[Дата]

Comunicare:
„Răspunderea
patrimonială și
nepatrimonială în
domeniul dreptului
fiscal”
Executat: Verejan Vera

Chișinău 2020
 Răspunderea juridică reprezintă o categorie prin care este desemnată
obligaţia subiectului de drept de a suporta consecinţele nerespectării unei norme
juridice în vigoare în vederea restabilirii ordinii de drept din societate. Astfel,
art.129 pct.12) Codul fiscal defineşte încălcarea fiscală drept acţiunea sau
inacţiunea, exprimată prin neîndeplinire sau îndeplinire neadecvată a prevederilor
legislaţiei fiscale, prin încălcarea drepturilor şi intereselor legitime ale
participanţilor la raporturile fiscale, pentru care este prevăzută răspunderea în
conformitate cu Codul fiscal.
La general, legea fiscală oferă posibilitatea de a identifica circa 133 delicte
fiscale (fapte care pot fi de natură ilegală în materie fiscală). Dintre aceste delicte
fiscale, natura unor încălcări fiscale o capătă 37 fapte. O mare parte a delictelor
fiscale îşi găsesc expresie în conţinutul diferitelor norme de drept (disciplinar,
vamal, contravenţional, penal). Numărul acestor delicte fiscale este de circa 117.
Sunt însă unele delicte fiscale, prevăzute de legea fiscală, care nu-şi găsesc
relevanţă sancţionatorie în nici o ramură de drept.
De asemenea, constatăm prezenţa în cadrul cumulului de delicte fiscale a unor
fapte care nu au legătură, cel puţin în viziunea noastră, cu ideea de delict fiscal. În
special, punem accentul, spre exemplu, pe nerespectarea modului stabilit de
înregistrare (reînregistrare) de stat şi de desfăşurare a activităţii de întreprinzător
(art.8 alin.(2) lit.a) C.fisc.), care nu poate să constituie un delict fiscal, deoarece
fapta nu ţine de domeniul fiscalităţii (fapte ilegale aflate în legătură directă cu
delictele fiscale). În plus, însăşi fapta este pasibilă de răspundere contravenţională
ori penală, neavând incidenţă sub aspectul încălcărilor fiscale. Unele delicte fiscale
cad sub incidenţa unor contravenţii ori infracţiuni de ordin general, având spectru
de protecţie juridică, inclusiv domeniul fiscalităţii, însă nu sunt orientate expres
spre apărarea acestui domeniu (delicte fiscale, inclusiv în domeniul fiscal)
Raportând noţiunea de răspundere juridică la principalele ramuri de drept,
putem deosebi mai multe forme ale răspunderii juridice: răspunderea de drept civil,
răspunderea de drept penal, răspunderea de drept administrativ, răspunderea
disciplinară etc., fapt în legătură cu care putem concluziona că prezenţa unui
ansamblu distinct de norme juridice şi instituţii organic legate între ele prin
obiectul lor comun, prin principiile avute la bază, justifică existenţa ramurii de
drept fiscal. În acest sens, este binevenită şi desprinderea răspunderii fiscale – ca
avertizare expresă a subiecţilor de drept fiscal despre consecinţele încălcării
normelor fiscal
Autorii ruşi A.Brâzgalin, V.Bernik, A.Golovkin, O.Popov, V.Zaripov etc.
consideră că pentru încălcarea legislaţiei fiscale poate surveni răspunderea fiscală,
administrativă, disciplinară şi penală.13 În dependenţă de răspunderea aplicată
pentru delictul fiscal săvârşit, autorii fac delimitare între o abatere disciplinară, o
încălcare fiscală, o contravenţie administrativă şi o infracţiune.
Autorii A.Armeanic, V.Volcinschii, A.Rotaru, T.Gujuman, E.Tetelea,
Iu.Paladi accentuează că pentru încălcarea legislaţiei fiscale pot surveni, conform
normativităţii curente, următoarele forme de răspundere: răspundere penală,
răspundere contravenţională, răspundere fiscală, răspundere disciplinară,
răspundere materială.
