Tema 7.

Analiza rentabilității
7.1. Caracteristica generală a indicatorilor rentabilităţii

Rentabilitatea reflectă capacitatea entității de a produce profit, oglindind într-o

formă sintetică eficiența întregii activități economice a entității.
Ridicarea eficienţei economice – problemă de o permanentă actualitate
economică este strâns legată de creşterea rentabilităţii întreprinderilor.
Rentabilitatea presupune obţinerea unor venituri mai mari decât cheltuielile
aferente acestor venituri. (Mărimea absolută a rentabilităţii este oglindită în profit
–indicator de volum al rentabilităţii, iar gradul în care capitalul sau folosirea
entității aduc profit este reflectat în rata rentabilităţii – indicator al mărimii relative
a rentabilităţii).
În legătură cu corelaţia dintre rentabilitate şi eficienţa economică sunt de
făcut unele precizări. Eficienţa economică este mai cuprinzătoare decât
rentabilitatea. Se poate aprecia că eficienţa economică reprezintă cea mai generală
categorie care caracterizează rezultatele ce decurg din diferire variante preconizate
pentru utilizarea (consum productiv, consum individual, vânzare) sau
economisirea unor resurse (umane, materiale, financiare) intrate sau neintrate în
circuitul economic.
Sensul general al conceptului de eficienţă, care se poate referi la o
activitate, persoană sau obiect, este acela de a avea calitatea de a produce efectul
util scontat. Ar trebui însă adăugat că raţionalitatea oricărei acţiuni umane
presupune ca efectul să devanseze efortul (consumul de resurse). Ca urmare se
poate vorbi de eficienţa economică, tehnică, socială etc. după domeniul la care se
referă. În substanţa sa, eficienţa economică vizează minimizarea resurselor ce
revin pe o unitate de efect util.
Formula de bază a calculului rentabilităţii este:
Efect economic si financiar

Rentabilitatea = Efort x100

În calitate de efect economic şi financiar, la calculul rentabilităţii, se
utilizează profitul, dividende etc., iar în calitate de efort – costul vânzărilor,
activele totale, capitalul propriu, capitalul permanent al întreprinderii etc.
Problemele principale ale analizei rentabilității sunt:
- aprecierea generală a dinamicii și îndeplinirii nivelului programat al
profitului și rentabilității;
- evidențierea și calculul influenței factorilor respectivi la modificarea
profitului și rentabilității;
- evidențierea rezervelor interne de majorare a profitului și rentabilității.
Sursele principale de informație:
1. Programul social economic de dezvoltare al entității (Planul de afaceri);
2. Situațiile financiare;
3. Notele informative (anexele la situațiile financiare);
4. Cercetările statistice;
 5. Datele evidenței operative și contabile;
6. Alte surse de informație.
Rezultatele analizei rentabilității sunt necesare atât pentru elaborarea
strategiei de dezvoltare și organizare a activității curente a entității, cât și pentru
prognozarea activității acesteia pe viitor.

7.2. Caracteristica generală a indicatorilor rentabilităţii

În literatura de specialitate, indicatorii rentabilităţii sunt grupaţi în trei
categorii:
- indicatorii rentabilităţii producţiei;
- indicatorii rentabilităţii activelor;
- indicatorii rentabilităţii capitalului.

Tabelul 7.1
Caracteristica generală a indicatorilor rentabilităţii
Indicatori Modul de calcul Caracteristica
relaţia de calcul sursa
1 2 3 4
1. Rentabilitatea
producţiei:
1.1. PB rd .030 A .2 Reflectă profitul brut
Rentabilitatea VV x100 rd .010 A .2 x100 obţinut la 1 leu venituri din
veniturilor din vânzări
vânzări
1.2. P produs Pv−Cv Reflectă profitul obţinut la
Rentabilitatea pe Pv produs x100 Pv x100 1 leu de vânzări.
produs sau
sau
P produs Pv−Cv Reflectă profitul obţinut la
Cv x100 1 leu de cost.
Cv produs x100
2. Rentabilitatea
activelor:
2.1. PPI rd .100 A .2 Reflectă profitul până la
Rentabilitatea TA x100 rd .310 A .1 x100 impozitare obţinut, în
economică a medie, la 1 leu de active.
activelor
2.2. PPI Exprimă eficienţa cu care
Rentabilitatea MF + AC x100 sunt utilizate activele cu
rd .100 A .2
activelor cu destinaţie de producţie
(rd .040+rd .300) A .1 x10
destinaţie de pentru obţinerea
0
producţie profitului până la
impozitare.
3. Rentabilitatea Exprimă eficienţa cu care
capitalului: este utilizat capitalul
 3.1. PN propriu pentru obţinerea
rd .120 A .2
Rentabilitatea CP x100 profitului net.
rd .390 A .1 x100
financiară a
capitalului
propriu
3.2. PN ( PPI ) Exprimă eficienţa cu care
Rentabilitatea C permanent x100 rd . 120(rd . 100 ) A . 2
este utilizat capitalul
financiară a permanent pentru
(rd . 390+rd . 440 ) A .1 x10
capitalului obţinerea profitului net
0
permanent sau a profitului până la
impozitare.

