DATE DE NEUROFIZIOLOGIE PRIVIND TRANSMITEREA

ŞI PERCEPŢIA DURERII ÎN TERITORIUL ORO-MAXILO-

FACIAL

 Durerea rămâne şi azi o manifestare dificil de cuantificat,

îndeosebi datorită antrenării unei importante componente
afective cu un înalt grad de subiectivitate.
 Substratul material al sensibilităţii dureroase cuprinde
structuri neuro-anatomice şi factori neuro-chimici care
realizează mecanismul de producere, de mediere şi de
modulare al acesteia la diferite niveluri, atât ascendente
cât şi descendente, la care se adaugă influenţe
educaţionale şi motivaţionale .
 Reacţia organismului la durere triplă:
1. motorie,
2. reflexă vegetativă (tahicardie, tahipnee, hipertensiune,
transpiraţie)
3. psihică.
 Pentru producerea durerii stimulii algogeni (mecanici,
termici, chimici) trebuie să aibă o intensitate supraliminară,
 Algoreceptorii reprezintă segmentul terminal al dendritelor
amielinice şi mielinice ale neuronilor senzitivi
 La nivelul pielii şi structurilor profunde sunt:
 - necapsulate (de tip Merkel sau Ruffini),
- încapsulate (de tip Meissner, Krause şi Vater-Pacini)
- libere
 Căile aferente
 Acestea sunt reprezentate de trei tipuri de fibre :
Fibrele de tip A sunt mielinizate, cu diametrul de 2-6
microni și au o viteză de conducere foarte mare, pâna la 120
m/s. Ele conduc durerea ascuțită, imediata și care dispare
repede după încetarea stimulului algogen.
Fibrele de tip B sunt mielinizate. Ele sunt fibre
vegetative preganglionare și transmit sensibilitatea
dureroasă viscerală
Fibrele de tip C sunt nemielinizate, cu diametrul sub
1 micron cu, conductibilitate lentă, de 1-2 m/s. Ele conduc
durerea surdă, profundă
MEDIEREA ŞI MODULAREA DURERII

 de la receptori stimulii nu pleacă izolaţi ci sub formă

codificată (pachete de potenţiale de acţiune) pentru
ca la niveluri ulterioare, să fie decodificaţi, analizaţi
şi integraţi ca senzaţii de diferite tipuri, inclusiv de
durere.
 până la realizarea percepţiei dureroase, intervin
frecvente mecanisme mediatoare şi modulatoare –
insuficient cunoscute
 Pentru impulsurile nociceptive oro-maxilo-faciale
calea anatomică este diferită. Astfel impulsurile
transportate de nervul trigemen intră direct în
trunchiul cerebral, în regiunea pontină
 Aici face sinapsa cu al doilea neuron (celula T) din
nucleul trigeminal al trunchiului, asemănătoare
structural cu cornul dorsal al măduvei spinării.
 Anestezicele loco-regionale
 Anestezicele locale sunt substanțe care
deprimă reversibil sensibilitatea și transmiterea
impulsurilor prin anumite fibre nervoase,
efectul farmacologic exercitându-se într-un
teritoriu limitat
Fiziologia transmiterii
nervoase
 Pentru a ajunge la fibra nervoasă, anestezicul
local difuzează de la locul administrării, la zona
unde își va exercita efectul specific, străbătând
mai multe bariere (epinerv, perinerv, endonerv).
 Viteza instalării efectului anestezic local
depinde de penetrabilitatea prin aceste bariere
biologice și de gradul de liposolubilitate al
anestezicului local, care variază în functie de
structura chimică.
 Anestezicele locale sunt
formate din:
- inelul aromatic
- lanţul intermediar
- grupare amino
 Lanţul intermediar cuprinde
un ester sau o legătură
amidică determinând
clasificarea anestezicelor
locale în esteri sau amide
 Gruparea ester (-COO-) este instabilă
determină ca anestezicele să fie
- uşor hidrolizate în soluţie dar şi
după injectare în plasmă
- netoxice şi cu durată de acţiune
scurtă
 Gruparea amidică (-NHCO-) este mult mai
stabilă, iar anestezicele sunt metabolizate lent
și incomplet
 În sânge circulă :
- formă legată de o proteină
circulantă – glicoproteină
- formă liberă – are efect anestezic dar
şi toxic
 Glicoproteina transportă şi alte substanţe
medicamentoase : betablocante (propanolol),
blocante de calciu ( verapamil) antiaritmice
(chinidină)
 La pacienţii cardiovasculari, fracţiunea liberă
de anestezic local va creşte în circulaţie şi
poate determina accidente generale de
supradozare, interpretate ca accidente de
intoleranţă , alergie
Structura chimică determină proprietăţile
anestezicelor locale:

 Puterea – depinde de liposolubilitate

 Intensitatea – depinde de concentraţie
 Timpul de instalare – depinde de
liposolubulitate
 Durata acţiunii – depinde de capacitatea
de a se lega de proteine
 Farmacologic, anestezicul local sigur şi
eficient, trebuie să îndeplinească
următoarele calităţi:

1. Efect anestezic puternic

2. Inducţie scurtă
3. Toxicitate sistemică redusă
4. Să nu producă iritaţii locale și dependență
5. Incidenţă scăzută a efectelor adverse
6. Să fie compatibil cu alte substanțe
7. Să poată fi sterilizat ușor
Soluţiile anestezice de calitate
trebuie să cuprindă:

 Substanţa anestezică
 Substanţa vasoconstrictoare
 Substanţe adjuvante
 Soluţia diluantă
 Substanţe anestezice

A. ESTERI
acidului paraaminobenzoic

1. CLORPROCAINA (Nescaina)
2. PROCAINA (Novocaina,Neocaina)
3. PROPOXICAINA
  acidului benzoic

1. COCAINA
2. TETRACAINA (Pantocaina)
3. BENZOCAINA
4. HEXYLCAINA
5. BUTACAINA
 B. AMIDE
 LIDOCAINA (XILINA)
 MEPIVACAINA (CARBOCAINA)
 PRILOCAINA (CITANEST)
 BUPIVACAINA (MARCAINA)
 ARTICAINA
 ETIDOCAINA

C.CHINOLONE:
 CENTBUCRIDINE
Proprietăţi comune:

 Sintetice şi au acelaşi mecanism de acţiune

 Conţin grupări "amino",
 Formează săruri cu acizii tari, solubile în apă
 Au acţiune reversibilă,
 Sunt compatibile cu adrenalina sau cu
medicamente înrudite
 La o anumită concentraţie plasmatică produc
efecte tipice generale,
 în concentraţii anestezice nu au efect iritant
asupra ţesuturilor.
 Efecte secundare şi adverse

 Alergii - destul de frecvente.

 Acţiune pe sistemul nervos central
exteriorizată prin: tremurături,
anxietate, convulsii, moarte.
 Efecte cardiace manifestate prin:
extrasistole, scăderea forţei de
contracţie a cordului, fibrilaţie
ventriculară.
 COCAINA
 Este cel mai vechi anestezic local ce a fost
izolat din frunzele arborelui Erytroxylon Coca
din Peru şi Bolivia.
 A fost sintetizată de Mac Lagan în 1857 ca
ester al acidului benzoic
 A fost utilizată iniţial ca anestezic (Koller,
1884 pentru instilaţii oftalmologice şi pentru
blocarea nervului mandibular Halsted,1885).
 Are dezavantajul ca determină
farmacodependenţă (toxicomanie), dar mai ales
poate produce în mod reflex stop
cardiorespirator la primul contact local, ceea ce
i-a restrâns mult indicaţiile.
 Cocaina a fost utilizată în stomatologie sub
forma soluţiei Bonain (cocaină, menthol, fenol)
pentru pansamente calmante în pulpitele acute.
 PROCAINA (Novocaina)
 ester al acidului para-aminobenzoic
 a fost cel mai folosit anestezic local până la
descoperirea xilinei
 pulbere incoloră, cristalină, solubilă în apă
 efect puternic anestezic asupra fibrelor şi
terminaţiilor nervoase numai dacă substanţa
este introdusa intratisular
 produce vasodilataţie locală - absorbţia mai
rapidă a substanţei anestezice în circulaţia
sistemică, determinând o durată de acţiune
scurtă, 15-30 minute, trebuie asociată cu un
vasoconstructor
 Acţiune hipotensivă
 In doze mari, determină fenomene toxice ale SNC, la
început de tip excitativ (convulsii, dispnee), iar
ulterior de tip inhibitor hipotensiune arterială,
bradicardie şi moarte prin stop cardiorespirator.

