80 dB, muşchiul scăriţei se
contractă reflex blocând transmiterea undelor sonore şi protejând în acest mod auzul. Undele
sonore periodice transmise de scăriţă în fereastra ovală se transformă în vibraţii spre
membrana bazilară. De asemenea, lichidele urechii interne (endolimfa şi perilimfa) se mişcă
în acelaşi sens cu fereastra ovală. Aparatul neurosenzorial localizat la nivelul urechii interne
ce poartă denumirea de organul Corti va transforma informaţia sonoră în curent bioelectric.
Pe calea nervului acustic, impulsul electric se va transmite până la cortex, unde se va
transforma în senzaţie de percepţie.
Funcţia vestibulară
Scopul analizatorului vestibular este de a ajuta omul să se orienteze în spaţiu şi să îşi menţină
echilibrul atât cel static cât şi cel dinamic. Aparatul neurosenzorial este reprezentat de
organul Scarpa, de unde excitaţiile sunt preluate de nervul vestibular şi apoi sunt transmise
către trunchiul cerebral.

Organele de simt sunt folosite pentru a recepta stimuli externi produsi asupra corpului.
Acestia pot fi luminosi chimici, termici, auditivi. Organele de simt se clasifica dupa natura
excitantului pe care il recepteaza si il transmit la creier

Organul de simt care capteaza, recepteaza si transmite creierului semnalele sonore se

numeste urechea.

DESCRIERE

Urechea este formata din 3 parti:

Urechea externa

Prin pavilion capteaza si dirijeaza undele sonore spre conductul auditiv extern, care le
transmite membranei timpanului. Membrana timpanului, care separa urechea externa de cea
medie, cu grosimea de 0.1 mm si structura fibroasa, functioneaza ca un rezinator vibrand la
modificarile de presiune determinate de undele sonore.

Urechea medie are forma unei camarute care, la capatul dinspre urechea interna
prezinta doua orificii:fereastra ovala si fereasta rotunda. Intre timpan si fereastra ovala se
gaseste un lant de trei oscioare sprijinite unul de altul: ciocanul, nicovala si scarita fiind cele
mai mici oase. Ciocanul se sprijina pe timpan,iar scarita pe o membrana care acopera
fereastra ovala. Vibratia timpanului este transmisa perilimfei si endolimfei din structurile
urechii interne. Lantul de oscioare nu transmite pasiv vibratiile ei, prin muschii ciocanului si
scaritei, contribuie la modificarea intensitatii sunetului, contractia muschiului ciocanului
diminuand amplitudinea vibratiilor prea puternice, iar cea a muschiului scaritei amplificand
sunetele prea slabe. Suprafata timpanului, de 13 ori mai mare decat cea a ferestrei ovale,
contribuie, de asemenea, la amplificarea sunetelor receptionate. Transmiterea undelor in
urechea medie se face atat prin lantul de oscioare si prin oasele craniului, cat si pe cale
aeriana, prin modificarea presiunii aerului din urechea medie sub actiunea vibratiilor
timpanului. De aceea, auzul nu dispare ci doar diminua in cazul perforatiilor timpanului.

Urechea interna contine labirintul osos in care se afla labirintul memranos, alcatuit
din: utricula, sacula, 3 canale semicirculare si melcul. Receptorii pentru auz se gasesc in
melcul memranos din labirintul memranos, iar receptorii pentru echilibru se gasesc in
canalele semicirculare in utricula si sacula. Aceste celule vin in contact cu neuroni ale caror
prelungiri formeaza nervul auditiv. In labirintul osos se afla un lichid numit perilimfa, iar in
labirintul membranos alt lichid numit endolimfa.

In labirintul osos se afla labirintul membranos, alcatuit di aceleasi formatiuni: vestibulul

membranos, format din doua vezicule suprapuse – urtricula si sacula - si canalele
semicirculare membranoase, formand impreuna aparatul vestibular specializat pentru seimtul
echilibrului si melcul membranos (canalul cohlear) care contine segmentul receptor al
auzului.

Cohleea (melcul) este un canal osos, spiralat, rasucit de doua ori si jumatate in jurul
unui ax central numit columela (modiol). De la columela se desprinde, spre lumenul cohleei,
o lama osoasa, subtire – lama spirala- care se intinde in tot lungul cavitatii melcului osos pana
aproape de varf, unde lasa o deschidere – helicotrema.

Melcul membranos (canalul cohlear)se gaseste in cohleea osoasa, delimitat intre

membrana bazilara, peretele extern al melcului osos si membrana vestibulara (Reissner), o
lama de tesut conjunctiv care se intinde de la mama spirala la perelele lateral al melcului, prin
care este peparat de rampa vestibulara. In interiorul canalului cohlear, pe membrana bazilara,
se afla organul Corti, avand, de asemenea, forma spiralata si intinzandu-se de la varful pana
la baza canalului cohlear. Organul Corti contine celule receptoare auditive asezate pe doua
straturi (intern si extern). Deasupra organului Corti, se afla o membrana subtire si elastica –
membrana tectoria – in care sunt inlavate varfurile cililor celulelor receptoare. I jurul
celulelor receptoare exista o bogata retea de fibre nervoase.

