Prezentare

De veghe in lanul de secara

de J.D.Salinger
De veghe in lanul de secara este o poveste de J. D. Salinger, publicată
parțial în formă de serial în 1945–1946 și ca un roman în 1951. Acesta a
fost inițial destinat adulților, dar este adesea citit de adolescenți pentru
temele sale de furie și alienare și ca o critică a superficialității în societate.
Acesta a fost tradusa în aproape toate limbile majore ale lumii. În jur de
un milion de exemplare sunt vândute în fiecare an, cu vânzări totale de
peste 65 de milioane de cărți. Protagonistul romanului Holden Caulfield a
devenit un model pentru rebeliunea adolescenților. Romanul tratează, de
asemenea, probleme complexe de inocență, identitate, apartenență,
pierdere și conexiune. Romanul a fost inclus pe lista Time Magazine din
2005 cu cele mai bune 100 de romane în limba engleză, scrise din 1923, și
a fost numit de Modern Library și de cititorii săi drept unul dintre cele mai
bune 100 de romane în limba engleză ale secolului XX. În 2003, a fost listat
la numărul 15 în sondajul BBC The Big Read.

Jerome David „J.D.” Salinger (n. 1 ianuarie 1919, Manhattan, New

York — d. 27 ianuarie 2010, Cornish, New Hampshire) a fost
un scriitor american, cunoscut mai ales pentru romanul său De veghe în
lanul de secară (en. The Catcher in the Rye, 1951) și firea solitară. Ultima
sa lucrare publicată a fost scrisă în anul 1965, iar în 1980, autorul a acordat
ultimul său interviu. În anii 1990, Editura Univers a publicat romanele sale
într-o serie de autor. Romanul De veghe în lanul de secară a fost reluat
de Editura Polirom, în 2002. Ulterior, la Polirom au mai apărut: Nouă
povestiri (2001), Dulgheri, înălțați grinda acoperișului și Seymour: o
prezentare (2002) și Franny și Zooey (2002).
 Holden Caulfield, protagonistul spectacolului, este un tânăr de
aproximativ şaisprezece ani, inteligent şi sensibil, cu momente de tulburare
şi confuzie, dar care are totuși curajul de a intra în călătoria către
maturitate. Holden este un adolescent tipic, destul de iritat şi dezgustat de
societatea care îl înconjoară. El găsește ipocrizia şi urâţenia lumii din jurul
lui aproape de nesuportat şi, prin cinism, el încearcă să se protejeze de
durerea şi dezamăgirea din lumea adulţilor. Societatea şi propriul său corp
îi spun că este timpul pentru ca el să se schimbe. Este atras de câteva
dintre capcanele maturităţii: ţigări, alcool, ideea de sex şi un fel de
independenţă. Celelalte personaje care apar pe parcursul spectacolului
sunt episodice și au rolul de a interacționa cu Holden. Acesta povestește
ultimele lui zile petrecute la Pencey, unde, deoarece era corigent la patru
materii din cinci, urma să fie exmatriculat înainte de vacanța de Crăciun
mai precis cu 2 saptamani inaintea Craciunului adica pe 9 10 decembrie,
însă nu pentru prima oară deoarece el a mai învățat și la alte școli precum
Whooton și Elkton Hills.
Povestea începe într-o sâmbătă, cu patru zile înainte de plecarea la New
York, pe când stătea pe vârful unui deal din apropierea stadionului,
urmărind un meci de fotbal dintre Pencey și Saxon Hall care s a terminat 3
2.
Unul din motivele pentru care nu s-a dus este și faptul că el trebuia ca
înainte de plecare să-și ia rămas bun de la Domnul Spencer, profesorul lui
de istorie. După o discuție moralizatoare despre teza lui la această materie
și despre motivul pentru care a fost lăsat corigent, Holden se întoarce la
Pencey, în camera sa, unde îl găsește pe vecinul său de palier pe nume
Ackley. Vorbește cu Stradlater, colegul său de cameră, despre fata cu care
acesta se întâlnea, pe nume Jane Gallagher și pe care Holden o cunoștea,
dar nu o mai văzuse de mult timp. El se hotărăște să plece la New York
pentru a petrece câteva zile înainte de întoarcerea acasă, unde știa că o să
fie certat de părinți. Aceștia ar fi aflat de isprava lui Holden abia miercuri
când vor primi o scrisoare de la director.
După ce ajunge la New York se cazează la un hotel amărât unde cunoaște
la bar trei fete pe seama cărora se distreza aproape toată noaptea
deoarece erau „proaste și urâte” . Apoi pleacă pentru a-și petrece seara la
un cabaret. Neavând nimic de făcut deorece era singur și deprimat, începe
să bea și să fumeze până când se întâlnește cu o prietenă de-a lui D.B..
Voind să scape de ea se întoarce la hotel, însă cu o prostituată de pe urma
căreia mănâncă din nou bătaie și rămâne fără o parte din bani (10 dolari).
A doua zi își dă întâlnire cu o veche prietenă pe nume Sally pe care o duce
la o piesă de teatru în care jucau actorii ei preferați dar pe care Holden nu-i
putea suferi. Apoi se duc la patinoar, unde, după ce obosesc intră într-un
bar și încearcă să o convingă să meargă cu el într-o excursie că să scape
pentru totdeauna de acea lume nenorocită, dar discuția celor doi se
termină cu o ceartă .
Ieșind din patinoar, pleacă să mănânce și deoarece nu avea cu ce să-și
umple timpul își sună un fost coleg de la Whooton pentru a se întâlni. După
ce au purtat câteva discuții prietenul său pleacă, iar Holden rămâne singur
și începe să bea până se îmbată. O sună iar pe Sally și după o scurtă
convorbire se duce la baie unde se bagă cu capul în apă sperând să se
mai trezească.

