Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Tema 3 - Limite - Cont - Dif
Tema 3 - Limite - Cont - Dif
Definiţia 3.1
1] Clasa de funcţii reale:
(1) E0 const;1R ; exp a ; ; log a ; trig; arctrig
a
se numesc funcţii elementare
de bază.
2] O funcţie f : X Y cu X , Y R se numeşte funcţie elementară dacă se
obţine din E0 prin aplicarea de un număr finit de ori a celor patru operaţii
aritmetice: adunarea, scăderea, înmulţirea, împărţirea şi a operaţiei de
compunere a două funcţii. Notăm cu E mulţimea funcţiilor elementare.
Observaţii
1. Orice funcţie elementară poate fi dată printr-o formulă adică printr-un număr
finit de simboluri matematice aplicate funcţiilor elementare de bază din E0.
2. O funcţie elementară f : X Y cu X , Y R se notează şi prin:
“y = f(x) cu x X în loc de f:X Y”
3. Dacă mulţimea de definiţie a lui f nu este precizată se subînţelege că ea este
mulţimea, notată: Df={x R | f(x) R}, a punctelor x din R pentru care are sens
f(x) în R. Mulţimea Df se numeşte împropriu domeniu maxim de definiţie al
funcţiei f, fără a avea în vedere sensul topologic al conceptului de domeniu.
47
Exemple
1o f : R R, f x x cu n N f E (funcţia putere cu n N ).
n
def
f x x n 1R 1R 1R x cu 1R x x, x R .
n ori
2 f : R R cu f x Pn x şi Pn R X f E
o
funcţia polinomială.
3o f x n n , x 0 f E (funcţia radical de ordin n).
def
e x e x e x e x sh x e x e x
4 sh x
o
, ch x , th x
2 2 ch x e x e x
sunt funcţii trigonometrice hiperbolice ch x sh x 1
2 2
şi sh x, ch x, th x E.
5o Dacă avem relaţia binară X X R 2 , atunci există o mulţime maximă
A X a.î. relaţia A R este o funcţie f care se numeşte funcţia naturală
asociată relaţiei binare . Când se spune “funcţia elementară y f x ” este
vorba de funcţia naturală asociată relaţiei binare de la R la R.
Definiţia 3.2
Fie f , g E cu f : A R, g : B R , atunci se definesc:
f g : A B R cu f g x f x g x ; x A B
f g : A B R cu f g x f x g x ; x A B
f
: A B0 R şi B0 t B | g t 0 B cu
2
g
f f x
x ; x A B0
g g x
numite: suma algebrică, produs, cât al funcţiilor f şi g.
Exemple
1 o f : A R R
cu proprietatea că există c R a.î. f x c, x A , funcţia
constantă, notată f = c; pentru c = 0, funcţia f = 0 este funcţia identic nulă pe A
sau funcţia nulă pe A. y
def x; x 0
2o f : R R, f x x max x, x
x; x 0
funcţia modul (normă pe R)
0 x
x y
;x0
3 o
f : R R , f x x sign x
y=1
0 ;x0
y=- 0 x
48 1
funcţia signum.
5o g : R R, g x x x se numeşte
y
funcţia partea zecimală şi numărul
x x , x R se numeşte partea zecimală a
def
lui x, notat şi prin g x x x x . Se 0 x
constată din definiţie că avem 0 g x 1, x R ,
deoarece pentru x R , partea înteagă a lui x, x Z .
Limite de funcţii reale
Vom prezenta conceptul de limită a unei funcţii într-un punct care este o
generalizare naturală a limitei unui şir numeric f : N R, f n xn şi apoi
conceptul de funcţii continue într-un punct care este un caz particular de funcţii
cu limită.
Ideea centrală privind existenţa unei funcţii f cu limita un element l într-un punct
x0, este exprimată prin faptul că la orice punct x apropiat de x0, imaginea sa prin
f este suficient de apropiată de l; f este continuă în x0, dacă la orice două puncte
apropiate între ele şi vecine cu x0 corespund imagini prin f apropiate între ele.
Noţiunea de limită a unei funcţii f : A R R are sens în x0 punct de
acumulare pentru A, adică x0 A' R .
Definiţia 3.3 (Definiţia cu vecinătăţi) Fie A R, f : A R,
l R şi x0 A' R .
1] Funcţia f are limită în punctul x0 egală cu elementul l, notată:
lim f x l , dacă şi numai dacă, avem:
x x0
1 V V l , U V x0 a.î. x U A x0 f x V
2] Fie B A şi x0 B ' R . Dacă există xlim x
f |B x l1 atunci spunem că l1
0
Observaţii
1. Condiţia x0 A' R sau x0 B ' R ne asigură că există puncte
49
x A respectiv x B cu x x0 a.î. x U A x0 există imaginea sa prin
f , f x R .
2. Punctul x0 A’ poate fi din A: x0 A sau x0 A.
3. Funcţia f nu are limită în x0 sau lim f x
x x0
0, , x0 a.î. x A cu 0 d x, x0 x x0
(ii)
d f x , l f x l l R; x0 A' R
(definiţia cu (ε,δ))
R
R
(iii) n n0
x A, x n x 0 şi xn x0 n l.
f x
Demonstraţie I (i) (ii) Dacă (i) adevărată pentru ε > 0 dat luăm
V l , l V l şi U V x0 care poate fi de forma
U x0 , x0 cu 0 corespunzător lui
şi x0 a.î. x A x0 U d f x , l f x l tocmai (ii)
II (ii) (iii) Presupunem (ii) adevărată şi fie xn n0 A cu
xn x0 şi xn x0 . Pentru ε > 0 dat alegem , x0 0 a.î.
R
ii
n n 0 d xn , x0 xn x0 d f xn , l f xn l
R
adică f xn l şi (iii) adevărată.
III (iii) (i) Fie (iii) adevărată şi demonstrăm implicaţia prin metoda reducerii
la absurd. Presupunem (i) falsă V V l a.î.
U V x0 , x A x0 U f x V (3)
1 1 1
Pentru n 1 luăm U x0 , x0 x A | 0 d x, x0 şi alegem
n n n
xn U ( A {x0 }) a. î. f ( xn ) V xn x0 cu
R
xn A, xn x0 şi f xn
R
l este absurd, deoarece avem (iii) adevărată, deci
(3) este falsă şi atunci este adevărată negaţia lui (3) adică (i). ◄
Observaţii
1. După teorema 3.1, condiţia (ii) este caracterizarea limitei cu (ε,δ) şi condiţia
(iii) este caracterizarea limitei cu şiruri. Fiecare dintre ele poate fi considerată
50
definiţie pentru limita unei funcţii în punct şi definiţia cu vecinătăţi devine
atunci condiţie de caracterizare.
2. Folosind condiţia de caracterizare a limitei (iii) se vor demonstra proprietăţi
ale funcţiilor cu limită folosind proprietăţi cunoscute ale şirurilor numerice
convergente în R.
3. Echivalenţa (ii) (iii) se numeşte criteriul Heine pentru existenţa limitei.
Teorema 3.2 (Cauchy-Bolzano)
Fie A R, x0 A R, f : A R şi l R , atunci:
0, , x0 0 a.î. x ' şi x '' A x0
l lim f x 4 x x0
'
x x0
cu '' f x ' f x ''
x x0
Demonstraţia acestei teoreme de caracterizare pentru existenţa limitei unei
funcţii în punct în bibliografie ([13]; [16]) ◄
Observaţii
1. Fie B1 A cu B1 x A x x0 şi x0 B1 R atunci
'
not not
lim f x lim f x f x 0 ls este limita la stânga în x0 a lui f.
x x0 x x0
xB x x0
Limita unei funcţii în punct este o noţiune locală deoarece existenţa şi valoarea
ei depind de comportarea funcţiei pe o vecinătate a punctului.
def
4. f : A R este funcţie lipschitziană pe A L 0 a.î.
x ' , x '' A f x ' f x '' L x ' x '' . După teorema 3.2 (Cauchy-Bolzano),
o funcţie f lipschitziană pe A are limită finită în fiecare x0 A' R .
