FARMACO – CURS 6

AMFETAMINA (Benzedrin) - are următoarele efecte:

- stimulează puternic SNC (probabil prin eliberarea aminelor biogene de depozit din terminaţiile
nervoase) producand excitatie psihică si creşterea activităţii motorii şi a randamentului sportiv, logoree,
atenuarea senzaţiei de oboseală;
- creşte presiunea arterială, produce tahicardie efecte sirapatomimetice indirecte);
- produce anorexie (consecutiv eliberării dopaminei la nivelul centrului alimentaţiei din hipotalamus);
- poate fi utilă în:
- tratamentul narcolepsiei
- sindromul hiperkinetic la copii (tratament de lunga durată)
- produce frecvent efecte adverse: disforie, cefalee, ameţeli, confuzie, oboseală, delir
- în supradozaj determină tulburări psihotice, hiper sau hipotensiune, colaps circulator, convulsii şi
comă; abuzul cronic dezvoltă toleranţă şi dependenţă, cu degradarea progresivă a personalităţii.
DEXTROAMFETAMINA SI METAMFETAMINA (Pervitin®) - au efecte mai puternice decat
amfetamina asupra SNC şi mai reduse la nivel periferic.

MEDICAMENTELE NEUROTROPE
Neurotropele (denumite şi activatoare ale metabolismului cerebral sau nootrope) sunt medicamente
capabile să protejeze creierul de diverse agresiuni (prin ameliorarea proceselor metabolice neuronale) şi să
crească performantele psihice (consecutiv îmbunătăţirii funcţionalităţii conexiunilor intracorticale şi cortico-
subcorticale)
PIRACETAMUL (Pyramen®) - este un derivat al acidului y-aminobutiric

- acţiunea sa constă în ameliorarea proceselor de învăţare şi memorizare, precum şi în creşterea

rezistenţei creierului la agresiuni.
- mecanismul acţiunii constă în stimularea metabolismului carebral şi a utilizării glucozei şi permite
producerea de ATP în absenţa oxigenului, reglează metabolismul oxidativ.
- se utilizează în:
- sindroame psiho-organice involutive
- sechele psiho-afective ale encefalopatiilor
- tulburări de comportament la copii
- sindroame de suferinţă cerebrală acută sau cronică
- se administrează oral sau injectabil iv., im.
- rar produce efecte adverse (comune grupului): insomnie, agitaţie psiho-motorie
PIRITINOLUL (Encephabol®) - este un medicament înrudit cu vitamina B6.
- este eficace în stările de oboseală, deoarece creşte capacitatea de concentrare şi atenţia
(consecutiv facilitării pătrunderii şi utilizării glucozei în SNC); ameliorează coordonarea psiho-motorie;
- se recomandă în: - astenie psihică, ateroscleroza cerebrală, traumatisme cerebrale
- administrarea şi efectele adverse - ca şi la piracetam

MECLOFENOXATUL (Lucidril®)
- are efecte stimulante centrale (reduse): atenuează senzaţia de oboseală, dă senzaţia de vioiciune,
ameliorează procesul de memorizare (la bătrani); aceste efecte sunt atribuite creşterii rezistenţei la hipoxie şi
facilitării metabolismului energetic cerebral.
1
 - se utilizează în: accidente cerebro-vasculare, traumatisme craniene, anesteziologie (grăbeşte
trezirea, stimulează respiraţia)
- se administrează obişnuit oral, minimum 4-8 săptămani; poate produce insomnie.

EXCITANTELE BULBARE SI STRICNINA

Excitantele bulbare se mai numesc şi analeptice respiratorii, deoarece pot să înlăture deprimarea
respiraţiei; au utilizari terapeutice limitate din cauza indicelui terapeutic mic.
Modul de acţiune al acestor substanţe, ca şi întrebuinţările lor sunt prezentate în tabelul nr. 2.

Tabelul nr. 2
Medicament Mecanism de acţiune Utilizări
Pentetrazol Intensifică excitaţia Diagnosticul
(Pentazol) prin reducerea epilepsiei
inhibiţiei GABA-ergice Studiul
anticonvulsivantelor
Doxapraim Intensifică excitaţia. Stimulant respirator
(Dopram) Acţionează direct asupra Analeptic pentru
centrilor respiratiri bulbari şi trezirea după
reflex prin acţionarea anestezia generală
chemoreceptorilor carotidieni.
Nicetamida Ca şi doxapramul Stimulant respirator
Stricnina Blochează inhibiţia -
postsinaptică

Stricnina, un alcaloid toxic, a fost utilizata în incontinenta urinară, sechele de poliomielită.

Sunt contraindicate în epilepsie şi criza de astm bronşic; nu se asociază cu IMAO.

MEDICAMENTE CARE MODIFICA DISPOZIŢIA (TIMIA)

Sunt reprezentate de saruri de litiu (carbonat de litiu) şi de antidepresive.
CARBONATUL DE LITIU - constituie tratamentul de elecţie în manie şi în episoadele maniacale ale
psihozelor maniaco-depresive (= tulburări afective bipolare, ciclice, în care mania alternează cu stările
depresive).
Litiul corectează dispoziţia euforică patologică, fuga de idei şi hiperactivitatea, caracteristice maniei. Nu
influenţează comportamentul la omul normal.
Modul în care acţionează este necunoscut. Pătrunde în neuroni prin canalele de Na +. Reduce turnover-
ul serotoninei cerebrale şi al dopaminei.
Farmacocinetica. Ionul de litiu se absoarbe bine din tractul gastro-intestinal şi poate să ajungă la
echilibru între plasmă şi ţesuturi. Se elimină pe cale renală, 80% fiind resorbit în tubul proximal.
Utilizări terapeutice:
- prevenirea psihozei maniaco-depresive bipolare
- tratamentul maniei acute
- reducerea intensităţii depresiei şi creşterea intervalului dintre crizele depresive, în depresia
unipolară.
Se administrează oral (comprimate) sub controlul litemiei; concentraţia sa plasmatică trebuie menţinută
între 0,8 şi 1,5 mEq/l, deoarece are indicele terapeutic mic.
Efectele adverse - includ:
- anorexie, vărsături, diaree; sete excesivă şi poliurie şi chiar diabet insipid (litiul inhibă acţiunea
ADH-ului asupra adenilatciclazei renale)
2
 - hipotensiune, aritmii cardiace;
- anomalii cardio-vasculare la nou-născuţi (de aceea este contraindicat la gravide)
- creşterea volumului tiroidei
In intoxicaţia cu litiu se administrează diuretice osmotice, iar în cazurile grave se face dializă.
ANTIDEPRESIVELE - ameliorează dispoziţia afectivă alterată, înlătură inhibiţia depresivă şi
pesimismul, fiind utile în psihozele afective (melancolie).
Utilizarea lor se bazează pe ipoteza producerii depresiunii psihice prin scaderea nivelului cerebral al
mediatorilor chimici şi mai ales al noradrenalinei şi/sau serotoninei. Se consideră că ele îmbunătăţesc dispoziţia
prin creşterea depozitelor de catecolamine, deşi date recente sugerează posibilitatea unei corelaţii între
îmbunătăţirea dispoziţiei şi scăderea adenilat ciclazei.
Medicamentele folosite în prezent se pot grupa astfel:

ANTIDEPRESIVELE TRICICLICE
Aceste medicamente sunt similare, din punct de vedere chimic, cu fenotiazinele; au următoarea structură
de bază (fig. nr. 10).