Răspunderea şi sancţiunile posibile de aplicat drept urmare a comiterii
faptelor ilegale, inclusiv a delictelor fiscale
încălcare fiscală Abatere disciplinară Contravenţie Contravenţie admi- Infracţiune
vamală nistrativă
Comise în domeniul fiscalităţii
Răspundere potrivit Răspundere potrivit Codului Răspundere con- Răspundere contra- Răspundere
Codului fiscal muncii, altor acte travenţională sau venţională penală
normative, convenţiilor materială
colective, contractelor
colective şi celor indivi-
duale de muncă, precum şi
actelor normative la nivel de
unitate, inclusiv regula-
mentului intern al unităţii
Art.235 alin.(2) Art.206 alin.(1) C.mun. Art.230 alin.(2) Art.32 C.con. Art.62 alin.(1)
C.fisc. C.vam., art.23 C.C.A. C.pen.
persoana fizică şi persoana fizică persoana fizică şi persoana fizică şi persoana fizică şi
persoana juridică persoana juridică persoana juridică persoana juridică
-//-//-//- -//-//-//- -//-//-//- persoana fizică persoana fizică
- avertisment avertisment avertisment -
amenda mustrare amendă amendă amendă
mustrare aspră ridicarea contra echi- privarea de dreptul de a privarea de
valent a obiectului care desfăşura o anumită dreptul de a ocupa
a constituit in- activitate anumite funcţii
strumentul comiterii sau de a exercita o
sau obiectivul nemij- anumită activitate
locit al contravenţiei
administrative
concediere confiscarea obiectului privare de dreptul de a retragerea
care a constituit deţine anumite funcţii gradului militar, a

mijloacele de transport,
- -
- -
- -
- -
- -
- -
instrumentul comiterii unui titlu special,
sau obiectivul a gradului
nemijlocit al con- de calificare
travenţiei adminis- (clasificare) şi a
trative distincţiilor de
stat
privarea de dreptul aplicarea punctelor de munca nere-
special, acordat cetă- penalizare munerată în
ţeanului respectiv (de folosul comu-
dreptul de a conduce nităţii
de dreptul de
vânătoare)
arest administrativ privarea de dreptul închisoare
special (dreptul de a
conduce vehicule,
dreptul de a deţine
armă şi portarma)
expulzare munca neremunerată în detenţiune pe
folosul comunităţii viaţă
arest contravenţional
Art.232 C.vam. - -
amendă Art.32 alin.(5) C.con. Art.63 alin.(1)
C.pen.
confiscarea mărfurilor persoana juridică persoana juridică
care au constituit
obiectul contravenţiei
retragerea autorizaţiei amenda amendă
privarea de dreptul de a privarea de
desfăşura o anumită dreptul de a
activitate exercita o anumită
activitate
- - lichidare

Apelând la cumulul de opinii consemnate anterior, luând ca bază forma

răspunderii pentru delictele fiscale, putem face delimitare între delicte fiscale
supuse răspunderii penale (infracţiuni fiscale), delicte fiscale supuse răspunderii
contravenţionale (contravenţii fiscale), delicte fiscale supuse răspunderii
disciplinare (abateri fiscale), delicte fiscale supuse răspunderii fiscale (încălcări
fiscale) şi delicte fiscale supuse răspunderii materiale (contravenţii vamale) –
toate fiind cuprinse de noţiunea generică de delict fiscal
O deosebită importantă prezintă problema delimitării limitelor acţiunii
legislaţiei fiscale de acţiunea altor legislaţii (vamale, contravenţionale, penale) în
caz de comitere a unui delict fiscal. În esenţă, potrivit calculelor noastre, nu ar
trebui să fie posibilă aplicarea răspunderii fiscale în cazul în care se constată
prezenţa unei contravenţii vamale, deoarece aceste două legislaţii, la nivel de
protecţie a relaţiilor din domeniul fiscalităţii, se află la limită, una abstractizând-o
pe cealaltă şi creând norme de la general la special. În ce priveşte răspunderea
contravenţională şi răspunderea penală, acestea creează o gamă de posibilităţi
aplicative în cazul în care delictul fiscal este în acelaşi timp şi o încălcare fiscală, şi
o contravenţie ori infracţiune fiscale, fiind admisă, potrivit regulilor interpretării
logice, doar una din cele din urmă răspunderi. Practica invocă însă şi posibilitatea
răspunderii concomitente – ca încălcare fiscală şi ca contravenţie ori ca infracţiune
fiscală. Răspunderea contravenţională intervine dacă fapta, potrivit caracterului ei,
nu oferă posibilitatea tragerii la răspundere penală, astfel legiuitorul
excluzând varianta aplicării concomitente a răspunderii penale şi contravenţionale
pentru unul şi acelaşi delict fiscal.25
După cum reiese din cele consemnate, delictele fiscale se deosebesc la nivel
general unele de altele printr-un caracter specific al gradului de prejudiciabilitate, o
ilegalitate individuală, o formă de vinovăţie ori chiar prin lipsa acesteia şi o proprie
pasibilitate de pedeapsă.
