Milenarismul în trecut şi astăzi

Una dintre primele problemele teologice intens dezbătute în perioada creştinismului

primelor veacuri a fost aceea a escatologiei. Fenomenul „escatologic“ nu este o noutate sau o
curiozitate a perioadei moderne, ci se găseşte în cugetarea iudaică, dar şi în mitologia tuturor
popoarelor, pentru că din punct de vedere raţional este normal ca tot ceea ce are un început să
aibă şi un sfârşit. Originile milenarismului sunt anterioare erei creştine; această învăţătură a
apărut înainte de a fi scrise textele Noului Testament, primele elemente se regăsesc în
mesianismul iudaic (Isaia 66, 15). Prin neprecizarea exactă a timpului celei de a doua veniri a lui
Iisus Hristos, primii creştini credeau că momentul este foarte aproape (I Petru 4, 7). Mântuitorul,
deşi nu precizează timpul revenirii Sale pe pământ, totuşi lasă unele indicii generale, prin care se
pot întrevedea semnele premergătoare venirii sale. În vremurile apariţiei primelor comunităţi
creştine, zvonurile apocaliptice şi ideile milenariste erau adesea răspândite de speculanţii de
suflete, care reuşeau să manipuleze mase întregi de oameni. Aşa a fost cazul multor persoane
care îşi vindeau averile şi mergeau în pustie în întâmpinarea Ierusalimului ceresc. Chiar dacă
semnele celei de a doua veniri nu erau foarte evidente, unele mişcări religioase şi grupuri
apocaliptice din trecut, ca şi cele de astăzi, obsedate de iminenţa întoarcerii lui Iisus, s-au
aventurat în a stabili o dată a acestei veniri.
În atmosfera semnelor escatologice a apărut milenarismul, ce este o învăţătură religioasă
care afirmă că la cea de a doua venire, Iisus Hristos va întemeia o împărăţie de o mie de ani,
înainte de învierea şi Judecata universală, din care vor face parte doar cei aleşi. La sfârşitul
acestei împărăţii, vor învia şi cei morţi, după care va urma Judecata universală. Această
învăţătură poartă numele de: milenarism, milenism sau hiliasm; millenium (lat.) sau hiliasm (gr.)
χιλιασμο̉ς, χιλια̉ς, χίλίον-o mie.
Primele indicaţii despre milenarism le găsim în Epistola lui Barnaba1, ce anunţă că lumea
trebuie să dureze şase mii de ani. La sfârşitul celor şase mii de ani, va veni Fiul lui Dumnezeu, va
pune sfârşit timpului nedreptăţii şi-i va judeca pe cei păcătoşi2. Bazele doctrinare ale

1
Autorul acestei epistole este necunoscut.
2
Épître de Barnabé, SC, XV, 4-9, introduction, traduction et commentaire par Pierre Prigent, Les Éditions du Cerf,
Paris, 1971, p. 185-189.
milenarismului creştin au fost elaborate de ereticul gnostic Cerint 3 şi Papias de Hierapolis4
(Frigia), apoi au fost preluate şi susţinute de ebioniţi, montanişti, apolinarişti şi alţii. Aceştia din
urmă afirmau un hiliasm vulgar interpretând cea de a doua venire ca pe o restabilire a
Ierusalimului pământesc în toată măreţia lui5. A existat şi un milenarism spiritual acceptat de unii
Părinţi ai Bisericii. Există diferenţe între milenarismul (hiliasmul) vulgar şi cel spiritual, însă
greşeala comună constă în aceea că reduc împlinirea speranţei creştine a celei de a doua veniri
doar la un plan imanent al istoriei. Milenarismul a fost condamnat în Orient de Origen şi Părinţii
capadocieni, iar în Occident de Ieronim şi alţii.

3
Cerint spune: „După Înviere, Hristos va întemeia o împărăţie pământească de o mie de ani …“, Eusèbe de Césarée,
Histoire..., III, XXVIII, 2, 4, SC, p. 137-138.
4
Papia (90-140) a fost ucenic al Sfântului Ioan Evanghelistul şi prieten al Sfântului Policarp al Smirnei. Fragmente
din cele cinci lucrări ale sale se găsesc în scrierile lui Eusebiu de Cezareea şi ale lui Irineu de Lyon. Episcopul Papia
afirmă un „milenarism vulgar“. Irénée de Lyon, Contre les Hérésies..., V, XXXIII, 3, SC, p. 367.
5
Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful este susţinătorul milenarismului pământesc. El spune: „Ierusalimul ceresc va fi
reclădit şi poporul se va aduna laolaltă şi se va bucura împreună cu Hristos, cu patriarhii şi profeţii...“. Sf. Iustin
Martirul şi Filosoful, Dialog..., op. cit., LXXX, în „Apologeţi de limbă greacă“, PSB, p. 247.