FARMACO - CURS 5

MEDICAMENTE CU ACTIUNE ASUPRA S.N.C.

Anestezicele generale sunt substanţe care induc rapid pierderea conştientei şi suprimarea senzaţiei de
durere, prin acţiune asupra SNC.
Introducerea lor în terapeutica a constituit un progres remarcabil în medicină, făcand posibilă efectuarea
marilor intervenţii chirurgicale.
Anestezicele generale se clasifică, în funcţie de calea de administrare, în:
I. Anestezice inhalatorii:
Gaze - protoxid de azot
Lichide volatile:
- Halotan
- Enfluran
- Isofluran
- Tricloretilen
- Metoxifluran
- Eter dietilic
II Anestezice intravenoase:
1. Barbiturice:
- Tiopental
- Metohexital
2. Nebarbiturice:
- Ketamina
- Etomidat
- Propanidid
- Althesin
Mecanismul de actiune al anestezicelor generale
Desi s-au făcut progrese mari în tehnica anesteziei, modul de acţiune al anestezicelor generale nu este
complet elucidat.
Ipoteza liposolubilităţii consideră ca există o corelaţie intre liposolubilitatea anestezicelor generale
(majoritatea sunt liposolubile) si potenţa lor anestezică, ele acţionand asupra membranelor celulare din creier. In
acest sens pledează următoarele:
a) substanţe inerte chimic, cu un grad de liposolubilitate au efect anestezic şi
b) potenţa acţiunii anestezice depinde de afinitatea pentru lipide în prezenţa lichidelor organismului.
Date recente sugerează că acţiunea anestezicelor generale se explică mai degrabă prin fixarea lor pe
proteine specifice sau sinapse şi în mai mică măsură prin fixarea lor pe lipidele SN.
In plus s-a constatat că efectul analgezic al anestezicelor generale (ex. protoxidul de azot) poate fi
mediat prin inducerea eliberării enkefalinelor.
Proprietăţile anestezicelor generale
Utilizarea anestezicelor generale are următoarele obiective: abolirea conştientei, analgezie şi relaxare
musculară. Acestea se realizează mai ales printr-o asociere de medicamente ("anestezie echilibrată") deoarece
nici un anestezic general nu are toate proprietăţile necesare diverselor intervenţii chirurgicale.
Teoretic, anestezicul general ideal trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- să producă un grad de pierdere a conştientei, controlabil şi rapid reversibil;
- să dea o inducţie rapidă, uşoară şi plăcută; excitaţia să fie foarte scurtă şi trezirea din narcoză să
decurgă uşor;
- doza terapeutică să fie mult îndepărtată de doza toxică;
- să nu aibă efecte adverse asupra aparatului cardio-vascular şi asupra ficatului;
- să nu fie iritant al căilor respiratorii (dacă este administrat pe cale inhalatorie) sau la locul
injectării (dacă este injectat intravenos);
- relaxarea musculară să fie cat mai completă, permiţand intervenţia chirurgicală în condiţii
optime;
1
 - să fie uşor de manuit, neinflamabil, neexplozibil;
- să nu aibă interacţiuni nedorite cu alte medicamente ce pot fi administrate înainte şi în timpul
anesteziei;
- să fie rapid metabolizat şi/sau excretat.
Etapele anesteziei generale
Anestezia generală (narcoza) se caracterizează prin suprimarea conştientei, a sensibilităţii şi reflexelor,
cu menţinerea optimă a funcţiilor vitale. Se desfăşoară în 4 etape (uşor de identificat în cazul anesteziei cu eter,
dar foarte dificil în cazul anesteziilor intravenoase).
I. Stadiul de analgezie (începe din momentul administrării anestezicului pană la pierderea conştientei) -
bolnavul nu mai percepe senzaţiile dureroase; sunt permise intervenţii de mică chirurgie, stomatologie. Se
explică prin inhibiţia corticala şi a neuronilor din substanţa gelatinoasa a rnăduvei, cu întreruperea transmisiei in
tractul spino-talamic.
II. Stadiul de excitatie (durează din momentul pierderii constienţei si pana începe anestezia
chirurgicala-} - se caracterizează.printr-o intensa activitate motorie involuntară. Se explica inhibiţia neuronilor
inhibitori şi eliberarea mediatorilor excitatori. Este periculos şi durata sa se scurtează prin medicaţia
preanestezică.
Aceste două prime stadii constituie faza de inducţie.
III. Stadiul de anestezie chirurgicală (subdivizat in 4 etape în funcţie de profunzimea anesteziei)
evoluează progresiv spre relaxarea musculaturii striate, abolirea reflexelor osteo- tendinoase si cutanate,
tendinţa la hipotensiune arteriala, puls accelerat, respiraţie predominent diafragmatică, pupile miotice, reflex
conjunctival abolit. In acest stadiu este inhibat întreg SNC, cu excepţia centrilor bulbari (circulatori si
repiratori). Este stadiul în care se desfasoara intervenţiile chirurgicale de amploare mare.
IV. Stadiul de paralizie bulbara – este stadiul care nu trebuie atins, fiind rezultatul supradozării sau o
complicatie a hipoxiei; necesita luarea imediata a masurilor de resuscitare.