Mecanismul auzului

Urechea externa capteaxa undele sonore, le transmite timpanului, care le transforma in

vibratii rezonatoare ce se transmit prin miscarea oscioarelor urechii pana la fereastra ovala.
Vibratiile talpii scaritei pe membrana ferestrei ovale produc unde ce se propaga in perilima di
rampa vestibulara se se transmit apoi prin helicotrema, perilimfei din rampa timpanica,
anungand pana la membrana ferestrei rotunde. Vibratiile perilimfei provoaca si vibratii ale
endolimfei, deoarece membrana vestibulara este extrem de subtire
Undele propagate se amplifica pe masura ce se departeaza de fereastra ovala, atingand
amplitudinea maxima mai aproape de baza melcului, in cazul unor sunete inalte si mai
aproape de varful melcului pentru sunetele joase, apoi amplitudinea lor scade rapid.
Membrana bazilara va fi comprimata in zona in care amplitudinea undelor propagate este
maxima, deci la o distanta variabila in functie de frecventa sunetului.
In timpul emiterii unui sunet, in fibrele nervului cohlear se inregistreaza variatii de
potential numite potentiale microfonice cohleare, generate de deformarea cililor celulelor
receptoare si direct proportionale cu deplasarea membranei bazilare. Prin inregistrarea
potentialelor cohleare din diferitele parti ale melcului, s-a constatat ca segmentul bazal al
acestuia raspunde la toate tipurile de stimuli sonori, iar varful produce raspunsuri numai la
sunete cu frecventa joasa.

Analizatorul auditiv detine la unele animale roluri importante legate de orientarea in

spatiu, pentru depistarea surselor de hrana si a pericolelor, iar la om serveste si la perceperea
vorbirii cara sta la baza relatiilor interumane.
Urechea umana percepe unde sonore, repetate intr-o anumita ordine (sunete) sau
succedandu-se neregulat (zgomote).
Produse prin condensari si rarefieriale aerului, undele sonore au trei prorietati
fundamentale: intensitatea, determinata de amptitudine, inaltimea, conditionata de frecventa
si timbrul, depinzand de vibratiile armonice supraadaugate. Frecventa sunetelor percepute de
urechea umana este cuprinsa intre 20 si 20000 Hz, depinzand de persoana.
Vibratiile sonore, captate, transmise si amplificate de un sistem de structuri
alcatuind urechea externa si medie, impresioneaza organele receptoare ale aauzului din
urechea interna, situata in stanca osului temporal.
FUNCTIA AUDITIVA
Sunetul ia nastere prin vibratia unui obiect,iar aceasta vibratie care se transmite prin
aer ,in toate directiile ajunge la ureche ,sub forma de unde sonore.Sunetul se mai poate
transmite prin intermediul lichidelor si al corpurilor solide. ex: bataia din palme produce unde
sonore. Acestea sunt captate de cutele pavilionului urechiisi indreptate,prin canalul auditiv, la
timpan. Prin vibratiile acestuia, oscioarele din urechea mijlocie se pun in miscare si transmit
excitatia spre fereasta ovala. Membrana acesteaia vibreaza la randul ei si transmite excitatia
auditiva perilimfei.Vibratiile perilimfei se transmit endolimfei,ajungand astfel la celulele
auditive din melc. Acestea receptioneaza excitatia si o transmit unor neuroni ale caror
prelungiri formeaza nervul auditiv. Excitatia auditiva se transorma in influx nervos pe care
nervul auditiv il conduce la creier, unde se formeaza senzatia de auz.
FUNCTIA DE ECHILIBRU

Celulele de echilibru receptioneaza excitatia referitoare la miscarile capului si

corpului. Cilii lor sunt atinsi de cristalele de carbonat de calciu care se gasesc in jurul acestor
celule si care se misca la fiecare modificare a pozitiei capului. Aceasta excitatie este
transmisa neuronilor alaturati, ale caror prelungiri lungi formeaza nervul vestibular (de
echilibru),care conduce influxul nervos la baza creierului, unde se formeaza senzatia de
echilibru. Datorita acesteia, corpul nostru isi mentine pozitia in orice miscare.