Dacă admitem răspunderea fiscală, este logic să precizăm forma ei de realizare,
care constituie nu altceva decât sancţiunea fiscală. Potrivit art.235 C.fisc.,
„sancţiunea fiscală este o măsură cu caracter punitiv şi se aplică pentru a se preveni
săvârşirea, de către delincvent sau de către alte persoane, a unor noi încălcări,
pentru educarea lor în spiritul respectării legii”. Articolul 235 alin.(2) C.fisc.
stabileşte că „pentru încălcarea fiscală poate fi aplicată sancţiunea fiscală sub
formă de amendă”. Respectiv, alte sancţiuni decât amenda nu sunt compatibile cu
încălcarea fiscală.
Conform art.236 C.fisc., amenda este o sancţiune fiscală care constă în obligarea
persoanei ce a săvârşit o încălcare fiscală de a plăti o sumă de bani. Amenda se
aplică indiferent de faptul dacă au fost aplicate sau nu alte sancţiuni fiscale ori
plătite impozite, taxe, majorări de întârziere (penalităţi) calculate suplimentar la
cele declarate sau nedeclarate. Amenda reprezintă o parte a obligaţiei fiscale şi se
percepe în modul stabilit pentru impunerea fiscală.
În contextul acestei norme constatăm că însuşi legiuitorul, prin ideea enunţării că
„amenda se aplică indiferent de faptul dacă au fost aplicate sau nu alte sancţiuni
fiscale”, concretizează de fapt existenţa şi a altor sancţiuni fiscale decât amenda.
Prin esenţa, însă, a normei de la art.235 alin.(2) C.fisc. „pentru încălcarea fiscală
poate fi aplicată sancţiunea fiscală sub formă de amendă”. Or, ni se creează opinia
precum că statutul unor alte forme de reacţie împotriva delictelor fiscale, inclusiv
imporiva încălcărilor fiscale, cade sub incidenţa de sancţiuni fiscale. Cu nuanţe de
amănunt, aici putem constata ori o pedeapsă de altă natură, dar nu fiscală, ori
anumite măsuri de stingere a obligaţiilor fiscale.
Amenda poate fi aplicată, în lei, la general ori pentru fiecare caz în particular.
Amenda poate constitui:
• sumă fixă de bani (egală cu suma operaţiunilor economice înscrise în astfel de
documente);
• amendă egală cu valoarea bunurilor sechestrate, care au fost delapidate,
înstrăinate, substituite sau tăinuite;
• procente din suma trecută la scăderi în perioada de nesuspendare a operaţiunilor;
• procente din sumele înscrise în acest cont;
• un anumit procent în raport cu suma obligaţiunilor fiscale neîndeplinite
(procente din volumul de livrări impozabile; procente din suma neînregistrată în
termen; procente din suma înregistrată; procente din suma care trebuie plătită;
procente din suma înscrisă în cont pentru fiecare zi de neprezentare sau de
întârziere; procente din suma impozitului sau taxei care urmează să fie vărsată la
buget şi care trebuie să fie indicată în darea de seamă fiscală menţionată; procente
din valoarea ţigaretelor cu filtru aflate în stoc la momentul controlului, pornind de
la preţul de comercializare, dar nu mai mică decât o anumită sumă; procente din
suma operaţiunii).
Analizând legislaţia fiscală în ansamblu, constatăm posibilitatea aplicării, în
afara sancţiunilor fiscale, a unor măsuri de asigurare a stingerii obligaţiei fiscale
(art.227 C.fisc.). În special se precizează că stingerea obligaţiilor fiscale se asigură
prin aplicarea de către organul fiscal sau alt organ abilitat a:
- majorării de întârziere (penalităţii) la impozite şi taxe;
 - suspendarea operaţiunilor la conturile bancare, cu excepţia celor de la
conturile de credit şi provizorii (de acumulare a mijloacelor financiare pentru
formarea sau majorarea capitalului social);
- sechestrarea bunurilor;
- alte măsuri prevăzute de prezentul titlu şi de actele normative adoptate în
conformitate cu acesta.