Teorema 3.3 (Proprietăţi ale funcţiilor cu limită în punct)
Fie A R, x0 A' R şi f , g : A R care admite limite finite în x0, atunci
avem:
51
p1 xlim0
f x g x lim f x lim g x ;
x x x0 x x 0
p2 xlim f x lim f x , R;
x x x
0 0
x A x0 U f x 0;
f x xlim f x
5
p Dacă g
x 0 şi lim g
x 0 lim
x x0 g x
x0
.
x x0
lim
x x0 g x
Demonstraţia teoremei este imediată folosind caracterizarea limitei într-un
punct cu şiruri şi operaţiile algebrice cu şiruri convergente în R. ◄
Observaţie. Teorema 3.3 este valabilă dacă lim f x R şi lim g x R
x x0 x x0
Definiţia 3.4
1] Fie A R, x0 A' R şi f : A R , atunci avem:
def
c 0, c, x0 0 a.î. x A cu
lim f x 61
0 0 x x0 f x c
x x
6
def
c 0, c, x0 0 a.î. x A cu
lim
x x0 f x 6
2
0 x x0 f x c
2] Dacă x0 A , , avem:
'
52
def 0, 0 a.î. x A cu
lim f x l 71
x x > f x l
7
def 0, 0 a.î. x A cu
lim
x f x l 7
2
x < f x l
Observaţie. Din (6) şi (7) se pot caracteriza în acelaşi mod şi cazurile:
lim f x ; lim f x .
x x
a0
;nm
b0
a1 a
Pn x a0 nn
x x a
Exemplu. lim lim x nm sign 0 ; n m .
x Qm x x b b b0
b0 1 mm
x x 0 ;nm
lim f g x l2 .◄
x x0
Teorema 3.5
Fie A R, x0 A' R şi f , g , h : A R , atunci au loc afirmaţiile.
1) Dacă f x g x , x A şi există lim g x 0 , atunci lim f x 0
x x0 x x0
53
Demonstraţia se obţine direct folosind caracterizarea limitei cu şiruri şi
proprietăţile şirurilor convergente. ◄
Teorema 3.6
Fie I R interval şi f: I R o funcţie monotonă, atunci x0 I punct interior
există f x0 0 , f x0 0 şi avem:
8 f x0 0 f x0 f x0 0
Demonstraţie Presupunem f monoton crescătoare pe I. Fie xn n0 I , xn
R
crescător şi xn x0 , n 1 şi x0 I interior; în plus xn x0 . Cum
xn xn1 , n N şi f crescătoare, avem f xn f xn1 , deci şirul f x
n este
crescător şi din xn x0 f xn f x0 , n 1 adică f x
0 este mărginit
superior. După teorema de convergenţă a şirurilor monotone f x
n este
lim f xn f x0 0 f x0
convergent în R şi n . La fel se arată că există
xn x0
f în x0, notată:
def
9 lim f x sup inf f A U x0 l R
x x0 U V x0 x
2] Elementul U V x0 x
inf sup f A U x0 se numeşte limita superioară a
Avem l xlim
x0
f x lim f x lim f x l
x x0 x x0
l R .
Exemple.
1; x 0 lim f x 1 l
1o f x sign x 0 ; x 0
x 0
1; x 0 lim f x 1 l
x 0
1
2o f x , x R lim f x l , lim
f ( x) l *
x 0
x x 0
54
lim f x 0
1; x Q
3 f x
o x0
0 ; x R-Q lim f x 1
x0
Funcţii continue în punct şi pe o mulţime
Funcţiile continue sunt un caz particular de funcţii care au limită. Conceptul de
continuitate este o ipoteză fundamentală în studiul unor fenomene din realitate,
dar de multe ori apar şi fenomene care prezintă discontinuităţi. Proprietăţile unui
fenomen discontinuu se vor studia prin aproximarea acestuia cu alt fenomen
continuu suficient de asemănător în aspectele sale esenţiale.
Definiţia 3.6
Fie A R, x0 A şi f : A R
1] Funcţia f este continuă în x0 A
def
1 V V x0 , U V x0 a.î. x A U f x V
(definiţia cu vecinătăţi)
def
2] Funcţia f este continuă pe A sau f este funcţie continuă f este continuă
în x A .
3] Dacă f nu este continuă în x0 A, prin definiţie, f este funcţie discontinuă în
x0 şi x0 se numeşte punct de discontinuitate al funcţiei f din A.
Teorema 3.6 (Teoremă de caracterizare pentru funcţii continue)
Fie A R, x0 A şi f : A R , următoarele afirmaţii sunt echivalente:
(i) f continuă în x0 A (definiţie cu vecinătăţi)
0, , x0 0 a.î. x A cu d x, x0 x x0
(ii)
2
d f x , f x0 f x f x0 definiţia cu
f x f x0
R R
x A cu x x0
(iii) 3
n n 0 n n
definiţia cu şiruri
Demonstraţia se obţine din teorema de caracterizare a limitei în punct luănd
x0 A, renunţând la x x0 (xn x0) şi pentru l = f (x0) R.◄
Consecinţa 3.1. Dacă f : A R este continuă în x0 A, avem:
4 lim
n
f xn
f lim xn f x0 lim f x f lim x
n x x0 x x0
Teorema 3.7 (Teoremă de caracterizare pentru funcţii continue)
Fie A R, x0 A şi f : A R , atunci avem:
1) Dacă x A A' , f continuă în x0 5 lim f x f x0
0 x x0
55
Definiţia 3.7
Fie I R interval, x0 I punct interior şi f : I R
1] Punctul x0 I este punct de discontinuitate de speţa a I-a
def
I f este discontinuă în x0
6
II f x0 0 , f x0 0 R
2] Punctul x0 I este punct de discontinuitate de speţa a II-a
def I) f este discontinuă în x0
7
II) f nu este punct de discontinuitate de speţa a I - a
Observaţii
1. x0 I este punct de discontinuitate de speţa a II-a a lui f : A R
def
f x0 0 sau f x0 0 sau f x0 0 R sau f x0 0 R sau
f x0 0 şi f x0 0 sau f x0 0 , f x0 0 R
2. Pentru funcţia f : A R are sens definiţia limitei lui f în x0 numai pentru
x0 A' R . Continuitatea lui f în x0 are sens numai pentru
x0 A. Dacă x0 A A , funcţia f poate fi continuă în x0, dar nu are limită în
'
acest punct.
3. Punctul x0 A şi f : A R, x0 se numeşte punct de discontinuitate aparentă
sau neesenţială sau eliminabilă dacă există lim f x şi lim f x f x0 . În
x x0 x x0
n0
nu are limită în R sau limita sa este diferită de f (x0), atunci f este discontinuă în
x0 A (condiţia (iii) din teorema 1.
(sau (3))).
5. Fie f : A R şi x0 B A R, dacă f este continuă în x0, atunci f B este
continuă în x0 şi au loc cazurile speciale:
I B x A | x x0 A şi f este continuă la stânga în x0 A
def
f B
este continuă în x0 A.