DEFINITIE
Infectia urechii medii (otita medie) este o inflamatie sau infectie a urechii medii. Infectia
incepe adesea cand o raceala cauzeaza o umflare si o inchidere a tubului de legatura dintre
urechea medie si gat, tub numit trompa" class="contextlink">Trompa lui Eustache. Lichidul,
care in mod normal curge, in caz de raceala se acumuleaza in urechea medie. Bacteriile si
virusurile se dezvolta in urechea medie si cauzeaza infectia urechii.
Aceasta conditie se intalneste cel mai des la copiii mici, pentru ca in cazul lor, trompa lui
Eustache este mai scurta si se poate bloca mai usor decat la copiii mari sau adulti.
Sunt doua tipuri de otita medie :
- otita medie acuta este o infectie a urechii medii ;
-otita medie supurata este acumularea unei secretii in urechea
medie ,fara infectie.

Cauze

Infectia urechii medii este cauzata de bacterii si virusi .

La frig in prezenta infectiilor sinusurilor sau farungiene sau intr-un puseu de alergie
,trompa lui Eustache care face legatura intre urechea medie si gat se poate bloca
.Aceasta situatie impiedica drenarea secretiilor din urechea medie .Aceste secretii este
un mediu prielnic de dezvoltare a bacteriilor si virusilor ce determina infectia urechii
medii .
Infectile bacteriene re prezinta aproximativ 65-75% din toate infectiile urechii
.Cele mai frecvente bacterii intalnite sunt Streptococcus pneumoniae (pneumococ),
Haemophilus.
Infectiile virale –virusurile pot determina si ele infectii ale urechii , cel mai
frecvent virus este Virusul Sincital respirator urmat de virusurile gripale .

Inflamatia si acumularea de acumulare de secretii pot apare si fara infectie sis a

determine senzatia de “ureche infundata”. Aceasta forma se mai numeste otita medie
supurata .

Factori de risc .
Exista factori ce determina cresterea riscului de a face infectii la nivelul urechii
medii (otita medie) care nu pot fi controlati .Acestia includ :
-Varsta . Copii cu varsta pana la 13 ani sunt mai predispusi sa faca infectii ale
urechii medii .De asemenea ,copii mici fac mai frecvent infectii de tract respirator
superior racelii .
-Defecte congenitale sau alte probleme medicale .Sugarii cu despicatura boltii
palatine sau sindromul Down sunt predispusi la infectii ale urechii medii.
-Sistemul imunitar deficitar.Copii cu sistemul imunitar grav afectat fac mai
vrecvent infectii ale urechii medii decat copii sanatosi .
-Sexul.Se pare ca baietii fac mai frecvent infectii ale urechii medii decat fetele.
-Istoricul familial. Copii sunt mai predispusi sa faca infectii repetate ale urechii
medii dacat parintii sau rudele acestora au avut asemenea infectii.
-Alergia .Alergiile pot fi factori de risc pantru infectiile urechii medii .Alergiile
determina infundarea nasului ceea ce perturba functionarea trompei Eustache .Prin
blocarea trompei secretiile se acumuleaza in urechea medie.

Alti factori care cresc riscul de a dezvolta otita medie sunt:

- raceli si infectii de tract respirator superior frecvente. Cele mai multe infectii
ale urechii se dezvolta din cauza racelilor sau altor infectii de tract respirator superior
 - expunerea la fumul de tigara. Sugarii expusi la fumul de tigara fac mai
frecvent infectii ale urechii decat sugarii care nu sunt expusi la aceasta noxa. In plus,
infectiile urechii la copiii expusi la fumul de tigara au o evolutie mai lunga
- alimentatia la biberon. Sugarii care primesc alimentatia cu biberonul sunt mai
predispusi la infectii ale urechii in primul an de viata decat sugarii hraniti natural (la san). In
plus, sugarii alimentati la biberon sunt mai predispusi la infectii ale urechii daca primesc
alimentatia in pozitie orizontala decat daca sunt alimentati in pozitia corecta, adica sunt tinuti
in pozitie verticala
- copiii din centre de ingrijire. Copiii din centrele de ingrijire, datorita faptului ca
sunt in permanenta in preajma altor copii, fac mai des infectii ale urechii medii decat cei care
nu sunt crescuti in aceste centre
-folosirea suzetei. Copiii care folosesc suzeta timp indelungat sunt mai predispusi la
infectii ale urechii medii decat copiii care nu au acest obicei
Printre factorii care favorizeaza aparitia infectiilor repetate ale urechii medii pot
fi:
-infectii ale urechii la varste mici. Sugarii care fac prima infectie a urechii medii
in primele 6 luni de viata sunt mai predispusi sa faca in continuare alte infectii ale
urechii
-persistenta secretiilor in ureche. Secretiile care persista in spatele timpanului pe o
perioada de 2-10 saptamani dupa o infectie a urechii medii cresc riscul pentru infectii repatate
ale urechii medii
- infectii anterioare. Copiii care au avut o infectie a urechii medii cu mai putin de 3
luni in urma sunt mai predispusi la o alta infectie a urechii mai ales daca acea infectie a fost
tratata cu antibiotice.

SIMPTOME.