Fig. nr. 10
Acţiune farmacodinamica:
- antidepresivă - evidentă în 50-70% din cazuri după 1-3 săptămani de la începutul tratamentului
- sedativă şi anxiolitică - mai ales în cazul amitriptilinei
- stimulantă aupra SNC - ex. imipramina
- antihistaminică (blochează receptorii HI) si α-adrenergică
Mecanismul acţiunii antidepresive constă în inhibiţia recaptării unor mediatori chimici (noradrenalină,
dopamină, serotonină) în terminaţiile nervoase presinaptice, cu creşterea concentraţiei lor în fanta sinaptică şi
intensificarea stimulării receptorilor. Recent s-a constatat o scădere a reactivităţii adrenergice în sistemul limbic
(probabil scade numărul receptorilor specifici postsinaptici, consecutiv excesului cronic de mediator chimic).
Farmacocinetica
Antidepresivele triciclice se absorb bine din tractul gastro-intestinal. Datorită caracterului lipofil, ele se
distribuie larg în ţesuturi şi au un t 1/2 relativ lung. Sunt metaboilzate în microsomii hepatici, principalele căi

3
metabolice fiind hidroxilarea, N-demetilarea şi conjugarea cu acidul glucuronic. Metaboliţii se elimină pe cale
renală.
Efectele adverse - pot fi anticolinergice (antimuscarinice -mai ales în cazul amitriptilinei) şi cardio-
vasculare (hipotensiune ortostatică şi aritmii), de tip extrapiramidal, ataxie; în supradozaj apar covulsii şi comă.
Utilizări terapeutice:
- ca tratament de elecţie în stări depresive endogene (melancolie) severe (caracterizate prin regresie şi
inactivitate)
- la copii cu enurezis nocturn (imipramina, în doze mici)
- nevroză obsesivă însoţită de depresiune şi sindrom anxios cu fobie, dureri cronice şi nevralgii.
Administrarea se face oral, în doze progresiv crescande pînă se ajunge la doza eficace (obişnuit 150-250
mg/zi, în 2-3 prize); apoi, după 2-3 săptămini se trece la doza de întreţinere (1/3-1/4 din doza eficace de atac),
care se administrează în priză unică, la distanţă de culcare.
Antidepresivele triciclice sunt contraindicate în glaucom şi adenom de prostată (datorită efectelor
parasimpatolitice).
Pot interacţiona cu I.M.A.O. (potenţarea ambelor medicamente), cu alcoolul (sedare), cu anticolinergicele
(potenţare).

INHIBITOARE ALE MONOAMINOOXIDAZEI (I.M.A.O.)

Cuprind derivaţi hidrazinici (Fenelzina) şi nehidrazinici (Pargilina, Tranilcipromina).
Au acţiune antidepresivă de intensitate mai mică decat a antidepresivelor triciclice şi care se instalează
lent, în 1-3 săptămîni.
Mecanismul acţiunii - se explică prin creşterea cantităţii catecolaminelor şi serotoninei, în creier,
consecutiv inhibiţiei MAO-A (care oxidează catecolaminele şi serotonina) şi MAO-B (cu acţiune asupra
feniletilaminelor); inhibiţia poate să fie reversibilă (tranilcipromina) sau ireversibilă (fenelzina).
Farmacocinetica
Toate IMAO sunt rapid absorbite din tractul gastro-intestinal, dar inexplicabil, efectul terapeutic se
instalează în 2-3 săptămani. Inactivarea se produce prin acetilare; există riscul producerii unor efecte toxice
după doze obişnuite de fenelzina la acetilatorii lenţi.
Utilizări terapeutice - limitate (datorită efectelor adverse şi interacţiunilor medicamentoase) in cazurile
refractare la antidepresivele triciclice:
- stări depresive reactive nevrotice atipice
- depresii anxioase
Administrarea se face oral, începand cu doze mici, care se cresc progresiv, ajungand în 4-5 zile la doza
utilă obişnuită.
Efecte adverse - constau în:
- hipotensiune ortostatică, mai ales la varstnici
- afectare hepatică
- convulsii, agitaţie, delir
Contraindicaţii: hipertensiune arterială, leziuni hepatice evolutive.
Pot interacţiona cu simpatomimeticele indirecte - tiramina din branzeturi fermentate - (risc de crize
hipertensive), petidina.

ANTIDEPRESIVELE ATIPICE DE GENERAŢIA A 2-A

Au acţiune antidepresivă, asemănătoare compuşilor triciclici clasici, deşi se deosebesc structural de aceştia
(ex. maprotilina şi mianserina au structură tetraciclică iar trazodonul este o triazolopiridină); toate intensifică
acţiunile mediatorilor cerebrali şi au toxicitate mai redusă (sunt lipsite de efecte adverse anticolinergice şi/sau
cardio-circulatorii).

MEDICAŢIA ANTICONVULSIVANTĂ

4
 Anticonvulsivantele (antiepilepticele) sunt medicamente simptomatice, care previn sau răresc crizele de
epilepsie şi micşorează intensitatea acestora; de asemenea, liniştesc accesele convulsive, de diverse etiologii.
Utilizarea corectă a acestor medicamente implică următoarele măsuri:
- stabilirea tipului de epilepsie,
- instituirea tratamentului medicamentos (atunci cand crizele sunt frecvente) cu un singur
medicament, în doză mică (apoi doza se creşte progresiv, pană la obţinerea efectului)
- asocierea (dacă este necesar) a 2-3 medicamente, care se introduc treptat, începand cu doze mici
- înlocuirea unui medicament cu altul se face treptat, pentru a preveni starea de rău epileptic
- aprecierea eficienţei medicamentelor se face prin examen clinic şi monitorizarea concentraţiei
plasmatice
- control periodic (hematologic, neurologic, examen de urină) la început lunar, apoi la fiecare 3 luni.
Se clasifică în următoarele grupe:
1. Barbiturice şi înrudite: Fenobarbital, Metilfenobarbital (Mephobarbital®), Metilbarbital
(Methabarbital®), Primidona (Mysolin®)
2. Hidantoine: Difenilhidantoina (Fenitoin+), Feniletilhidantoina (Etotoin), Mefenitoina
3. Succinimide: Etosuximida (Suxilep®), Metsuximida, Fensuximida
4. Benzodiazepine: Diazepam, Clonazepam (Rivotril®)
5. Derivaţi de benzazepină: - Carbamazepina (Tegretol®)
6. Oxazolidindione: - Trimetadiona (Trepal+)
7. Derivaţi de acil uree: - Fenacemida
8. Acidul valproic
9. Inhibitoare ale anhidrazei carbonice: Acetazolamida, Sultiam
Medicamentele de elecţie pentru tratamentul variatelor forme de epilepsie sunt prezentate în tabelul nr. 3.
Modul de acţiune al anticonvulsivantelor
Blochează selectiv descărcările neuronale repetitive, la concentraţii mai mici decat cele care blochează
conducerea unui singur impuls
TIPUL EPILEPSIEI MEDICAMENTE DE ELECŢIE

