Parlamentul European

1. Prezentare generala

Parlamentul European reprezinta, in viziunea

Tratatului de la Roma, din 1957, "popoarele
statelor reunite in cadrul Uniunii Europene".
Originile Parlamentului European se regasesc
in Tratatul de la Paris din 1951. Acest tratat,
care a instituit Comunitatea Europeanã a
Cãrbunelui si Otelului a creat 4 institutii:
a) Inalta Autoritate
b) Consiliul Special de Ministri;
c) Adunarea Comuna;
d) Curtea de Justitie.

Tratatul de la Paris prevedea, in cadrul

institutional nou format, o "Adunare comuna"
compusa din "reprezentantii ai popoarelor
statelor reunite in Comunitate", avand rol de
Adunare consultativa. Ca model a fost luata Adunarea Parlamentara a
Consiliului Europei.

Adunarea Comuna era constituitã conform art. 7 si art. 20-25 din tratat. Ea era
compusa din 78 de delegati desemnati de parlamentele nationale ale statelor
membre. Potrivit prevederilor inscrise in tratat, membrii Adunarii erau fie
numiti, fie alesi prin "sufragiu universal, direct, dupa procedura fixata de
fiecare Inalta Parte Contractanta". In fapt, toti membrii Adunarii erau delegati
ai parlamentelor nationale. Potrivit stipulatilor din tratat, Adunarea se intrunea
cel putin o data pe an, prilej cu care se punea in discutie si un raport general
prezentat de Inalta Autoritate. La 23 iulie 1952 Paul-Henri Spaak este numit
presedinte al Adunãrii.

In 1957, in cele doua Tratate prin care se instituiau Comunitatea Economica

Europeana si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice se prevedea crearea
de aceleasi "Adunari", Conventia din 25 martie 1957 propunand infiintarea
unei "Adunari unice".

Tratatele de la Roma, din 1957, au dus la aparitia celorlalte doua comunitãti

europene, Comunitatea Economica Europeana si Comunitatea Europeana a
Energiei Atomice. O data cu semnarea Tratatelor CEE si CEEA a fost semnata
si Conventia referitoare la unele institutii comune ale Comunitãtilor, prin care
cele trei Adunãri erau unificate sub numele de Adunarea Parlamentarã
Europeanã. La 19 martie 1958 are loc sesiunea de stabilire a Adunãrii
Parlamentare Europene. Este tinutã in Strasbourg. Este ales ca Presedinte al
Adunãrii Robert Schuman.

Prin rezolutia Adunarii parlamentare europene din 30 martie 1962, s-a stabilit
denumirea de Parlament European, denumire pe care o poarta pana in prezent.

Primele alegeri directe in Parlamentul European s-au tinut in iunie 1979.

Numarul de mandate este repartizat pe tari, in functie de marimea acestora. La
numai 34 de ani de la terminarea celui de al doilea razboi mondial, popoarele
natiunilor Europei, o data destramate de razboi, au mers la urne pentru a alege
membrii unui parlament unic. Europenii nu ar fi putut gasi un simbol mai
puternic al reconcilierii.

Parlamentul European, a carui legitimitate deriva din sufragiul universal direct,

este ales la fiecare cinci ani; de-a lungul timpului, el a acumulat constant putere
si influenta, printr-o serie de tratate. Aceste tratate, in special Tratatul de la
Maastricht din 1992 si Tratatul de la Amsterdam din 1997, au transformat
Parlamentul European dintr-un organism pur consultativ intr-un parlament
legislativ, cu puteri similare cu cele ale parlamentelor nationale.

Parlamentul European este singura institutie comunitara care se int�lneste si

isi tine dezbaterile in public. Dezbaterile, opiniile si rezolutiile Parlamentului
se publica in Monitorul Oficial al Uniunii Europene.

2. Componenta Parlamentului European

Inca de la incheierea tratatelor C.E.C.A si C.E.E a fost sustinut clar principiul

conform caruia membrii Adunarii sa fie alesi prin “sufragiu universal direct,
dupa o procedura uniforma in toate statele membre” si sa se reglementeze
punerea sa in aplicare”. S-a avut in vedere ca Adunarea sa fie formata din
delegati desemnati de Parlamentele nationale, dupa procedura stabilita de
fiecare stat membru. Principiul a fost preluat de Tratatele C.E.E. si
EURATOM.