II B x A | x x0 A şi f este continuă la dreapta în x0 A
def
f B este continuă în x0 A.
6. Din teorema 2 şi observaţia 5, rezultă echivalenţele:
f continuă la stânga în x0 A
(8) f continuă în x0 A şi
f continuă la dreapta în x A
0
56
lim f x f x0 0 f x0
xx x0
x0
şi lim f x f x0 5
x x0
lim f x f x 0 f x
x x0 0 0
x x0
Exemple.
1 Fie f : [-1,1] R cu f (x) = 3, x A = [-1,1] f continuă pe A.
o
1; x A
2o f x 0,1 x funcţia caracteristică a mulţimii
0 ; x A
A = [0,1] este continuă pe (0,1) şi are puncte de discontinuitate de speţa a I-a în:
x0 = 0 şi x0 = 1.
R
Pentru x0 R - {0,1} fixat şi xn R cu xn x0 , avem:
n0
lim f x f 0 0 1
iar x0 deci x0=0 este punct de discontinuitate de speţa
x 0
a I-a.
La fel se arată că x0 = 1 este punct de discontinuitate de speţa a I-a.
1; x Q
3o Funcţia Dirichlet f : R R, f x este discontinuă în
0 ; x R - Q
x0R şi x0 este punct de discontinuitate de speţa a II-a. Fie x0 R fixat şi
presupunem, prin reducere la absurd, că f este continuă în x0. Pentru xnQ
R R
(n0) şi xn x0 , avem: f xn 1 f x0 , deci f x0 1 .
lim f x f x0 0 0
x x0 , rezultă că nu există f x0 0 . La fel se arată că nu
x x0
există f x0 0 .
57
x ; x Q
4o Funcţia F : R R cu F x xf x cu f funcţia Dirichlet de
0 ; x R - Q n
R
la 3o. Funcţia F este continuă în x0 = 0. Pentru xn R cu xn x0 avem: F (xn)
R
= xn, dacă xn Q şi F xn 0 F x0 ; iar pentru xn R Q avem
'
x0
discontinuă în x0 R .
Definiţia 3.8. Fie A B R două mulţimi şi f : A R o funcţie continuă
pe A.
1] Funcţia f poate fi prelungită prin continuitate pe B, dacă există g : B R
continuă astfel încât f g A .
2] Dacă B A x0 , funcţia f poate fi prelungită prin continuitate în x0, dacă
există g : B R continuă astfel încât f g A .
Teorema 3.8 Fie A R , f : A R o funcţie continuă. Există o funcţie
unică g : A R continuă astfel încât g A f , dacă şi numai dacă, în orice x 0
punct de acumulare pentru A x0 A A şi x0 A, există xlim
'
x0
f x finită.
Demonstraţie Fie B A (închiderea lui A), g : B R funcţie continuă cu
g A f , atunci pentru x0 B ' (punct de acumulare pentru B) cu x0 A, există
lim g x g x0 şi avem lim f x lim g A x g x0 R şi f este
x x0 x x0 x x0
Exemple.
sin x
1o f x , x R se poate prelungi prin continuitate în x0 = 0 R,
x
sin x
deoarece există lim 1.
x0 x
2o f x sign x, x R nu poate fi prelungită prin continuitate în
x0 = 0 f 0 0 1 f 0 0 1 şi nu există lim
x 0
f x .
1
3o f x 2
cu x R nu poate fi prelungită prin continuitate în
x
x0 = 0, deoarece lim f x R .
x0
58
f , max f , g , min f , g , f g sunt continue în x0 A.
Demonstraţia este imediată folosind (iii) (3) din teorema 3.6 şi operaţiile cu
şiruri convegente din R. ◄
Teorema 3.10 A, B R, şi f : A B, g : B R funcţii. Dacă f este
continuă în x0 A şi g este continuă în y0 f x0 B , atunci g f : A R
este continuă în x0 A.
R
Demonstraţie. Fie xn A cu xn x0 A şi cum f este continuă în x0
n1
A, avem lim
n n
f xn f lim xn f x0 y0 . Funcţia g este continuă în
y0 B şi avem:
n n
n
lim g f xn g lim f xn g f lim xn g y0 g f x0 şi g este
continuă în x0 A. Conform teoremei 1 ((iii) (3)), dacă f continuă pe A şi g
continuă pe B, atunci g f este continuă pe A. ◄
Proprietăţi ale funcţiilor continue pe mulţimi din R
Fie A R şi în unele cazuri A = I interval, iar f : A R o funcţie.
Teorema 3.11 (Teorema lui Bolzano)
Dacă f : I R este o funcţie continuă, atunci f I R este interval.
Demonstraţie. Fie I f I R şi să dovedim că I este interval.
După definiţie: y1 , y2 J cu y1 y2 şi R cu y1 y2 să
aratăm că J . Dacă y1 f a , y2 f b cu a, b I şi a b , se dovedeşte că
există c a, b astfel încât f c şi atunci y1 , y2 J , deci J este interval.
◄
Consecinţa 3.2 (Teorema intersecţiei a lui Cauchy)
Dacă f ' : I R este o funcţie continuă şi pentru x1 , x2 I avem
f x1 f x2 0 , atunci există cel puţin un punct c între x 1 şi x2 astfel încât f (c)
= 0.
Demonstraţia este directă din teorema 3.11 pentru = 0. ◄
Consecinţa 3.3 (Teorema valorilor intermediare)
Fie I R interval şi f : I R funcţie continuă, atunci f are
proprietatea Darboux (proprietatea valorilor intermediare) pe I.
Demonstraţie. Dacă I1 I este interval, după teorema 1, f (I1) este interval şi
deci f are proprietatea Darboux (a, b I cu [a, b] = I1, atunci f (I1) = J1
interval, adică pentru între f (a) şi f (b) există
c (a, b) astfel încât f (c) = ).◄
Consecinţa 3.4
Dacă f : I R este funcţie continuă pe intervalul I şi f x 0, x I ,
59
atunci f are semn constant pe I (fie f > 0 pe I, fie f < 0 pe I).
Teorema 3.12 (Teorema de invarianţă a mulţimilor compacte)
Fie A R o mulţime compactă şi f : A R. Dacă f este funcţie continuă pe A,
atunci f (A) R este mulţime compactă.
def
Demonstraţie A R este mulţime compactă A este închisă şi mărginită
xn n0 A conţine un subşir xnk
xn n1 cu
k 1
y
nk k 1
yn n1 f A cu ynk R
k
y0 f A .
Dacă yn f A pentru n 1 , atunci există xn A pentru n 1 a.î.
yn f xn şi cum A este compactă există xnk k 1
xn n1 A a.î.
k k
lim ynk lim f xnk f lim xnk f x0 f A deci
k
ynk R
k
y0 f x0 A şi f (A) este mulţime compactă. ◄
Teorema 3.13 (Teorema lui Weierstrass)
Fie A R o mulţime compactă şi f : A R o funcţie continuă, atunci f este
mărginită şi îşi atinge marginile pe A.
A R compactă def
Demonstraţie f A R compactă f A
f continuă pe A
mărginită şi închisă f mărginită pe A (conform definiţiei) şi
sup f (A), inf f (A) f (A), adică există x1, x2 A a.î. f (x1) f (x)
f (x2), x A şi f (x1) = inf f (A), f (x2) = sup f (A). ◄
Consecinţa 3.5
Fie I R interval compact şi f : I R funcţie continuă, atunci
f (I) R este interval compact.
Consecinţa 3.6
Fie I R interval şi f : I R funcţie monotonă pe I.