În calculul şi analiza acestor indicatori sunt cointeresaţi diverşi utilizatori ai

Rapoartelor financiare: managerii întreprinderii – în cadrul elaborării Planului de
afaceri, potenţialii acţionari – atunci când pe piaţa valorilor mobiliare aleg cele
mai atrăgătoare variante de procurare a acţiunilor etc.

7.3. Analiza rentabilităţii veniturilor din vânzări

Rata rentabilităţii veniturilor din vânzări (Rv) reflectă capacitatea entității de a

obţine profit în urma vânzării produselor finite, mărfurilor şi prestării serviciilor şi
se exprimă prin raportul:
PB( PG)
Rv = VV 100,
unde:
PB(PG) – profitul brut (pierderea globală);
VV – venituri din vânzări.
Prin conţinut, rata rentabilităţii veniturilor din vânzări caracterizează cât profit
brut (pierdere globală) a generat entitatea la 1 leu venituri din vânzări, care poate fi
îndreptat atât la acoperirea cheltuielilor perioadei, cât şi la formarea profitului din
activitatea operaţională.
Analiza începe cu aprecierea generală a dinamicii nivelului rentabilităţii
veniturilor din vânzări. În calitate de surse informaţionale sunt utilizate: Raportul
privind rezultatele financiare şi Planul de afaceri.
La etapa următoare se efectuează analiza factorială a ratei rentabilităţii
veniturilor din vânzări, calculându-se gradul de acţiune asupra modificării
indicatorului rezultativ a următorilor trei factori:
a) modificarea structurii şi sortimentului produselor vândute (mărfurilor şi
serviciilor prestate);
b) modificarea costului pe unitatea de produs vândut (marfă sau serviciu prestat);
c) modificarea preţului de vânzare pe unitatea de produs (marfă sau serviciu
prestat).
Calculul influenţei modificării structurii şi sortimentului la devierea
rentabilităţii veniturilor din vânzări se efectuează astfel:
 VVP rec .−CVP rec. VVP bază −CVP bază
Ra = VVP rec . - VVPbază ,
unde:
VVPrec. – veniturile din vânzarea produselor (mărfurilor, serviciilor prestate) ale anului
de gestiune calculate în condiţiile preţurilor perioadei de bază;
VVPbază - veniturile din vânzarea produselor (mărfurilor, serviciilor prestate) din perioada
de bază;
CVPrec. – costul vânzărilor produselor (mărfurilor, serviciilor prestate) calculat pentru
vânzările anului de gestiune la costurile perioadei de bază;
CVPbază - costul vânzărilor produselor (mărfurilor, serviciilor prestate) din perioada
de bază.
Calculul influenţei modificării costului pe unitatea de produs vândut (marfă sau
serviciu prestat) se determină astfel:
VVP rec .−CVP cur . VVP rec .−CVP rec.
Rb = VVPrec . - VVP rec . ,
unde:
CVPcur. – costul vânzărilor produselor finite (mărfurilor, serviciilor prestate)
din anul de gestiune.
Calculul influenţei modificării preţului de vânzare pe unitatea de produs
(marfă, serviciu prestat) se determină astfel:
VVP cur .−CVP cur . VVP rec .−CVP cur .
Rc = VVP cur. - VVPrec . .
Pentru a efectua analiza factorială a rentabilităţii veniturilor din vânzări se
utilizează datele din Raportul privind rezultatele financiare, Anexa la Raportul
privind rezultatele financiare, Planul de afaceri şi calculele speciale privind
recalcularea indicatorilor.
Tabelul 7.2
Date iniţiale pentru analiza rentabilităţii veniturilor din vânzări
Indicatori Anul precedent Anul de gestiune Anul de gestiune
recalculat în
condiţiile anului
precedent
A 1 2 3
1. Venituri din vînzări, mii 14763,0 21820,0 20633,0
lei
2. Costul vînzărilor, mii lei 18182,6 18204,2 18222902
3. Profitul brut (pierdere
globală), mii lei (rd.1 – rd.2) (3419,6) 3615,8 2410,1
4. Rentabilitatea veniturilor
din vînzări, % (rd.3 : rd.1 x
100)
 Calculul influenţei factorilor respectivi la devierea nivelului rentabilităţii
veniturilor din vânzări poate fi efectuat prin metoda substituţiilor în lanţ bazată pe
recalcularea indicatorilor.
ΔR = R1 – R0 = 11,68 – (23,16) = +34,84%;
ΔRa = ..............................................................................................