“Statele membre nu au agreat ideea adoptarii unei proceduri electorale

uniforme, astfel incat, articolul 138.3 al Tratatului C.E.E. prevede ca procedura
electorala este condusa in fiecare stat membru prin dispozitii nationale. Fiecare
stat era liber sa adopte un anumit tip de scrutin, conform traditiilor electorale
nationale. Toate statele au procedat astfel, mai putin Franta, care a incalcat
traditie celei de-a V-a Republici, alegand scrutinul proportional, adica
impartirea restului la cea mai puternica jumatate, in liste blocate si pragul de
5% voturi. Franta a invocat istoria electorala pe care o are, folosind cadrul
national, adica o circumscriptie electorala unica.”

Cu toate ca fiecarui stat membru ii este permisa organizarea sufragiului in

functie de propriile reguli, trebuind sa respecte numai un set de conditii minime
comune:
- nimeni nu poate vota decat o singura data (principiul votului unic);
- alegerile se desfasoara in cursul aceleiasi perioade in toate statele membre
incepand cu joi dimineata, pana duminica, in cursul aceleiasi saptamani; prima
perioada este determinata de catre Consiliu, care statueaza, cu unanimitate de
voturi, dupa consultarea Parlamentului European;
- varsta minima pentru vot este 18 ani;
- deschiderea urnelor se poate face numai dupa inchiderea scrutinului in toate
statele membre.

Fiecare stat stabileste regulile cu privire la electorat (singura conditie stabilita

de o maniera uniforma este cea referitoare la varsta), la eligibilitatea si la
modurile de desfasurare a scrutinului (toate statele au adoptat un sistem de
reprezentare proportionala, cu liste nationale sau locale.

Mai tarziu, o data cu intrarea in vigoare a Tratatului de la Maastricht, s-a

instituit un drept de a alege si a fi ales pentru toate persoanele care poseda
cetatenia Uniuni Europene.
Legitimat prin vot universal direct si ales pentru un mandat de 5 ani,
Parlamentul European si-a sporit continuu influenta si puterea prin intermediul
unei serii de tratate. Acestea, in mod special Tratatul de la Maastricht din 1992
si Tratatul de la Amsterdam din 1997, au condus la transformarea
Parlamentului European dintr-un organism pur consultativ intr-un parlament cu
puteri legislative similare celor exercitate de parlamentele nationale.

Prin Tratatul de la Nisa, intrat in vigoare la 1 februarie 2003, in perspectiva

extinderii Uniunii, s-a stabilit un numar maxim de 732 de membri ai
Parlamentului din care in prezent exista 626 de deputati, restul locurilor fiind
rezervate in vederea extinderii. Incep�nd cu 2004, 338 milioane de alegatori
din cele 25 de state membre ale Uniunii Europene isi aleg cei 732 de
reprezentanti in Parlamentul European. Repartitia parlamentarilor este
urmatoarea:

 
Tara Nr. de
parlamentari
Germania 99
Franta 87
 Italia 87
Marea 87
Britanie
Spania 64
Olanda 31
Belgia 25
Grecia 25
Portugalia 25
Suedia 22
Austria 21
Danemarca 16
Finlanda 16
Irlanda 15
Luxemburg 6

Tratatul Uniunii Europene a prevazut o crestere a puterii Parlamentului

European prin introducerea procedurii de luare in comun a deciziilor, care
inseamna ca o mare parte a legislatiei (ca de exemplu cea referitoare la piata
interna, problemele si protectia consumatorilor, reteaua de comunicatii trans-
europeana, educatia si sanatatea) este acceptata at�t de catre parlament c�t si
de catre Consiliu.
In cea mai mare parte a cazurilor (incluz�nd agricultura, pescuitul, piata
interna, protectia mediului si transportul), Consiliul ia decizii cu majoritate de
voturi, statele membre dispun�nd de urmatorul numar de voturi:

 
Germania, Franta, Italia si Marea 10 voturi
Britanie
Spania 8 voturi
Belgia, Grecia, Olanda si 5 voturi
Portugalia
Austria si Suedia 4 voturi
Irlanda, Danemarca si Finlanda 3 voturi
Luxemburg 2 voturi
TOTAL 87 voturi

Atunci c�nd se discuta o propunere a Comisiei Europene este necesara o

majoritate de cel putin 62 de voturi pentru. In celelalte cazuri, majoritatea
necesara este tot de 62 de voturi, dar acestea trebuie sa apartina cel putin a 10
state. In practica, Consiliul incearca sa atinga un consens c�t mai larg in
majoritatea problemelor inainte de a lua decizii, astfel inc�t, spre exemplu,
numai la aproximativ 14% din legislatia adoptata de Consiliu in anul 1994 s-au
consemnat voturi negative sau membri ai Consiliului care nu si-au exercitat
dreptul de vot.