ANESTEZICE INHALATORII
Potenţa acestor anestezice se exprimă prin concentraţia minimă alveolară (C.M.A.); aceasta reprezintă
concentraţia minimă alveolară a unui anestezic (la 1 atm.), care determină pierderea mişcărilor la 50% din
subiecţii expuşi la un stimul nociv.
Concentraţia anestezicului inhalator în sange sau ţesuturi este rezultatul solubilităţii sale si a presiunii
parţiale.
Solubilitatea unui anestezic este exprimată obişnuit prin coeficientul de partiţie sange/gaz sau ţesut/
sange.
2
 - un anestezic cu coeficient de partiţie sange/gaz = 2 va atinge o concentraţie dublă, atat în faza
sanguină, cat şi în faza gazoasă cand presiunea parţială este aceeaşi în ambele faze (ex. la echilibru).
Anestezicele foarte solubile (ex. eter) au un coeficient de partiţie sange/gaz >12; cele relativ insolubile (protoxid
de azot) au coeficientul <1. Micşorarea coeficientului de partiţie sange-qaz al unui anestezic determină o
inducţie mai rapidă a anesteziei cu acel anestezic, deoarece solubilitatea sanguină crescută, micşorează constant
presiunea gazoasă alveolară.
Majoritatea anestezicelor inhalatorii sunt solubile egal în sange şi ţesuturi, astfel încat coeficientul de
partiţie ţesut/sange este deseori aproximativ 1.
Principalele anestezice inhalatorii
Protoxidul de azot (N20) - este un gaz anorganic, incolor, neiritant, cu miros slab, neinflamabil,
liposolubil, care se păstrează comprimat în tuburi de oţel.
- are efect anestezic slab, induce anestezia rapid, în 2-3 minute; nu produce o relaxare musculară optimă
şi de aceea se asociază cu decontracturante; revenirea din narcoză este rapidă, gazul fiind eliminat rapid,
nemodificat prin plămani;
- are un puternic efect analgezic si anxiolitic, chiar în doze subanestezice;
- se administrează pe cale inhalatorie în amestec cu O 2 (20%) pentru a se evita hipoxia tisulară. Se
asociază frecvent cu alte anestezice generale (halotan, enfluran, tiopental) şi cu opioide (pentru suplimentarea
analgeziei);
- se întrebuinţează pentru analgezii obstetricale şi în stomatologie;
- produce greţuri şi vărsături postoperator, activează S.N. simpatic cand se asociază cu anestezice
inhalatorii puternice (creşte presiunea sanguină şi rezistenţa periferică vasculară), inactivează vitamina B J2 (este
contraindicat , în anemia pernicioasă).
Halotanul (Fluothane) - este o hidrocarbură polihalogenată. Se prezintă ca un lichid incolor, volatil, cu
miros dulceag, neinflamabil, neexplozibil. Se conservă în flacoane brune, deoarece se descompune în prezenţa
luminii.
- se absoarbe si se elimină, predominant pulmonar, netransformat, parţial se metabolizează
în ficat;
- este un anestezic general puternic, potenţa sa anestezică fiind de 4 ori mai mare decat a
eterului; induce anestezia rapid, în 2-3 minute; trezirea se produce relativ rapid; dă o
analgezie slabă, relaxare- musculară bună, de obicei; dacă e necesar se asociază cu relaxante
musculare; scade secreţiile salivare şi bronsice, dilată bronhiile;
- se administrează, în amestec cu N20 şi 02, în concentraţie de 2-3% pentru inducţie
şi 0,5-2% pentru menţinerea anesteziei. Se întrebuinţează pentru anestezii de scurtă durată, mai ales la cei cu
bronşite, astm bronşic; este un anestezic neprimejdios pentru copii.
- in caz de supradozaj poate determina o deprimare a centrilor respiratori şi vasomotori, urmată de
tahipnee superficială, apnee, bradicardie (care poate fi tratată cu atropină i.v.) şi scăderea presiunii arteriale.
Sensibilizează inima la catecolamine, cauzand aritmii (extrasistole ventriculare – care pot fi controlate cu
practolol i.v. 5 mg). Rar poate produce hepatită halotanică, probabil prin mecanism imunologic.
Enfluranul - este un eter halogenat (CHF2-O-CF2CFClH) folosit pentru anestezii de scurtă durată;
- este metabolizat hepatic în proporţie de 2,5%, aproximativ 80% eliminandu-se nemodificat;
- acţiunea sa anestezică generală este asemănătoare cu a halotanului. Are următoarele avantaje faţă de
halotan:
 risc scăzut de producere a aritmiilor
 inducţie foarte rapidă {un minut şi jumătate) şi trezire mult mai rapidă, relaxare
musculară mult mai bună
- principalul său dezavantaj îl constituie deprimarea puternică a respiraţiei;
Isofluranul - este un izomer al enfluranului (CHF2~O-CHClCF3), introdus în practică în anul 1981.
- produce anestezie generală cu inducţie rapidă şi revenire lentă; relaxarea musculară este bună.
Avantaje:
 deprimă respiraţia mai puţin decat enfluranul (totuşi mai mult decat halotanul)

3
  efectele cardiace sunt minime
 dilată coronarele
 nu produce leziuni hepatice.
Are utilizări limitate, din cauza costului ridicat.
Metoxifluranul - este un eter halogenat (C1 2CH-CF2-OCH3) ; se prezintă ca un lichid puţin volatil,
incolor, cu miros caracteristic de fructe, neinflamabil;
- este cel mai activ anestezic general inhalator avand o foarte mare liposolubilitate. Anestezia se
instalează lent (analgezia în 10 minute şi somnul anestezic în 20-30 minute) iar trezirea se face lent din cauza
acumulării în ţesutul adipos; dă o relaxare musculară bună;
- ca şi halotanul produce deprimare cardio-vasculară si respiratorie, aritmii cardiace; este însă analgezic
mai eficace;
- are întrebuinţări limitate, deoarece poate fi nefrotoxic după doze mari sau după administrare
îndelungată (datorită fluorurii rezultate din metabolizarea sa).
Eterul dietilic - este un lichid volatil, inflamabil; actualmente este foarte puţin întrebuinţat, deşi este un
anestezic general complet, din cauza numeroaselor dezavantaje.
Tiopentalul (Nesdonal®) - este un derivat barbituric larg întrebuinţat în anesteziologie;
- injectat i.v. produce pierderea conştientei în 10-20 secunde, timp necesar ca sangele cu moleculele de
anestezic să ajungă la creier. Instalarea rapidă a acţiunii se explică prin liposolubilitatea sa (care permite
străbaterea barierei hemato- encefalice) şi prin bogăţia fluxului sanguin cerebral (care asigură pătrunderea sa
rapidă în creier). Realizează o anestezie de scurtă durată (15-20 minute) datorită redistribuţiei sale
hemodinamice din creier spre alte ţesuturi mai puţin vascularizate.
Revenirea din anestezie se face rapid. Nu produce analgezie şi relaxare musculară.
Este utilizat pentru inducţia anesteziei înaintea anestezicelor inhalaţorii sau pentru realizarea
intervenţiilor de scurtă durată.
Se prezintă ca pulbere (lg şi 0.5 g/fiolă); se injectează i.v. lent soluţie 2,5-5%, preparată extemporaneu.
Dezavantaje:
 deprimă respiraţia chiar la doze mici
 produce spasm laringian
 diminua forţa de contracţie a inimii şi debitul cardiac, scade presiunea arterială, mai ales în cazul
injectării rapide
 este iritant: produce durere şi necroză tisulară, in cazul injectării paravenoase (ceea ce necesită infiltraţie
locală cu procaină şi hialuronidază), iar în cazul injectării accidentale arteriale produce spasm şi chiar gangrena
(cand se impune injectarea imediată a unui vasodilatator - fentolamina – şi anticoagulante.
Metohexitalul (Brevitalul sodic) - este un barbituric de 2,5 ori mai activ decat tiopentalul, dar cu durată
de acţiune foarte scurtă; produce mişcări involuntare şi sughiţ.
Ketamina - este un anestezic nebarbituric cu acţiune rapida;
- produce aşa numita "anestezie disociativă", manifestată prin desprinderea de mediu, analgezie
intensă şi somn superficial. Creşte presiunea arterială şi frecvenţa cardiacă, nu relaxeaxă
musculatura striată.
Este indicată pentru mici intervenţii chirurgicale, mai ales la copii; se poate administra i.v. sau i.m.. Are
întrebuinţări limitate la adulţi, deoarece produce halucinaţii, delir si tulburări de comportament în timpul trezirii
(acestea pot fi combătute cu diazepam).
Propanididul (Epontolul) - este un anestezic: general nebarbituric cu acţiune ultrascurtă (2-6 minute);
se injectează i.v. pentru anestezii de scurtă durată sau pentru inducţia anesteziei cu halotan.
Etomidatul - este un derivat de imidazol, care produce rapid somn anestezic superficial; revenirea este
rapidă. Se injectează i.v.; poate da mişcări involuntare.
Althesinul (conţine 2 steroizi: alfaxolona şi alfadolona) - are efect anestezic prompt, cu o durată de 25
minute; revenirea se face în 5-10 minute, datorită metabolizării hepatice rapide. Se injectează i.v.. Poate da
reacţii severe de hipersensibilitate.

