Mami şi tati

Tudor Octavian

Într-o familie de tineri, ocupând o cameră cu chirie în Bucureşti, treburile casei

s-au împărţit echitabil, de la început, şi împărţite au rămas: bărbatul, că de aia
era bărbat, alerga toată ziua ca să nu găsească niciodată de lucru, pe când
femeia, ca o nevastă iubitoare şi cuminte ce era, ieşea o singură dată în oraş.
Dar şi atunci, ca să ia trenul de Buzău şi să aducă de la ai ei mâncare pentru încă
o săptămână. Când oamenii se îndrăgesc, orice aiureală are o logică. De trei ani,
de când bărbatul a început să umble după serviciu, tânăra soţie, ca un robot
programat să mânuiască tot felul de oale cu tocană şi bidoane cu ciorbă, urca
sâmbată de sâmbată în personalul de prânz şi, la 17:30 fix, intra cu o figură
voioasă, de femeie realizată în căsnicie, pe poarta curţii părinteşti, unde mami
şi tati o îmbrăţişau. Şi, tot ca nişte roboţi, îi adresau aceleaşi întrebări: Ce făcea
Titi, dacă ea era sănătoasă şi dacă îi era foame? Iar Titi era de fiecare dată bine
mersi, ei îi era, tot ca întotdeauna, foame, fiindcă era sănătoasă şi viaţa mergea
înainte, deoarece înapoi nu se poate, iar lateral, cum zice Brecht într-un
cânticel pentru teatru, nici atât. Numai că, într-o zi, fără să-și poată explica de
ce a făcut-o, Cornelia a plecat nu cu trenul de prânz, ci cu un personal de
dimineaţă. Şi, cu toate că era sâmbătă, mami şi tati n-au mai aşteptat-o în
curte, ca de obicei. La ora 11:30 fix, când Cornelia a intrat pe poarta curţii
părinteşti, toate păreau în ordine. Doar că, dinăuntru, dintr-una din odăi,
răzbăteau nişte strigăte scurte şi sugrumate, ca şi cum cineva tăia porcul. Scena
care i s-a înfăţişat Corneliei a năucit-o în asemenea hal, că a ieşit din casă val-
vîrtej. Şi, abia când a urcat în personalul de Bucureşti, şi-a dat seama că pleca
pentru prima oară din Buzău, cu oalele şi bidoanele goale. Iar în faţa ochilor nu
avea decât tăvăleala aceea îngrozitoare în care tati, într-o poziţie fără echivoc,
tăbărâse pe mami s-o gâtuiască. Şi mami, bineânţeles, se zbătea şi ţipa, biata
de ea, ca din gură de şarpe. Umflată de plâns, deoarece era pentru prima oară
când vedea un asemenea scandal între mami şi tati,Cornelia i-a povestit lui Titi
incidentul. Care, de altfel, putea fi rezumat în câteva cuvinte: tati voia s-o
omoare pe mami. Titi a ascultat întreaga poveste cu mult calm, cu calmul
omului care umbla de trei ani după o slujbă şi avea, în sfârşit, certitudinea că
slujba pe care o dorea el încă nu se inventase. Apoi a rugat-o pe Cornelia să-şi
reamintească ce fel de strigăte scotea maică-sa. Şi Cornelia a început să geamă
şi să ţipe.

- Păi, cam aşa faci şi tu când ne iubim, a zis Titi.

- Vai! a exclamat Cornelia, parcă şi mai indignată la ideea că tati şi mami se

hârjoneau şi nu se ucideau. Dar asta nu se poate! Mi-e imposibil să cred.

- Ba, uite că se poate, a conchis Titi, în vreme ce tânăra lui soţie o ţinea într-
una, ca un robot: „Tati şi mami...nu se poate... Vai, tati şi mami... e îngrozitor...
nu se poate... Tati şi mami sunt bătrâni... nu se poate...”.