“Statutul membrilor Parlamentului European este reglementat atat de

dispozitiile comunitare, cat si de cele nationale. Dispozitiile aplicabile la
alegerile europene, care sunt inscrise in “Act”, sunt foarte sumare. Ele trimit, in
special, fie la tratatele originale, fie la masurile de aplicare sau, cel ami des, la
legislatiile nationale, legislatii care dispun ca se fac aplicabile si
parlamentarilor europeni. Parlamentul poate stabili si unele reguli de conduita
pentru membrii sai.

Deputatii europeni sunt alesi pentru o perioada de 5 ani, iar mandatul lor este
reprezentativ. Verificarea puterii lor este o prerogativa care incumba
Parlamentului European. Cumulul mandatului european cu un mandat national
este autorizat pe plan european, dar el este interzis pe plan national.”

Numarul locurilor este, de obicei, proportional cu populatia fiecarui stat

membru. Fiecare stat membru si-a stabilit un numar de locuri, maximul fiind
de 99, iar minimul de 5. Proportia femeilor in Parlamentul European a crescut,
astfel ca in prezent o treime din membrii este femei. Membrii Parlamentului
European sunt grupati dupa afinitati politice, nu dupa nationalitate. Ei isi
exercita mandatul in mod independent. Primesc un salariu egal cu al mambrilor
parlamentului din tara pe care o reprezinta. S-a luat in discutie un statut care sa
egalizeez salariile si care sa duca la transparenta in ceea ce priveste
remunerarea europarlamentarilor.

3. Organizarea Parlamentului European

Organizarea si functionarea Parlamentului European sunt reglementate in

Tratatele institutive si in Regulamentul adoptat cu majoritate de voturi de catre
insusi Parlamentul European. Regulamentul a facut obiectul unei reforme
globale in octombrie 1993.
Din punctul de vedere al organizarii, Parlamentul European cuprinde:
a) un Birou;
b) Conferinta presedintilor;
c) Comisii;
d) Grupuri politice parlamentare.

a) Presedintele, cei 14 vicepresedinti si cei 5 chestori sunt alesi pentru un

mandat de 2 ani si jumatate, adica pentru jumatate din durata mandatului unui
Parlament. Alegerea se face prin vot secret. Impreuna, ei formeaza Biroul, in
cadrul caruia chestorii au un drept de vot consultativ, in chestiunile
administrative si financiare legate de membri si de statutul acestora.
Presedintele reprezinta Parlamentul in situatii oficiale si in relatii
internationale, prezideaza sedintele plenare si intalnirile Biroului si ale
Conferintei Presedintilor. Biroul este responsabil cu bugetul Parlamentului si
raspunde de chestiuni administrative, de organizare si de de personal.

b) Conferinta Presedintilor cuprinde Presedintele Parlamentului si presedintii

grupurilor politice; ea este organismul politic conducator al Parlamentului.
Conferinta elaboreaza agenda pentru sesiunile plenare, stabileste orarul
activitatii organismelor parlamentare si termenii de referinta si dimensiunea
comisiilor si delegatiilor parlamentare.

c) Pentru a pregati activitatea sesiunilor plenare ale Parlamentului, Membrii

lucreaza in 20 comisii permanente. Acestea sunt cele care pregatesc lucrarile
Parlamentului, redacteaza rapoarte si tin legatura cu Comisia si Consiliul, in
intervalul dintre sesiuni. Pe l�nga aceste comisii permanente, Parlamentul mai
poate infiinta si subcomisii, comisii temporare (pentru 12 luni, cu posibilitatea
prelungirii existentei lor printr-o decizie a Parlamentului) care se ocupa de
probleme specifice, precum si comisii de ancheta.
Parlamentul european poate infiinta si comisii parlamentare mixte, cu
participarea parlamentarilor din statele asociate la Comunitate sau din statele
cu care deja sunt angajate negocieri de aderare.
Comisiile parlamentare unite intretin relatiile cu parlamentele Statelor cu care
Uniunea Europeana are acorduri de asociere. De asemenea, delegatiile
interparlamentare fac acelasi lucru pentru parlamentele multor altor tari si
pentru organizatiile internationale.