Simptomele infectiiei urechii medii (otita medie) apar de obicei la 2-7

zile de la o raceala sau o infectie a tractului respirator superior
Simptomele unei infectii a urechii pot fi:
-Durere a urechii (de la o durere medie pana la una mai severa)Sugarii de obicei trag
sau smucesc de ureche cand ii doare .Cand se acumuleaza o secretie la nivelul urechii
medii timpanului se poate rupe. Odata timpanul rupt ,secretia se scurge si durerea de obicei
inceteaza Ruptura timpanului se vindeca in cateva saptamani de la sine.
- Febra ;
-Secretia care se scurge din ureche este subtire si galbena .Daca secretia contine si
sange asta denota faptul ca timpanul s-a rupt .
-Scadearea apetitului, varsaturi ,irascibilitate ;
-Tulburari ale somnului ;
-Este posibila pierderea auzului.
Simptomele acumularii de secretie includ:
-Pocnete ,tiuituri sau senzatie de plenitudine sau presiune in ureche.Copii au dificultati
in descrierea simptomatologiei .Copii isi freaca urechile in incercarea de a-si usura suferinta .
-Pierderea auzului.Copii care isi pierd auzul pot parea visatori sau neatenti ,parnd
irascibili
-Ameteala si pierderea echilibrului .

Infectia urechii medii (otita medie)

Infectia urechii medii apare de obicei in cadrul unei infectii a tractului respirator
superior, cum ar fii raceala. In timpul racelii, epiteliul (captuseala) trompei lui Eustache se
umfla blocand-o, determinand acumularea secretiilor in urechea medie. Aceste secretii sunt
un mediu prielnic de dezvoltare a bacteriiilor si virusurilor ce determina infectia urechii
medii.
Puroiul se formeaza pe masura ce organismul incearca sa invinga infectia. Secretia se
acumuleaza impingand in timpan, determinand durere si uneori pierderea auzului. Febra
dureaza aproximativ 1-2 zile; durerea si plansul in jur de 3-4 ore.Dupa aceasta, majoritatea
copiilor mai au dureri usoare ca intensitate pana la 4 zile, desi copiii mici pot avea dureri
intermitente pana la 9 zile. Tratarea copiilor cu antibiotice scurteaza durata
simptomatologiei la aproximati 1 zi, conform unui studiu efectuat pe 240 copii cu varsta intre
6 luni si2 ani. Oricum, in aproximativ 80% din cazuri sistemul imunitar poate invinge
infectia determinand vindecarea infectiei urechii medii fara antibiotice.
In cazuri severe, cantitatea prea mare de secretii acumulate la nivelul urechii medii
creste presiunea pe timpan pana cand acesta se rupe, permitand scurgerea secretiilor. Cand se
intampla acest lucru, febra si durerea dispar si infectia se vindeca. Ruptura timpanului se
vindeca in cateva saptamani de la sine.
Cateodata , complicatii , cum ar fi otita medie cronica supurata (infectie a urechii cu
secretie cronica), pot aparea dupa infectii repetate ale urechii.

Infectia urechii medii cu secretii (otita medie cu secretie).

Dupa o raceala sau infectie a tractului respirator superior, secretiile se acumuleaza in

spatele timpanului, spatiu numit urechea medie. Aceasta determina distensia trompei lui
Eustache, blocand canalul de scurgere de la urechea medie la gat. Astfel se creeaza vid si
suctiune, care trag fluidele (secretia) in urechea medie. Blocajul trompei lui Eustache
impiedica secretiile sa se scurga de la nivelul urechii medii in gat. Pierderea auzului se
datoreaza faptului ca secretiile interfera cu buna functionare a urechii medii.
Majoritatea copiilor care au infectii ale urechii medii mai au inca secretii (care pot fii
sterile) in spatele timpanului la 2 saptamani de la terminarea tratamentului pentru infectii ale
urechii medii. Acest lucru nu este iesit din comun. In cele mai multe cazuri, lichidul dispare
intr-o luna. Cu toate acestea, aproximativ 10% dintre copii mai au inca secretii in spatele
timpanului la 3 luni dupa vindecarea infectiei.
Otita medie supurata poate aparea chiar daca copilul nu a avut o raceala evidenta, o
infectie a urechii sau alte infectii ale tractului respirator superior. Aceasta se datoreaza altor
cauze ce determina obstructia trompei lui Eustache .
In cazuri rare, apar complicatii cum ar fi pierderea auzului sau ruperea timpanului
datorate infectiilor la nivelul urechii medii dau acumularii secretiilor la acest nivel.