Fenitoin, Fenobarbital, Primidona,

Grand mal (Criza majoră)
Acid valproic, Carbamazepina
Etosuximida, Trimetadiona,
Petit mal (Criza minoră)
Clonazepam, Acid valproic
Nitrazepam, Clonazepam, Acid
Crize mioclonice şi akinetice
valproic
Crize parţiale (focale) inclusiv
Fenitoin, Fenobarbital, Primidona,
epilepsie psiho-motorie şi
Acid valproic, Carbamazepina
psihosenzorială
Tabelul nr. 3

- Fenitoinul blochează propagarea descărcărilor epileptiforme în timp ce fenobarbitalul suprima

excitabilitatea focarului epileptic
- Acidul valproic, clonazepamul, diazepamul şi nitrazepamul cresc efectele mediatorilor inhibitori
centrali.
- Fenitoinul, primidona şi fenobarbitalul antagonizează probabil acţiunile excitatorii ale folatului în
creier.
HIDANTOINELE
Hidantoinele, compuşi înrudiţi cu barbituricele, sunt eficace în criza de mare rău epileptic (grand mal) şi
în crizele focale, îndeosebi cele jacksoniene.
5
 FENITOINUL (difenilhidantoina) este principalul derivat hidantoinic.
Are următoarele acţiuni:
 antiepileplică - mediată probabil prin blocarea canalelor ionice de sodiu şi calciu; în concentraţii
terapeutice, scade neurotransmisia excitatorie şi potenţează inhibiţia, mediată de GABA (scade captarea GABA,
induce proliferarea receptorilor acestuia);
 antiaritmică;
 scade excitabilitatea nervilor periferici, fiind activă în nevralgia de trigemen.
Farmacocinetica. Fenitoinul, este un acid slab şi de aceea absorbţia sa intestinală este variabilă,
incompleta şi lentă. Se leagă în proporţie de 90% de proteinele plasmatice; este metabolizat de sistemul
microsomal hepatic şi excretat mai întîi în bilă şi apoi în urină.
Pentru stabilirea dozelor eficiente este necesară monitorizarea concentraţiei plasmatice şi determinarea
clearance-ului medicamentului. Doza uzuală este de 3-5 mg/kilocorp şi zi, în 2 prize zilnice, în funcţie de
nivelul sanguin.
Efectele adverse includ:
 iritaţie gastro-intestinală (de aceea trebuie luată după mancare)
 nistagmus, diplopie, ataxie
 discrazii sanguine
 hiperplazie gingivală
 reacţii de hipersensibilitate (inclusiv sindrom Stevens-Johnson)
 hirsutism
 colaps cardio-vascular şi deprimarea SNC, după injecţia i.v.
 malformaţii fetale
Utilizarea sa este contraindicată în boli hepatice (poate determina leziuni hepatice) şi la cei cu absenţe
epileptice (epilepsia petit mal), pe care le poate înrăutăţi.
Interacţiuni medicamentoase: administrarea concomitentă de cloramfenicol, izoniazidă, dicumarol şi
unele sulfonamide inhibă inactivarea fenitoinului şi creşte consecutiv, concentraţia sa plasmatică.
ETOTOINUL are eficacitate mai redusă decat fenitoinul
MEFENITOINUL produce frecvent discrazii sanguine şi deprimarea SNC şi de aceea are utilizări
limitate.

BARBITURICE ŞI ÎNRUDITE
BARBITURICELE - sunt medicamentele de elecţie pentru statusul epileptic la copii.
Fenobarbitalul acţionează ca antiepileptic în doze mici, fiind eficace în crizele majore tipice, în epilepsia
focală şi alte forme de epilepsie; determină creşterea recaptării GABA din fanta sinaptică.
Se administrează singur sau în asociere cu hidantoinele (se începe cu doze mici care se cresc treptat pană
se ajunge la doza eficientă - 2-3 mg/kilocorp/zi oral)
Ca antiepileptic are o margine de siguranţă îngustă. Poate să producă efecte adverse:
 sedare excesivă
 hiperexcitabilitatea cortexului motor şi accese severe, în cazul opririi bruşte a tratamentului
 excitaţie paradoxală - la unii copii
 inducţie enzimatică
 anemie megaloblastică (prin deficit de acid folic)
 erupţii cutanate alergice
PRIMIDONA - compus înrudit structural cu barbituricele – are spectrul de actiune si toxicitate
asemănătoare cu fenobarbitalul (produce mai ales sedare şi ataxie). Poate exacerba epilepsia petit mal.
SUCCINIMIDE
Succinimidele, imide ciclice ale acidului succinic, sunt eficace în criza minoră de epilepsie.
ETOSUXIMIDA - constituie medicamentul de primă alegere în acest tip de epilepsie; mecanismul
acţiunii nu este cunoscut.
Se absoarbe din tractul gastro-intestinal, aproximativ 80% fiind metabolizată hepatic. Are t ½ de 70 ore,
la adulţi.
6
 Efectele adverse includ:
 tulburări gastro-intestinale (anorexie, greţuri)
 toropeală, cefalee, sughiţ, fotofobie, simptome extrapiramidale
 episoade psihotice
 reacţii de hipersensibilitate
Poate exacerba criza majoră de epilepsie.

METSUXIMIDA SI FENSUXIMIDA - au eficacitate mai redusă decat etosuximida; metsuximida, deşi