ΔRb = ................................................................................................

ΔRc = .....................................................................................................

Balanţa influenţei factorilor: 39,73 + (- 0,08) + (- 4,81) = +34,84%.

În baza rezultatelor obţinute constatăm că nivelul rentabilităţii veniturilor din
vânzări a sporit faţă de anul precedent cu 34,84%. Această majorare a fost
determinată de modificarea structurii şi sortimentului produselor vândute, ceilalţi
factori având o influenţă negativă asupra indicatorului analizat.

7.4. Analiza rentabilităţii pe produs

Aprofundarea analizei rentabilităţii veniturilor din vânzări are ca direcţie

principală analiza rentabilităţii pe produs. Profitul pe unitatea de produs se
calculează potrivit relaţiei:
P' = p'  c' ;
unde:
p' - preţul de vânzare pe produs (fără impozite)
c' - costul pe unitatea de produs
Rezultă că, pentru a se realiza profit, costul pe unitate de produs trebuie să fie
inferior preţului de vânzare.
Suma profitului pe produs obţinut ca urmare a comercializării unei anumite
cantităţi de producţie dintr-un singur sortiment se determină pe baza relaţiei:
P = q  (p'c') ;
unde:
q – cantitatea de producţie.
Rata rentabilităţii pe produs se determină potrivit relaţiei:
1 1
p −c p1 −c 1
Rp = p1 x 100 sau c1 x100.
Din relaţia de mai sus rezultă că devierea nivelului rentabilităţii pe produs este
determinată de influenţa a doi factori:
a) modificarea costului pe unitatea de produs;
b) modificarea preţului de vânzare pe produs.
Ra = (poc1)/c1  100  Rpo ;
Rb = Rp1  (poc1)/c1  100 ;
Cunoaşterea acestor elemente prezintă o deosebită utilitate practică în
determinarea unor bugete de consumuri pe locuri de producţie, precum şi urmărirea
modului de încadrare în nivelul maxim admisibil al consumurilor de producţie,
astfel încât producţia suplimentară obţinută să nu conducă la intrarea în zona
pierderilor.
Acţiunea de reducere a costurilor trebuie încadrată într-o anumită metodologie
pentru a i se asigura rigoarea ştiinţifică impusă de semnificaţia economico-socială a
economisirii tuturor categoriilor de resurse.
În acest sens, pot exista următoarele modalităţi de acţiune:
1. În condiţiile unui preţ de vânzare dat se stabileşte drept obiectiv o
rentabilitate, propusă a fi realizată, fapt ce impune determinarea noului nivel al
costului pe produs.
Pentru această se porneşte de la relaţia:
p−x
x = Rp ,
unde :
p - preţul de vânzare;
Rp - rata rentabilităţii pe produs;
x - nivelul costului pe produs care va fi notat în continuare cu “c” ;
Pe baza relaţiei precedente:
p
x = 1+R p ,
Dacă, de exemplu, un produs are următoarea situaţie:
 preţul de vânzare 550 lei/buc.
 cost de producţie 500 lei/buc.
 profit 50 lei
 rentabilitate 10%
Pentru ca nivelul rentabilităţii să fie minim 14%, costul produsului se
estimează la:
550
1,14 = 482,5 lei/buc.
2. Nu se stabileşte un anume nivel al rentabilităţii, ci în condiţiile preţului de
vânzare se urmăreşte realizarea unei reduceri posibile a costului.
Aceasta modalitate presupune analiza fiecărei categorii de cheltuieli,
stabilindu-se rezervele interne care pot fi mobilizate. Astfel, în cazul costurilor de
materiale, trebuie analizată evoluţia costurilor specifice, a tehnologiei de fabricaţie
şi eventuala posibilitate de înlocuire a unor materiale.
Pe această bază se determină suma economiilor la materialele directe şi
materiile prime (Em) pe unitate de produs, aplicând relaţia:
Em  gmo/100,
se obţine contribuţia acestor cheltuieli la reducerea costului.
gm – ponderea consumurilor de materiale în costul produsului.
Pentru consumurile cu salariile directe se are în vedere corelaţia dintre
productivitatea muncii exprimată prin timpul consumat şi salariul mediu orar.
Reducerea costului ca efect al respectării corelaţiei se determină cu ajutorul
relaţiei :
(Is/Iw)1gro ,
unde :
Is - indicele salariilor directe;
Iw - indicele productivităţii muncii;
gro - ponderea consumurilor cu salarii directe în costul produsului.
Dacă există posibilităţi de sporire a producţiei (ca în cazul precedent), se
determină contribuţia consumurilor indirecte la reducerea costului.
Prin însumarea rezultatelor se obţine totalul reducerii costului produsului
respectiv şi noul nivel de rentabilitate.
Atât într-un caz, cât şi în altul, cele prezentate constituie doar un cadru de
acţiune urmând ca prin realizarea măsurilor tehnico-organizatorice să se atingă
obiectivele precizate pentru o anumită perioadă la nivelul fiecărui produs, iar prin
cumulare pentru întreaga producţie fabricată.
Măsura în care această rentabilitate potenţială se va materializa, depinde de
nivelul calităţii producţiei şi de concordanţa cu cererea pentru produsele respective.