MEDICATIA PREANESTEZICĂ
4
 Se administrează cu 24-48 ore înaintea intervenţiei chirurgicale în următoarele scopuri:.
 combaterea anxietăţii
 scăderea excitabilităţii neuro-vegetative a bolnavului
 realizarea unei inducţii rapide, plăcute, cu excitaţie minimă
 întreţinerea analgeziei
 diminuarea salivaţiei şi a secreţiilor bronşice
 reducerea dozei de anestezic general şi deci a toxicităţii
Protejarea faţă de unele posibile efecte adverse al anestezicelor cuprinde:
 sedative hipnotice barbiturice (ex. ciclobarbitalul)
 opioide (morfina, fentanyl) - utile în cazul anestezicelor cu potentă mică (ex. combinaţia de N 2O
şi tiopental)
 derivaţi de fenotiazină (ex. prometazina)
 tranchilizante (diazepam)
 anticolinergice (atropină, scopolamina, glicopirolat)

MEDICATIA ASOCIATĂ NARCOZEI include:

 blocantele neuro-musculare periferice:
- competitive - d-tubocurarina, Flaxedil, Pavulon
- depolarizante - Succinilcolina
- se injectează i.v. pentru relaxarea musculaturii scheletice în intervenţii chirurgicale, intubaţie,
reducerea fracturilor
 antiemetice (antihistaminice, scopolamina) - reduc riscul vărsăturilor postanestezice
 neuroleptic (Droperidol) în asociere cu un analgezic puternic (Fentanyl citrat) – ceea ce
constituie neuroleptanalgezia (cele 2 medicamente pot fi incluse într-un singur preparat -
Innovar). Combinarea acestora cu N2O şi O2 reprezintă neuroleptanestezia.

ANESTEZICE LOCALE
Sunt substanţe medicamentoase, capabile să producă pierderea reversibilă a sensibilităţii dureroase, intr-
un teritoriu restrans consecutiv introducerii lor în vecinătatea formaţiunilor nervoase.
Structura chimică. Majoritatea anestezicelor locale au molecula formată dintr-un nucleu aromatic (Rl)
conectat printr-o legătură esterică sau amidică cu un lanţ alifatic, care conţine o grupare amino secundară sau
terţiară (fig. nr. 3).
Cu excepţia cocainei, anestezicele locale sunt compuşi de sinteză care se formează prin ataşarea
diferitelor grupări chimice la nucleul aromatic, lanţul alifatic sau gruparea amino.

Fig. nr. 2
Toate anestezicele locale sunt baze si formeaza cu acizii saruri clorhidrice hidrosolubile; bazele sunt
liposolubile, neionizate si pot sa strabata tesutul nervos.

5
 Fig. nr. 3
Clasificarea anestezicelor locale se face dupa stuctura chimica in:
I. Esteri:
1. esteri ai acidului benzoic:
 Cocaine, benzocaina (Etilaminobenzoat), butacaina, hexylcaina (Cyclaina),
piperocaina (Metycaina)
2. esteri ai acidului meta-aminobenzoic: -cyclomethycaina (Surfacaina)
3.esteri ai acidului para-aminobenzoic (PAB)
 procaina (Novocaina), cloroprocaina (Nesacaina), proparacaina (Ophtaine), tetracaina (Pontocaina)
II. Amide:
1. derivaţi de xilidina:
lidocaina (Xylocaina, Xilina), mepivacaina (Carbocaina), etidocaina (Duranest),
bupivacaina (Marcaina)
2. derivaţii de toluidină: prilocaina (Citanest)
3. dibucaina (Nupercaina)
III. Alte anestezice locale:
 Dyclonina
 Articaina (Ultracaina)
Mecanism de acţiune. Anestezicele locale se fixează direct pe receptorii specifici din membrana
nervoasă, situaţi în apropierea canalelor de sodiu, instalarea acţiunii anestezice depinzand de capacitatea lor de a
difuza prin ţesutul conjunctiv şi nervos.
Majoritatea anestezicelor locale sunt aproape complet în forma ionizată (proporţia de substanţă ionizată
depinde de pH-ul său şi de pH-ul soluţiei). Odată injectată soluţia de anestezic, intervine capacitatea de tampon
şi pH-ul ţesutului (7,4) care modifică echilibrul dintre forma ionizată şi neionizată în favoarea bazei libere
neionizate, permiţand astfel o mai mare penetrare tisulară (injectarea în ţesuturile inflamate, cu un pH scăzut,
diminua cantitatea de molecule neionizate, micşorand eficacitatea). După penetrarea fibrei nervoase, în
axoplasmă, se ajunge la un echilibru între cele 2 forme ale anestezicului local.
Forma ionizată, cationică este cea care se fixează pe receptorii specifici şi închide canalele pentru ionii
de sodiu (în porţiunea lor internă dinspre axoplasmă (fig. nr. 4)) blocand astfel influxul ionilor de sodiu.

Fig. nr. 4
6
 Impiedicarea influxului ionilor de sodiu stabilizeaza membrana fibrelor nervoase, facand-o mai putin
excitabila si blocand astfel conducerea influxului nelvos (Fig. nr.5).

