ingineriei.

O astfel de figură legendară a fost Leonardo da

Vinci (1452–1519), cu siguranţă cel mai important
reprezentant
al ştiinţei şi artei din acea perioadă. Acesta a fost nu numai
leaderul de necontestat al artiştilor acelor vremuri dar şi un
renumit om de ştiinţă şi inginer. Într-una din notele sale
Leonardo da Vinci afirma că: „Mecanica este paradisul ştiinţelor
matematice, fructul acestora”.
În secolul al XVII-lea au apărut primele încercări de
prezentare riguroasă, sub formă analitică, a unor metode
de
determinare a dimensiunilor necesare ale corpurilor
solicitate de
sarcini exterioare, în aşa fel încât aceste corpuri să reziste
solicitărilor. Galileo Galilei (1564 – 1642), prin cartea sa de
referinţă „Două noi ştiinţe” era cel care, pentru prima dată în
istorie, reuşea să prezinte într-o succesiune logică metode
de
determinare a stărilor de tensiune. Era începutul Rezistenţei
materialelor ca ştiinţă, motiv pentru care
Galileo Galilei este şi supranumit
„părintele Rezistenţei materialelor”.
În 1678 apărea lucrarea „Despre arcuri” al cărei autor
era Robert Hooke (1635 – 1703). Sunt prezentate aici
experimentele autorului făcute pe corpuri elastice, fiind
prima lucrare în care sunt dezbătute proprietăţile elastice
ale materialelor. Tot aici este prezentată relaţia liniară
dintre
forţă şi deformaţie, relaţie cunoscută nouă sub numele de
„legea lui Hooke”, ce avea să devină punctul forte al
Rezistenţei materialelor pentru corpurile elastice.