7.5. Analiza rentabilităţii pe baza punctului critic

Între costul produsului şi mărimea ratei rentabilităţii există o dependenţă

mediată de raportul dintre cantităţile vândute şi cheltuielile totale.
În raport cu dinamica volumului producţiei elementele cheltuielilor sunt
diferenţiate, unele sunt variabile, altele sunt fixe (convenţional constante). Această
grupare depinde de abordarea în timp a problemei: pe timp lung toate cheltuielile
sunt considerate variabile, pe termen scurt unele sunt variabile, altele fixe.
Punctul critic, numit şi punct de echilibru sau prag de rentabilitate marchează
acea dimensiune a producţiei pentru care veniturile din vânzări acoperă complet
cheltuielile – altfel spus, punctul de la care entitatea începe să devină rentabilă. În
alţi termeni:
 dacă entitatea nu a atins punctul critic, înregistrează pierderi;
 dacă veniturile din vânzări corespund punctului critic, profitul este nul;
 dacă entitatea depăşeşte punctul critic, realizează profit.
Analiza punctului critic este importantă pentru sistemul decizional al
întreprinderii, şi anume:
 când se iau decizii asupra unor produse, analiza punctului critic poate să
ajute în determinarea dimensiunilor volumului vânzărilor pentru noul produs, astfel
încât entitatea să fie rentabilă;
 pentru studierea efectelor unei extinderi generale a activităţii unei
întreprinderi: o extindere va duce la creşterea atât a cheltuielilor fixe, cât şi a celor
variabile, dar şi la creşterea volumului vânzărilor;
 atunci când o entitate doreşte să se implice în proiecte de modernizare şi
automatizare care cer o investiţie în activele fixe pentru o micşorare ulterioară a
cheltuielilor variabile, analiza punctului critic poate ajuta echipa managerială să
întrevadă consecinţele acestor proiecte.
Există mai multe modalităţi de a calcula punctul critic.
 Determinarea punctului critic se poate obţine plecând de la egalitatea ce există
în acest punct între vânzări şi cheltuieli. Veniturile din vânzări (VV) depind de doi
factori: cantitatea vândută (q) şi preţul de vânzare unitar (p):
VV = q x p
Având în vedere gruparea cheltuielilor în fixe şi variabile, suma lor totală (CT)
se calculează astfel:
CT = (cv x q) + CC, unde:
cv – cheltuieli variabile unitare;
q – volumul producţiei;
CC - cheltuieli fixe.
În punctul critic există identitate perfectă între venituri şi cheltuieli.
Deci:
VV = CT, sau
q x p = (cv x q) + CC, sau
q x (p – cv) = CC
de unde:
CC
q = p−cv .
Exemplu: Vânzările anuale constituie – 9000 unităţi; preţul de vânzare unitar -
300 lei; cheltuieli variabile unitare - 200 lei; cheltuieli fixe - 800000 lei.
800000
q = 300−200 = 8000 unităţi.
Numărul de unităţi fabricate şi vândute apar pe abscisă, iar cheltuielile şi
veniturile se măsoară pe ordonată. Presupunem că numărul de unităţi vândute este
egal cu numărul de unităţi fabricate. Cheltuielile fixe, în valoare de 800000 lei, sunt
reprezentate cu o linie orizontală, deoarece ele rămân fixe indiferent de numărul de
unităţi fabricate. Totalul cheltuielilor variabile se determină ca produsul dintre
valoarea acestora pe unitate de produs şi numărul de unităţi fabricate. Linia
cheltuielilor totale are o pantă ascendentă de 200 (lei) unităţi (pe ordonată) la o
unitate fabricată şi vândută (pe abscisă). De aceia, cheltuielile totale, adică suma
dintre cheltuielile fixe şi cele variabile, este reprezentată grafic ca o linie dreaptă
AC cu punctul de intersecţie al ordonatei la valoarea de 800000 lei şi panta de 200.
Fiecare unitate de produs se vinde la un preţ de 300 lei. Pentru reprezentarea