Pentru x0 I , există f x0 0 , f x0 0 R cu
f x0 0 f x0 f x0 0 şi f are numai puncte de discontinuitate de speţa
a I-a pe I.
Teorema 3.14
Fie I R interval şi f : I R funcţie monotonă, iar f I R este interval,
atunci f este continuă pe I.
Demonstraţia în bibliografie ([10], [13], [16]). ◄
Teorema 3.15
În mulţimea R au loc următoarele limite fundamentale:
60
x
sin x 1 1
a lim 1 b lim
x
1 e c lim 1 x x e
x 0 x x x 0
ln 1 x ax 1
d lim 1 e lim ln a a 0; a 1
x 0 x x a x
ln x ln x
f lim
x x
0 g lim
x0 x
x 0
1 1
h lim
x
x x
1 i lim
x0
x x
0
x 0
61
Teorema 3.17 Dacă f : I R este funcţie uniform continuă pe A, atunci f
este continuă pe A.
Demonstraţie x0 A fixat şi x A, cum f este uniform continuă pe A,
avem: 0, 0 a.î. x0 , x A cu
x x0 f x f x0 f continuă în x0 A f continuă pe A. ◄
Observaţii
1. Din teoremele IV şi V rezultă implicaţiile: f contracţie pe A f este funcţie
Lipschitz pe A f uniform continuă pe A f continuă pe A.
2. Facă f este uniform continuă pe B A cu B A , nu rezultă obligatoriu f
continuă pe B.
Exemplu Fie A = R, B = [0,1] A şi f : R R funcţia caracteristică a lui B;
f este uniform continuă pe B şi totuşi f nu este continuă în x1 = 0 şi x2 = 1, deci f
nu este continuă pe B.
3. Dacă f este continuă pe A, nu implică f uniform continuă pe A.
Exemplu
1
f x este continuă pe A=(0,1), dar f nu este uniform continuă pe A.
x
Teorema 3.18 (Teorema lui Cantor)
Fie A R şi f : A R o funcţie continuă pe A. Dacă A este mulţime compactă
din R (închisă şi mărginită) atunci f este uniform continuă pe A.
Demonstraţia prin metoda reducerii la absurd din bibliografie ([10], [11],
[13]). ◄
Exemple
1
o f x ax b, x R şi a , b R cu a 0
. Pentru x1 , x2 R , avem:
f x1 f x2 a x1 x2 dacă x1 x2 f este uniform
a
continuă pe R. De fapt f este funcţie Lipschitz pe R cu
L = |a| > 0 şi după teorema IV este uniform continuă pe R.
2o f x sin x, x R este funcţie Lipschitz pe R cu L = 1, avem:
f x1 f x2 sin x1 sin x2 x1 x2 , x1 , x2 R f este
uniform continuă pe R.
1
3o f x cu x A 0,1 R nu este uniform continuă pe A. Prin reducere
x
la absurd, presupunem că f este uniform continuă pe A. Pentru
1 1
1, 1 0 cu 0 1 a.î. 1, x1 , x2 0,1 dacă
x1 x2
1 1
x1 x2 1; în aceste condiţii avem 1 pentru x 0, .
x
62
1
Fie x 0,1 şi avem: 1 1 este absurd, deoarece
2
0,1 f nu este uniform continuă pe A.
4o f x x , x [0, ) şi fie x1 x 0 , iar x2 x h cu h 0 .
h
Avem: f x h f x f x1 f x2 x h x
xh x
h
h . Dacă luăm 0, 2 0 şi pentru 0 h 2
h
f x h f x , deci f este uniform continuă pe [0,).
63
În punctele de acumulare x0 D D' există o legătură intrinsecă între
creşterea (variaţia) argumentului notată x x x0 şi creşterea (variaţia)
funcţiei în punctul x0, notată f x0 = f(x) – f(x0). Vom evalua comportarea lui
f x0 faţă de comportarea lui x în două moduri diferite:
I raportul
f x0 f x f x0 f x0 f x0 h f x0
sau , hR
x x x0 x h
x x x0 h R
f x0 f x0 h f x0
II diferenţa
f x0 Ax f x f x0 A x x0 cu A R sau
f x0 Ah f x0 h f x0 Ah, h R; ( A R ) , care vor conduce la
noţiunea de funcţie derivabilă în punct şi respectiv noţiunea de funcţie
diferenţiabilă în punct
f : D R şi x0 D D ' R .
Definiţia 3.10
Fie D R mulţime deschisă, x0 D ' D R şi f : D R .
1] Funcţia f are derivată în x0 D, elementul notat f' (x0) dat prin:
def f x f x0 f x0 h f x0
1 f x0 xlim
'
lim R
x0 x x0 h0 h
2] Funcţia f este derivabilă în x0 D, dacă există f x0 R .
'
D şi în cazul f s
'
x0 R f este derivabilă la stânga în
x0 D.
f x f x0 not
Dacă există xlim f d' x0 R , f are derivată la
x
x x0
0 x x0
dreapta în x0D şi în cazul f d x0 R f este derivabilă la dreapta în x0D.
'
Teorema 3.19
Funcţia f : D R este derivabilă în x0 D D ' , dacă şi numai dacă,
64
există f s x0 , f d x0 R şi f s x0 f d x0 f x0 .
' ' ' ' '
Demonstraţia este directă din legătura între limitele laterale şi limita într-un
punct de acumulare x0 D D'. ◄
Definiţia 3.11
Fie D R mulţime deschisă, f : D R şi x0 D.
1] Funcţia f este diferenţiabilă în x0 D dacă există o constantă
A R şi o funcţie : D R continuă şi nulă în x0
3 f x f x0 A x x0 x x x0 , x D
2] Funcţia f este diferenţiabilă pe D, dacă este diferenţiabilă în orice
x0 D. Se numeşte diferenţiala lui f în x0 D, funcţia liniară, notată
d x0 f , dată prin:
d f not def
x0 df x0 A x x0 sau
not
x0
4 d f : R R cu d
x0 f Ah , h R x x0 hR
x nu este argument intră
x0 D 0
ca simbol în notaţie
Observaţii
1. Dacă fixăm x0 D şi considerăm funcţia:
5 g t f x0 t ; t D x0 atunci există f' (x0), dacă şi numai dacă,
există:
g t g 0 f x0 t f x0
6 g ' 0 lim lim f ' x0
t 0 t t 0 t
2. Interpretarea geometrică a derivatei în punct: f x0 R este panta tangentei
'
65
Dacă f : D R este derivabilă în x0 D, atunci (în mod necesar)
f este continuă în x0 D.
Demonstraţie Pentru x0 D D', considerăm identitatea:
f x f x0
f x x x0 f x0 , x D x0 şi prin trecerea la limită,
x x0
avem:
f x f x0
lim f x lim x x0 f x0
x x0 x x0
x x0
0 f x0 f x0 f x0 f x0 R f continuă în x0 D. ◄
' '
Observaţii
1. Dacă f : D R este derivabilă la stânga în x0, atunci f este continuă la stânga
în x0. Dacă f este derivabilă la dreapta în x0, atunci f este continuă la dreapta în
x0.
2. Reciproca teoremei 3.20 nu este în general adevărată.
Exemplu f x x , x R este continuă în x0 = 0 D, dar nu este derivabilă
în x0 = 0; avem f s 0 1 f d 0 1 .
' '
1; x 0
discontinuă în x0 = 0.
4. Dacă f este discontinuă în x0 D, atunci în mod sigur, f nu este derivabilă în
x0.
