1.Durkheim susține moralul și respinge individualismul metodologic.

Dar el ajunge la această

„poziție generală” printr-o dezvoltare particulară a acesteia care se confruntă cu probleme
sociologice grave, în afară de orice problemă filozofică. Depinde de un relativism etic, care la
rândul său depinde de o idee de sistem armonios a societății, care generează aspirații mai mult
sau mai puțin practice și de o singură moralitate adecvată, „normală”. Cu toate acestea,
societatea modernă generează idealuri destul de irealizabile și conflicte fundamentale continue
între doctrinele morale și credințele. Pentru a susține idealurile centraliste umaniste și
individualiste, nu ne putem baza pe sociologia particulară a lui Durkheim sau pe relativismul său
etic, iar pentru a-și apăra poziția generală trebuie să o desprindă de ambele.
2. Premisa de bază a economiei este că oamenii aleg prin optimizare. Dintre toate bunurile și
serviciile pe care le-ar putea cumpăra o familie, familia o alege pe cea mai bună pe care și-o
poate permite. Mai mult, se presupune că părerile pe care econii aleg alegerile sunt imparțiale.
Adică alegem pe baza a ceea ce economiștii numesc „așteptări raționale”. Dacă oamenii care
încep noi afaceri în medie cred că șansa lor de a reuși este de 75 la sută, atunci aceasta ar trebui
să fie o estimare bună a numărului real care reușește. Ecourile nu sunt prea sigure. Şcoala de la
Chicago nu a făcut decât să preia ideile neoclasicilor, care şi-au construit timp de jumătate de
secol modele matematice ale economiei plecând de la ipoteze simplificatoare care denaturau
complet chiar fenomenul studiat. Aceştia au oferit un subiect de atac extraordinar de amplu
pentru adepţii Şcolii Austriece care, pe bună dreptate, au considerat că modelelor neoclasice le
lipseşte componenta esenţială, şi anume obiectul de studiu: individul care acţionează. Homo
oeconomicus propus de neoclasici este o simplificare nu până la esenţă, ci dincolo de aceasta,
este o schematizare până la disoluţie. Această premisă a optimizării constrânse, adică alegerea
celor mai bune dintr-un buget limitat, este combinată cu celălalt cap de lucru important al teoriei
economice, cel al echilibrului. Pe piețele concurențiale în care prețurile sunt libere să se
deplaseze în sus și în jos, aceste prețuri fluctuează astfel încât oferta să fie egală cu cererea.
Pentru a simplifica oarecum, putem spune că Optimizare + Echilibru = Economie.
3. Eu consider că Teoria funcționalistă explică mai bine comportamentul uman deoarece lipsa
încadrării membriilor societății într-o ierarhie ar produce un haos imens și ar duce la un dezastru
foarte mare al acestei specii. Acest lucru este explicat pe deplin de către homo oeconomicus, dat
fiind faptul că Homo sapiens acționează în interes personal pentru a obține bunăstare maximă. El
va încerca să se folosească de orice mijloc pe care îl găsește și îl utilizează pentru a compensa
lipsa abilităților, iar din acest lucru, la un moment anume poate deveni „ lacom”. Cele două
teorii ajută la înțelegerea mai bună a comportamentului uman, dar și la natura umană.