d) Membrii Parlamentului pot sa se organizeze in grupuri politice, dar exista si

deputati neinscrisi. Ei se organizeaza dupa afilierea politica si nu dupa
nationalitate. In prezent, exista sapte grupari politice in Parlamentul European:
- Grupul Partidului Popular European (democrat-crestini) si Democratilor
Europeni - PPE-DE;
- Grupul Partidului Socialistilor Europeni – PSE;
- Grupul Aliantei Democratilor si Liberalilor pentru Europa – ALDE;
- Grupul Verzilor/ Alianta Libera Europeana – V/ALE;
- Grupul Confederalal Stangii Unitare Europene/ Stanga Verde Nordica –
GUE/ NGL;
- Grupul Uniunii pentru Europa Natiunilor – UEN;
- Grupul Independentei si Democratiei – IND/DEM;
- Grupul Celor Neinscrisi.

Grupurile politice parlamentare (G.P.P) sunt formatiuni organizatoriceale

Parlamentarilor, constituindu-se in temeiul criteriilor politice care ii unesc pe
parlamentari. Orice grup politic se infiinteaza prin intermediul unei declaratii
care se face in fata presedintelui Parlamentului, declaratie care contine
denumirea grupului, semnatura membrilor si componenta biroului. Aceasta
declaratie se publica in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene. Exista si
conditii referitoare la numarul membrilor privind infiintarea grupurilor politice.

Trebuie mentionat ca activitatea Parlamentului este organizata de un secretariat

general, condus de un Secretar General, si care are un personal de aproximativ
3500 de persoane, pe l�nga care mai functioneaza si personalul grupurilor
politice si asistentii membrilor.

Cele unsprezece limbi de lucru ale Parlamentului presupun ca o treime din

personalul secretariatului sa lucreze in domeniul lingvistic (traducere si
interpretare). Cu toate acestea, in ciuda constr�ngerilor impuse de
multilingvism si de cele trei puncte de lucru, bugetul operational al
Parlamentului este doar unu la suta din bugetul Comunitatii, adica un euro si
jumatate pe an de la fiecare persoana care traieste in Uniunea Europeana.

4. Functionarea Parlamentului European

Durata unei legislaturi este de 5 ani. Parlamentul tine o sesiune anuala; se

reuneste pe deplin drept in a 2-a marti din luna martie (cu exceptia lunii august)
si tine, cateodata, sesiuni suplimentare mai scurte. Parlamentul poate fi
convocat, cu titlu exceptional, la cererea unei majoritati a membrilor sai sau a
Consiliului ori a Comisiei sau la cererea unei treimi din membrii sai.
Dezbaterile Parlamentului sunt publice. Lucrarile Parlamentului se desfasoara
in 3 orase diferite. Secretariatul se gaseste la Luxemburg, comisiile
parlamentare se reunesc la Bruxelles, iar sesiunile parlamentare au loc la
Strasbourg, cu sesiuni suplimentare la Bruxelles.

Activitatea Parlamentului este organizata in general pe urmatoarele principii:

• comisia parlamentara corespunzatoare (spre exemplu, Comisia pentru Mediul
Inconjurator pe probleme de legislatie a poluarii) numeste un membru ca
"raportor", pentru a redacta un raport asupra propunerii, ce va fi supus
Comisiei Europene spre analiza;
• raportorul supune raportul redactat comisiei respective, pentru dezbatere;
• dupa ce raportul a fost analizat, el este supus la vot si, daca este cazul,
amendat;
• raportul se discuta apoi in sedinta plenara, amendat si supus la vot.
Parlamentul adopta apoi o pozitie asupra chestiunii respective.

Aceasta este procedura pentru adoptarea legislatiei, care necesita doua

lecturari, ca in cazul procedurii de codecizie.
Pe l�nga adoptarea propunerilor legislative si a bugetului, Membrii
Parlamentului European mai analizeaza si activitatea Comisiei Europene si a
Consiliului European, pun�nd intrebari orale asupra unor chestiuni specifice
Membrilor Comisiei si Consiliului, in cadrul sedintelor in plen.