eficace în absenţele epileptice, este utilizată rar, datorită riscului producerii ataxiei.
BENZODIAZEPINELE
Benzodiazepinele au efecte antiepileptice relativ selective prin potenţarea acţiunii postsinaptice a GABA,
dar prezintă riscul instalării obişnuinţei la efectul terapeutic, în cateva luni.
DIAZEPAMUL, administrat i.v., este medicamentul de elecţie în statusul epileptic la adulţi (va fi folosit
cu mare atenţie la bolnavii care au fost trataţi cu barbiturice); de asemenea, este eficace în petit mal si alte
epilepsii motorii minore.
Prezintă risc marcat de deprimare respiratorie.
CLONAZEPAMUL - este util în tratamentul absenţelor epileptice şi al epilepsiilor mioclonice la copii.
Se absoarbe rapid din tractul gastro-intestinal şi efectele sale centrale se instalează rapid.
CARBAMAZEPINA (Finlepsin, Stazepin)
Carbamazepina - este un derivat de iminostilben, înrudit chimic cu antidepresivele triciclice; ca şi acestea
inhibă captarea noradrenalinei de către terminaţiile nervoase adrenergice.
Are acţiune anticonvulsivantă similară fenitoinului.
Se utilizează în tratamentul epilepsiei grand mal (deseori ca adjuvant al fenitoinului), în epilepsia psiho-
motorie şi în nevralgia de trigemen.
Poate să producă efecte adverse grave:
 diplopie, ataxie
 deprimarea măduvei osoase cu anemie aplastică
 insuficienţă cardiacă congestivă, de tip colinergic
 toxicitate hepatică şi renala
ACIDUL VALPROIC
Acidul valproic (acidul dipropilacetic) este eficace în toate tipurile de epilepsie, dar mai ales în epilepsia
mioclonică juvenilă.
Se consideră că mecanismul acţiunii sale implică inhibiţia GABA-transaminazei (enzima care scindează
GABA) şi acumularea consecutivă de GABA la sinapsele inhibitoare din creier. Doza uzuală este de 15
mg/kilocorp/zi divizată în mai multe prize; se asociază cu alimente pentru a diminua efectele iritante digestive.
Este puternic teratogen; de asemenea poate produce:
 insuficienţă hepatică şi pancreatica (mai ales cand este asociat cu alte antiepileptice)
 alopecie
 sedare şi ataxie
 anorexie, greţuri, vărsături
TRIMETADIONA (Trepalul+)
Este un derivat de oxazolidindionă, activ în micul rău epileptic, mai ales în cazurile refractare la
etosuximidă.
Prezintă toxicitate crescută, din acest motiv fiind rar utilizată.
FENACEMIDA
Este eficace mai ales în epilepsia psiho-motorie, dar se utilizează numai atunci cand alte substanţe nu au
dat rezultate, deoarece este extrem de toxică.
INHIBITOARE ALE ANHIDRAZEI CARBONICE
ACETAZOLAMIDA - este eficace în criza minoră, ce nu răspunde la etosuximidă; acţiunea
anticonvulsivantă este atribuită inhibării carboanhidrazei nevrogliilor cu acumularea consecutivă de CO 2 şi
stabilizarea membranelor neuronale.
7
 Are utilizări limitate din cauza dezvoltării rapide a tolerantei şi revenirii consecutive a epilepsiei.
SULTIAMUL - este de asemenea o sulfonamidă, inhibitoare a anhidrazei carbonice; recent s-a
demonstrat ineficienta sa ca anticonvulsivant.

MEDICATIA ANTIPARKINSONIANĂ
Constituie o medicaţie simptomatică, recomandată în boala Parkinson (idiopatică) şi în parkinsonism
(sindrom Parkinson simptomatic) în scopul substituirii carenţei de dopamină şi antagonizării efectelor
hiperactivtătii neuronilor colinergici din nucleii bazali.
Se clasifică în funcţie de modul de acţiune în 2 grupe:
I. Antiparkinsoniene dopaminergice: L-Dopa (Larodopa®), Carbidopa, Benserazida, Bromocriptina
(Parlodel®), Amantadina (Viregyt®), L-deprenilul
II. Antiparkinsoniene anticolinergice: Trihexifenidilul (Romparkin), Atropină, Benztropina (Cogentin®),
Prociclidina (Kemadrin®), Orphenadrina (Disipai®)
Modul de acţiune al antiparkinsonienelor:
1. creşterea activităţii dopamineroice:
 creşterea dopaminei în nucleul caudat:
 L-Dopa
 L-Dopa plus inhibitorii decarboxilazei (Carbidopa, Benserazida)
 stimularea receptorilor dopaminei - Bromocriptina
 eliberarea dopaminei endogene - Amantadina
- Amfetamina
 blocarea captării dopaminei - Benztropina
- Benzhexolul
 inhibiţia MAO tip B - L-deprenilul
2. blocarea activităţii colinergice in caudat: anticolinergice

LEVODOPA (L-DOPA)
Levodopa este precursorul dopaminei; este inactivă din punct de vedere farmacodinamic, dar are avantajul
că poate să străbată bariera hemato-encefalică şi să pătrundă în SNG, unde este convertită în dopamină.
Acţiunea farmacologică
- se manifestă asupra tuturor simptomelor maladiei Parkinson şi asupra consecinţelor lor funcţionale:
- ameliorează akinezia, bradikinezia, rigiditatea, iar după cateva luni şi tremurăturile
- îmbunătăţeşte în ansamblu funcţiile motorii (mers, scris, vorbire, înghiţire) şi psihice (apatia,
starea depresivă)

- este evidentă după 3 saptamani de ia începutul tratamentului, la 2/3 din bolnavii trataţi
- prezintă fluctuaţii - aşa numitul fenomen "on and off" (ameliorarea simptomelor variază de la bolnav la
bolnav şi chiar la acelaşi bolnav în timp)
- se explică prin transformarea sa în dopamină care stimulează receptorii dopaminergici din striat, cu
activarea adenilat ciclazei şi acumularea consecutivă de AMPc.
- scade în timp datorita instalării toleranţei.
Farmacocinetica
- levodopa se absoarbe bine din intestinul subţire

8
 - majoritatea este decarboxilată (sub influenţa decarboxilazei) rapid, la periferie, în dopamină; aceasta nu
poate străbate bariera hemato-encefalică şi este metabolizată hepatic, metaboliţii săi fiind eliminaţi urinar
- aproximativ 1% din doza de levodopa pătrunde în SNC, unde acţionează după transformarea sa în
dopamină

Utilizări terapeutice
- oral, capsule a 0,5 g (larodopa®), după mancare, în doze progresiv crescande, sub supraveghere
medicală; doza optimă variază între 2,9 g (la femei) şi 3,5 g (la bărbaţi)
-în asociere cu inhibitori ai dopa decarboxilazei periferice (care limitează decarboxilarea periferică a L-
dopa şi favorizează astfel pătrunderea acesteia în cantităţi mai mari în SNC)- în preparatele Modopar®
(levodopa + benserazida) şi Sinemet® (levodopa + carbidopa).
Contraindicaţii - în psihoze, glaucom acut congestiv; la femeile care alăptează (diminua secreţia de
prolactină).
Efecte adverse
 la începutul tratamentului (cauzate de dopamină formată la periferie):
- anorexie, greţuri, vărsături (mai ales după doze mari, luate pe nemancate)
- hipotensiune ortostatică, tahicardie, aritmii (consecutive stimulării β receptorilor)
 tardive (după 3-4 luni de tratament):
- mişcări involuntare (reacţii distonice)
- tulburări psihice (halucinaţii, delir)
Se poate obţine diminuarea efectelor adverse prin întreruperea administrării timp de cateva săptămani
"drug holidays").
Interacţiuni medicamentoase cu:
- piridoxina - care favorizează metabolizarea extracelulară a L-dopa şi deci diminuarea acţiunii ei
- neuroleptice (fenotiazine, butirofenone) - care antagonizează acţiunea L-dopa

CARBIDOPA SI BENSERAZIDA
- sunt analogi metabolici ai L-dopa, inhibitori ai dopa- decarboxilazei
- acţionează numai la periferie (deoarece nu pot traversa bariera hemato-encefalică)
- asocierea lor cu L-dopa are drept rezultat:
- creşterea concentraţiei sanguine şi a t ½ al L-dopa
- instalarea mai rapidă a acţiunii L-dopa
- reducerea semnificativă a dozelor de L-dopa şi consecutiva efectelor adverse
(greţuri, aritmii).
BROMOCRIPTINA - este un derivat semi-sintetic, asemănător chimic cu ergotoxina. Are proprietăţi
antiparkinsoniene, fiind un agonist al receptorilor dopaminergici centrali.
Se utilizează singură sau în asociere cu L-dopa (îi potenţează acţiunea); se administrează oral (capsule), în
timpul meselor.
Produce frecvent halucinaţii, hipotensiune ortostatică, iar uneori diskinezie.
AMANTADINA - este un compus de sinteză antiviral dotat cu acţiune antiparkinsoniană (influenţează
mai ales akinezia) mai slabă decat L-dopa. Se administrează oral (capsule), de obicei în asociere cu L-dopa.
Produce rar efecte adverse: tulburări digestive, insomnie, mioclonii, edeme ale membrelor inferioare.
Toleranţa se instalează după 6-8 săptămîni.
TRIHEXIFENIDILUL - este un anticolinergic de sinteză cu acţiune centrală, care pătrunde uşor în SNC.
Ca antiparkinsonian ameliorează tremorul, în măsură mai mare decat bradikinezia şi rigiditatea, reduce
sialoreea. Se administrează oral (comprimate). Reprezintă medicamentul de elecţie în pseudoparkinsonismul
provocat de neuroleptice.
Produce efecte adverse: halucinaţii, confuzie mintală, cicloplegie, retenţie de urină şi constipaţie.