INVESTIGATII
Infectiile urechi medii pot fi diagnosticate ,in mod obisnuit ,pe baza istoricului medical,
examenul fizic ,si examinarea urchii .
In cazul unei infectii a urechii medii, timpanul poate fii examinat prin otoscopul
pneumatic , acesta fiind proeminent si de culoare rosie sau galbena .In situatia cand exista
secretie a urechii fara infectie (otita medie supurata ), timpanul poate fi proeminenet sau
retract .In ambele situatii ,timpanul nu se misca liber cand otoscopul pneumatic insulfa aer in
ureche.
 -timpanometria este metoda prin care se masoara miscarile timpanului. Varful
instrumentului se introduce in ureche. Acesta modifica presiunea aerului in interiorul urechii.
Apoi instrumentul masoara raspunsul timpanului
-teste auditive. Testele auditive sunt recomandate atunci cand copilul a avut secretii in
una sau ambele urechi (otita medie supurata) timp de 3 luni. Testele auditive se efectueaza
mai devreme atunci cand se suspecteaza pierderea auzului
-timpanocenteza. Cand secretiile stagneaza in spatele timpanului (otita medie cronica
supurata) sau infectia continua chiar sub tratament cu antibiotice, timpanocenteza poate
indeparta secretiile. Doctorul foloseste un ac cu care perforeaza timpanul si absoarbe
secretiile. Un esantion din secretie se foloseste pentru cultura (determina bacteria sau
virusul) si antibiograma. Aceste teste evidentiaza bacteria sau virusul ce a determinat infectia
si care este cel mai bun tratament.
-reflectometrie. Daca examinarea urechii cu otoscopul pneumatic nu poate pune in
evidenta secretiile din spatele timpanului atunci reflectometria poate fi de ajutor. Varful unui
mic instrument este plasat in conductul auditiv si va emite sunete. Modul in care timpanul
reactioneaza la sunete permite medicului sa determine prezenta lichidului in spatele
timpanului
-testele sanguine se efectueaza daca se banuieste deficienta sistemului imunitar

TRATAMENT-generalitati

Tratamentul pentru infectiile urechii medii (otite medii) presupune tratament la domiciliu
pentru ameliorarea simptomatologiei si in unele cazuri, tratament cu antibiotice. La copiii cu
otita medie care par foarte bolnavi, la cei cu varsta mai mica de 2 ani si la cei predispusi a
face complicatii, medicul poate prescrie antibiotice.
La copiii mai mari de 2 ani cu otite medii necomplicate sunt mai multe optiuni
terapeutice. Unii medici prescriu antibiotice pentru toate infectiile urechii deoarece este greu
de stabilit care infectii ale urechii se vor vindeca de la sine. Alti medici sfatuiesc parintii sa
urmareasca simptomatologia copiilor pentru cateva zile, intrucat mai mult de 80% din
infectiile urechii se vindeca fara tratament. Tratamentul cu antibiotice are beneficii minime in
reducerea febrei si a durerii. Costul medicatiei si posibilele efecte secundare sunt factori ce
trebuie luati in considerare de catre medic inaintea instituirii tratamentului cu antibiotice. De
asemenea multi medici sunt ingrijorati de cresterea numarului de bacterii care au devenit
rezistente la antibiotice datorita utilizarii frecvente a acestora.
 Examinari repetate efectuate de medicul curant sunt necesare pentru a verifica
persistenta infectiei, existenta secretiilor in spatele timpanului (otita medie supurata) sau
infectii repetate.
Daca copilul prezinta dureri la ureche, febra (38,3°C sau mai mare) este irascibil sau
vomita dupa 48 de ore de tratament trebuie consultat un medic.
Copiii mai mici de 3 ani trebuiesc reexaminati in aproximativ 4 saptamani de la
vindecarea infectiei chiar daca par sanatosi. Daca secretiile persista in spatele timpanului
timp de 3 luni trebuie testat auzul.
PROFILAXIA

- evitarea fumului de tigara. Infectiile urechii sunt mai frecvente la copiii care traiesc
intr-un mediu in care se fumeaza. Copilul poate fi afectat chiar si de fumul de pipa, fumul din
par sau cel impregnat in haine
- alimentatia la san a copilului. Exista dovezi ca alimentatia la san reduce riscul de
infectii ale urechii, in special daca infectiile urechii sunt frecvente la membrii familiei. Daca
sugarul primeste alimentatia cu biberonul, se recomanda ca in timpul alimentarii copilul sa nu
fie asezat in pozitie orizontala.
-spalatul mainilor. Spaland mainile cat mai des se previne raspandirea infectiei prin
distrugerea germenilor
- vaccinarea copilului. Efectuarea vaccinurilor curente nu previne in mod special
aparitia infectiilor la ureche. Cu toate acestea, administrarea vaccinurilor poate prevenii
imbolnavirea cu Haemophilus influenzae (Hib) si virusurile gripale care adesea pot determina
infectii ale urechii. Copilul trebuie vaccinat corespunzator varstei conform unui program
national de imunizari. Copilul vaccinat cu Prevar va avea risc scazut de a face infectii ale
urechii
- evitarea colectivitatilor mari de copii. Cu cat colectivitatea de copii este mai mica
contactul cu alti copii este mai mic si riscul de a contacta bacterii sau virusuri este scazut.
Copiii se pot infecta cu bacterii rezistente la antibiotice de la alti copii din colectivitate
- evitarea folosirii suzetei. Parintii ar trebui sa dezobisnuiasca copiii de folosirea
suzetei inaintea varstei de 6 luni. Copiii care folosesc suzeta peste varsta de 12 luni sunt mai
predispusi sa dezvolte infectii ale urechii.