5. Atributiile Parlamentului European

Parlamentul are trei puteri importante:

• Puterea legislativa reprezinta adoptarea legilor europene (foi de parcurs,
ordonante, decizii). Prin aceasta cooperare legislativa se asigura adoptarea intr-
o forma democrata a textelor legilor. Partidul European nu detine nici un drept
al initiativei, deci nu poate sa voteze pentru un proiect propriu de lege.
• Puterea bugetara, deci poate sa exercite o influenta asupra cheltuelilor
comunitatii.
• Puterea de supraveghere democratica, se exercita asupra Comisiei Europene.
Partidul European isi spune parerea despre numirea membrilor comisiei si
poate sa depuna o motiune impotriva acesteia. In plus, exercita control politic
asupra tuturor institutiilor.
In timp, Parlamentul a c�stigat de la fondarea sa in 1957 competente
importante, dar nu competente at�t de puternice ca si parlamentele nationale.
De aceea criticii vorbesc despre un deficit de democratie, desi Conventia
Europeana planuieste in proiectul de constitutie europeana o serie de drepturi
importante.

Atributiile Parlamentului European sunt:

a) asigurarea controlului politic general;
b) participarea la elaborarea dreptului comunitar prin cooperare (legislativa);
c) decizia, propriu-zisa, in materie bugetara (in sensul ca adopta bugetul
Comunitatii);
d) participa la relatiile externe.

Functiile exercitate de catre Parlament sunt numai simbolice, comparativ cu

cele exercitate de un parlament veritabil, national, asa cum exista ele intr-o
democratie parlamentara. Parlamentul nu are dreptul de a desemna Guvern. El
are puteri de supervizare numai asupra Comisiei, nu si asupra Consiliului.
Parlamentului i s-a recunoscut un rol important in luare deciziilor care privesc
accesul noilor state ca state membre.

6. Parlamentul European si Comisia Europeana

Parlamentul European joaca un rol important in procesul numirii Comisiei

Europene. Dupa ce aproba nominalizarea pentru Presedintele Comisiei,
Parlamentul audiaza membrii nominalizati pentru Comisiei, numind apoi
Comisia printr-un vot de incredere.

Aceasta putere vine sa completeze dreptul Parlamentului de a cenzura Comisia

- o arma politica puternica, de vreme ce adoptarea unei motiuni de cenzura ar
obliga Comisia sa demisioneze.

P�na acum, Parlamentul European nu a adoptat nici o motiune de cenzura.

Adoptarea unei motiuni de cenzura ar necesita sustinerea unei majoritati
absolute a membrilor, precum si votul a doua treimi dintre ei. In martie 1999,
ca urmare a unui raport asupra managementului Comisiei, elaborat de o
comisie de experti independenti imputerniciti de Parlament, Comisia a ales sa
demisioneze, mai degraba dec�t sa se supuna unei cenzuri oficiale a
Parlamentului.

Parlamentul isi exercita puterile de supraveghere zilnic, examin�nd un mare

numar de rapoarte lunare sau anuale pe care Comisia Europeana este obligata
sa le prezinte (spre exemplu, raportul anual general si rapoartele lunare cu
privire la implementarea bugetului).

In plus, Membrii Parlamentului European pot adresa intrebari Comisiei

Europene, oral sau in scris. In timpul sedintelor in plen, "Sectiunea de
intrebari" devine un forum pe chestiuni specifice intre membrii Parlamentului
si membrii Comisiei. Membrii independenti ai Parlamentului si grupurile
politice adreseaza anual peste 5000 de intrebari Comisiei.

7. Parlamentul European si Consiliul European

Puterile bugetare si legislative extinse ale Parlamentului au marit influenta

acestuia asupra Consiliului European. In special procedura de codecizie a ajutat
la crearea unui echilibru al puterii legislative intre Consiliul European si
Parlamentul European.
 
Ramona Ene

BIBLIOGRAFIE

Augustin Fuerea, Institutiile Uniunii Europene, Editura Universul Juridic,

Bucuresti, 2002;
Augustin Fuerea, Manualul Uniunii Europene, editia a II, Ed. Universul
Juridic, Bucuresti, 2004;
www.cdep.ro
www.europeana.ro
www.europarl.eu.int
www.popeanga.go.ro
www.unibuc.ro