Fig. nr. 5
Farmacocinetica. Anestezicele locale se absorb bine prin mucoase, mai ales cand sunt inflamate;
injectate în ţesuturi pătrund în circulaţia sistemica proporţional cu efectul lor vasodilatator şi cu vascularizaţia
ţesutului respectiv (adăugarea unui vasoconstrictor reduce distribuţia anestezicului în circulaţie). Anestezicele
locale sunt distribuite preferenţial în organele cu vascularizatie bogată (creier, ficat, plămani, rinichi); se
metabolizfedză diferit: esterii sunt hidrolizaţi în plasmă de colinesteraza plasmatică, iar amidele sunt
metabolizate în ficat si plăman. Sunt excretate prin rinichi nemodificate sau ca metaboliţi.
Acţiuni farmacologice:
 blocarea reversibilă a conducerii nervoase periferice mai intai în fibrele vegetative, apoi în cele
care conduc diferitele sensibilităţi si în cele din urmă în fibrele motorii somatice. Consecutiv, apare mai întai
senzaţia de căldură (datorita paraliziei fibrelor simpatice vasoconstrictoare), apoi dispare sensibilitatea
dureroasă, termică, tactilă, proprioceptivă şi
ultima, funcţia motorie.
Cele mai sensibile fibre nervoase la acţiunea anestezicelor locale sunt cele cu diametrul mic (care au o
suprafaţă de contact mare) si cele nemielinizate sau slab mielinizate (anestezicele locale nu pot străbate teaca de
mielină - în cazul fibrelor mielinizate acţionand numai la nivelul nodurilor Ranvier).
 relaxarea musculaturii netedă, (probabil prin deprimarea receptorilor senzitivi) cu dilataţie
arteriolară şi efect spasmolitic pe muşchii netezi intestinali şi bronhici.
 acţiune anticonvulsivantă (lidocaina, procaina în doze mici), datorită deprimării SNC.
Acţiunea anestezicelor locale depinde de tipul anestezicului, de concentraţia şi volumul soluţiei, de calea
de administrare precum şi de starea ţesutului cu care vin în contact (în ceea ce priveşte vascularizaţia şi
integritatea sa).
Modalităţi de administrare
1. Aplicarea anestezicului pe mucoase sau tegumente (anestezia de suprafaţă (contact)).
2. Injectarea soluţiei anestezice în ţesuturi, strat cu strat (anestezie prin infiltraţie); prezintă risc de
efecte toxice, generale.
3. Injectarea soluţiei anestezice in vecinătatea unei formaţiuni nervoase mari:
 nervi periferici sau plexuri nervoase (anestezie prin bloc nervos: tronculară sau plexală)
 injectarea în spaţiul subarahnoidian, în LCR (rahianestezie)
 injectarea în spaţiul epidural în afara dureimater (anestezie epidurală).
Efecte adverse:
- sistemice - evidente în supradozaj; interesează SNC (tremurături, convulsii, apoi somnolenţă, comă) şi
aparatul cardio-vascular (tahicardie, hipertensiune arterială, apoi bradicardie, scăderea forţei de contracţie a
cordului)
- alergice: urticarie, rar şoc anafilactic.
In tabelul urmator este prezentata toxicitatea unor anestezice precum si dozele maxime recomandate:
7
 Medicament Toxicitate Potenta Doza Concentratia
absoluta maxima folosita (%)
absoluta relativa mg ml
Procaina 1+ 1+ 1+ 400 20 2
Lidocaina 1,5 1,5 2+ 300 15 2
Mepivacaina 1,5 1,5 2+ 300 15 2
Prilocaina 1+ 1+ 2+ 400 10 4
Tetracaina 10 1 10 30 20 0.15
Propoxicaina 10 2 10 30 7,5 0,4
Bupivacaina <6 1,2 8 90 - 0,5

Xilina (lidocaina, xylocaina) - este un anestezic local de sinteză cu structură amidică. Introdusă în
terapeutică în 1948 xilina a devenit anestezicul standard cu care sunt comparate celelalte anestezice locale.
Acţiunea anestezică locală se instalează rapid (deoarece difuzează uşor în ţesuturi) şi este de durată
medie; este metabolizată în ficat sub acţiunea enzimelor microsomiale hepatice, transformandu-se în meaboliţi
activi, 2% se elimină prin urină neschimbată. Produce o uşoară vasodilataţie necesitind asocierea cu un
vasoconstrictor (adrenalina) care prelungeşte actiunea la locul injectarii.

Utilizari:
 anestezic – de suprafata (solutie 2-4%)
- pentru infiltratii solutie 0,5%
- pentru blocarea trunchiurilor nervoase (solutie 1-2%)
- pentru rahianestezie (solutie 4-5%)
 antiaritmic (in tratamentul aritmiilor cardiace intravenous)
- pentru deprimarea reflexelor laringiene si faringiene
- pentru reducerea pruritului din icter
- pentru controlul unor aspecte din status epilepticus
 în stomatologie - soluţie 2% (pentru anestezia de conducere şi pentru infiltraţii, în asociere cu adrenalină
1:50.000 sau 1:100.000), unguent 5% şi spray 1%.
Ca efecte adverse xilina provoacă relativ frecvent somnolentă si ameţeli, rar reacţii alergice;
supradozarea sau injectarea iv. rapidă determină efecte toxice generale, xilina fiind de 2 ori mai toxică decat
procaina.
Mepivacaina (Carbocaina) - are acţiune anestezică similară ca intensitate şi durata xilinei; se foloseşte
pentru infiltraţii, anestezie de conducere şi în stomatologie (soluţie 2%); nu este eficientă ca anestezic de
suprafaţă.
Bupivacaina - este un anestezic local de 4 ori mai activ decat xilina şi cu durată de acţiune mai lungă.
Este indicată în intervenţiile stomatologice prelungite cand este necesară o anestezie pulpară de o oră şi
jumătate sau cand există riscul durerilor postoperatorii (în chirurgia endodontică si periodontică). Deşi este mai
toxică decat xilina, la dozele mici utilizate în practica stomatologică, nu produce reacţii adverse.
Prilocaina - este un anestezic local utilizat în stomatologie, fiind mai puţin activ decat xilina şi avand o
durată de acţiune puţin mai lungă; în doze mari poate produce methemoglobinemie.

8
 Procaina - este un anestezic local de profunzime cu potentă şi toxicitate mai reduse decat xilina;
acţiunea se instalează lent (15-20 minute) şi durează 45-60 minute; se asociază cu adrenalina pentru prelungirea
acţiunii şi reducerea hemoragiei locale.
Are şi acţiune biotrofică (ameliorează troficitatea tisulară şi atenuează procesul de îmbătranire),
analgezică, antiaritmică şi vasodilatatoare. Se utilizează pentru anestezia prin infiltraţie (soluţie 1%), de
conducere (soluţie 0,5-2%) sau epidurală (soluţie 2%).
Tetracaina (Dicaina) - se utilizează pentru anestezie topică (preparatul Gingicain-spray pentru anestezia
de suprafaţă a mucoasei bucale).
Cocaina - anestezic local natural, singurul care produce vasoconstricţie. Este inclusa în soluţia Bonain,
folosita pentru anestezia dentinei sau pulpei dentare. Are întrebuinţări limitete deoarece produce toxicomanie.

SEDATIVE-HIPNOTICE
Sunt medicamente capabile să producă deprimarea gradată a SNC, dependentă de doză şi anume:
 în doze mici au efect sedative;
 în doze mijlocii efect hipnotic;
 în doze mari produc anestezie generală.
Efectul sedativ - se manifestă prin calmare, deprimare psiho-motorie şi reducerea performanţelor.
Efectul hipnotic - constă în favorizarea instalării (în 20-30 minute) şi menţinerii unui somn asemănător
celui fiziologic; spre deosebire de acesta are o durată mai mare a somnului lent, ceea ce explică somnolenţa
reziduală, după trezire.
Hipnoticele se utilizează în tulburări de somn, dar numai:
 în asociere cu tratamentul cauzal
 în cure discontinui şi
 cu alternarea preparatelor (pentru a preveni toleranţa şi dependenţa) .
Se va evita asocierea lor cu alcoolul (riscul potenţării efectului deprimant al acestuia) .
Medicamentele sedative-hipnotice se clasifică în 2 grupe:
I. Sedative-hipnotice barbiturice
II. Sedative-hipnotice nebarbiturice.