 Se datoreşte, de obicei, injectării prea rapide,

cantităţilor de anestezic prea mari sau concentraţiilor
ridicate, în general, se apreciază că toxicitatea
novocainei creşte în proporţie geometrică cu
concentraţia.
 Cantitatea maximă de substanţă ce poate fi administrată
într-o şedinţă nu va depăşi doza de 0,8-1 g novocaină (după
TIMOŞCA).
În stomatologie se utilizează concentraţiile:
 0,25%-0,33% -0,50% - pentru anestezia prin

infiltraţie locală;
 0,5%-1% - pentru anestezii plexale;

 2% - pentru anestezii tronculare periferice.

 PANTOCAINA
(Tetracaina hidroclorică, Anestezina)
 Este foarte activă pentru anestezia de suprafaţă
(10 ori mai activă decât Cocaina)
 Nu produce vasoconstricţie, nu dă senzaţie de
uscăciune a mucoasei orale.
 Se foloseşte pentru anestezii de contact în soluţii 1-
2%, și pentru anestezia prin injecţie în
concentraţie de 0,50%-1% .
 BENZOCAINA

 Se prezintă sub formă de pulbere albă cristalizata,

insolubila în apă.
 Se utilizează ca atare în aplicaţii locale, sub formă
de pomadă (5-10%) sau sub forma de drajeuri
pentru efectul anestezic de suprafaţă.
 LIDOCAINA
(Xilina)
 Este o acetamidă, cu un pH de aproximativ 6,5,
sintetizată de Lofgren în 1943
 Se comercializează sub formă de soluţii apoase,
izotone, sterile, apirogene
 Produsele de tip xilină cu adrenalină conţin şi
metabisulfit de sodiu, care poate induce reacţii
severe la persoanele alergice, sau episoade astmatice
 Produsele care nu conţin acest conservant sunt
marcate MPF (Methyl-Paraben-Free).
 procaina a fost considerată etalon pentru toate
celelalte anestezice locale, în ceea ce priveşte
potenţa anestezică şi toxicitatea ( procaina = 1)
Puterea anestezică este de două ori mai mare
decât cea a procainei.
 în prezent se consideră etalon pentru celelalte
anestezice lidocaina (notare: lidocaina = 1), dar se
menţine şi raportarea la procaina.
 anestezia se instalează rapid (3-4minute)
 are timp de inductie scurt (0,8-2 min),
 toxicitatea ei este de 2 ori mai mare faţă de
procaină.
 efectul se păstrează 90 min
 nu determină vasodilataţie , deci nu este obligatorie
asocierea cu un vasoconstrictor
 Produse comerciale

 SICOMED : XILINĂ 1% - fiole 10ml/ 20ml

XILINĂ 2% - fiole 2ml
XILINĂ 4% - fiole 2ml
XILINĂ 2% cu adrenalină – fiole 2ml
 3M ESPE : XYLESTEIN-A – carpule 1,7ml
 SEPTODONT : LIGNOSPAN – carpule 1,8ml
 Farmacologie
 Mecanism de acţiune:
 stabilizează membrana neuronală prin inhibarea
fluxurilor ionice responsabile pentru iniţierea şi
conducerea impulsurilor nervoase;
 Hemodinamică:
 Un nivel plasmatic ridicat de lidocaină poate induce
modificări ale rezistenţei vasculare periferice şi implicit
ale tensiunii arteriale.
 Asupra centrilor de control cardiovascular din sistemul
nervos central, are un efect depresor, determinând o
uşoară hipotensiune la administrarea unei doze uzuale de
lidocaină fără adjuvant vasoconstrictor.
  Farmacocinetică şi metabolism:

 Clorhidratul de lidocaină este complet absorbit după

administrarea parenterală, rata de absorbţie în
fluxul sanguin fiind dependentă în primul rând de
prezenţa sau absenţa agentului vasoconstrictor
 Se metabolizează în ficat (90%) iar metaboliţii şi
10% din substanţa nemetabolizată se elimină renal
 Deci, majoritatea afecţiunilor hepatice influenţează
farmacocinetica acestei substanţe - perioada de
înjumătăţire se poate dubla sau tripla.
 Afecţiunile renale nu influenţează farmacocinetica
lidocainei, dar pot duce la acumularea de metaboliţi.
 Datorită faptului că xilină se resoarbe prin
mucoasa orală: în anesteziile de suprafaţă prin
contact, în concentraţie de 5-10% (sub formă de
soluţii, paste, preparate pulverizabile, dischete).
 Produse comerciale: Lidocain, Xylocain
spray;Topicain gel.
 Xilina în medicina dentară se utilizează în
concentraţie de:
- 0,25-0,50% pentru anestezii prin infiltraţii
locale,
- sol.1% 2 ml conține 0,02 grame pentru anestezii
plexale infiltratie
- sol.2% în fiola de 2 ml ,conține 0,04 grame,
pentru anestezii tronculare periferice, anestezia
spinala, în oftalmologie
 POSOLOGIE

 Doza uzuală pentru anestezia locală este de 20 –

100mg lidocaină,
 La adulţii sănătoşi doza maximă de lidocaină
fără adrenalină este de 4,5 mg/kgcorp fără a
depăşi 300mg;lidocaina cu adrenalină este de
7mg/kgcorp, fără a depăşi 500mg
 La copiii peste 3 ani doza maximă este 3-4
mg/kgcorp
 la adult se pot folosi 1-4 ml
 copii 0,25-1ml (pt cei intre 20-30 kg) sau 0,5 - 2 ml
(pt cei care au intre 30-40 ).
 Doza maxima injectabila pe 24 ore:
- la adult maxim 6ml
- la copil maxim 1,5 (20-30 kg ) și 3ml (30-40 kg.)
 Adaosul cu adrenalina prelungeste cu 40 % durata
anesteziei.
 Reacţii adverse şi supradozaj

 Au legătură cu nivelurile crescute de lidocaină

liberă plasmatică, cauzate de supradozaj, absorbţie
rapidă, injectare intravasculară, sau fenomene
idiosincrazice.
Manifestări SNC sunt de tip excitaţie / inhibiţie corticală,
caracterizate prin:
 senzaţie de căldură sau frig,
 parestezii,
 fotofobie,
 nervozitate,
 euforie,
 confuzie,
 ameţeală,
 somnolenţă,
 vedere dublă sau neclară,
 greaţă şi vomă,
 tremurături,
 convulsii,
 stare de inconştienţă şi chiar stop cardio-respirator.
 Manifestările clinice de excitaţie corticală pot lipsi
sau pot fi de foarte scurtă durată - în acest caz
tabloul clinic evoluează direct cu somnolenţă,
inconştienţă şi stop cardio-respirator.
 Este de reţinut faptul că moleşeala/somnolenţa după
administrarea lidocainei reprezintă un semn clinic
pentru nivel plasmatic ridicat.
 Manifestări cardiovasculare: au caracter
cardiodepresor, cu bradicardie, hipotensiune şi în
cazuri rare stop cardio-respirator