5. Mulţimea funcţiilor derivabile în x0 D (f : D R) este strict înclusă în
mulţimea funcţiilor continue în x0 D.
sin x ; x 0
Exemplu f x 2 este continuă în x0 = 0 şi continuă pe R
x ; x 0
cos x ; x 0
avem f x şi f s 0 0, iar f d 0 1 , deci f nu este derivabilă
' ' '
2 x ; x 0
în x0 = 0.
Teorema 3.21
Dacă f : D R R este diferenţiabilă în x0 D mulţime deschisă, atunci f
este continuă în x0 D.
Demonstraţie Are loc identitatea (3):
f x f x0 A x x0 x x x0 , x D şi luând x0 D D ' , prin
trecere la limită avem:
lim f x lim f x A x x0 x x0 f x0 0 A
x x0 x x0
66
0 0 f x0 f continuă în x0 D. Dacă x0 D este punct izolat, atunci f
este continuă în x0.
Teorema 3.22 Fie D R mulţime deschisă şi x0 D. Funcţia f este
diferenţiabilă în x0 D, dacă şi numai dacă, f este derivabilă în x0 D
şi avem: 4 d x0 f f x0 x x0 , x D .
' '
Demonstraţie
Presupunem f diferenţiabilă în x0 D. Are loc identitatea:
3 f x f x0 A x x0 x x x0 , x D şi pentru x x0 , avem:
f x f x0
A x , de unde prin trecere la limită
x x0
f x f x0
lim lim A x A 0 A R şi
x x0 x x0 x x 0
4 d
'
x0 f f ' x0 x x0 , x D .◄
Consecinţa 3.7
Funcţia f : D R, D mulţime deschisă, f este diferenţiabilă pe D, dacă şi numai
dacă, f este derivabilă pe D şi avem
d x0 f f ' x0 x x0 , x0 cu x0 D sau
5 df : R R,
df x0 f x0 x x0
'
Observaţii
1. Fie funcţia identitate: 1R : R R cu 1R x x, x R şi în
67
particular 1R : D D cu 1D x x, x D ; aceste funcţii sunt derivabile
1R x 1, R şi 1D x 1, D , deci sunt funcţii
' '
I2 d f g x0 df x0 dg x0
'
II1 f x0 f ' x0
'
II2 d f x0 df x0
III1 fg x0 f ' x0 g x0 f x0 g ' x0
'
III2 d fg x0 g x0 df x0 f x0 dg x0
68
f ' x0 g x0 f x0 g ' x0
'
f
IV1 x0 ;
g g 2 x0
f g x df x0 f x0 dg x0
IV2 d x0 0 .
g
g 2
x0
Demonstraţie pentru regulile (I1) - (IV1) sunt cele directe, cu ajutorul
definiţiilor 1 - (1), care sunt prezentate în toate manualele de matematică din
liceu. Regulile (I2) - (IV2) se deduc din regulile de derivare (I1) - (IV1) folosind
formulele (5'). ◄
Teorema 3.24 (Derivarea şi diferenţierea funcţiilor compuse)
Fie D, E R mulţimi deschise şi f : D R, g : E R, iar
x0 D D' şi y0 = f (x0) E E'. Dacă f este derivabilă în x0 D şi
g este derivabilă în x0 E, atunci f ○ g : D R este derivabilă în
x0 D cu derivata dată prin:
8 f g x0 g ' y0 f x0 g ' f x0 f ' x0
'
f x0
Demonstraţie Notăm y = f (x) J pentru x I şi după definitia 1,
f 1 y f 1 y0 1
, x I x0
avem: y y0 f x f x0
x x0
Din continuitatea lui f pe I, rezultă:
f 1 y f 1 y0 1 1
lim lim ' R f 1
y y0 y y0 x x0 f x f x f x0 este
0
x x0
derivabilă în y0 J şi are loc (10). ◄
69
Derivatele unor funcţii elementare
1 x
'
o
x1 , x R şi R
'
1 1
x 1
'
x 2
, x R , x R+
x 2 x
2 sin x
o '
cos x, x R; cos x sin x, x R
'
1
'
tg x 2
1 tg 2
x; x R k | k Z
3o
cos x 2
ctg x ' 1 1 ctg 2 x ; x R k | k Z
sin 2 x
4 a a ln a; x R; a 0, a 1 e e ; x R
' '
o x x x x
5 log x x ln1 a , x R ; a 0, a 1 ln x 1x ; x 0
o
a
'
+
'
1
6 arcsin x , x 1,1
' '
o
1 x 2
1
arccos x , x 1,1
'
1 x 2
1 1
7 arctg x
o
1 x 2
, x R; arc c tg x
'
'
1 x2
, x R
e x e x
ch x
8 sh x ch x, x R; ch x sh x, x R
o ' ' 2
x
sh x e e
x
2
'
9o ln x a 2 x 2 21 2 ; x R; a 0
a x
'
1 xa 1
2a ln x a x 2 a 2 cu x a, a ; a 0
'
1 a x 1
2a ln a x a 2 x 2 cu x a, a ; a 0
1
'
sin x
sec x
'
2
; x R k | k Z
cos x cos x 2
10 o
'
1 cos x
; x R k | k Z
'
cosec x 2
sin x sin x
70
1
arcsec x ; x , 1 1,
'
x x 2
1
11o 1
arcosec x ' ; x , 1 1, .
x x 12
Observaţii
1. Din formulele (1o) – (11o) folosind (5') se deduc regulile de
diferenţiere ale unor funcţii elementare.
2. Alte funcţii elementare au derivate care se pot calcula folosind (8) din
teorema 6 şi (10) din teorema 7.
Consecinţa 3.9
Fie I R interval şi f : I R. Dacă f este derivabilă pe I, atunci punctele de
extrem local ale lui f se gasesc pentru soluţiile ecuaţiei: f x 0, x I .
'
Observaţii
1. Dacă x0 din teorema lui Fermat nu este punct interior lui I, afirmaţia nu este
obligatoriu valabilă.
Exemplu: f x x, x 0,1 I şi f x 1, x I are x0 0 un punct de
'
71
Consecinţa 3.10
Fie I R interval şi f : I R derivabilă pe I şi a, b I cu a < b, atunci au
loc afirmaţiile:
(i) Între două radacini (soluţii) consecutive ale ecuaţiei f (x) = 0
se află cel puţin o rădăcină (soluţie) a ecuaţiei f '(x) = 0.
(ii) Între două radacini (soluţii) consecutive x1, x2 ale ecuaţiei
'
f (x) = 0 se află cel mult o rădăcină (soluţie) a ecuaţiei f (x) = 0 şi exact o
singură rădăcină dacă f(x1)f(x2) < 0.
Demonstraţiile pentru (i) şi (ii) sunt directe din teorema lui Rolle. ◄
Observaţii
1. Din punct de vedere geometric are loc interpretarea următoare: dacă
f este continuă pe [a, b], derivabilă pe (a, b) cu f (a)=f (b), atunci există un punct
c (a, b) astfel încât tangenta geometrică la graficul lui f în punctul (c, f (c))
Gf este paralelă cu axa Ox.
2. Dacă f : [a, b] R satisface condiţiile din teorema lui Rolle,
conform consecinţei 2, ecuaţia f '(x) = 0 poate avea o soluţie, un
număr finit arbitrar de soluţii sau o infinitate numărabilă de soluţii
pe (a, b).