Procesele inflamatorii acute interesand urechea medie

 Otitele medii acute se impart in otite acute infectioase (otite acuta congestive si otita
acuta supurata ) si otite acute seroase , respectiv catarul acut tubo-timpanic la cere se
asociaza si otitele barotraumatice .

Otita medie supurata acuta este o infectie a urechii medii ,care poate aparea la orice
varsta , dar este mult mi frecventa la copiii mici si indeosebi la sugari .Frecventa mare la
sugari si copiii mici se datoreste mai multor cauze , printer care faptulului ca la acestia
trompa Eustachio (conductul care face legatura intre nazofaringe si si urechea medie ), este
foarte scurta si dreapta asa incat se pot propaga usor .Pe masura inaintarii in varsta trompa
Eustachio isi mareste lungimea , capata curburi pe traiect , fapt care ingreuneaza propagarea
infectiilor prin ea. Intrucat sugaru sugarul poate face usor infectii nazofaringiene , si pentru
ca structura anatomica a trompei Eustachio permite propagarea usoara e germenilor spre
urechea medie , se intelege de ce el este mai mult expus la infectii ale urechii medii decat
adultul .
Etiologia este cel mai frecvent reprezentata de infectia nazala , prin procese
inflamatorii acute rinofaringiene in cursul bolilor infecto-contagioase la copil , in sindroamele
de obstructie nazala intretinute de prezenta unor vegetatii adenoide voluminoase la copil ,
adaugandu-se tot odata si manevrele de evacuare incorecta a secretiilor din fosele nazale
respective suflatul cu putere si simultan pe ambele fose nazale , ce proiecteaza infectia din
rinofaringe prin trompa in urechea medie .Infectiile virale tip gripal si supra infectia
bacteriana cu cocci piogeni sunt factori etiologici ,determinati in aparitia supuratiei acute
auriculare.Mai rar aceasta supuratie poate surveni in urma unei leziuni traumatice , cu efractia
membranei timpanice , in care infectia se propaga de la exterior , fiind vehiculata uneori de
solutiile medicamentoase recomandate cu convingere de unii medici sau prin patrunderea
apei prin perforatia timpanica traumatica.
Mai rar supuratia acuta auriculara poate fi consecinta unui proces septicopioemic cu
punct de plecare de la un alt organ, ea reprezentand de fapt o metastaza septica a acestuia .
Patogenia otitei medii acute suppurate releva prezenta unor substante chimice ,
metaboliti ai acidului arahidonic .Acesta este eliberat de fosfolipidele membranei celulare a
mucoasei timpanice , sub actiunea fosfolipazei , ca urmare a actiunii unor stimuli specifici .
Odata eliberat acidul arahidonic este metabolizat pe 2 cai :
a) calea ciclooxigenazei
b) calea lipooxigenazei
 Penicilina si corticosteroizii dai cele mai bune rezultate terapeutice urmate de
penicilina singura si antiinflamatoare nesteroidiene

Simptomatologie.
Debutul este brusc si se produce de obicei in timp ce evolueaza I rinofaringita .
Simptomele otitei medii supurate sunt:
-durere la inceput moderata , sub forma unei senzatii te tensiune in ureche (foarte
curand insa, durerea devine extreme de vie, insuportabila)
- starea generala se altereaza ;
- temperatura se ridica la 39-40 gradeC ;
- frisoane;
- scaderea acuitatii auditive (hipoacuzie) ; este o hipoacuzie de transmisie , uneori
extrem de marcata : bolnavul nu mai aude vocea soptita nici de la o jumatate de metru;
- senzatii de pulsatii arteriale in ureche .
La examenul obiectiv se constat ca timpanul bombeaza ,este foarte congestionat si
edematiat , semn care dovedeste prezenta unei supuratii in urechea medie .Daca boala este
neglijata , colectia creste perforeaza timpanul si se evacueaza , lasand sechele serioase ;
scleroza a articulatiiilor dintre oasele urechii medii , su distrugerea lor ,urmata de surditate
supuratie cronica a urechii medii.
Mai poate aparea si o alta complicatie si anume extinderea infectiei la mastoida si
producerea unei mastoidite, afectiune care la randul ei poate da complicatii grave , asa cum se
va arata in continuare .Uneori infectia poate sa se propage la sinusul cavernos sis a dea
osepticemie foarte grava.Se poate propaga de asemenea la meninge sis a dea meningite la
creier ,unde poate provoca un abces cerebral sau cerebelos.
Complicatii : meningite purulente , paralizii faciale , mastoidieme , labirintite (virtije
surditate de perceptie).Boala se complica frecvent cu antrita