acestui lucru vom utiliza o a doua linie dreaptă OV, cu o pantă de 300 (lei). Panta
liniei veniturilor este mai abruptă decât cea a liniei cheltuielilor, deoarece entitatea
câştigă 300 lei venituri pentru fiecare 200 lei pe care îi plăteşte pentru forţa de
muncă şi materiile prime folosite pentru fiecare unitate de produs. Punctul de
intersecţie dintre cele doua linii reprezintă punctul unde cheltuielile totale sunt egale
cu veniturile totale, şi volumul de vânzări pentru care entitatea devine rentabilă.
Atâta vreme cât volumul vânzărilor este mai mic decât cel al punctului critic,
entitatea lucrează în pierdere, dar la volume ale vânzărilor mai mari, entitatea are un
profit din ce în ce mai mare.
Sintetizând, se poate afirma că managementul unei întreprinderi trebuie să se
preocupe, permanent, de a asigura un volum al producţiei – şi, automat, al
vânzărilor – care să conducă afacerea către un nivel ce garantează obţinerea de
profit, depăşind astfel nivelul corespunzător pierderilor operaţionale.
În acest sens, plecând de la ultima relaţie prezentată evaluarea profitabilă a
preţului pentru un produs se poate realiza adăugându-se dimensiunea probabilă, sau
dorită, a profitului.
Deoarece profitul reprezintă o mărime uşor cuantificabilă, pe baza unei rate
pronosticate de revenire a investiţiei (exprimată în procente), se va obţine o nouă
ecuaţie ce va include profitul dorit:
CC+Pb
q = p−cv ,
unde:
Pb– profitul total scontat.
Pentru situaţia în care există certitudinea că se va vinde numai un anumit
număr de produse, determinarea preţului unitar de vânzare – ce menţine constantă
mărimea dorită a profitului total – se calculează astfel:
CC+Pb
p* = q crt. + cv,
unde:
qcrt. – volumul exact al vânzărilor (număr de produse);
p* - preţul unitar de vânzare, ce ar menţine constantă mărimea dorită a
profitului total.
Spre exemplificare se vor folosi datele exemplului precedent. În cazul în care
se urmăreşte obţinerea unui profit total de 30000 lei, iar volumul cert al vânzărilor
ar fi de 7000 unităţi, atunci preţul unitar de vânzare ar trebui să fie:
p* = (800000 + 30000) / 7000 + 200 = 318,6 lei
Un alt mod de a aborda problematica punctului critic este acela care consideră
că acest punct reprezintă valoarea vânzărilor nete pentru care suma cheltuielilor fixe
este egală cu marja de contribuţie (marja de contribuţie este diferenţa dintre vânzări
nete şi cheltuieli variabile totale).
Există deci egalitatea: marja de contribuţie m = cheltuieli fixe sau
m x VVcrt. = CC,
sau
CC
VVcrt. = m ,
unde:
VVcrt. – valoarea vânzărilor corespunzătoare punctului critic.
Folosindu-se exemplul anterior prezentat, determinarea punctului critic se va
face astfel:
Se calculează marja de contribuţie:
a) în mărimi absolute: 300 x 9000 = 2700 mii lei - vânzări nete,
200 x 9000 = 1800 mii lei - cheltuieli variabile,
2700 – 1800 = 900 mii lei - marja de contribuţie.
b) în procente faţă de vânzări nete:
 900
m = 2700 x 100 = 33,33%
Se calculează punctul critic:
CC 800000
VVcrt. = m = 0,3333 = 2400 mii lei.
La masa vânzărilor nete de 2400 mii lei veniturile sunt egale cu cheltuielile, iar
profitul este nul. În acest caz entitatea analizată se situează la 12,5% deasupra
punctului critic.
2700
2400x 100 – 100 = 12,5%
Literatura economică de specialitate oferă informaţii potrivit cărora o entitate
se află într-o situaţie instabilă atunci când masa vânzărilor nete se situează la mai
puţin de 10% deasupra punctului critic, o masă a vânzărilor nete de 20% deasupra
punctului critic este o situaţie relativ stabilă, iar peste 20% exprimă o situaţie de
confort financiar.