Exemple
1 satisface condiţiile din teorema
o f x x 2 , x 0,1
2o f x sin x n x cu x 0,1 şi n N , ecuaţia f x 0
'
2
2k 1
cos n x 0 are exact (n + 1) soluţii în punctele xk cu
2 2n 1
k 0,1, n pe 0,1 .
x sin ; x (0,1] 1
3o f x x pentru x 0,1 , n 1 , avem
0 ; x 0 n
1 1 1
f 0 şi după teorema lui Rolle pe intervalul , 0,1 ,
n n 1 n
n 1, ecuaţia f x 0 are o infinitate numărabilă de soluţii xn cu n 1.
'
Observaţie. Fiecare dintre condiţiile: 1), 2), 3) din teorema lui Rolle sunt
esenţiale pentru valabilitatea concluziei sale.
Exemple
1o f x x, x 0,1 derivabilă pe (0,1) şi f (0) f(1), admite
f ' x 1 0, x 0,1
72
x 2 ; x (0,1]
2 f x
o
derivabilă pe (0,1) cu f (0) = f (1) = 1, dar f
1 ; x 0
este discontinuă în x0 = 0 şi evident avem f x 2 x 0, x 0,1 .
'
monoton strict crescătoare pe I f x 0, x I
'
monoton strict descrescătoare pe I f x 0, x I
'
73
Demonstraţiile se obţin direct prin aplicarea teoremei Lagrange.◄
Observaţii
1. Dacă f : I R este derivabilă şi strict monotonă, nu rezultă obligatoriu f ' > 0
pe I (sau f ' < 0 pe I).
Exemplu f x x , x R derivabilă şi strict crescătoare pe R cu
3
75
x
2o f x cu f : R 1,1 (funcţia lui Hahn) este continuă pe R cu
1 x
1
;x0
1 x
2
a.î. f x 0 şi g x 0, x A V x0 şi notând
76
1 1 f x F x
F x , G x ; avem: , x V A x0
f x g x g x G x
V (x0) cu g x 0, x I V x0 şi avem
f x f ' x0
lim .
x x0 g x
g ' x0
Demonstraţie În ipotezele teoremei, avem:
f x f x0
f x x x0 f x f ' x
x V I x0 de unde rezultă lim .◄
g x g x g x0 g' x
x x0 g x
x x0
Teorema 3.34 (Teorema lui L'Hospital)
Fie a, b R cu a b şi I R un interval cu a, b I a, b ,
x0 a, b , iar f , g : I x0 R funcţii cu proprietăţile:
1o xlim f x lim g x 0 (respectiv lim g x )
x0 x x0 x x0
77
2o f, g sunt derivabile pe I − {x0} şi g(x) 0, x I − {x0}
f ' x
3 există l xlim
o
cu l R sau l atunci g(x) 0, x I − {x0}.
x0 g ' x
f x
(respectiv există V V (x0) cu g(x) 0, x I − {x0}) şi există xlim l
x 0 g x
Demonstraţia în bibliografie ([11]; [13]; [16]). ◄
Exemple
2 1
x sin
1o lim x 0 lim x x sin 1 1 0 0 şi nu se aplică teorema lui
x0 sin x 0 x0 sin x x
1 1
2 x sin cos
L'Hospital: lim f x lim
'
x x
x 0 g ' x x 0 cos x
1
ln 1 x 0
2o lim ctg x ln 1 x 0 lim lim 1 x 1
x0
x 0
x 0
x 0
tg x 0 x0 1
cos 2 x
2 1 cos x 1
2
1 1
1
ln x ln x
5o lim arctg x
ln x ln arctg x lim ln arctg x
lim e 2
e x 2
x 2
x
1 1 1 x 2
2
x
lim 2
arctg x 1
x
lim 1 x 2 0
lim
1 x
2 2
1 x 2
1 x 1 lim
1 x e 1
x
arctg x 0
x
x 2
e x
e 2
e 1 x 2
e
x
x
1
1 ln x lim
6o lim 1 x ln x lim 1 x x e x 0 ln x
e0 1 .
x 0
x 0
x 0
78
Modulul 3.3 - Derivate de ordin superior.
Formula lui Taylor. Aplicaţii
şi numai dacă, există f ', f ''...,f (n−1), f (n) pe A şi f (n) este funcţie continuă pe A.
Teorema 3.35 (Operaţii cu funcţii derivabile de ordin n)
Fie A R cu A' A şi f, g : A R. Dacă f şi g sunt funcţii derivabile
de n ori pe A, atunci f ± g, f ( R), fg sunt funcţii derivabile de n ori pe A
şi au loc formulele de calcul:
3 f g x f n x g n x , x A
n
4 f x f n x , x A
n
n
n
5 fg x Cnk f nk x g k x , x A
k 0
Demonstraţie Formulele (3) şi (4) se deduc, direct prin metoda inducţiei.
Pentru formula (5) pentru n = 1, avem:
fg x f ' x g x f x g ' x , x A , deci P(1) adevărată.
'
79
Ckj 1 Ckj Ckj1 , j 1, 2, , k obţinem expresia lui P(k+1) şi deci P(n) adevărată
pentru orice n 1. ◄
Consecinţa 3.13
Fie A R cu A' A şi f, g : A R. Dacă f , g C A cu
n
n N , atunci: f g C n A , f C n A R şi fg C n A .
Demonstraţia este directă din teorema 1 şi definiţia 1 − 3. ◄
Observaţii
1. Din definiţia 1, teorema 1 şi consecinţa 1, rezultă că din punct de vedere
algebric mulţimea Cn(A) are structură de inel comutativ cu element unitate, în
raport cu operaţiile uzuale de adunare şi înmulţire a funcţiilor f, g : A R cu A
R mulţime deschisă.
2. Din definiţia 1 rezultă că C A C A şi are loc şirul de incluziuni:
n
n 0
C A C A C A C 2 A C1 A C 0 A
n n 1
1 n 1 !
n 1
n
4 o
ln x ; x 0,n 1
xn
a x n a x ln a n ; x R, n 1; a 0, a 1
5o
n
ex
e x , x R, n 1
x m n m m 1 m n 1 x mn ; x R , m 1
6o
x 1 n 1 x n ; x 0, R , n 1
n
n
7 1 x 1 n 1 1 x
n
o
; x 1; R
8o f x x cu x R şi n impar f C n R
n
80
nk x
n n 1 n k 1 x ; k 1, , n; x R
f k
x x
0 ;k n 1
f ' 0 f '' 0 f n1 0 0 f C n1 R ; Avem :
f n-1 ' 0 n !şi f n-1 ' 0 n ! æf n 0 f C n R
s d
4. Vom enunţa unele teoreme pentru funcţiile derivabile pe un interval în cazul
general al funcţiilor f Cn (A), A R ([11], [13], [16]).
Teorema 3.36 (Teorema lui Rolle generalizată)
Fie f : [a, b] R derivabilă de n ori pentru care există punctele
a x0 x1 xn b astfel încât f xk 0 cu k 0,1, , n , atunci există
c a, b a.î. f c 0 .
n
lim 6
g n x0
x x g x
0
k 0,1, , n 1
f x
n
3 există xlim
o l l R sau l atunci
g x
x n
0
f x
g x 0, x I x0 şi există lim l 7 .
x x g x0
81
f x f x0 f ' x0 x x0
; x I x0
x x x0 , atunci are loc
0 ; x x0
identitatea:
1 f x f x0 x x0 f ' x0 x x0 x0 , x I cu
lim x 0 x0 . În concluzie, dacă f este derivabilă
x x0
2 f f x0 x x0 f ' x0 , x V I , V V x0 .