Tratamentul otitei medii supurate acute este in primul rand ,profilactic : orice
rinofaringita trebuie tratata cu mare atentie , mai ales la sugar si la copilul mic.
De altfel e cunoscuta ca astazi , in era antibioticelor , care vindeca rinofaringitele
inainte ca acestea sad ea complicatii otice , si datorita asistentei pediatrice , in permanenta
imbinatatire , otitele suppurate acute si mai ales complicatiile lor sunt mai rare .
Daca nu a putut fi surprins in faza rinofaringiana si bolnavul se prezinta in faza de
otita medie acuta , se va face de urgenta urmatorul tratament :
 - instalatii auriculare caldute care au scop analgesic si decongestiv , cu glicerina
boricata 3% sau preparatul existent in comert “Boramid” ;
- dezinfectia insistenta a rinofaringelui folosaindu-se preparatul “Mentorin” ;
- radiatii de raze ultrascurte , sau aplicatii de caldura local (sac de nisip cald , bai de
lumina solux);
- antibioterapie (Penicilina, Ampicilina) asociata, recomandabil, cu Sulfatiazol sau
Sulfametin ;
- vitaminoterapie .
Ca alimentatie este preferabil s se dea bolnavului lichide si acestea caldute .
In caz ca examenul de specialitate arata prezenta unei colectii in urechea medie , se
va face incizia timpanului (numita si timpanotomie ) .Se va lasa in zona de incizie o mesa
pentru drenaj ceea ce implica o ingrijire atenta di partea cadrelor medii. Dupa aceasta
interventie , nu se vor mai face instilatii in ureche, ci spalaturi caldute cu ser fiziologic sau
apa oxigenata foarte diluata , ori apa alcalinizata cu borat de sodiu .De obicei timpanotomia,
executata la timp si correct , adduce o vindecare buna a afectiunii, orificiul practicat in
timpan se vindeca fara sechele, iar suprafata din urechea medie se vindeca si ea , fara ca
auditia sa fie alterata.

- în carnetul propriu: numele și prenumele bolnavului; salonul și patul; data;

valorile măsurate (D-dimineața, S-seara).
Notarea grafică (în foaia de temperatură a bolnavului):
- Pentru fiecare linie subțire orizontală a foii de temperatură se socotesc patru pulsații.
- Pe ordonată se notează frecvența (numărul zvâcniturilor pe minut) iar pe abscisă
timpul când s-a măsurat.
- Se notează un punct roșu la intersecția frecvenței și a timpului.
- Se unesc punctele notate cu o linie roșie și se obține curba pulsului.
Reorganizarea locului de muncă:
Foaia de observație se așază în dosarul salonului.
Interpretarea frecvenței pulsului:
Frecvența pulsului variază fiziologic în funcție de vârstă, emoții, efort etc
Tensiunea arterială reprezintă presiunea exercitată de sânge asupra pereților arteriali.
Scopul :evaluarea funcției cardiovasculare.
Loc de măsurare
 - Artera humerală
- Artera radială

Materiale necesare

- Tensiometru
- Manometru
- Stetoscop biauricular
- Sau tensiometru electronic
- Pix roșu
- Foaie de temperatură
Pregătirea pacientului

- Se informează pacientul cu privire la efectuarea tehnicii

- Se obține consimțământul pacientului
- Se lasă pacientul în repaus 10 minute
- Se atenționează pacientul să nu vorbească în timpul efectuării tehnicii
Efectuarea tehnicii
- Se aplica manșeta pneumatica pe brațul pacientului, în zona arterei radiale sau
humerale
- Brațul trebuie sa fie în extensie
- Se fixează membrana stetoscopului sub marginea inferioară a manșetei la nivelul
arterei
- Se introduc olivele stetoscopului în urechi
- Se pompează aer în manșeta pneumatica prin intermediul pompei de cauciuc până la
dispariția zgomotelor pulsatile
- Se decomprima progresiv aerul din manșeta prin deschiderea supapei
- Apariția primului zgomot reprezintă valoarea tensiunii sistolice , iar ultimul zgomot
reprezintă valoarea tensiunii diastolice.
 Reorganizarea locului de munca:
- Se așază tensiometrul și stetoscopul pe tava medicală.
- Se așază bolnavul în poziție comodă.
- Spălarea mâinilor.
- Se dezinfectează membrana stetoscopului și olivele cu tampoane de vată cu alcool.
- Se așază aparatul în dulapul pentru instrumente și materiale medicale
 Notarea cifrică:
- În carnețul propriu se notează cifric valorile tensiunii măsurate, numele și prenumele
bolnavului, salonul, data.
Notarea grafică:
- Se notează grafic în foaia de temperatură cu culoare roșie (creion, pix, stilou), hașurat.
- Se socotește pentru fiecare linie orizontala a foii de temperatura o unitate coloană de
Hg.
- Deasupra liniei groase se notează tensiunea arterială maximă, iar tensiunea arteriala
minimă dedesubt.
   Interpretarea rezultatelor
- Valorile normale și patologice ale T.A. în funcție de vârstă.