9
 MIORELAXANTE CENTRALE
Miorelaxantele centrale sunt medicamente gare diminua tonusul musculaturii striate şi inhibă contractura
acesteia.

Fig. nr. 11
Spre deosebire de blocantele neuro-musculare de tipul curarei (care acţionează la nivelul sinapselor neuro-
musculare periferice) miorelaxantele centrale acţionează asupra SNC-ului (blochează neuronii de asociaţie din
măduva spinării (figura nr.11) trunchiul cerebral şi centrii subcorticali), reducind reflexele polisinaptice.
Majoritatea au acţiune sedativă şi antianxioasă, iar unele acţiune analgezică.
Au eficacitate terapeutică modestă; se întrebuinţează pentru:
-tratamentul contracturilor musculaturii striate (în tetanos, tumori cerebrale, accidente cerebro-vasculare)
-pentru relaxarea musculaturii în chirurgie.
Efectele adverse - constau în: somnolenţă, ameţeli, cefalee, vedere înceţoşată, greţuri, vărsături.

CLORZOXAZONA (Paraflex) - derivat de benzoxazolonă - cu acţiune miorelaxantă slabă; acţiunea

poate fi crescută prin asocierea cu paracetamol sau aspirină. Se foloseşte în spasmele musculare reactive (de
natură reumatică sau posttraumatice). Se administrează oral 1 comprimat (250 mg) de 3-4 ori pe zi. In general
este bine suportată; rar produce manifestări digestive, erupţii cutanate, afectare hepatică.

BACLOFENUL - derivat al GABA - acţionează asupra măduvei inhibînd eliberarea mediatorilor

chimici excitatori la nivelul neuronilor intercalări şi alfa-motori; blochează canalele calciului.
Se administrează oral la bolnavii cu paraplegie prin scleroză în plăci; produce frecvent sedare.
DIAZEPAMUL - are acţiune miorelaxantă datorită creşterii inhibiţiei presinaptice spinale, probabil
printr-o acţiune GABA-mimetică indirectă. Este eficace, pe cale orală în stările spastice generate prin leziuni
spinale.
DANTROLENUL - miorelaxant care acţionează direct asupra musculaturii striate.

ANALGEZICE OPIOIDE
Analgezicele opioide (analgezice narcotice) sunt substanţe care atenuează sau suprimă durerea prin
acţiune asupra SNC.
Se clasifică (după modul de obţinere) în:
1. analgezice opioide naturale:
a. alcaloizi fenantranici: morfina, codeina
b. alcaloizi benzilizochinoleinici: papaverina, narcotina

10
 2. analgezice opioide semisintetice: hidromorfon, hydrocodon, oxycodon
3. analgezice opioide sintetice: mialgin, sintalgon, fentanyl, sufentanil, propoxifen

ANALGEZICE OPIOIDE NATURALE

Analgezicele opioide naturale se obţin din opiu. Opiul este sucul uscat obţinut din capsulele imature de
mac alb (Papaver somniferum album); conţine aproximativ 25 alcaloizi, grupaţi în 2 clase: fenantrenici şi
benzilizochinoleinici.
MORFINA - reprezintă principalul alcaloid din opiu.
Farmacocinetica - deşi se absoarbe uşor din tractul gastro-intestinal,
morfina nu este eficace pe această cale din cauza efectului primului pasaj;
după injectarea subcutanată sau i.m. rata absorbţiei variază considerabil din
cauza diferenţelor in circulaţia tisulară.
- acţiunea maximă se instalează după 45-90 minute
- este distribuită rapid în ţesuturi; t½=3ore; trece prin bariera feto-placentară
producand dependenţă la nou-născut;
- deşi aproximativ 53% din morfină este legată de proteine, ea nu rămane mult în ţesuturi; este metabolizată
hepatic prin glucuronoconjugare;
- se excretă prin filtrare glomerulară.
Acţiune farmacologică si efecte adverse:
 asupra SNC:
-morfina produce analgezie intensă şi electivă, manifestată prin creşterea pragului percepţiei dureroase şi
prin diminuarea componentei psiho-afective a durerii; acest efect este evident mai ales în durerea cronică
-diminua anxietatea, produce sedare, euforie
-produce mioză prin stimularea directă a nucleului bulbar al oculo-motorului (nucleul Edinger-Westphal),
mioza fiind un simptom important pentru diagnosticul intoxicaţiei cu morfină
-inhibă eliberarea crescută de ACTH, din timpul stressului
- are efect antitusiv puternic
- deprimă centrii respiratori bulbari şi reduce sensibilitatea acestora la CO2 (în doze mici)
- are acţiune emetică prin stimularea zonei chemoreceptoare (în multe cazuri, dozele consecutive
primei doze terapeutice nu produc vărsături)
 asupra aparatului cardio-vascular - are efecte doar în doze mari: bradicardie, hipotensiune
arterială; dilată vasele cerebrale,
 la nivelul tractului digestiv - are acţiune colinergică
- produce constipaţie prin paralizie spastică şi diminuarea secreţiilor digestive
- contractă sfincterul anal, antrul şi pilorul, precum şi sfincterul Oddy, accentuind presiunea în
canalele biliare
 alte efecte sistemice: morfina poate cauza retenţie urinară prin creşterea tonusului musculaturii
netede vezicale şi ureterale, mai ales la cei cu hipertrofie de prostată; are efect antidiuretic prin stimularea
eliberării HAD.
Morfina produce dependenţă psihică şi fizică; toleranţă (toleranţă se poate dezvolta la analgezie, euforie şi
deprimare respiratorie).
Mecanism de acţiune
Morfina, ca şi celelalte analgezice opioide, acţionează asupra unor receptori membranari, comportandu-se
ca agonist; aceşti receptori opioizi (miu, kapa, delta, sigma şi epsilon) sunt situaţi în SNC, în următoarele locuri:
 sistem limbic (care include nucleul amigdaloid şi hipotalamusul)
 talamus medial şi lateral si area postrema, care este sediul zonei chemoreceptoare declanşatoare a
vomei
 nucleul tractului solitar, care este sediul centrului tusei
 substanţa gelatinoasă şi într-un grad mai mic alte arii ale măduvei spinării.