Articolul 227 alin.(3) C.fisc. specifică că „în cazul trecerii frontierei vamale
şi/sau al plasării mărfurilor în regim vamal, se aplică măsuri de asigurare a stingerii
obligaţiilor fiscale în conformitate cu legislaţia vamală”.
Potrivit art.228 alin.(1)-(3) C.fisc., majorarea de întârziere (penalitatea) este o
sumă calculată în funcţie de cuantumul impozitului, taxei şi de timpul scurs din
ziua în care acestea trebuiau plătite, indiferent de faptul dacă au fost sau nu
calculate la timp. Aplicarea de către organulAnalizând legislaţia fiscală în
ansamblu, constatăm posibilitatea aplicării, în afara sancţiunilor fiscale, a unor
măsuri de asigurare a stingerii obligaţiei fiscale (art.227 C.fisc.). În special se
precizează că stingerea obligaţiilor fiscale se asigură prin aplicarea de către organul
fiscal sau alt organ abilitat a:
- majorării de întârziere (penalităţii) la impozite şi taxe;
- suspendarea operaţiunilor la conturile bancare, cu excepţia celor de la
conturile de credit şi provizorii (de acumulare a mijloacelor financiare pentru
formarea sau majorarea capitalului social);
- sechestrarea bunurilor;
- alte măsuri prevăzute de prezentul titlu şi de actele normative adoptate în
conformitate cu acesta.
Articolul 227 alin.(3) C.fisc. specifică că „în cazul trecerii frontierei vamale
şi/sau al plasării mărfurilor în regim vamal, se aplică măsuri de asigurare a stingerii
obligaţiilor fiscale în conformitate cu legislaţia vamală”.
Potrivit art.228 alin.(1)-(3) C.fisc., majorarea de întârziere (penalitatea) este o
sumă calculată în funcţie de cuantumul impozitului, taxei şi de timpul scurs din
ziua în care acestea trebuiau plătite, indiferent de faptul dacă au fost sau nu
calculate la timp. Aplicarea de către organulfiscal sau alt organ abilitat a majorării
de întârziere este obligatorie, independent de forma de constrângere. Majorarea de
întârziere reprezintă o parte din obligaţia fiscală şi se percepe în modul stabilit
pentru impunerea fiscală.
În baza art.230 C.fisc., sechestrarea bunurilor – ca măsură de asigurare a plăţii
impozitelor, taxelor şi/sau amenzilor – se exercită în modul şi în condiţiile
prevăzute la Capitolul 9 – Executarea silită a obligaţiei fiscale.
În corespundere cu art.194 alin.(1) C.fisc., executarea silită a obligaţiei fiscale se
efectuează prin:
a) încasare a mijloacelor băneşti de pe conturile bancare ale contribuabilului, cu
excepţia celor de pe conturile de credit şi provizorii (de acumulare a mijloacelor
financiare pentru formarea sau majorarea capitalului social);
b) ridicare de la contribuabil a mijloacelor băneşti în numerar; c) urmărire a
bunurilor contribuabilului, cu excepţia celor consemnate la lit.a) şi b);
d) urmărire a datoriilor debitoare ale contribuabililor prin modalităţile prevăzute
la lit.a), b) şi c). În consecinţă, se impune constatarea esenţei delimitării amenzii –
ca sancţiune fiscală – de formele de asigurare a obligaţiilor fiscale. De fapt, prin
esenţa lor, dacă suspendarea operaţiunilor la conturile bancare, cu excepţia celor de
la conturile de credit şi provizorii (de acumulare a mijloacelor financiare pentru
formarea sau majorarea capitalului social), sechestrarea bunurilor apar ori pot
apărea în calitate de măsuri asiguratorii, atunci majorarea de întârziere (penalitatea)
la impozite şi taxe este vădită prin caracterul său sancţionator, fiind de fapt în afara
unor măsuri asiguratorii. Or, legiuitorul urmează calea evidenţierii permanente a
unei inflaţii şi găsirea unui refugiu anume în asemenea mod de asigurare a
obligaţiunilor fiscale. În acest caz, oricum se impune orientarea normativă spre
asigurarea obligaţiilor fiscale, dar nu a unor venituri suplimentare la buget.