SEDATIVE-HIPNOTICE BARBITURICE
Barbituricele utilizate în terapeutică sunt derivaţi ai acidului
barbituric (care este lipsit de acţiune deprimantă asupra SNC)
sau ai acidului tiobarbituric (rezultat prin înlocuirea oxigenului la
C2 cu sulf) (Fig. nr. 6).

9
S ® = tiobarbiturice
Toţi derivaţii sunt insolubili în apă, dar sărurile lor sodice sunt hidrosolubile.
Fig.nr. 6

Acţiune farmacodinamică
- barbituricele deprimă intreg SNC, dar, mai ales sistemul reticular activator şi rinencefalul.
Acţiunea lor depinde de doză şi de calea de administrare şi poate fi sedativă, hipnotică sau narcotică. După
durata efectului se descriu:
 barbiturice cu durată ultrascurtă (acţiunea se instalează în secunde şi durează 30 minute):
 Metohexital (Brevital), Tiopental (Penthotal)
 barbiturice cu durată scurtă (aproximativ 2 ore):
 Pentobarbital (Nembutal), Secobarbital (Seconal), Ciclobarbital
 barbiturice cu acţiune intermediara (3-5 ore):
 Amobarbital (Amytal, Dormital), Butabarbital (Butisal)
 barbiturice cu acţiune lungă (peste 6 ore):
 Fenobarbital (Luminal), Mephobarbital (Mebaral)
Toate (şi mai ales cele cu durata lungă de acţiune - Fenobarbitalul) au acţiune anticonvulsivantă, fiind
eficace in epilepsie.
Nu au acţiune analgezică, însă, în cazul asocierii cu un analgezic, pot să-i potenţeze efectul, prin
relaxarea pe care o produc.
- deprimă transmisia neuro-musculară (potenţează efectul curarizantelor);
- au efect redus (în doze sedative) asupra sistemului cardio vascular:
 pe măsura creşterii dozei barbituricele deprimă transmisia ganglionara şi scad
presiunea sanguină si frecvenţa cardiacă.
 dozele toxice pot produce colaps circulator (mai ales prin deprimare vaso-motorie
medulară)
 deprimă respiraţia la multiple nivele.
- multe barbiturice (îndeosebi fenobarbitalul) induc enzimele microsomiale hepatice care
metabolizează medicamentele, producand creşterea:
 degradării barbituricelor, cu instalarea toleranţei
 inactivarii altor compuşi (anticoagulante, fenitoin, digitoxin, teofilină,
glucocorticoizi) cu potenţiale probleme (sorioase) de interacţiune medicamentoasa.
- dozele anestezice de barbiturice pot suprima transportul tubular renal.
- pot induce porfirie.
Mecanism de acţiune
Barbituricele acţionează la nivelul sinapselor
GABA-ergice, in doze mici, avand acţiune
asemănătoare acidului γ-aminobutiric (GABA - un
neuretransmiţător inhibitor), sau intensificand efectele
acestuia.
Mcanismul acţiunii "GABA-like" este neclar.
Barbituricele pot inhiba un sistem neuronal de captare
pentru GABA sau pot stimula eliberarea GABA.
Acţionează şi postsinaptic, asemănător cu
GABA, intrand în competiţie la nivelul receptorului
GABA-A (fig. nr.7), cu antagoniştii GABA.

Fig. nr. 7

10
 Barbituricele sunt mai puţin selective decat benzodiazepinele, care de asemenea au acţiuni "GABA-
like", deoarece creşterea dozei barbituricelor produce o deprimare generalizată a SKC (pe langă deprimarea
selectivă la sinapse).
Farmacocinetică
Durata de acţiune a barbituricelor depinde de rata metabolizării hepatice, de gradul lor de liposolubilitate
şi de proporţia legarii de proteinele plasmatice (care reduce excreţia renală).
Barbituricele cu acţiune lungă sunt metabolizate, în principal în ficat prin oxidarea radicalilor la C5, cu
producerea unor derivaţi mai polari cu liposolubilitate mică.
Barbituricele cu acţiune ultrascurtă sunt foarte liposolubile astfel incat, atat instalarea, cat şi durata
acţiunii sunt foarte scurte. Ele străbat rapid bariera hemato-encefalică şi apoi sunt îndepărtate rapid din creier,
fiind redistribuite la alte ţesuturi (ex. muşchi).
Barbituricele se absorb bine după administrarea orală, intrarectală sau intramusculară. Ajunse în sange
se fixează reversibil pe proteinele plasmatice. Străbat uşor bariera placentară, realizand în sangele fetal
concentraţii apropiate de cele din sangele matern.
Atat barbituricele, cat şi metaboliţii lor se excreta mai ales pe cale renală. Excreţia lor poate fi crescută
prin alcalinizarea urinii. Timpul de înjumătăţire a concentraţiei plasmatice variază de la 14-42 ore (în cazul
barbituricelor cu durată de acţiune scurtă sau intermediară) la 1-6 zile (în cazul fenobarbitalului). Atunci cand
funcţia renală este afectată, barbituricele pot cauza deprimare severă a SNC şi cardiovascular.
Utilizări terapeutice - limitate (datorită acţiunii neselective, indicelui terapeutic mic, dezvoltării
toleranţei şi dependenţei) pentru:
inducerea somnului (cele cu acţiune scurtă) sau menţinerea somnului (cele cu acţiune lungă)
sedare în stări de anxietate, agitaţie
tratamentul de urgenţă al convulsiilor (ex. în status epileptic - fenobarbital, pentobarbital, amobarbital)
anestezie în chirurgie (tiobarbiturice cu acţiune ultrascurtă) reducerea edemului cerebral
postchirurgical sau posttraumatic şi protecţia faţă de infarctul cerebral în timpul ischemiei (deoarece
barbituricele scad semnificativ utilizarea cerebrala a O2).
hiperbilirubxnemia şi icterul nou-născuţilor (datorită proprietăţii barbituricelor de a stimula
glucuroniltransferaza hepatică.
Administrare:
 Fenobarbitalul - oral - comprimate a 100 mg sau 15 mg; doza sedativă este de 15-30 mg,
x 2/3/zi, iar doza hipnotica 100-200 mg.
- injectabil i.m. 1-2 fiole a 200 mg (pentru controlul rapid al convulsiilor)
 Amobarbitalul sodic (Dormital+) - oral - 1-2 comprimate a 100 mg ca hipnotic.
 Ciclobarbital - oral - 1-2 comprimate a 200 mg ca hipnotic.
Efecte adverse - constau în somnolentă reziduală, iar la bătrani stare de excitaţie paradoxală, erupţii
cutanate, porfirie. Abuzul de barbiturice poate favoriza apariţia dependentei; sindromul de abstinenţă este mai
evident in cazul barbituricelor cu eliminare rapidă. Oprirea bruscă a administrării barbituricelor la epileptici
poate declanşa status epileptic (de aceea va fi evitată oprirea brutală a tratamentului).
In caz de supradozaj (o doză de 5-10 ori mai mare ca doza hipnotică) se poate produce intoxicaţia acută,
manifestată prin comă, diminuarea reflexelor (deşi reflexele tendinoase profunde sunt de obicei intacte),
deprimare respiratorie severă, hipotensiune cu colaps cardio-vascular şi insuficienţă renală.
Tratamentul implica supravegherea continuă a pacientului, menţinerea respiraţiei, a temperaturii
corpului şi a funcţiei renale, creşterea eliminării medicamentului prin forţarea diurezei cu manitol sau
alcalinizante, dializă peritoneală şi hemodializă.