11
 Prin stimularea lor şi mai ales a receptorilor miu morfina determină diminuarea activităţii adenilcilazei
neuronale cu scăderea cantităţii de AMPc; de asemenea reduce stocurile de calciu neuronale. Date recente
sugerează că în producerea analgeziei morfinice sunt implicate o serie de peptide endogene, cu rol în modularea
excitaţiilor dureroase: enkefaline, endorfine şi dinorfine. Enkefalinele sunt pentapeptide localizate în unele
terminaţii nervoase; distribuţia lor este paralelă cu distribuţia receptorilor opioizi. Endorfinele (polipeptide mai
lungi) posedă acţiune analgezică puternică şi se găsesc în hipofiză şi hipotalamus.
Utilizări terapeutice:
 în durerea severă în infarct miocardic, boli terminale, chirurgie
 tratamentul acut al dispneei în edemul pulmonar (scailt rezistenţa periferică şi creşte capacitatea
compartimentelor vasculare periferice şi splanchnice).
Se prezintă ca morfină clorhidrică, soluţie injectabilă 2% fiole 1 ml; se injectează subcutanat; doza uzuală
fiind 10-15 mg subcutan pentru 4-6 ore

CODEINA
- Codeina (metil morfina) are efect analgezic (slab) si antitusiv; în asociere cu aspirina constituie
analgezicul o elecţie în durerea de origine inflamatorie
- se administrează oral 15-20 mg la 4-6 ore
- are avantaje faţă de morfină: - deprimă mai puţin şi produce foarte rar dependenţă
- prezintă risc crescut de toxicitate la copii

DERIVAŢII SEMISINTETICI AI MORFINEI - sunt reprezentaţi de hidromorfon, hydrocodon şi

oxycodon.
HIDROMORFONUL (Dilaudid)
- este un analgezic mai puternic decat morfina, efectul a 2 mg hidromorfon fiind aproximativ egal cu
efectul a 10 mg morfină
- se injectează s.c. 1-2 mg în durerile acute, de scurtă durată; de asemenea poate fi administrat oral sau
rectal
- prezintă risc crescut de dependenţă; este mai puţin emetic şi constipant decat morfina.

DERIVAŢII SINTETICI
MIALGIN+ (Meperidina)
- se absoarbe bine prin toate căile de administrare şi se excretă prin urină
- produce analgezie; are uşoară acţiune "atropin-like" şi tinde să producă midriază
- se administrează s.c, i.m., oral; doza uzuală este de 50-100 mg
- efectele adverse sunt similare cu ale morfinei, dar mai reduse; produce iritaţie tisulară după injecţia i.m.
FENTANYLUL - este un derivat de meperidina cu acţiune analgezică puternică (de 80 ori mai intensă
decat a morfinei), rapidă şi de scurtă durată; poate să producă rigiditate musculară în caz de supradozaj.
- se injectează i.v., în anestezie; se poate asocia cu droperidolul pentru a realiza neuroleptanalgezia.
SUFENTANILUL - este utilizat în asociere cu anestezicele de scurţi durată
DIFENOXILATUL - este derivat de meperidina, utilizat în asociere cu atropină (Lomotil®) în
tratamentul diareei (are efect constipant)
SINTALGON+ (Metadona) - are aceleaşi efecte farmacologice şi adverse ca şi morfina
- se utilizează în durerea severă (10 mg s.c.) şi pentru tratamentul dependenţei la morfină (în timpul
dezintoxicării)
PROPOXIFENUL - este un analog structural al metadonei, cu acţiune similară codeinei.

ANTAGONISTII OPIOIZILOR
Sunt substanţe care antagonizează deprimarea respiratorie produsă de opioizi, dar nu o influenţează pe cea
produsă de barbiturice; au structură chimică asemănătoare cu a analgezicelor opioide, cu care sunt înrudite.

12
 NALOXONUL - se comportă ca antagonist pur faţă de toţi receptorii morfiniei; poate acţiona prin
antagonizarea endorfinelor şi enkefalinelor.
- are următoarele indicaţii:
- deprimare respiratorie de cauză necunoscută (este medicamentul de elecţie) sau produsă de
opioide
- înainte de naştere la mamele care au primit opioide în timpul travaliului
- administrat la pacienţii cu dependenţă la morfină precipită sindromul de abstinenţă.
NALORFINA ŞI LEVALORFANUL - au atat proprietăţi antagoniste cat şi agoniste
- sunt folosite în intoxicaţia acută cu opioide (antagonizează receptorii miu, care mediază analgezia,
deprimarea respiraţiei, dependenţa)
- administrate singure produc uşoară deprimare respiratorie (efect agonist).
PENTAZOCINA (Fortral) - este antagonist competitiv al receptorilor miu, dar agonist parţial pe
receptorii kapa şi sigma
- administrată oral are aceeaşi potentă ca şi codeina (50 mg pentazocină fiind echivalentă cu 60 mg
codeină); poate îndepărta durerea severă dacă se dă în doze mari (dar în acest caz creşte
presiunea în artera pulmonară şi travaliul cardiac)
NALTREXONE - este un antagonist pur, care poate fi administrat oral
- constituie tratamentul actual de elecţie, pentru cei cu addicţie la heroină sau la alte opioide.
- acţiunea sa este de 2 ori mai puternică şi mai persistentă decat a naloxonului.

ANALGEZICE, ANTIPIRETICB, ANTIINFLAMATORII NESTEROIDIENE

-constituie un grup de medicamente cu structură chimică diferită, dar cu proprietăţi farmacologice şi efecte
adverse asemănătoare. Se clasifică, în funcţie de acţiunea predominantă în:

Toate medicamentele din acest frup poseda in proportie variata actiune analgezica si antiinflamatorie:
Actiunea analgezica (de inlaturare a durerii) :
- este moderata
- se manifesta indeosebi in dureri cornice, de natura inflamatorie
- se produce prin mecanism periferic: prin prevenirea sintezei şi eliberării PGE2 şi PGF2
(implicate în producerea şi întreţinerea durerii}
13
 Acţiunea antipiretica (de scădere a temperaturii crescute din sindromul febril) - se explică prin:
- restabilirea reglării centrului hipotalamic pentru temperature normală, cu declanşarea consecutivă a
termolizei (vasodilataţie periferică, transpiraţie)
- inhibiţia sintezei PG, îndeosebi in ariile preoptice hipotalamice
Acţiunea antiinflamatorie: se manifestă asupra primelor faze ale inflamaţiei (vasodilataţie, exudare,
migrare leucocitară); este evidentă clinic prin efectul antireumatic;
- este rezultatul împiedicării sintezei şi eliberării PGE1, PGE 2, PGA2 (prostaglandine răspunzătoare de
creşterea permeabilităţii vasculare şi de migrarea leucocitelor în focarul inflamator).
Mecanismul care stă la baza acestor acţiuni este inhibiţia ciclooxigenazei (prostaglandin-sintetază),
enzimă care catalizează primele transformări ale acidului arahidonic către prostaglandine (fig. nr. 12).

