Stafie Andreea-Sorina

Anul I, seria 3, grupa 10

Tema- TL

Dupa cum spunea semioticianul si romancierul italian Umbert Eco, pactul ficțional
presupune acceptarea si înțelegerea noastră, din perspectiva cititorilor, a ceea ce citim, pe
durata lecturarii operei. În sens metaforic, se poate discuta despre un “pact” între autor și
cititor, primul comunicându-i celui de-al doilea mesajul, gândurile sau sentimentele sale.

În ceea ce privește textul narativ Povestea lui Genji, al lui Murasaki Shikibu, primul prag
pentru a pătrunde în universul ficțional conturat de creatorul operei este motto-ul “În luna
mai, oamenii seamană cu (râul) Nakagawa, umbre tremurande, zdruncinate de lacrimi”-cu o
puternica forță de sugestie si anticipativa pentru conținutul fragmentului. Prin acest pasaj,
autorul aseamană oamenii cu râul Nakagawa, aducându-i însă în sfera tristeții. Incipitul
propriu-zis aduce în prim-plan personajul eponim, “Genji Stralucitorul” și introduce cititorul
in atmosfera arhaica a Japoniei: Genji, “un tânar zburdalnic”, cu o soție, casa parintească, un
prieten apropiat si vânat de răutatea lumii, dar și de femei. Fragmentul continuă cu o discuție
între patru personaje, Genji, To-no-Chujo, Sama-no-Kami si To-Shikibu-no-Jo, referitoare la
femei și statutul lor social. Autorul marchează, prin simplitatea limbajului și creearea de
imagini vizuale, auditive sau motorii, verosimilitatea la nivelul textului- esențială în ceea ce
se numește “pact ficțional”. Spre exemplu, structurile dialogate dintre personaje, sintagme
precum “e o prostie să pleci de acasă”, “nu cade nici ca femeia”, “pe data”, “s-a apropiat mai
tare de Genji”, introduc lectorul, prin intermediul limbajului aprope familiar, în universul
Japoniei arhaice. În egală masură, personajele, prin schimbul lor de replici, evidențiaza o
mentalitate tradițională, conformă cu societatea contemporană lor (textul putând fi interpretat
ca o frescă socială), cu care lectorul poate empatiza, ceea ce întărește pactul ficțional dintre
autor si cititorul operei sale.

Următoarea analiză se oprește asupra textului narativ Însemnari din subteran, aparținând
lui F.M.Dostoievski. Deși, la o primă lectură, titlul poate trimite la un om care muncește în
mine, cu cât înaintează în lectură, cititorul își poate da seama că sensul este profund
metaforic, textul fiind doar o confesiune. În acest caz, pactul ficțional este menținut și prin
notele de subsol, în care autorul explică faptul că totul este ficțiune, iar cel care se confesează
aparține imaginarului. Textul surprinde confesiunea unui bolnav, care, probabil într-un
moment de slăbiciune ori îngenuncheat de greutățile vieții, își așterne gândurile și trece prin
fața cititorului firul propriei vieți: vârsta de 40 de ani, de 20 de ani luptându-se cu boala;
calitatea de “slujbaș răutacios”, care l-a adus în stadiul de șomer; locuirea în Petersburg, pe
care îl consideră “cel mai abstract si premeditat oraș de pe globul pământesc. Relația strânsă
dintre autor și lector este foarte bine susținută de naratorul subiectiv, cu cadențe lirice, care se
expune în totalitate și se destăinuie. Folosirea punctelor de suspensie și a persoanei întai în
incipit (“Sunt un om bolnav...Sunt un om rău...”) întăresc, încă de la început, această relație
și îl atrage pe cititor in jocul ficțiunii. În egală masură, secvența monologată “De altminteri:
despre ce poate vorbi un om cumsecade cu cea mai mare plăcere? Răspuns: despre el însuși.
Ei, atunci și eu voi vorbi despre mine” este un exemplu potrivit pentru a ilustra modul în care
autorul reușește să întrețină pactul ficțional pe parcursul narațiunii.

Concluzionând, pactul ficțional, construit în ambele texte propuse printr-o aparentă

lejeritate, are menirea de a crea o relație “de încredere” între autor si cititorul operei sale.
Consider că, în cazul în care acest pact nu este bine înrădăcinat din primele rânduri ale
operei, textul narativ își pierde valoarea și nu poate dăinui peste ani.

Naratorul este o instanță narativă esențială a genului epic, fără de care acesta nu poate
pătrunde în câmpul literaturii. Deși apare în sfera epicului, în care accentul pe sentimentele
autorului nu este puternic marcat, instanța narativă are rolul de a transmite către cititor
propriile gânduri, trăiri, idei și concepții. Referitor la acesta, Wayne Booth propune multiple
modele de naratori, cu aplicabilitate în textele literare.

Primul text supus analizei este Povestea lui Genji, aparțonând lui Murasaki Shikibu, în
care este prezentată concepția unor personaje, implicit a autorului, referitoare la statutul
femeilor în societate, contextul spațio-temporal fiind Japonia arhaică, imperială. Textul
întrunește totalitatea caracteristicilor genului epic, existând personaje, narator si dinamică,
conferită de scurtele pasaje dialogate. În ceea ce privește naratorul, se remarcă un narator
neimplicat in diegeza (extradiegetic), care relatează la persoana a IIIa (“chibzuia”, “nu se
cade”, “le socotesc”, “se deosebște”), dar totuși omniprezent și omniscient, pătrunzând până
în mintea și în gândurile personajelor. Conform clasificării lui Wayne Booth, naratorul
textului lui Murasaki Shikibu este unul creditabil, care spune adevărul conform lumii
ficționale în care opera este plasată (insistă asupra rolului femeilor în societatea arhaică a
Japoniei).

Cel de-al doilea text, Înseamnari din subteran, semnat de F.M.Dostoievski, o

emoționantă confesiune a unui personaj, reunește, de asemenea, trăsăturile epicului, existând
personaje si acțiune. Tehnica predominantă în acest text este restrospecția, prin care
protagonistul își justifică starea depresivă în care se regăsește. Dialogul este înlocuit de
pasaje monologate, care mențin caracterul confesiv al textului. În ceea ce privește instanța
narativă utilizată în fragment, se discută despre un veritabil narator subiectiv, implicat în
diegeza (acțiunea adusă în prim-plan fiind chiar viața lui) și care cunoaște pe deplin
gândurile, concepțiile si trăirile personajului principal. Justificarea subiectivității se regăsește
în persoana I a verbelor, “sunt”, “nu mă tratez”, “aș vrea”, dar și persoanei a IIa, “să vă
povestesc”, subliniind “invitația” lectorului de a asista la confesiunea acestuia. În ceea ce
privește clasificarea lui Wayne Booth, naratorul acestui text este, de asemenea, creditabil,
relatând în conformitate cu contextul lumii ficționale: un om de rând, care retrăiește
principalele momente ale vieții și care a trecut prin ele conform ciclului normal.