SEDATIVE-HIPNOTICE NEBARBITURICE
Fac parte din clase chimice diferite:
1. ALDEHIDE
 reprezentate de cloralhidrat şi triclofos
- se caracterizează prin:

11
  proprietăţi farmacologice comune: sedative (în doze mici) hipnotice (în doze mari); efectul
hipnotic se instalează în 30 minute şi durează aproape 6 ore şi este rezultatul formării unui metabolit activ -
tricloretanolul.
 indicaţii asemănătoare: stări de hiperexcitabilitate, insomnii mai ales la copii şi bătrani
 iritaţia mucoaselor (triclofosul mai puţin) - ceea ce impune administrarea după mese şi asocierea
cu mucilagii; afectare hepatică, renală şi cardiacă, alergie, dependenţă.
- administrare orală: cloral hidratul - soluţie (doza hipnotica 500-2000 mg/zi), triclofos (Hipnogal+) -
sirop.
2. DERIVAŢI DE PIPERIDINĂ
- au structură şi proprietăţi farmacologice asemănătoare barbituricelor.
 GLUTETIMIDA (Doriden, Noxyron) - este un sedativ-hipnotic, al cărui efect se instalează rapid
el durează 6-7 ore; are utilizări limitate din cauza riscului de toleranţă si dependenţa. Abuzul cronic de
glutetimidă poate duce la psihoze, convulsii şi hiperpirexie.
 METIPRILONA (Noludar) - este asemănătoare glutetimidei, dar reduce somnul paradoxal. Se
administrează ca şi aceasta, oral, comprimate.
3. CHINAZOLONE
 METAQUALONA este prototipul acestor sedative-hipnotice. Produce somn cu durată medie,
intensifică somnul paradoxal; în plus, are şi proprietăţi anticonvulsivante, antihistaminice, anxiolitice şi
anestezice locale. Se administrează oral comprimate. Efectele adverse sunt reduse: parestezii, tulburări
digestive. Dezvoltă dependentă.
4. CARBAMATI
 ETINAMATUL (Valamid) - are acţiune hipnotică de scurtă durată, nu influenţează somnul
paradoxal. Se administrează oral, capsule. Produce dependenţă, iar sindromul de abstinenţă este asemănător cu
cel al barbituricelor.
 MEPROBAMATUL - este un anxiolitic, care intensifică somnul paradoxal, fără să influenţeze
faza cu unde lente. Se administrează oral, comprimate în insomnia bătranilor. Produce dependenţă; sindromul
de abstinenţă se manifestă prin anxietate, insomnie, halucinaţii.
5. BENZODIAZEPINE (vezi şi anxiolitice)
Constituie medicaţia sedativă-hipnotică de elecţie, cu cea mai largă utilizare fie pentru inducerea
somnului (flurazepam, triazolam), fie pentru menţinerea lui (nitrazepam, flurazepam, flunitrazepam).
Spre deosebire de alte sedative-hipnotice, benzodiazepinele nu sunt deprimante neuronale generale.
In prezent nu este precizat dacă proprietăţile lor antianxioase sunt distincte de efectele lor sedative-
hipnotice.
 NITRAZEPAMUL (Mogadon) - produce somn profund, de lungă durată, intensificat de acţiunea
anxiolitică. Are un t1/2 de aproximativ 24 ore şi astfel acţiunea sa sedativă poate persista şi ziua următoare. Se
administrează oral, 2-4 comprimate, seara, în insomnie condiţionată de anxietate.
 FLURAZEPAMUL (Durapam) - produce efecte hipnotice dupa 20-40 minute de la administrarea
unei doze orale (de 1-2 mg) , cu o durată de 6-8 ore.
 TRIAZOLAMUL (Halcion) - este utilizat pentru tratamentul oral de scurtă durată al insomniei.
Poate cauza anxietate în timpul zilei şi insomnie rebound.
 TEMAZEPAMUL - creşte durata somnului; nu influenţează latenţa somnului.

TRANCHILIZANTE
Tranchilizantele sunt medicamente care diminua activitatea mintală şi tonusul psihic. Sunt de două
categorii: tranchilizante majore şi tranchilizante minore.
TRANCHILIZANTELE MAJORE (NEUROLEPTICE)
Aceste medicamente, denumite si antipsihotice, sunt prescrise pentru tratamentul simptomeleor psihice,
fiind utile atat în psihozele acute, cat şi în cele cronice; îmbunatatesc dispoziţia si comportamentul, fara să
12
producă sedare excesivă. Pot să cauzeze simptome extrapiramidale, atat reversibile (simiptome parkinsoniene,
akatizie), cat. şi ireversibile (diskinezie tardivă).
Sunt reprezentate de:
1. Derivati de fenotiazina:
 Clorpromazina (Clordelazin+, Largactil®), Levomepramazina (Nozinan®), Trifluoperazina
(Stelazine®), Flufenazina (Moditen®), Tioridazina (Thioridazine®)
2. Derivati de butirofenona:
 Haloperidol, Droperidol, Trifluperidol
3. Derivati de tioxantina:
 Clorprotixen (Taractan®), Clopenthexol, Tiotixen (Thiothixene®)
4. Diferite antipsihotice heterociclice:
 Loxapine (Loxitane®), Sulpiridiu, Molindone (Moban®)

FENOTIAZINEL
Sunt derivaţi de fenotiazină, obţinuţi prin substituiri în poziţiile 10 (R1) şi 2 (R2) (fig. nr. 8).