 Manifestări alergice: rare şi se datorează mai

degrabă conservantului metilparaben (şi a sulfitului
în cazul produselor cu adrenalină); reacţiile
alergice la lidocaina în sine sunt excepţionale.
Clinic, manifestările alergice constau în urticarie,
edem sau reacţii anafilactice.
Contraindicaţii şi precauţii
 Se administrează cu prudenţă la pacienţii cu
afecţiuni hepatice severe şi la cei cu
hipersensibilitate la anestezicile locale de tip
amidic
 Semnele precoce de neurotoxicitate centrală
sunt :- agitaţia
- anxietatea
- ameţeala
- tulburări de vedere
- somnolenţă
- stări depresive
 Efectul teratogen este scăzut dar se recomandă
administrarea cu prudenţă la gravide în primul
trimestru de sarcină
 Penetrează bariera feto – placentară
 Poate să apară hipotensiunea de sarcină la pacientele
cu sarcină avansată
 Nu trece în laptele matern
 ARTICAINA
 Anestezic local amidic, care conţine atât o grupare
amidică, cât şi una esterică
 Are o potentă de 4-5 în comparaţie cu procaina (2
faţă de lidocaină) şi o toxicitate de 1-1,5 faţă de
procaină
 Se instalează rapid în 2-3 minute, cu durata medie
de aproximativ 60-75 min.
 Farmacologie
 Timpul de înjumătăţire plasmatică este de 100-110
minute.
 Articaina este hidrolizată rapid de colinesterazele
plasmatice în proporţie de 90%.
 Metabolizarea articainei este hepatică, în proporţie
de 8%
 Eliminarea din organism are loc în 12-24 de ore, în
urină - 95% sub formă de metaboliţi, iar 2-5% sub
formă de articaina nemetabolizată.
 Produse comerciale

 3M ESPE: - Ubistezin, carpule 1,7 ml

- Ubistezin forte,carpule1,7ml
 SEPTODONT: - Septanest, carpule 1,7 ml
 AVENTIS: - Ultracaine D-S , carpule 1,7 ml
- Ultracaine D-S forte, carpule 1,7ml
- Ultracaine D-S , fiole 2ml
 POSOLOGIE
 1ml soluţie injectabilă conţine 40 mg clorhidrat de
articaină şi 0,012 mg de clorhidrat de epinefrină
 La pacienţii adulţi sănătoşi: doza maximă este de
7mg/kgcorp, fără a depăşi 500 mg într-o şedinţă,
exprimată în ml este de 0,175 ml soluţie injectabilă
pe kg/corp , echivalent a 12,5 ml articaina cu
adrenalină 1/100.000,
 Este contraindicată la copii sub 4 ani
 La copii peste 4 ani doza maximă este de
7mg/kgcorp
Contraindicaţii şi precauţii
 La pacienţii hipersensibili la anestezice locale de
tip amidic
 La pacienţii cu bronhospasm în antecedente
 La pacienţii cu tulburări de conducere atrio-
ventriculară severe
 La pacienţii epileptici fără tratament
 pacienţi cunoscuţi cu deficit de colinesterază
plasmatică;
 porfirie acută recurentă.
 Administrarea cu prudenţă la pacienţii cu
afecţiuni hepatice sau renale severe
 La sportivi poate da un fals rezultat pozitiv la
testele de dopaj
 Administrat cu prudenţă la femeile gravide în
primul trimestru de sarcină
Efectul simptomatic al vasoconstrictorului poate fi
intensificat prin administrarea simultană a
inhibitorilor de monoaminooxidază (IMAO) sau
antidepresivelor triciclice.
Injectarea concomitentă a articainei cu betablocante
non-cardioselective poate conduce la o creştere a
tensiunii arteriale prin intermediul
vasoconstrictorului.
 Reacţii adverse şi supradozaj