7.6. Analiza rentabilităţii economice a activelor

Rata rentabilităţii economice a activelor (Re) caracterizează eficienţa

elementelor materiale angajate în activitatea întreprinderii.
PPI
Re = TA 100 ,
unde:
TA – valoarea medie a activelor.
Relaţia poate fi scrisă şi astfel:
VV PPI
Re = ( TA  VV )  100 ,
unde:
VV
raportul TA – viteza de rotaţie a activelor (nr. de rotaţii);
PPI
VV – rata rentabilităţii veniturilor din vânzări.
Din model rezultă factorii care determină modificarea ratei rentabilităţii
economice a activului:
a) viteza de rotaţie a activelor;
b) rata rentabilităţii veniturilor din vânzări.
Tabelul 7.3
Analiza ratei rentabilităţii economice a activului
Indicatori Perioada Abaterea
precedentă curentă absolută (+;).
A 1 2 3
1. Profitul (pierderea) până la
impozitare, lei 503295 1530084
 2. Venituri din vânzări, lei 14763000 20633000
3. Valoarea activelor la începutul
anului, lei 21986918 17487200
4. Valoarea activelor la sfârşitul
anului, lei 17487200 17526200
5. Valoarea medie a activelor, lei
(rd.2+rd.3) : 2 19737059 17506700
6. Viteza de rotație a activelor (rd.2 : 0,7480 1,1786
rd.5)
7. Rata rentabilității veniturilor din
vânzări (rd.1 : rd.2 x 100), %
8. Rata rentabilităţii economice a
activelor, (rd.1 : rd.5 x 100), (%)
În cazul dat rezultă o majorare a ratei rentabilităţii economice a activelor, ceea
ce înseamnă că la fiecare leu active entitatea analizată obţine 8,74 bani, cu 6,19 bani
mai mult faţă de anul precedent.
Re = 8,74  2,55 = +6,19%
Tabelul 7.4
Calculul influenței factorilor asupra modificării rentabilității activelor în
dinamică