Folosind constatarea de mai sus, să dovedim că existenţa derivatei de ordin n (n
2) a funcţiei f în x0 I, antrenează faptul că f este “aproximativ egală” cu un
polinom de gradul n în (x – x0) cu coeficienţi reali pe V V (x0), deci:
3 f x Tn x Rn x , x I unde funcţia Rn(x) are proprietatea:
Rn x
4 xlim 0 şi atunci, avem: f x Tn x , x V I . Răspunsul la
x x0
x n
0
această problemă va fi dat prin formula luii Taylor care este o generalizare a
formulei lui Lagrange: f b f a f c b a ; c a, b .
'
Definiţia 3.13
Fie A R mulţime deschisă, x0 A, f : A R o funcţie derivabilă de n ori în
punctul x0 A.
1] Polinomul:
x x0 ''
2
x x0 '
5 Tn x; x0 f x0 f x0 f x0
1! 2!
x x0 n
n
not
f x0 Tn x se numeşte polinom Taylor de grad n
n!
asociat lui f şi punctului x0.
2] Funcţia
not
6 Rn x; x0 f x Tn x; x0 Rn x , x A se numeşte rest
Taylor de ordin n asociat lui funcţiei f şi punctului x0.
3] Identitatea: 3 f x Tn x Rn x , x A se numeşte formula
lui Taylor şi membrul II din (3) se numeşte dezvoltarea Taylor de ordin n a
funcţiei f în punctul x0 A.
Teorema 3.39
Fie I R interval deschis, x0 I şi f : I R o funcţie derivabilă de n ori în x 0,
atunci f poate fi exprimată pe I prin formula Taylor:
82
x x0 f '' x
2
x x0 '
7 f x f x0 f x0 0
1! 2!
x x0 n
n
f x0 Rn x , x I .
n!
Rn x; x0
unde restul de ordin n, Rn(x) are proprietatea: 4 xlim 0.
x x0
x0 n
x0I, cu: F
x0 0, G k x0 0 pentru k 1, 2, , n 1
k
x , x I .
n!
Demonstraţia Folosind (4) verificată de funcţia Rn(x) după teorema I,
Rn x
n ! ; x I x0
definim : I R, x x x0
n
şi obţinem
0 ; x x0
lim x 0 x0 , iar după (3) şi (8) are loc formula lui Taylor (9). ◄
x x0
83
Teorema 3.41 (Formula lui Taylor cu rest Lagrange)
Fie I R interval, f : I R o funcţie derivabilă de (n+1) ori pe I, atunci pentru
x I şi x0 I fixat, există un punct între x şi x0
x x0
n 1
astfel încât: 10 Rn x f , x I
n 1
n 1 !
restul lui Lagrange şi are loc formula Taylor cu rest Lagrange:
x x0 ''
2
x x0 '
11 f x f x0 f x0 f x0
1! 2!
x x0 n x x0
n n 1
f x0 f , x I
n 1
n! n 1 !
Demonstraţie Fie x, x0 I şi considerăm A R pentru a defini egalitatea:
x x0 n
n
x x0 '
11 f x f x0 f x0 f x0 A x x0 ,
n 1
1! n!
x I şi să determinăm A a.î. Rn(x) să fie restul Lagrange dat prin (10).
Definim funcţia ajutătoare : J R cu J
segmentul de extremităţi x0 şi x inclus în I, prin:
x t n
n
x t '
12 t f t f t f t A x t ,
n 1
1! n!
t J . După ipotezele din teorema 3.41, funcţia satisface condiţiile teoremei
Rolle pe segmentul J şi atunci există un punct între x0 şi x a.î. '() = 0. Din
(13) prin derivare, avem:
x t n1
n
' t t n 1 A x t ' 0
n
f
n!
x f n1 n 1 A x n şi cum x 0
n
n!
f f
n 1 n 1
n 1 A 0 A şi
n! n 1 !
x x0
n 1
Rn x f
n 1
restul Lagrange din (10).◄
n 1 !
Teorema 3.42 (Formula lui MacLaurin)
Dacă I R interval, f : I R o funcţie derivabilă de (n+1) ori pe I şi
0 I, atunci există un punct între 0 şi x astfel încât are loc formula
MacLaurin:
x ' x 2 '' xn n
14 f x f 0 f 0 f 0 f 0
1! 2! n!
84
x n1
f , x I .
n 1
n 1 !
Demonstraţia este directă, prin formula (11) din teorema 3.41. ◄
sign f '' .
Determinarea punctelor de extrem local
Teorema 3.43
Fie I R interval, f : I R o funcţie derivabilă de n ori în x0 I (n 2) cu
f ' x0 f '' x0 f x0 0 şi f x0 0 , atunci au loc situaţiile:
n 1 n
85
1) punct de minim local când f
x0 0
n
f x0 0
n
2) punct de maxim local când
ii) Dacă n este impar , x0 I nu este punct de extrem local.
Demonstraţia În ipotezele teoremei are loc formula lui Taylor cu rest Peano:
x x0
n1
x x0 '
9 f x f x0 f x0 f x0
n1
1! n 1 !
x x0 x x0
n n
x , x I cu xlim x 0 x0 şi
f n
x0 x0
n! n!
rezultă:
x x0 x x0
n n
9 f x f x
'
0
n!
f n
x0
n!
x , x I 9 ''
x x0
n
9 f x f x
'
0
n!
f n x0 x şi există
lim f x0 x f x0 lim x f x0 . După o proprietate a
n n n
x x0 x x0
extrem local:
1) x0 punct de minim pentru f x0 0
n
Consecinţa 3.14
Fie I R interval, x0 I punct interior şi f : I R o funcţie de clasă C2 pe I, f
C2(I), Dacă f x0 0 şi f x0 0 atunci x0 este punct de minim local, iar
' ''
86
1. Consideraţia f
n
x0 0 este esenţială pentru valabilitatea teoremei V.
1
2. Exemplu f x sin x sin 2 x, x R şi să determinăm punctele de extrem
2
local din I 0, 2 R . Avem:
f ' x cos x cos 2 x f ' x 0 cos x 1 2 cos 2 x 0 şi pentru
1
cos x y cu y 1,1 2 y 2 y 1 0 cu y1 1, y2
2
cos x 1
2 4
1 x1 0, x2 , x3 , x4 2 sunt puncte critice
cos x 3 3
2
ale lui f din I = [0, 2].
Avem: f x cos x cos 2 x, f x sin x 2sin 2 x,
' ''
local (n = 3).
2 ' 2 2 3
II x2 : f 0, f '' 3 0 n 2 x2 este punct de
3 3 3 2
2 3
maxim local şi f .
3 4
4 ' 2 4 3
III x3 : f 0, f '' 2 0 n 2 x3 este punct de minim
3 3 3 2
4 3
local şi f .
3 4
IV x4 2 : f 2 0, f 2 0, f 2 3 0 n 2 x4 24 nu este
' '' '''
87
x x0 0 x0 x x0 h sau h x x0 x0 0
x0
0 1 x0 h, 0,1 .
h
3. Formula lui Taylor cu rest Lagrange (11) se scrie sub forma:
n
hk k h n1
11 f x0 h f x0
'
k 1 k !
f x0
n 1 !
f x0 h ,
n1
x x0 h x x0 h , 0 1
4. Formula MacLaurin (14) se scrie sub forma:
n
xk k h n1
14 f x f 0
'
k 1 k !
f 0
n 1 !
f x x cu 0 1 .
n1
5. Din formula Taylor cu rest Lagrange (11) şi forma (11 '), rezultă că pe o
vecinătate V V (x0) suficient de mică funcţia f poate fi aproximată prin
polinomul Taylor de grad n:
f x Tn x , x V I 15
6. Din formula (11') rezultă următoarele probleme legate de aproximarea lui f
prin Tn pe V I:
I Daţi h şi n, să se determine eroarea En f x Tn x 16 pe care o facem
înlocuind f cu Tn pe V I.