Generalizând cele consemnate privitor la sancţiunea fiscală, am pune în evidenţă
o serie de trăsături specifice care le descrie ori care ar trebui de fapt să le specifice:
 sunt măsuri de răspundere pentru încălcarea normelor de drept fiscal
(delicte fiscale în forma încălcărilor fiscale);
  posedă un caracter patrimonial exprimat în bani;
 se aplică faţă de contribuabili fie persoane fizice, fie persoane juridice;
 aplicarea altor sancţiuni juridice (contravenţionale sau penale) trebuie să
excludă răspunderea fiscală;
 au rolul de a-i pedepsi pe cei care încalcă normelede drept fiscal şi au
statut de măsură de despăgubire a statului şi de asigurare a obligaţiilor
fiscale la buget.
Răspunderea disciplinară – ca formă a răspunderii juridice, intervine în sfera
relaţiilor de drept fiscal în cazurile când un funcţionar public cu atribuţii în acest
domeniu comite o abatere disciplinară pentru care sunt prevăzute sancţiuni
disciplinare. Potrivit art.30 alin.(2) al Legii serviciului public,26 funcţionarului
public i „se aplică o sancţiune disciplinară în cazul neexercitării sau exercitării
necorespunzătoare a funcţiei”. În corespundere cu Anexa nr.1 la Legea serviciului
public, inspectorul fiscal este un funcţionar public şi poartă răspundere disciplinară
în modul şi în cazurile prevăzute de lege. Deci, ca temei pentru aplicarea sancţiunii
disciplinare este încălcarea disciplinei, neîndeplinirea în modul stabilit a
obligaţiunilor de serviciu. Articolul 30 alin.(3) al Legii serviciului public prevede
că sancţiunile disciplinare şi modul de aplicare se stabilesc în conformitate cu
legislaţia muncii şi Legea serviciului public. În ipoteza reglementărilor normative
reieşite din legislaţia muncii (art.206 alin.(1) C.mun.), „pentru încălcareadisciplinei
de muncă, angajatorul are dreptul să aplice faţă de salariat următoarele sancţiuni
disciplinare: a) avertismentul; b) mustrarea; c) mustrarea aspră; d) concedierea
(ultima în prezenţa anumitor temeiuri expres prevăzute). Pentru încălcarea
legislaţiei fiscale se admite posibilitatea aplicării oricărei sancţiuni disciplinare
prevăzute de legislaţia muncii.
Legislaţia în vigoare poate prevedea pentru unele categorii de salariaţi şi alte
sancţiuni disciplinare (art.206 alin.(2) C.mun.). Pentru încălcarea muncii se
interzice aplicarea amenzilor şi a altor sancţiuni pecuniare (art.206 alin.(3)
C.mun.). În corespundere cu art.30 alin.(4) al Legii serviciului public, „persoanele
cu funcţie de răspundere care încalcă regulile concursului de angajare în serviciul
public, care angajează ignorând restricţiile prevăzute la art.11 şi nu respectă
regulile de atestare a funcţionarilor publici şi de conferire a gradelor de calificare,
sunt retrogradate pe un termen de până la un an sau concediate, dacă acţiunile lor
nu atrag răspunderea penală”.
În contextul delictelor fiscale săvârşite cu participarea funcţionarilor este de
amintit despre exigenţele speciale şi interdicţiile faţă de funcţionarii publici,
stipulate în Legea privind combaterea corupţiei şi protecţionismului,27 a căror
încălcare, în unele cazuri, constituie abateri disciplinare, în altele – contravenţii
administrative şi în a treia situaţie – infracţiuni.
Autorul Alexandru Armeanic indică şi la răspunderea materială ca rezultat al
săvârşirii delictului fiscal. În lumina legislaţiei muncii, menţionează autorul,
răspunderea materială este condiţionată de recuperarea unei pagube care a fost
pricinuită „în timpul îndeplinirii îndatoririlor de muncă” şi „din vina
funcţionarului”.29 Astfel, dacă în urma efectuării controlului cu privire la
respectarea legislaţiei fiscale
contribuabilului i-au fost aplicate sancţiuni fiscale pentru exercitarea
necorespunzătoare sau neexercitarea de către persoana cu funcţie de răspundere a
obligaţiilor sale de serviciu, prin care fapt a cauzat un prejudiciu material firmei
unde activează, atunci această daună trebuie recuperată. Răspunderea materială a
salariatului este individuală şi se aplică indiferent dacă salariatul a fost tras la
răspundere penală, administrativă ori disciplinară.