Nr. Sub- Factorii corelați Rentabi- Calculul Rezultatu Denumire

cal- stitu Viteza Rata litatea influențe l a
cululu -ția de rentabilități activelor i influenței factorilor
i rotație a i , % factorilor
activelo veniturilor
r din vânzări
1 2 3 5 6 7 8 9
1 0 0,7480 3,41 2,55 x x x
2 1 1,1786 3,41 4,02 4,02 –
+1,47 ∆VrotA
2,55
3 2 1,1786 7,41 8,74 8,74 –
+4,72 ∆Rvv
4,02
+6,19 x
Balanța influenței factorilor: 1,47 + 4,72 = + 6,19 %.
În baza rezultatelor obținute deducem că majorarea rentabilității activelor a fost
determinată de influența pozitivă a modificării vitezei de rotație a activelor și a
modificării rentabilității veniturilor din vânzări care au contribuit la sporirea
indicatorului rezultativ cu 1,47 puncte procentuale și respectiv cu 4,72 puncte
procentuale.
Rezultatelor analizei factoriale dau posibilitatea să deducem că ambii factori au
contribuit pozitiv asupra modificării rentabilității activelor. E de remarcat faptul că
sporirea acestui indicator în dinamică demonstrează majorarea eficienței utilizării
activelor entității.
Rentabilitatea activelor este utilizată în calitate de:
- indicator al estimării calităţii şi eficienţei gestionării întreprinderii;
- indicator al aprecierii capacităţii întreprinderii de a obţine suficient profit de
la fiecare leu mijloace investite;
- metodă de prognozare a mărimii profitului;
- indicator al aprecierii raţionalităţii atragerii surselor împrumutate.

7.7. Analiza rentabilităţii financiare a capitalului

Rata rentabilităţii financiare a capitalului propriu (Rf), calculată ca raport

dintre profitul net(PN) şi capitalul propriu (CP).
PN
Rf = ( CP )100;
sau ca produsul dintre rata rentabilităţii economice a activului (Re) şi nivelul
pârghiei financiare (Pf)şi al presiunii fiscale (I).
Rf = I  Pf Re;
Pârghia financiară este un indicator care caracterizează structura activelor
întreprinderii şi se calculează ca raportul dintre totalul activului şi capitalul propriu.
TA
Pf = CP ; TA = CP + D;
unde:
TA – totalul activelor;
CP – capitalul propriu;
D – datoriile entității.
Presiunea fiscală se determină potrivit relaţiei:
PN
I = PPI ,
unde:
PN – profitul net
Aşadar, rata rentabilităţii financiare a capitalului propriu este influenţată de:
a) modificarea ratei rentabilităţii economice a activelor;
b) modificarea pârghiei financiare;
c) modificarea presiunii fiscale.
Calculul influenţei acestor factori asupra modificării ratei rentabilităţii
financiare a capitalului propriu se efectuează prin metoda substituirii în lanţ sau
metoda diferenţelor absolute.
Tabelul 7.5
Analiza ratei rentabilităţii financiare a capitalului propriu
Indicatori Perioada Abaterea
precedentă curentă (+;).
A 1 2 3
 1. Valoarea medie a activelor, lei 19737059 17506700
2. Valoarea medie a capitalului
propriu, lei 12795076 13825065
3. Profitul pînă la impozitare, lei 503295 1530084
4. Profitul net, lei 387537 1208766
5. Rata rentabilităţii economice a
activelor, %
6.Efectul de pîrghie financiară
(rd.1 : rd.2)
7. Presiunea fiscală (rd.4 : rd.3)
8. Rata rentabilităţii financiare a
capitalului propriu, %
(rd.4 : rd.2) x 100
Din tabelul 7.5 rezultă că la entitatea analizată rentabilitatea capitalului
propriu în anul de gestiune s-a majorat cu 5,71 puncte procentuale comparativ cu
anul precedent, ceea ce se apreciază pozitiv, deoarece denotă majorarea eficienței
utilizării capitalului propriu.
Tabelul 7.6
Calculul influenței factorilor asupra rentabilității capitalului propriu

Nr. de Nr. Indicatorii (factorii) Renta Calculul Rezul Denu-

calcul de corelați bilitatea influen tatul mirea
sub Efectul Presiunea Renta financiară ței factori influ-enței factoril
stitu de fiscală bilitat a lor (+,-) or
- pârghie ea capitalului
ție financiară econo propriu, %
mică
1 2 3 4 5 6 7 8 9
1 0 1,543 0,77 2,55 3,03 x x x
2 1 1,266 0,77 2,55 2,49 2,49 – 3,03 -0,54 ∆Ep
3 2 1,266 0,79 2,55 2,55 2,55 – 2,49 +0,06 ∆Pf
4 3 1,266 0,79 8,74 8,74 8,74 – 2,55 +6,19 ∆Re
Total x x x x x +5,71 x