Când și-a revenit a plecat spre Central Park sperând că va vedea rațele de
pe lac și că va putea răspunde la întrebarea care îl frământă de ceva
vreme („Oare unde se duc rațele când vine iarna ?„), dar nu a găsit nici o
rață și, așezându-se pe o bancă, a început să se gândească la moartea sa,
la înmormântare și la toată lumea care va veni să-l vadă.
Cum stătea și reflecta la toate aceste lucruri s-a hotărât să se ducă acasă
ca să-o mai vadă pe Phoebe măcar o dată înainte să moară deoarece i se
făcea milă amintindu-și cât de mult ținea la el. Când a ajuns acasă a avut
noroc că liftierul de noapte era nou și nu-l cunoștea, așa că, ajuns în fața
apartamentului, s-a strecurat în casă cu mare grijă. Intrat în camera în care
dormea Phoebe nu o trezește imediat, ci stă un timp pentru a se uita la ea
cum doarme.
După ce s-au îmbrățișat și după ce au vorbit puțin, sora lui și-a dat seama
că a fost dat afară din nou și n-a mai vrut să vorbească cu Holden pentru
că își făcea griji că iar o să-l certe părinții. Însă au reluat discuțiile puțin mai
târziu după ce a reușit să o convingă pe Pheobe că nu o să pățească
nimic. Discuțiile au fost întrerupte deoarece auzind ușa de la intrare și-au
dat seama că s-au întors părinții de la petrecere. După trecerea pericolului
Holden a împrumutat câțiva dolari de la Phoebe și a fugit la Domnul
Antolini, fostul lui profesor de engleză, unde și-a petrecut o parte din
noapte până când s-a trezit cu mâna profesorului pe fruntea sa și s-a
speriat, gândindu-se la ce fel de om ar putea fi acesta și a plecat la gară
unde își lăsase bagajele și unde și-a petrecut restul nopții dormind pe o
bancă.
Dimineață, citind un articol dintr-o revistă uitată pe bancă, își imaginează
că ar fi bolnav de cancer și gândindu-se din nou la moarte a început să se
plimbe și să-și facă planuri pentru o posibilă plecare departe, la marginea
unei păduri, unde să-și constuiască o cabană, să muncească la o
benzinărie și să nu mai calce pe acasă. Cu acest gând a plecat spre școala
unde învață Phoebe să-i lase un mesaj pentru a se întâlni să-și ia rămas
bun. În timp ce o aștepta în fața muzeului i-a venit rău și a leșinat, o altă
dovadă că starea lui de sănătate nu era tocmai bună. În cele din urmă
apăru Phoebe care căra după ea un geamantan sperând că fratele sau va
fi de acord să o ia și pe ea. Holden s-a hotărât în cele din urmă că ar fi mai
bine să nu mai plece,așa că au mers împreună la bâlci, după care s-au
îndreptat spre casă.
Întors printre ai săi, Holden se îmbolnăvește, iar părinții îl conving să se
ducă din nou la școală în anul următor. În acest timp a venit fratele său,
D.B., de la Hollywood să-l viziteze, iar familia a fost reîntregită pentru
sărbătoarea de Crăciun.
Având un narator subiectiv, romanul scriitorului american contemporan J.D.
Salinger reproduce confesiunea unui adolescent inadaptat. Experiențele pe
care le parcurge Holden în aceste zile sunt privite de personaj cu un
amestec de decepție și detașare.
Această operă literară poate fi încadrată în două teme literare diferite: tema
familiei în care ne sunt detaliate relațiile dintre personajul principal, Holden
Caulfield familia și prietenii săi și tema călătoriei în care, sunt prezentate
drumul și peripețiile prin care va trece Holden când se întoarce la New
York, unde petrece câteva zile pe care le are la dispoziție până la
momentul în care va ajunge acasă și le va spune părinților vestea cea rea.
Cartea pare scrisă într-o zi, fără prea multe formalităţi, dar, de fapt, este
extrem de elaborată, având un caracter alegoric pronunțat. Ne dăm seama de
aceasta încă din titlu. Originile numelui ales pentru carte se află în versul
„Dacă cineva prinde pe cineva venind prin secară” al unui cântec pe care
Holden îl aude întâmplător pe stradă. Faptul că versul s-a dovedit greşit
reprodus (acesta fiind „Dacă cineva se întâlneşte cu cineva venind prin
secară”) nu are importanţă, ceea ce contează este modul în care Holden
interpretează ce a auzit. El îi mărturiseşte lui Phoebe, sora sa, că îşi
imaginează: „o mulţime de copii care joacă un joc într-un lan întins de secară.
Mii de copilaşi şi nimeni prin preajmă – nimeni mare, vreau să spun – în afară
de mine. Şi eu stau în picioare pe buza unei stânci scrântite. Ce am de făcut,
trebuie să prind pe oricine ar trece dincolo de stâncă. Adică, dacă aleargă şi
nu se uită pe unde merg, trebuie să apar de undeva şi să-i prind. Asta-i tot ce
aş face toată ziua. Aş sta de veghe în lanul de secară şi-atât”. Poate sună
ciudat, căci, până la urmă ce tânăr de şaisprezece ani ar vrea să vegheze un
lan? Semnificaţia pasajului, şi a titlului de altfel, este una mult mai profundă şi
anume că Holden vrea să-i salveze pe copii de la maturizare şi implicit, de la
a-și pierde inocenţa. Lanul de secară reprezintă autenticitatea copilăriei: pur,
nevinovat şi ludic. Dincolo de stâncă este lumea adulţilor: superficială, ipocrită
și vulgară. Holden este undeva la mijloc, încercând să conserve inocenţa.
Căciula lui roşie de vânătoare are un rol important în acest context, fiind
simbolul celui de veghe: spre final, Holden (care conştientizează în cele din
urmă că maturizarea este un proces inevitabil şi poate nu aşa de rău cum îl
percepe inițial) îi dă căciula lui Phoebe, următoarea ce trebuie să „vegheze
lanul”. Căciula este, de asemenea, un obiect al individualităţii lui Holden,
purtând-o numai când nu e nimeni prin preajmă. Ulterior, Phoebe i-o pune
înapoi pe cap, arătându-i că ea îl iubeşte exact aşa cum e.
Este imposibil să nu remarci obsesia tânărului Caulfield pentru raţele de pe
lacul din Central Park. Veşnica sa dilemma e unde se duc raţele pe timpul
iernii, când lacul îngheaţă? „Mama natură are grijă de ele”, îi răspunde un
taximetrist. Holden cumpără pentru Phoebe discul Little Shirley Beans, dar îl
sparge accidental după ce alunecă pe aleile parcului, chiar lângă lac. Discul
este o altă reprezentare a inocenţei (nu degeaba Phoebe păstrează
bucăţelele), iar spargerea lui este urmată de cele mai sumbre gânduri ale lui
Holden. Acestea fac aluzie la iarna care alungă raţele, dar ele vin întotdeauna
înapoi. La fel și sentimentele lui Holden, dacă interpretăm iarna drept o stare.
Iarna reprezintă o latură mai întunecată din sufletul omului, dar sentimentele şi
emoţiile autentice vin mereu înapoi pentru a face totul clar. Este modul în care
funcţionează natura omului.