Tensiunea arterială reprezintă presiunea exercitată de sânge asupra pereților arteriali.

Scopul :evaluarea funcției cardiovasculare.
Loc de măsurare

- Artera humerală
- Artera radială

Materiale necesare

- Tensiometru
- Manometru
- Stetoscop biauricular
- Sau tensiometru electronic
- Pix roșu
- Foaie de temperatură
Pregătirea pacientului

- Se informează pacientul cu privire la efectuarea tehnicii

- Se obține consimțământul pacientului
- Se lasă pacientul în repaus 10 minute
- Se atenționează pacientul să nu vorbească în timpul efectuării tehnicii
Efectuarea tehnicii
- Se aplica manșeta pneumatica pe brațul pacientului, în zona arterei radiale sau
humerale
- Brațul trebuie sa fie în extensie
 - Se fixează membrana stetoscopului sub marginea inferioară a manșetei la nivelul
arterei
- Se introduc olivele stetoscopului în urechi
- Se pompează aer în manșeta pneumatica prin intermediul pompei de cauciuc până la
dispariția zgomotelor pulsatile
- Se decomprima progresiv aerul din manșeta prin deschiderea supapei
- Apariția primului zgomot reprezintă valoarea tensiunii sistolice , iar ultimul zgomot
reprezintă valoarea tensiunii diastolice.
 Reorganizarea locului de munca:
- Se așază tensiometrul și stetoscopul pe tava medicală.
- Se așază bolnavul în poziție comodă.
- Spălarea mâinilor.
- Se dezinfectează membrana stetoscopului și olivele cu tampoane de vată cu alcool.
- Se așază aparatul în dulapul pentru instrumente și materiale medicale
 Notarea cifrică:
- În carnețul propriu se notează cifric valorile tensiunii măsurate, numele și prenumele
bolnavului, salonul, data.
Notarea grafică:
- Se notează grafic în foaia de temperatură cu culoare roșie (creion, pix, stilou), hașurat.
- Se socotește pentru fiecare linie orizontala a foii de temperatura o unitate coloană de
Hg.
- Deasupra liniei groase se notează tensiunea arterială maximă, iar tensiunea arteriala
minimă dedesubt.
   Recoltarea secreției otice
Scop: examen bacteriologic
Materiale necesare

-tampon de exsudat cu mediu de transport

-specul (cand recoltarea se efectueaza în cabinetul de specialitate)
-tampoane sterile din tifon
-mănuși
-container pentru deșeuri medicale inscripționat corespunzator
Tehnica
Se recomanda ca asistentul care efectueaza recoltarea să aibă un instructaj minim privind
precauțiile de recoltare efectuat de către medicul orelist. Este recomandat ca recoltarea să fie
facută de către personal mediu doar în cazul unei otite externe sau într-o otită medie supurată
cu secreții abundente, fară perforarea sau fisurarea timpanului.
Înainte de recoltare se pregateste numarul corespunzator de tuburi de exsudat cu mediu de
transport necesar: dacă pe recomandare se specifică doar examenul bacteriologic al secreției
otice dintr-o anumita ureche (stanga sau dreapta) se  pregateste doar un tub; daca pe
recomandare nu se specifică urechea din care să se faca recoltarea sau se specifica examen
bacteriologic al secretiei otice din ambele urechi, se pregatesc doua tuburi de exsudat cu
mediu de transport.
Pe tuburile de exsudat și pe cererea de analize se lipesc etichete cu cod de bare, unic,
corespunzator, identic pentru cerere și tuburile de exsudat sau alte recipiente cu produse
recoltate în acelaș moment, pentru acelaș pacient.
Pacientul este asezat pe scaun cu urechea îndreptata spre sursa de lumină.
Se introduce cu grija tamponul în conductul auditiv extern și se rotește. Dacă secretia este
foarte abundentă se recomandă ștergerea secreției scurse în pavilion cu un tampon steril și
apoi recoltarea exsudatului.
Pe tuburile de exsudat se scrie cu pix US, respectiv UD pe tubul corespunzator urechii stangi
și respectiv drepte, sau doar US sau UD daca se recolteaza doar secreție otica din urechea
stanga respectiv dreapta.
Accidente/incidente

– se pot obţine rezultate eronate atunci când în timpul recoltării tamponul este atins de mediul
din jur. Repetaţi recoltarea folosind alt tampon.
– pacientul se poate mișca brusc, se poate răni conductul auditiv extern, perfora timpanul. În acest
caz, anunțati medicul