PARACETAMOL (Acetaminofen) - este analgezic-antipiretic (inhibă PG-sintetaza cerebrală) dar nu are

acţiune antiinflamatorie;

- se absoarbe rapid şi complet din tractul gastro-intestinal, se excretă urinar ca metaboliţi glucurono şi
sulfoconjugaţi (80 - 90%) sau netransformat (3%); are t ½ =75-180min.;
- utilizat ca medicament de alternativă pentru aspirină (ex. în ulcer peptic), pe cale orală (500 mg o dată)
- efectele adverse includ: erupţii cutanate, discrazii sanguine; necroză-tubulară renală (in tratament
prelungit cu doze mari);
- în supradozaj (15g la adult) este depaşita capacitatea de metabolizare şi t ½ este prelungit la 4-12 ore;
se formează un metabolit reactiv hepatotoxic.

14
 Fig. nr. 12
Tratamentul constă in:
- golirea stomacului şi administrarea de cărbune activat
- hemodializă în primele 12 ore după ingestie
- administrare de acetilcisteină (reface depozitele hepatice de glutation).

FENACETINA
– are actiune analgezica si antipiretica ca si paracetamolul;
- este inclusa in diferite specialitati antinevralgice;
-folosita cronic abuziv produce methemoglobonemie, anemie hemolitica, nefrita interstitiala.

DERIVATI DE PIRAZOLON
AMINOFENAZONA (Amidopirina)
- are actiune analgezica-antipiretica-antiinflamatorie asemanatoare acidului acetil salicilic;
- antispastica (slaba);
- administrate oral (300-600 mg o data) se absoarbe bine intestinal, se metabolizează hepatic, se elimină
urinar (poate colora urina în roşu);
- utilizată în cefalee, mialgii, artralgii, nevralgii
- prezintă risc de agranulocitoză şi cancer
FENAZONA (Antipirina)
15
 - are acţiune: - analgezică
- antipiretică slabăantispastică
- hemostatică (în aplicaţii locale, soluţie 20%)
- are comportare farmacocinetică similară aminofenazonei
- se administrează oral, 300-500 mg o dată
- produce rar erupţii cutanate
NORAMIDOPIRINA METANSULFONAT DE SODIU (Algocalmin+)
- acţiune analgezică similară aminofenazonei
- se poate administra şi injectabil (este solubilă în apă)
FENILBUTAZONA
- posedă acţiune antiinflamatorie şi analgezică, similară calitativ cu cea a aspirinei, dar acţiune
analgezică mai slabă
- utilizată în : - guta acută (tratament de scurtă durată)
- artrita reumatoidă (puseu acut - numai dacă alte medicamente sunt ineficiente)
- osteoartrită şi spondilită anchilozantă

-se administrează oral (600mg/zi în 3 prize, imediat după mese, timp de 7-10 zile);
-poate produce efecte adverse: retenţie semnificativă de Na şi CI (cu risc de decompensare cardiacă şi
edem pulmonar acut), agranulocitoză, ulcer peptic; interacţoinează cu alte medicamente (ex. anticoagulante) pe
care le deplasează de pe proteine
OXIFENILBUTAZONA, KETAZONA, CLOFENAZONA (Perclusone), AZAPROPAZONA
(Rheumox) sunt utilizate ca antiinflamatorii in bolile reumatice.

SALICILATI
ACIDUL ACETILSALICILIC (Aspirina)
- constituie prototipul acestor medicamente;

- prezinta urmatoarele actiuni:

- antipiretică: scade rapid febra, consecutiv inhibiţiei sintezei PGE2 în
hipotalamus; influenţează puţin temperatura normală;
- analgezica: indeparteaza durerea de intensitate mica, atat prin mechanism
central cat si periferic (inhibă sinteza PG în ţesuturile inflamate).
- antiinflamatorie: evidentă în diferite boli reumatice, în doze mai mari decît cele uzuale -
- antiagregantă plachetară (consecutiv inhibiţiei ciclooxigenazei plachetare şi deci inhibării formării TxA 2,
un antiagregant plachetar puternic), manifestată după doze mici (350mg la 24-48
ore)
- uricozurică, în doze mari (4-6g/zi): favorizează excreţia tubulară proximală a acidului uric, consecutiv
inhibiţiei reabsorbţiei sale
Farmacocinetica acidului acetilsalicilic:
- se absoarbe rapid din stomac şi porţiunea iniţială a intestinului subţire, lent şi incomplet la nivelul
rectului,
- difuzează rapid în majoritatea ţesuturilor şi organelor; pătrunde în lichidul sinovial, traversează bariera
hemato-encefalică şi placentară; se leagă în proporţie însemnata (80-90%) de proteinele plasmatice, această
afinitate permiţandu-i să deplaseze alte substanţe deja fixate pe proteine (ex. antivitaminele K)
- este hidrolizată rapid în acid salicilic şi acetic (t ½ = 15 minute); o mică parte este oxidată în acid
16
gentisic (acid dihidroxibenzoic). Acidul salicilic se conjugă cu glicocolul şi acidul glucuronic;
- se excretă pe cale urinară, prin filtrare glomerulară, secreţie tubulară activă şi reabsorbţie tubulară
pasivă a formei liposolubile neionizate; alcalinizarea urinii creşte ionizarea acidului salicilic, deci îi scade
reabsorbţia şi îi accelerează excreţia.
Utilizările terapeutice ale aspirinei şi ale altor salicilaţi:
- tratamentul simptomatic al febrei
-pentru unele categorii de dureri (cefalee, artralgii, dismenoree)
-în artrita reumatoidă (salicilaţii sînt medicamente standard, de prima linie, deşi necesită doze mari, care
nu sunt bine tolerate de toţi bolnavii)
- profilaxia trombo-embolismului, a infarctului miocardic
Modalităţi de administrare
- cale: orală, rectală şi parenterală; posologia uzuală pe cale orală ca si analgezic-antipiretic este 0,5-1g o
dată, l-2g/24 ore, la adult
- forme medicamentoase:
- comprimate cu: acid acetil salicilic sau cu sărurile sale de sodiu, calciu sau lizină
(denumite aspirină solubila, tamponată sau efervescentă)
- supozitoare
- soluţii injectabile; acetll salicilat de lizină (Aspegic®) (iv., im.)
Efectele adverse pot fi:
- digestive: - gastralgii, greţuri, vărsături
- agravează ulcerul gastric (inhibă secreţia roucusului gastric protector şi creşte secreţia
gastrică acidă, consecutiv suprimării sintezei PGI2, un inhibitor al secreţiei gastrice)
- hematologice: - prelungeşte timpul de sangerare
- respiratorii: - creşte ventilaţia pulmonară în doze terapeutice (creşte consumul de O 2 şi producţia de C02
în muşchiul scheletic)
- produce hiperventilaţie şi alcaloză respiratorie (în doze mari) şi acidoză
respiratorie necompensată (în supradozaj)
- vasculare: - vasodilataţie periferică la doze nari
- endocrine: - favorizează eliberarea ACTH-ului
- alergice: - erupţii cutanate, edem angioneurotic, crize de asta
Intoxicaţia cu aspirina - poate fi:
- uşoară (=salicilism) - manifestată prin cefalee, ameţeli, tinitus, surditate parţială, tulburări de vedere,
greţuri, vărsături, hipertermie, somnolenţă sau stare de excitaţie
- severă - cu halucinaţii, vertij sau convulsii, erupţii cutanate, dezechilibre metabolice, moarte prin
insuficienţă respiratorie; tratamentul este simptomatic.
Contraindicaţii: ulcer gastric, boli hematologice, intervenţii chirurgicale, la copii sub 5 ani, în ultimul
trimestru al sarcinii