Nimic nu este întâmplător în De veghe…, nici măcar numele protagonistului:

în engleză, caul este o membrană care în cazuri rare acoperă capul nou-
născuţilor. Copiii care o au se spune că dau dovadă de puteri supranaturale şi
prezenţa membranei este asociată cu norocul. Reiese că Holden este special,
diferit de ceilalţi. Mulţi ar putea să desfinţeze ideea, spunând că
poate Caulfield pur şi simplu îi suna bine lui Salinger, dar la începutul cărţii,
autorul face o aluzie la David Copperfield, care s-a născut cu o astfel de
membrană.Deci, nu vorbim de o coincidenţă. De fapt, toţi copiii Caulfield sunt
speciali: D.B. are parte de succes scriind scenarii la Hollywood, Allie era un
roşcovan stângaci care îşi scria poezii pe mănuşa de baseball, Phoebe ţine un
jurnal, este o dansatoare de neîntrecut și fata numărul unu în ochii fraţilor ei.
Holden? Ce îl face pe el atât de special? Aparent, e un simplu adolescent
revoltat, care se plânge încontinuu şi nu ştie ce vrea. Totuși, să nu uităm că
engleza este singura materie la care Holden nu a picat, el însuşi recunoscând
că „se pricepe la compuneri”. Dar pe lângă asta, Holden are un dar aparte de
a observa oamenii din jur, el ştie de ce ei reacţionează într-un anumit fel în
diferite circumstanţe şi înţelege emoţiile umane, fiind dotat cu o sensibilitate
aparte

Având convingerea că în fiecare dintre noi există un Holden sau măcar o

umbră din modul de a fi al personajului lui Salinger, închei prin a vă îndemna
să vă întâlniți cu voi înșivă prin protagonistul romanului De veghe în lanul de
secară. Recunoașterea e garantată și întâlnirea savuroasă!