Balanța influenței factorilor: (-0,54) + 0,06 + 6,19 = + 5,71 %

Rezerva = ...................................
În cazul dat se impune analiza detaliată a pârghiei financiare în vederea
depistării cauzelor care au contribuit la micşorarea acesteia.
Rentabilitatea capitalului permanent, ca şi rentabilitatea capitalului propriu,
este o caracteristică a politicii de finanţare a întreprinderii.
Capitalul permanent = CP + DTL,
unde:
 DTL – sursele atrase pe termen lung.
Rentabilitatea capitalului permanent reflectă eficacitatea utilizării capitalului
permanent al entității.
PN
Rcp= ×100 %
CP er .
Asupra rentabilității capitalului permanent influențează următorii factori:
a) Modificarea ponderii capitalului propriu în capitalul permanent.
b) Modificarea corelației dintre profitul impozabil și profitul net.
c) Modificarea rentabilității financiare a capitalului propriu.
Calculul și aprecierea influenței acestor factori se apreciază prin metoda
substituției în lanț.
Tabelul 8.7
Date inițiale pentru analiza factorială a rentabilității capitalului permanent

Indicatori Anul Anul de Abaterea

precedent gestiune (+, -)
A 1 2 3
1. Profitul până la impozitare, lei 503295 1530084 +1026789
2. Profitul net, lei 387537 1208766 +821229
3. Valoarea medie a capitalului propriu,
12795076 13825065 +1029989
lei
4. Valoarea medie a capitalului
13713588 14614271 +900683
permanent, lei
5. Ponderea capitalului propriu în
93,30 94,60 +1,30
capitalul permanent, % (rd.3 : rd.4 x 100)
6. Corelația dintre profitul pînă la
1,2987 1,2658 -0,0329
impozitare și profitul net (rd.1: rd.2)
7. Rentabilitatea financiară, % (rd.2 : rd.3
3,03 8,74 +5,71
x 100)
8. Rentabilitatea capitalului permanent, %
3,67 10,47 +6,80
(rd.1: rd.4 x 100)

Din tabel rezultă că la entitatea analizată rentabilitatea capitalului permanent în

anul de gestiune a sporit comparativ cu anul precedent cu 6,80 puncte procentuale.
Dacă în anul precedent entitatea obținea 3,67 bani profit din utilizarea unui leu
capital permanent, atunci în anul de gestiune ea obține până la 10,47 bani profit
net, ceea ce se apreciază pozitiv, deoarece contribuie la majorarea eficienței
utilizării capitalului permanent.
Tabelul 8.8
Calculul influenței factorilor asupra rentabilității capitalului permanent
Nr. Sub- Factorii corelați Rentabilit Calculul Rezul Denumir
cal- stitu Ponderea Corelația Renta a influenței tatul ea
culu ția capitalului dintre bilita tea factori influ- factorilor
Lui propriu în profitul tea capitalulu lor enței
capitalul până la finan i
permanent impozitare ciară permanen
și profi t, %
tul net
1 2 3 4 5 6 7 8 9
1 0 93,30 1,2987 3,03 3,67 x x x
2 1 94,60 1,2987 3,03 3,72 3,72 – +0,05 ∆P%
3,67
3 2 94,60 1,2658 3,03 3,63 3,63 – -0,09 ∆Cr
3,72
4 3 94,60 1,2658 8,74 10,47 10,47 – +6,84 ∆Rf
3,63
+6,80 x

Balanța influenței factorilor: 0,05 + (-0,09) + 6,84 = +6,80 %

Conform rezultatelor obținute se poate constata că la entitatea analizată
majorarea rentabilității capitalului permanent pe parcursul anului de gestiune cu
6,80 puncte procentuale a fost determinată de influența pozitivă a factorilor 1 (∆P
%) și 3 (∆Rf), care au cauzat creșterea indicatorului rezultativ cu 0,05 puncte
procentuale și respectiv cu 6,84 puncte procentuale. Totodată, influența negativă a
factorului 2 (∆Cr) a contribuit la reducerea indicatorului rezultativ cu 0,09 puncte
procentuale.
În urma rezultatelor analizei factoriale putem deduce că entitatea dispune de
rezerve interne de majorare a rentabilității capitalului permanent pe viitor de 0,09
% pe seama respectării corelației dintre profitul net și profitul impozabil cel puțin
până la nivelul anului precedent, deși acest factor nu depinde de entitate, ci de
politica fiscală în domeniul impozitării.