Fig. nr. 8
Acţiunea farmacodinamică - include atat efecte centrale, cat şi periferice si anume:
efecte asupra SNC - reprezentate de:
 efect antipsihotic: diminua progresiv manifestările psihotice (halucinaţii, delir, autism),
ameliorează comportamentul; se explică prin antagonizarea neuro-transmisiei dopaminergice în sistemul limbic,
nigrostriat şi hipotalamic
 efecte neuroleptice: indiferenţă afectivă, reducerea mişcarilor fizice şi potenţial de efecte
adverse neurologice; efectele asupra funcţiilor intelectuale sunt mici.
 efecte extrapiramidale - survin mai ales după administrarea cronică; se explică prin
acţiune antidopaminergică în ganglionii bazali.
 efect antivomitiv - consecutiv deprimării zonei chemoreceptoare declanşatoare a vomei
din bulb
 hjpotermie - prin inhibiţia centrilor termo-regulatori.
 influenţarea activitatii endocrine (prin deprimarea hipotalamusului): creşterea secreţiei
de prolactină (cu galactoree, ginecomactie) , scăderea secreţiei de STH si deprimirea funcţiei
corticosuprarenalei în condiţii de stress.
efecte periferice:
 efecte α-blocante adrenercice (clorpromazina)
 efecte anticolinergice (constipaţie, uscăciunea gurii, vedere înceţoşată, rar retenţie urinara)
 efect antihistaminic
 anestezic local (clorpromazina)
 efect diuretic prin inhibiţia secreţiei homonului antidiuretic (clorpromazina)
 hipotensiune ortostatica - prin acţiune centrală şi prin inhibiţia mecanismului de captare a
norepinefrinei
 intensificarea efectelor barbituricelor, narcoticelor si alcoolului etilic.
13
 Diferitele neuroleptice fenotiazinice se deosebesc între ele prin intensitatea acestor efecte ele putand fi:
 neuroleptice sedative (ex. clorpromazina, levomepromazin caracterizate) –caracterizate prin
efecte de intensitate moderata si prin predominanţa efectului sedativ, de diminuare a agitaţiei şi anxietăţii;
produc hipotensiune ortostatică.
 neuroleptice incisive (ex. trifluperazina, flufenazina) - foarte active (în doze mici) ca
antipsihotice, utile în prezenţa hipotensiunii arteriale (au efecte vegetative minime); produc frecvent tulburări
extrapiramidale.
 neuroleptice cu potentă medie (ex. tioridazina)
Mecanismul acţiunii - blochează competitiv receptorii dopaminergici D2 şi D1 din creier.
Farmacocinetica
Toate fenotiazinele se absorb bine după administrarea orală şi parenterală. Se fixează în proporţie mare pe
proteinele plasmatice şi intră în circulaţia fetală. O proporţie însemnată intră în circuitul entero-hepatic, fiind
eliberate lent în circulaţie, ceea ce explică t 1/2 lung al acestor compuşi. Se distribuie tisular. Se metabolizează în
microzomii hepatici prin hidroxilare, urmată de conjugarea cu acid glucuronic. O cale metabolică importantă
este formarea sulfoxizilor.
Se elimină sub formă de metaboliţi prin urină şi fecale.
Utilizări terapeutice - în:
 tulburări psihotice: manie, stări paranoide, schizofrenie şi psihoze asociate cu alcoolism cronic
 greţuri şi vărsături de diverse etiologii
 controlul sughiţului rebel
 pregătirea şi potenţarea anesteziei.
Administrare
- Clorpromazina (Clordelazin+ drajeuri a 50 mg): oral 25-50 mg de 3 ori/zi ca antivomitiv şi 200-800
mg/zi ca antipsihotic.
Efecte adverse:
 tulburări extrapiramidale:
 sindrom parkinsonian cu rigiditate şi tremor în repaus
 acatizie - tendinţa de a mişca incontinuu picioarele
 reacţii distonice acute (la începutul tratamentului): grimase faciale, torticolis
 dischinezie tardivă (în cazul tratamentului cronic): mişcări faciale involuntare (sugere,
plescăitul buzelor); poate persista şi după oprirea tratamentului
 hipotensiune ortostatică cu sincopă şi tahicardie reflexă
 reacţii alergice, fotosesibilizare, pigmentarea tegumentelor, agranulocitoză, icter prin colestază
 tulburări vegetative

DERIVAŢII DE BUTIROFENONĂ
HALOPERIDOLUL
 este prototipul acestor derivaţi
 are acţiune antipsihotică intensă şi antivomitivă determină frecvent simptome extrapiramidale
semnificative
 se administrează oral (tablete, sirop) sau injectabil i.m.
DROPERIDOLUL - se asociază deseori cu un analgezic puternic (fentanyl) pentru a produce
neuroleptanalgezia.

DERIVAŢII TIOXANTENICI
- sunt similari chimic şi farmacologic derivaţilor de fenotiazina;
- sunt utilizaţi în clinică clorprotixenul şi tiotixenul
Recent s-au realizat medicamente cu acţiune antipsihotică mai selectivă şi cu efecte adverse de tip
extrapiramidal mai reduse (ex. sulpirida).

14
 TRANCHILIZANTE MINORE (ANXIOLITICE, ANTIANXIOASE)
Aceste medicamente îndepărtează emoţiile şi anxietatea, fiind utile în tratamentul anxietăţii sau nevrozei.
In plus, au proprietăţi sedativ-hipnotice şi miorelaxante, precum şi tendinţa de obişnuinţă şi dependinţă fizică.
In general prezintă o incidenţă mai mică -a efectelor adverse decat antipsihoticele.
Sunt reprezentate de:
1.Derivaţi de benzodiazepină: Clordiazepoxid (Napoton+, Librium®), Diazepam (Valium®), Oxazepam
(Serax®), Medazepam (Rudotel®, Glorium®), Midazolam (Versed®), Temazepam (Normison®)
2.Derivaţi de difenilmetan: Hj.droxizin (Atarax®), Difenhidramina (Benadril®), Buclizina
3. Propandioli: Meprobamat+
4. Buspirona

BENZODIAZEPINELE
Aceşti compuşi au în structura lor un nucleu benzodiazepinic (= nucleu benzenic condensat cu un
heterociclu cu 7 atomi, dintre care 2 atomi de azot în poziţiile 1 şi 4) . Primul compus sintetizat a fost
clordiazepoxidul (fig. nr. 9).

Acţiune farmacodinamică - Benzodiazepinele au următoarele efecte:

- influenţează comportamentul, atenuand starea de anxietate;
- favorizează instalarea somnului

- previn sau opresc crizele de epilepsie (deprimă difuzarea

subcorticală a descărcărilor convulsivante).
- relaxează musculatura striată, probabil prin deprimarea controlului facilitator
al substanţei reticulare asupra măduvei motorii
- potenţează alte deprimante ale SNC (alcoolul) cu care nu
se asociază