 Manifestări SNC: nervozitate, cefalee, tremurături,

nistagmus, logoree, ameţeală, greaţă;
 Manifestări respiratorii: tahipnee, urmată de
bradipnee şi în final apnee
 Manifestări cardiovasculare: reducerea puterii de
contracţie a miocardului, cu scăderea aiurii
ventriculare şi prăbuşirea tensiunii arteriale;
 Alte efecte adverse, tardive:
 risc crescut de necroză locală, corelat în spe­
cial cu injectarea rapidă şi în cantitate mare a
anestezicului;
 tulburări persistente de sensibilitate pe traiectul
nervului anesteziat - se remit progresiv, în
aproximativ 8 săptămâni;
 methemoglobinemie la administrarea în doze
mari, la pacienţii cu methemoglobinemie sub-
clinică.
 MEPIVACAINA

 Are acţiune similară xilinei, dar este mai puţin

toxica, durata de instalare a anesteziei scurtă (2-3
min), cu acţiune suficient de lungă (2-3 ore) şi mai
ales nu are efect vasodilator.
 Mecanismul de acţiune: este similar celorlalte
anestezice amidice, prin blocarea potenţialului de
acţiune membranar la nivel neuronal
 Se preferă soluţii de 0,5% pentru infiltraţii locale, 1-
2% pentru anestezii tronculare periferice şi de 2-4%
pentru anesteziile de contact.
 Farmacocinetică şi metabolism:
 Este de remarcat faptul că agenţii vasoconstrictori
nu prelungesc semnificativ anestezia cu
mepivacaină!
 Mepivacaina se leagă în proporţie de aproximativ
75% de proteinele plasmatice. Este rapid
metabolizată hepatic, şi doar 5-10% din anestezic
este eliminat renal ca atare.
 Perioada de înjumătăţire este de 2-3 ore la adult şi
8-9 ore la copilul mic.
 Cea mai mare parte a anestezicului şi metaboliţilor
săi sunt eliminaţi în aproximativ 30 de ore.
 Mepivacaina traversează uşor bariera hemato-
encefalică şi feto-placentară
 PRODUSE COMERCIALE
 3M ESPE:- Mepivastezin, carpule 1,7 ml (fără
adrenalină)
 SEPTODONT: - Scandonest 3%, carpule 1,8 ml
- Scandonest 2% Noradrenaline,
carpule 1,8ml
- Scandonest 2% Special, carpule,
adrenalină
 POSOLOGIE

 La pacienţii adulţi, doza maximă este de 400mg

(1ml soluţie conţine 30mg clorhidrat de
mepivacaină).
 O administrare suplimentară de mepivacaină este
permisă numai după cel puţin 90 de minute. Doza
totală pentru 24 de ore nu va depăşi 1000 mg.
 La copiii sub 15 kg, doza maximă va fi de 0,5

mg/kg-corp.
 0 altă variantă de calcul a dozării Mepivacainei

pentru copii este:

Greutatea copilului (kg) x doza maximă
75 recomandată pentru
adult
 Contraindicaţii şi precauţii