II Dat n şi cerându−se o anumită eroare En să se determine h, adică vecinătatea
V = (x0 − h, x0 + h) V (x0) şi V I pe care apare o eroare mai mică decât En
când înlocuim f cu Tn pe V I.
III dat h şi cerând o anumită eroare mai mică decât En, să se determine gradul n
(n N) al lui Tn a.î. înlocuind f cu Tn pe intervalul (x0 − h, x0 + h) = V I să se
obţină o eroare mai mică decât En.
Răspunsurile la aceste probleme de aproximare se dau prin teorema următoare:
Teorema 3.44 (Teorema de aproximare a funcţiilor prin polinoame)
Fie I R interval deschis, f : I R cu f C(I) şi Tn şirul
polinoamelor Taylor, (Rn) şirul resturilor Taylor asociate lui f în x0 I, atunci
au loc afirmaţiile:
i) Dacă pentru fiecare x I fixat şirul polinoamelor (Rn (x)) n 0
converge la zero, deci: lim Rn x 0 , în fiecare x I, atunci şirul
n
88
x I şi n N , atunci şirul polinoamelor Taylor (Tn (x)) n 0 converge la f (x)
în x I şi eroarea En x f x Tn x comisă prin aproximarea lui f prin
Tn este mai mică sau egală cu an, deci: En x f x Tn x Rn x an ,
x I lim Tn x f x , x I şi f x Tn x pe I.
n
iii) Dacă I este interval mărginit de lungime l = lung (I) > 0 şi există
M R cu M > 0 a.î. 18 f
n
x M , x I şi n N , atunci şirul
polinoamelor (Tn) converge la f şi eroarea comisă En prin aproximarea lui f cu
Ml n1
Tn este mai mică sau egală cu numărul , deci
n 1 !
l n1
19 En x f x Tn x Rn x M şi lim T x f x ,
n 1 ! n n
x I.
Demonstraţie (i) Fie x0 centru intervalului I şi după formula Taylor cu rest
Lagrange (11), avem din (16) En x f x Tn x Rn x în fiecare x I.
Dacă x I este fixat, există lim Rn x 0 lim[ f x Tn x ] 0
n n
89
3. Teorema VI se foloseşte pentru aproximarea funcţiilor reale indefinit
derivabile pe un interval I R, adică f C(I), prin şirul polinoamelor Taylor
Tn asociat lui f în orice punct x0 I.
Exemple
1o I) f x e x , x R; f x e x , x R, n N şi f C R .
n
Avem f
n
0 1, n N şi după formula MacLaurin (14').
x x2 xn x n1
e 1
x
e cu x, 0 1 , x R
1! 2! n ! n 1 !
x n1 x
II) Pentru x R fixat, avem: lim e 0 în fiecare x I fixat;
n n 1 !
x xn x xn
e lim 1 e 1
x x
În particular, pentru x = 1:
n
1! n ! 1! n !
1 1
e lim 1
n
1! n!
III) Pentru x [0, 1] să determinăm n N a.î. prin aproximarea
x xn
e 1
x
Tn eroarea En x 0,125
1! n!
x xn 1 1
En x e Tn x e 1
x x
e 0,125
1! n ! n 1 ! 8
x x 2 x3
n 1 ! 0,125 pentru n = 3 şi avem: e x 1 ,
1! 2! 3!
x 0,1 .
n
2o f x sin x, x R cu f
n
x sin x , x R şi n N ,
2
n
I) deci f C(R) şi avem f x sin x
n
1, x R, n N
2
n 0 ; n 2k x3 x5
Din f 0 sin
n
rezultă: sin x x
2 1 ; n 2k 1
k
3! 5!
x 2 n1 x 2 n1
1 1 cos x . Pentru fiecare x R fixat:
n 1 n
2n 1 ! 2n 1 !
2 n 1
x
lim Rn x lim cos x 0
n n
2n 1 !
90
x3 x 2 n1
sin x lim x 1
n 1
n
în fiecare x R şi
3! 2 n 1 !
x3 x 2 n1
sin x x 1
n 1
.
3! 2 n 1 !
x3
II) În particular, pentru x [0, 1], avem sin x x cu
3!
x3 x5 1 1
En x sin x x 1 En x
3! 5! 5! 120
x 1 .
3 1
III) Pentru x radiani, obţinem sin 3 cu o eroare
18 18 18 18 6
5
1 1 1
En x 0, 2
5
.
5! 18 5 3 105
1 n 1 ! ;
n1
3 I) f x ln 1 x , x I 1, ; f x
o n
1 x
n
n N şi x I şi f C I cu f 0 1 n 1 ! . Avem:
n n1
n 1
x 2 x3 n 1 x
n
n x 1
ln 1 x x 1 1
2 3 n n 1 1 x n1
0 1.
II) Pentru x [0, 1], avem:
x n1 1
lim Rn x lim 1
n
0
n n n 1 1 x n1
x 2 x3 n 1 x
n
ln 1 x x 1 şi deci:
2 3 n
x 2 x3 n1 x
n
ln 1 x x 1 , x 0,1 cu
2 3 n
1
En x f x Tn x Rn x .
n 1
III) În particular, pentru n = 9 obţinem:
x2 x3 x9 1
ln 1 x x , x 0,1
2 3 9 10
IV) Pentru x = 1, avem:
1 1 1 1 1879
ln 2 1 ln 2 0, 74
2 3 n 10 2520
91
Calculul unor limite
f x 0
În cazul calculului limitei: xlim când xlim f x 0 şi lim g x 0 se
x0 g x 0
x0 x x0
poate folosi formula Taylor (9) sau (11) şi respectiv formula MacLaurin (14)
pentru x0 = 0, în loc de a aplica teorema lui Cauchy sau teorema lui L'Hospital.
Exemple
x3 x5
1o
x x x
lim
x sin x
lim 3! 5! 1 după (9)
x0 x3 x0 x3 6
1 1 2 x
2o lim 1 3 ln l
x0 x 2
x 2 x
x
1
2 x x x x
2
2 x x3 x5
ln ln ln 1 ln 1 1 x
2 x x 2 2 2 8 24 5
1
2
x x 2 x3 x5 x3
2 x x x5 x cu lim x 0 .
2 8 24 5 12 x 0
1 1 x3 1 11
l lim 1 2 3 x x 5 x lim 1 x 2 x
x x 12 x0 12 12
x 0
3o Fie f x 1 sin x , x , şi să se găsească primii trei termeni din
x
2 2
formula MacLaurin (14) aplicată lui f. Avem sin x 1 , , , şi
2 2
f x e
ln 1sin x x ln 1sin x
x
e
x x3 x5
Pentru x R : sin x R1n x
1! 3! 5!
Pentru x , : ln 1 sin x sin x sin x sin x R 2 x
2 3
2 2 n
1 2 3
2
x x 3 x5 x x x3 x5
x ln 1 sin x x
1! 3! 5! 2 1! 3! 5!
3
x3 x x3 x5 1 1
x 2 x 3 x 4 , x ,
3 1! 3! 5! 2 6 2 2
92
x ln 1sin x x ln 1 sin x x 2 ln 2 1 sin x
e 1
1! 2!
2
1 1 1 1
1 x 2 x3 x 4 x 2 x 3 x 4
2 6 2 6
1 3 2 4
f x 1 sin x 1 x 2 x x R 3n x x , .
x
2 3 2 2
93