Fig. nr. 9

Mecanismul acţiunii. Benzodiazepinele acţionează în SNC, asupra sistemului limbic, unde facilitează
transmisia GABA-ergică, probabil prin creşterea afinităţii GABA pentru receptorii săi. GABA este un inhibitor
major în SNC, funcţia sa inhibitorie fiind legată de funcţia fiziologică de somn, de anxietate şi stress; eliberat de
neuroni în fanta sinaptică se fixează de receptorii GABA şi reduce excitabilitatea neuronilor prin creşterea
permeabilităţii lor la ionii de clor. In stransă legătură cu aceşti receptori sunt receptorii BZD, la nivelul cărora
BZD potenţează acţiunea inhibitorie a GABA prin creşterea permeabilităţii la clor şi diminuarea excitabilităţii.
In funcţie de comportarea faţă de receptori, benzodiazepinele sunt de 3 tipuri:
1. benzodiazepine agonisti - utilizate în clinică pentru efectele anxiolitice, hipnotice, anticonvulsivante.
2. benzodiazepine antagonisti (ex. Flumazenil) – utilizate în tratamentul intoxicaţiilor cu benzodiazepine
(blochează selectiv acţiunea acestora)
3. benzodiazepine "agonişti inverşi" - probabil mediatori endogeni naturali ai răspunsurilor anxiogene;
blochează efectele agoniştilor benzodiazepinici, iar atunci cand sunt administrate singure produc anxietate şi
convulsii.
Farmacocinetica
Diazepamul se absoarbe rapid din tractul gastro-intestinal, atingand concentraţia plasmatică maximă într-o
oră; el realizează un al 2-lea- "peak" la 6-12 ore după o doză orală, probabil datorită circulaţiei entero-hepatice.
T ½ de distribuţie este de 2,5 ore, iar cel de eliminare de 1,5 zile.
Napotonul şi oxazepamul se absorb lent din tractul gastro-intestinal.
Toate se leagă puternic de proteinele plasmatice.
Majoritatea sunt transformate în metaboliţi activi în microsomii hepatici (excepţie: oxazepam,
temazepam). Sunt excretate pe cale renală ca derivaţi glucurono-conjugaţi sau ca metaboliţi oxidaţi.
15
 Utilizările terapeutice includ:
- tratamentul anxietăţii
- premedicaţia anestezică
- epilepsia (diazepamul în status epilepticus)
- afecţiuni medicale cu manifestări psihosomatice sau psihovegetative
- alcoolismul acut
- tratamentul "terorii" nocturne (pavor nocturn)
Administrare
Diazepamul - oral (comprimate de 2 şi 10 mg) în doze fracţionate, de obicei 2/3 din doză seara la culcare,
iar 1/3 în timpul zilei.
- injectabil i.v. lent, cu multă prudenţă sau i.m.
Pot să producă următoarele efecte adverse:
- ataxie, sedare (efecte aditive deprimante cand se asociază cu alte inhibitoare ale SNC), deprimarea
performanţelor psiho-motorii
- creşterea paradoxală a anxietăţii, după doze mari
- stări confuzionale la bătrani
Sunt contraindicate în miastenia gravă; se administrează cu prudenţă la şoferi, dispeceri, la cei care
manuiesc maşini de precizie.

ALTE TRANCHILIZANTE
HIDROXIZINUL - este un anxiolitic dotat cu efecte antihistaminice, antiemetice şi antispastice. Poate fi
utilizat pe cale orală (drajeuri) sau injectabil i.m. pentru sedare preoperaţorie, în stări de anxietate, nevroză,
distonii neuro-vegetative.
Poate să producă diminuarea performanţelor psiho-motorii şi obişnuinţă, în cazul folosirii cronice.
MEPROBAMATUL - are acţiune antianxioasă şi miorelaxantă. Se recomandă in stări de anxietate şi
agitaţie, pe cale orală, comprimate. Produce aceleaşi efecte adverse ca şi hidroxizinul.
BUSPIRONA (Bu-Spar®) - este un anxiolitic "anxioselectiv" (ameliorează anxietatea, fără să aibă
acţiuni hipnotice, anticonvulsivante şi miorelaxante); acţiunea, comparabilă cu a diazepamului este rezultatul
interacţiunii cu. receptorii serotoninei.
Se administrează oral în stări de anxietate cronică; poate produce somnolenţă, stări confuzionale.

EXCITANTELE S.N.C.
Excitantele SNC stimulează activitatea diferitelor formaţiuni ale SNC fie direct, fie printr-un mecanism
reflex. Se clasifică in 3 grupe:
I. Excitante corticale:
- stimulante psiho-motorii: - xantina
- amfetamina
II. Excitante bulbare:
- doxapram (Dopram®)
- nicetamida
- pentetrazol
III. Excitante medulare:
- stricnina

STIMULANTELE PSIHO-MOTORII
Constituie un grup de medicamente care stimulează atat activitatea psihică, cat şi cea motorie şi
îndepărtează oboseala. Acţiunea lor este rezultatul excitării scoarţei cerebrale direct sau prin intermediul
sistemului reticulat ascendent activator.
XANTINELE - sunt alcaloizi naturali cu structură metilxantinică, sunt reprezentaţi de cafeina, teofilină şi
teobromină.

16
 - au aceleaşi efecte farmacologice, dar de intensitate diferită (tabelul nr. 1)
Tabelul nr. 1

Stimulare SNC Efect Stimulare

Xantina Bronhodilataţie
şi respiratorie diuretic cardiaca

Cafeina +++ + + +
Teofilină ++ +++
Teobromină + ++ ++ ++

CAFEINA (1,3,7-trimetilxantina) - constituie prototipul xantinelor avand următoarele efecte:

- intensifică procesele corticale, legate de funcţiile motrice, psihice şi senzoriale, susţine efectul
intelectual
- stimulează respiraţia deprimată (ex. în intoxicaţia alcoolică acuta)
-creşte forţa de contractie a inimii şi consumul de oxigen miocardic;
- produce vasodilatie arteriolara cu scăderea rezistentei periferice si vasoconstricţie în teritoriul cerebral;

- creşte diureza prin creşterea circulaţiei renale si inhibiţia reabsorbţiel tubulare a Na+
- stimulează secreţia gastrică de HCl, pepsină şi gastrină
- produce bronhodilataţie; contractă musculatura striată
Mecanismul de acţiune - constă în inhibiţia fosfodiesterazei (cu creşterea AMPc celular) şi în
antagonizarea efectelor adenozinei; favorizează eliberarea Ca2+ din citoplasmă reticulului sarcoplasmic, ceea ce
explică contracţia musculaturii striate.
Utilizările terapeutice - sunt limitate:
- tratamentul intoxicaţiei acute cu alcool (se injectează s.c. cafeina natriu benzoică 100-500 mg o
dată
- tratamentul migrenei {oral, preparatul Cofedol = asociere de cafeina şi ergotamină)
Supradozajul poate genera o intoxicaţie acută, manifestată prin iritabilitate, convulsii generalizate,
tahicardie, dispnee, hipertensiune arterială.
Utilizarea cronică a cafeinei produce intoxicaţie cronica manifestată prin hiperexcitabilitate, insomnie,
aritmii, acufene.
Abuzul de cafea (o ceaşcă de cafea tare conţine 100 mg cafeina) provoacă un grad de tolerantă cu
fenomene uşoare de dependenţă.
Contraindicatiile cafeinei includ: cardiopatia ischemica, aritmiile cardiace, ulcerul gastric, persoanele
cu insomnie.

AMFETAMINELE
- sunt denumite şi amine detrezire.
AMFETAMINA (Benzedrin) - are următoarele efecte:

17