DIFLUNISALUL (Dolobis®) - derivat salicilic care conţine o grupare difluorofenil

- are îndeosebi acţiune analgezică (de 4 ori mai intensă decat a aspirinei)
- se administrează oral 1 g/zi în mai multe prize, în osteo-artrite, mialgii
- este mai puţin iritant gastric şi influenţează puţin funcţiile plachetare
SALICILAMIDA - utilizată ca analgezic şi antireumatic
SALICILATUL DE METIL - folosit ca unguent (Saliform) în afecţiuni reumatice cronice
BENORILATUL - este esterul acetil-salicilic al paracetamolului cu proprietăţi şi indicaţii asemănătoare
aspirinei

ACIZI INDOLACETICI

17
 INDOMETACINA (Indocid) - este un compus dotat cu acţiune antiinflamatorie puternică (superioară
aspirinei), antipiretică şi analgezică
Utilizările sale terapeutice includ: artrita reumatoidă, spondilita anchilozantă, osteo-artrite, guta
- se administrează oral 25 mg de 3-4 ori/zi, în timpul meselor sau imediat după mese
- produce efecte adverse (în 30% din cazuri):
- gastro-intestinale, inclusiv ulcer peptic (intră în circuitul entero-hepatic şi realizează
concentraţii digestive ridicate)
- cefalee frontală severă, vertij, confuzie mintală
- neutropenie, trombocitopenie
- tulburări de vedere (prin depozite corneene, chiar lezarea corneei)
- este contraindicată la copii şi în timpul sarcinii

SULINDACUL - este un preparat asemănător structural indometacinei

- posedă acţiune antiinflamatorie, analgezică şi antipiretică, rezultat al transformării sale într-un metabolit
activ; intră în circuitul entero-hepatic avînd t ½ = 16 ore.
- are aceleaşi utilizări terapeutice ca şi indometacina; se administrează oral
- produce mai puţine efecte adverse decît indometacina (obişnuit tulburări gastro-intestinale)

TOLMETINUL - este un AINS mai potent decat aspirina, dar mai puţin potent decat indometacina; are şi
acţiune analgezică-antlpiretică.
- se absoarbe rapid şi complet din tractul gastro-intestinal; are t ½ scurt (aproape o oră)
- se utilizează în tratamentul artritei reumatoide juvenile şi la adult.

DERIVAŢII ACIDULUI PROPIONIC

IBUPROFEN SI NAPROXEN
- posedă acţiune antiinflamatorie, analgezică şi antipiretică. Ibuprofe-nul este echivalent aspirinei în ceea
ce priveşte efectul antiinflametor, dar este mai puternic decat aspirina şi
paracetamolul ca analgezic.
Ambii compuşi prelungesc timpul de sangerare.
- sunt utilizaţi atat pentru efectul antiinflamator, cat şi analgezic, pe cale orală.
Produc efecte adverse digestive (mai puţin severe decat indoaetacinul)
- interactionează cu diureticele tiazidice, cu β-blocantele şi captoprilul (probabil datorită inhibiţiei
sintezei PG renale)

ALTE A.I.N.S.
DICLOFENACUL - derivat al acidului fenilacetic, cu acţiune antiinflamatorie în artritele cronice (similară
aspirinei sau indometacinului}
- are o toleranţă digestivă mai bună.
ACIDUL MEFENAMIC - este folosit ca analgezic; este mai puţin eficace decat indometacina sau sulindacul.
Produce diaree.
ACIDUL NIFLUMIC - utilizat în patologia ORL pt efectul antiinflamator; se va evita administrarea sa
prelungită la copii şi in IR (risc de fluoroză).
PIROXICAMUL - are eficacitate similară aspirinei, indometacinului şi naproxenului. Se administrează oral, o
dată pe zi, avînd un timp de înjumătăţire lung. Este mai bine tolerat decat aspirina sau indometacinul, dar poate
produce tulburări gastro-intestinale severe.
MEDICATIA ANTIGUTOASĂ
Cuprinde medicamente capabile să corecteze tulburările metabolismului acidului uric; ele:
- cresc excreţia acidului uric (uricozurice)
18
 - diminua sinteza acidului uric (alopurinolul)
- calmează accesul de gută (clorochina)
PROBENECIDUL - are următoarele efecte:
- scade nivelul seric al acidului uric - în doze terapeutice - prin inhibiţia reabsorbţiei tubulare a acestuia.
Dozele mici blochează secreţia tubulară a acidului uric, iar dozele terapeutice au efect uricozuric.
Administrarea unei doze zilnice de 1 g probenecid creşte excreţia urinară a acidului uric cu scăderea
corespunzătoare a uratului seric.
- inhibă secreţia tubulară a acizilor organici (penicilina) crescand concentraţia lor serică.
- se utilizează - în tratamentul gutei cronice şi
- pentru prelungirea efectelor penicilinei;
- se administrează oral; nu se asociază cu aspirina, aceasta ii blochează acţiunea)
- poate să producă tulburări gastro-intestinale şi reacţii alergice
SULFINPIRAZONA (Anturan®)
- acţiunea sa constă în inhibiţia reabsorbţiei tubulare proximale a acidului uric şi în interferarea unor
funcţii plachetare, inclusiv aderarea la celulele subendoteliale
- este utilizată în guta cronică şi ca antiagregant plachetar; se administrează oral, cu alimente.
- poate produce efecte adverse similare cu ale probenecidului.
ALOPURINOLUL (Milurit) - analog sintetic al hipoxantinei (precursor al acidului uric)
- scade concentraţia acidului uric în sange; acţionează prin inhibiţia xantinoxidazei, enzimă care intervine
în transformarea hipoxantinei în xantină şi a acesteia în acid uric;
- se administrează la bolnavii cu hiperuricemie, oral, la început în asociere cu colchicina (pentru că iniţial
poate produce crize gutoase)
COLCHICINA - este un alcaloid natural, care calmează accesul de gută
- acţionează prin:
- inhibiţia migrării leucocitelor polimorfonucleare în focarul inflamator (generat de
acumularea de cristale de urat aonosodic) şi a activităţii fagocitare
- blocarea diviziunii celulare prin legarea la fusul mitotic (blocarea mitozei)
- se administrează în atacul acut de gută, oral, în doze intermitente pană dispare durerea sau apar tulburări
gastro-intestinale (dar nu mai mult de 10 mg într-o cură);
- are toxicitate mare: risc de agranulocitoză, anemie aplastică, gastro-enterită acută.
A.I.N.S. utilizate în tratamentul gutei sunt:
INDOMETACINUL - în atacul de gută; se dă în doze mai mici la bolnavii trataţi cu probenecid (acesta creşte
concentraţia plasmatică a indometacinului)
FENILBUTAZONA - utilizat ca medicament de alternativă pentru indometacin în tratamentul artritei gutoase
acute.

19