 Mepivacaina HCl este contraindicată la pacineţii

cunoscuţi cu hipersensibilitate la anestezice locale de
tip amidic sau la alte componente ale soluţiei
anestezice.
 Având în vedere metabolizarea hepatică şi
eliminarea renală, este necesară administrarea cu
precauţie la pacienţii cu afecţiuni hepatice sau renale
severe
 Administrarea în timpul gravidităţii şi lactaţie
 efect teratogen: mepivacaina HCl se încadrează în
clasa de toxicitate C. Nu se va folosi mepivacaina ca
anestezic local în primul trimestru de sarcină decât
în anumite cazuri, în care beneficiul este mult mai
mare decât riscul, deoarece 30%se leagă de
proteinele plasmatice şi 70% trece bariera feto-
placentară
 eliminarea mepivacainei în laptele matern este
incertă; se recomandă totuşi înlocuirea alimentaţiei
la sân pentru 24 de ore, pentru pacientele la care s-a
practicat anestezie locală cu mepivacaină cu sau fără
adrenalină.
 Reacţii adverse şi supradozaj
 Reacţiile adverse sunt similare celor descrise pentru
toate anestezicele amidice şi se datorează unor
niveluri crescute de mepivacaină liberă plasmatică,
cauzate de supradozaj, absorbţie rapidă, injectare
intravasculară, sau fenomene idiosincrazice.
 Aceste reacţii sunt, în general dependente de doză:
nervozitate, agitaţie, tremor, nistagmus, cefalee,
logoree, greaţă, tahipnee urmată de apnee şi hipoten-
siune arterială.
 Dozele mari pot produce vasodilataţie, colaps,
tulburări de conducere, bradicardie, bloc atrio-
ventricular şi chiar aritmii ventriculare
 Reacţiile alergice, foarte rare, sunt reprezentate de
erupţii cutanate, prurit, edeme sau reacţii de tip
anafilactic.
 In caz de supradozaj poate să apară
methemglobinemie şi stimulare nervoasă centrală
(tremor, dezorientare, vertij) în cazul dozelor foarte
mari, contractură spastică şi convulsii.
 PRILOCAINA
(Citanest)
 Prilocaina este un anestezic local amino-amidic,
folosit mai rar în medicina dentară şi chirurgia
oro-maxilo-facială.
 Anestezie de lungă durata, intensitate bună şi
instalare rapidă.
 Are toxicitate mai redusă decât xilina dar are un
risc de methemoglobinemie în supradozaj
 Soluţia 4% se foloseşte fără adrenalină
 Prezintă un risc teratogen clasă C. Doza maximă
pentru o şedinţă este de 6 mg/kg-corp, maximum 400
mg. Produsul comercial pentru uz stomatologic este
Citanest (AstraZeneca) -prilocaina 3% cu
felipresină.
 BUPIVACAINA
(Marcaina)
 Este folostă în anestezia epidurală dar uneori şi în
teritoriul OMF
 Anestezia se instalează în 2- 10min şi se menţine
eficientă 90min.
 În medicina dentară se recomandă în concentraţie de
0,5%
 Nu dă vasodilataţie; nu trece prin placentă, deci se
poate folosi fără pericol la femeile însărcinate.
 Bupivacaina prezintă o cardiotoxicitate crescută,
toxicitate SNC în doze mari şi risc teratogen clasă
C.
 Doza maximă admisă pentru o şedinţă este de 9-18
mg.
 Se comercializează sub denumirile comerciale de
Marcain, Sensorcaine sauVivacaine. (Astra Zeneca)
ADJUVANŢI VASOCONSTRICTORI
Sunt amine simpaticomimetice ce acţionează
asupra receptotilor alfa şi beta
 CLASIFICARE
1.Simpaticomimetice naturale:
- Catecolamine: - Adrenalina
- Noradrenalina
- Noncatecolamine: - Felipresina
2. Simpaticomimetice de sinteză:
- Nordefrin

- Fenilefrin

- Levonordefrin
 Avantaje
 cresc acţiunea anestezicelor locale
 Scad riscul de supradozare
 favorizeaza metabolizarea mai rapida a anestzicului local
 Scad timpul de inductie al anestezicului local
 grăbesc instalarea anesteziei
 prelungesc durata anestezieiscad absorbtia anestezicului local
in sange
 diminuă efectele toxice asupra SNC
 combat efectele toxico-alergice ale substanţei anestezice
 realizează vasoconstricţie, scăzând sângerarea în câmpul
operator.
 Dezavantaje
 în concentraţii mai mari decât cele
necesare;
 injectări repetate cresc cantitatea de
vasoconstrictor până la doze
aproape toxice;
 injectare intravasculară accidentală
 ADRENALINA (Epinefrina)
 Produsul de secreţie internă a
medulosuprarenalei în condiţii de stress şi
efort , creşte aportul de oxigen şi glucoză în
creier şi musculatura stristă
 Sare hidrosolubilă în concentraţii de 1:50000
până la 1:200000
 Are 2 efecte principale: vasoconstricţia şi
hipertensiunea tranzitorie.
 La locul injectării, produce iniţial o
puternica vasoconstricţie a arteriolelor şi
capilarelor, apoi vasodilataţie locală
 În aplicaţiile pe mucoasa bucală produce
o ischemie evidenţiată prin culoarea
palidă-albicioasă şi apariţia unor
complicaţii: necroze, gangrene.
 Adrenalina acţionează:

 la nivelul SNC (agitaţie neuroleptică)

 a aparatului respirator (bronhorelaxantă)
 stimulează secreţia lacrimală şi scade
presiunea intraoculară
 Are acţiune hipergliceminată prin: inhibarea
eliberării de insulină şi stimularea
glicogenolizei în ficat și musculatura striată
 Are acţiune lipolitică
 Deoarece este un antagonist al histaminei
neutralizează fenomenele alergice şi
combate şocul anafilactic.
 In metabolism creste consumul de oxigen in
toate tesuturile injectate.
 Efectul vasoconstrictor al adrenalinei este
manifestat prin:
 creşterea tensiunii arteriale
 accelerarea pulsului
 exagerarea bătăilor cardiace (tahicardie)
 paloarea feţei
 sincopă cardiacă.
 anestezice locale se 1/200000, 1/100000 și mai rar 1/80000.
 anestezicele locale topice se folosesc concentratii mai mari -
1 /40000 si 1/ 50000.
 Doza totala de adrenalina din soluţia anestezică nu trebuie
să depăşească 0,2 mg. o concentrație de 1/100.000
 Fiolele trebuie ferite de lumină şi controlate obligator
înainte de folosire
Adrenalina este contraindicată la:
1. bolnavii hipertensivi, aterosclerotici,
cu tireotoxicoze, miocardite, afecţiuni
cardiace decompensate,
2. diabet netratat
3. gravide în primul trimestru are efect
teratogen iar în ultimul trimestru risc de
declanşare a travaliului
 NORADRENALINA
(Norepinefrina)
 toxicitate redusa
 Are o eficientă acţiune vasoconstrictoare
periferică fără a influenţa însă circulaţia
generala.
 Nu creşte glicemia, nu tulbură
metabolismul bazal.
 Toxicitatea sa este de 4 ori mai mică decât
a Adrenalinei.
 Supradozajul provoacă hipertensiune arterială
marcată şi bradicardie.
 Contraindicată la bolnavii hipertensivi,
hipertiroidieni, diabetici, bolnavi cu distonii
neurovegetative.
 Concentraţiile folosite în stomatologie sunt de
1/30.000-1/20.000. Doza maximă admisă este de
0,34 mg.
 FENILPRESINA

 Nu are efecte directe de tip adrenergic

asupra miocardului, deci poate fi folosit la
pacienţii cardiovasculari
 Are efect ocitocic şi este contraindicată la
gravide
 Este folosită în combinaţie cu prilocaina
3%
 Concluzii
 Toate aminele simpaticomimetice utilizate în
stomatologie, ca substanţe vasoconstrictoare,
dau rezultate bune, adrenalina fiind cea mai
eficientă.
 Reacţiile toxice sunt asemănătoare,
manifestându-se clinic prin: stare de nelinişte,
palpitaţii, tremurături, cefalee, HTA, tahicardie
şi bradicardie (în unele cazuri).
 Alegerea şi folosirea unui vasoconstrictor
trebuie să ţină seama de vârsta şi starea
generală a pacientului, de durata
intervenţiei cât şi de necesitatea unui
câmp operator fără sângerare.
 SUBSTANŢE ADJUVANTE

 clorură de potasiu
 clorură de calciu
 clorură de sodiu
 bicarbonat de sodiu şi potasiu
 sulfat de potasiu
 sulfat de magneziu
 glucoza
 antibiotice
 hialuronidaza
 SUBSTANŢE DILUANTE
• Soluţiile anestezice trebuie să aibă o
compoziţie şi o concentraţie
asemănătoare cu cea a organismului.
• Să fie izotonice, izoionice, izohidrice
• Să fie izosmotice
• Să fie neutre
• Să fie izometrice
 Pentru a fi cât mai
corespunzătoare mediului intern,
anestezicele se prepară în soluţii
Ringer sau în Ser Fiziologic.