În viziunea noastră, operând cu normativul în vigoare, dar neacceptând această
formulă legislativă, răspunderea materială pentru delictele fiscale este posibilă doar
în conformitate cu legislaţia vamală. De fapt, în esenţă se invocă prezenţa unei
răspunderi vamale – ca formă specifică de răspundere juridică (precum cea
fiscală), însă, care prevede expres în conţinutul normelor sale posibilitatea unei
răspunderi contravenţionale ori materialecontribuabilului i-au fost aplicate
sancţiuni fiscale pentru exercitarea necorespunzătoare sau neexercitarea de către
persoana cu funcţie de răspundere a obligaţiilor sale de serviciu, prin care fapt a
cauzat un prejudiciu material firmei unde activează, atunci această daună trebuie
recuperată. Răspunderea materială a salariatului este individuală şi se aplică indi-
ferent dacă salariatul a fost tras la răspundere penală, administrativă ori
disciplinară.
În viziunea noastră, operând cu normativul în vigoare, dar neacceptând
această formulă legislativă, răspunderea materială pentru delictele fiscale este
posibilă doar în conformitate cu legislaţia vamală. De fapt, în esenţă se invocă
prezenţa unei răspunderi vamale – ca formă specifică de răspundere juridică
(precum cea fiscală), însă, care prevede expres în conţinutul normelor sale
posibilitatea unei răspunderi contravenţionale ori materiale
Răspunderea contravenţională intervine în cazul săvârşirii unei fapte
prevăzute în Capitolul XV din Codul contravenţional – Contravenţii ce afectează
activitatea de întreprinzător, fiscalitatea, activitatea vamală şi valorile mobiliare şi
se realizează prin aplicarea de sancţiuni contravenţionale. Codul contravenţional
prevede următoarele contravenţii administrative care afectează fiscalitatea:
 încălcarea regulilor vamale, în special neachitarea în termen a drepturilor
de import şi de export, precum şi alte acţiuni al căror rezultat este
neachitarea plenară a taxelor vamale (art.287 alin.(13)); acţiunile care au
ca scop exonerarea ilegală de drepturile de import şi de export sau
reducerea acestor drepturi (art.287 alin.(14)); acţiunile care au ca scop
restituirea drepturilor de import şi de export încasate, primirea unor sume
şi compensaţii sau nerestituirea lor fără just temei (art.287 alin.(15));
 desfăşurarea activităţii fără a fi luat la evidenţă individuală în calitate de
contribuabil al sistemului public de asigurări sociale (art.294);
 încălcarea regulilor de organizare şi de ţinere a contabilităţii, de întocmire
şi prezentare a dărilor de seamă financiare (art.295 alin.(3), (4), (5), (6),
(7));
 evaziunea fiscală a persoanelor fizice (art.301)<
 încălcarea termenului de restituire a taxei pe valoare adăugată (art.311).
Delictele fiscale supuse răspunderii contravenţionale trebuie delimitate prin
subiectul lor. Este vorba, în primul rând, despre contribuabil, adică persoana care
are obligaţii fiscale faţă de stat (art.301 C.con. – Evaziunea fiscală a persoanelor
fizice) şi, în al doilea rând, despre funcţionarii cu atribuţii de administrare fiscală
(art.297 C.con. – Încălcarea drepturilor, intereselor şi obligaţiilor contribuabilului
sau ale unui alt participant la raporturile fiscale).
Prin urmare, şi în cazul răspunderii contravenţionale legiuitorul a avut grijă ca
prin sancţiunile aplicate nu numai să-i pedepsească pe contravienţi, dar şi să
asigure repararea normelor de drept violate, adică a normelor prin care se
realizează, totodată, procesul de constituire a finanţelor statului.30 Concluzia care
poate fi formulată este că şi la realizarea răspunderii contravenţionale pentru
săvârşirea delictelor fiscale legiuitorul a pus accent pe caracterul financiar al
sancţiunilor, pe de o parte, pedepsindu-i pe contravienţi, iar, pe de alta, asigurând
vărsăminte în buget prin amenzi.
Reieşind din aspectul general al încălcărilor de lege, infracţiunile fiscale sunt
atribuite la categoria celor mai grave delicte fiscale,31 care încalcă relaţiile din
domeniul fiscalităţii. Ca rezultat al săvârşirii lor poate fi aplicată cea mai aspră
sancţiune stipulată în legislaţia Republicii Moldova în vigoare – pedeapsa penală.
