Sonetul 44

William Shakespeare

Dac-ar fi gând substanţa cărnii, grea,

Distanţa rea nu m-ar opri din drum;
Eliberat de spaţiu m-aş mişca
De hăt departe, unde eşti acum.
N-ar mai conta că pasu-aici îl bat
Pe cel mai depărtat pământ de tine;
Că, iute, gândul sare mări şi-uscat
Doar să gândească locul unde vine.
Dar, ah! M-omoară gândul că nu-s gând,
S-alerg, când tu nu eşti, lungimi de mile,
Ci eu, mai mult din apă şi pământ,
Fac timpului pe plac jelindu-mi-le.
Ca să primesc, că-s elemente-ncete,
Doar lacrimi grele, de blestem pecete.