În sensul dreptului fiscal, prin aceste fapte se prejudiciază relaţiile dintre
contribuabili şi stat, relaţii ce se formează în procesul constituirii mijloacelor
financiare ale statului. Răspunderea penală se realizează în principal prin
constrângerea exercitată de stat faţă de subiectul activ al infracţiunii, în condiţiile şi
formele stipulate în lege.
Autorii V.Bujor, O.Pop constată că principalele trei infracţiuni care lovesc
deosebit de virulent în relaţiile privitoare la sistemul fiscal sunt: evaziunea fiscală,
contrabanda şi bancruta frauduloasă. În continuare se consemnează că „raportul
dintre infracţiunile de evaziune fiscală, contrabandă, bancrută frauduloasă şi fraudă
fiscală este identic cu raportul gen-specie, în sensul că aceste infracţiuni se includ
în multitudinea de modalităţi de fraudare a domeniului fiscal”În sensul dreptului
fiscal, prin aceste fapte se prejudiciază relaţiile dintre contribuabili şi stat, relaţii ce
se formează în procesul constituirii mijloacelor financiare ale statului. Răspunderea
penală se realizează în principal prin constrângerea exercitată de stat faţă de
subiectul activ al infracţiunii, în condiţiile şi formele stipulate în lege.
Autorii V.Bujor, O.Pop constată că principalele trei infracţiuni care lovesc
deosebit de virulent în relaţiile privitoare la sistemul fiscal sunt: evaziunea fiscală,
contrabanda şi bancruta frauduloasă. În continuare se consemnează că „raportul
dintre infracţiunile de evaziune fiscală, contrabandă, bancrută frauduloasă şi fraudă
fiscală este identic cu raportul gen-specie, în sensul că aceste infracţiuni se includ
în multitudinea de modalităţi de fraudare a domeniului fiscal”
Evident, infracţiunile din domeniul fiscal (infracţiunile fiscale) au o
apariţie comparativ nouă în cadrul sistemului incriminator al legislaţiei penale
autohtone şi nu cunosc o interpretare unică în ceea ce priveşte numărul şi
categoriile de fapte atribuite la ele. În opinia noastră, infracţiunile legate de
domeniul fiscal ar forma trei grupuri distincte:
– delicte fiscale supuse răspunderii penale (infracţiuni fiscale);
– infracţiuni în legătură directă cu delictele fiscale şi
– infracţiuni, inclusiv, în domeniul fiscal.
La categoria infracţiunilor fiscale am atribui:
• evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor (art.244
C.pen.);
• eschivarea de la achitarea plăţilor vamale (art.249 C.pen.);
• transportarea, păstrarea sau comercializarea mărfurilor supuse accizelor, fără
marcarea lor cu timbre de control sau timbre de acciz, evaziunea fiscală a
persoanelor fizice (art.250 C.pen.);
• încălcarea regulilor privind declararea veniturilor şi a proprietăţii de către
demnitarii de stat, judecători, procurori, funcţionarii publici şi unele persoane cu
funcţie de conducere, tăinuirea mijloacelor în devizeÎn ce priveşte infracţiunile în
legătură directă cu delictele fiscale, am pune accentul pe:
• practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător (art.241 C.pen.);
• pseudoactivitatea de întreprinzător (art.242 C.pen.).
 Referitor la categoria infracţiunilor, inclusiv, în domeniul fiscal, am pune
accentul, în principal, pe:
• abuzul de putere sau abuzul de serviciu (art.327 C.pen.);
• neglijenţa în serviciu (art.329 C.pen.);
• falsul în acte publice (art.332 C.pen.);
• abuzul de serviciu (art.335 C.pen.);
• confecţionarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale, a
imprimatelor, ştampilelor sau sigiliilor false.
Toate infracţiunile fiscale au ca criterii de delimitare subiectul impunerii,
obiectul impunerii şi metoda de săvârşire a delictului fiscal.
Toate infracţiunile fiscale au ca criterii de delimitare subiectul impunerii,
obiectul impunerii şi metoda de săvârşire a delictului fiscal.
În ce priveşte pedepsele penale (ca măsuri de constrângere), care pot fi
aplicate persoanelor fizice pentru delictele fiscale, enumerăm:
– închisoarea
– munca neremunerată în folosul comunităţii
– amenda
– privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită
activitate
În cazul persoanelor juridice, pedepsele penale pentru comiterea delictelor fiscale
pot fi:
– amenda
– privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate
– lichidarea întreprinderii.