Pleurotus (Elias Magnus Fries, 1821 ex Paul Kummer, 1871)[1][2][1], al cărui nume generic este derivat

din cuvintele grecești (greacă Πλευρά=laterală, flancă, coastă și (greacă οὖς=ureche, este un gen de

ciuperci cu lamele din încrengătura Basidiomycota în familia Pleurotaceae care cuprinde bazal peste 30
de specii (în Europa 11).[3] Ele sunt numite în popor, ca și alte soiuri crescătoare pe arbori, ciuperci de
copac și sunt unele dintre cele mai frecvent cultivate ciuperci comestibile din lume. Speciile trăiesc
este saprofite dar și parazitare năpădând numai arbori bolnavi sau slăbiți, dar nefiind dăunători de lemn
însemnați. Soiul sălbatic se dezvoltâ în buchete cu punct de inserție comun, în păduri naturale
de foioase și de conifere pe trunchiuri de arbori sau pe lemn mort. Apariția depinde de specie, astfel
tinde din (aprilie) mai până în decembrie, dar diverse soiuri cresc și iarna, dacă vremea nu este prea
geroasă. Tip de specie este Pleurotus ostreatus.

 Pălăria: are un diametru de 3-15 cm, este orizontală, asimetrică, în formă de semicerc, scoică,
rinichi sau ureche, fiind netedă și aproape mereu lucioasă, inițial cărnoasă cu marginea răsucită în
jos, la maturitate adâncită în centru, deseori tare cu aspect de pâlnie sau cornet, la bătrânețe cu
margini rupte și răsfrânte. Coloritul cuticulei este foarte variabil, de la alb, gri-albui, gri-albăstrui,
verde-albăstrui peste roșiatic, brun cenușiu, brun, până la albastru negricios, decolorându-se în
regulă la vârstă.
 Lamelele: sunt destul de subțiri și dense, niciodată bifurcate, bine decurente, adeseori
anastomozate la picior, fiind în majoritate de culoare alb murdară până gri-cenușie, câteodată
gălbuie sau de același colorit cu pălăria, dar mereu mai deschise ca ea. Sporii sunt cilindrici sau
ovoizi, hialini și netezi. Pulberea lor este albă, câteodată cu tonuri lilacee sau rozalii, la diverse
specii de un pal ocru.
 Piciorul: este destul de scurt cu o înălțime de 2-8 cm și o lățime de 1-4 cm, lipsind uneori. Mai
departe este tare până vâscos, plin, ceva pâslos, cilindric, dar câteodată ușor curbat și la cele mai
multe specii alipit excentric de pălărie precum îngroșat spre bază. Coloritul multor soiuri este alb
sau albicios, în celelalte cazuri de aceiași culoare cu lamelele.
 Carnea: este albicioasă, cărnoasă, la început suculentă, devenind la maturitate în picior
vâscoasă. Are un miros plăcut, deseori slab de ciuperci cu gust dulceag și savuros, fiind apreciată
pentru valoarea ei alimentară mare. Numai carnea soiului Pleurotus dryinus, cu miros și gust delicat
de bureți, nu este comestibilă, pentru că prea tare vâscoasă.[4][5][6][7][8][9][11]
În 1951 s-a dovedit, că specia conține pleuromutilină care este un diterpen produs în special prin genul
Pleurotus. Ea este un antibiotic potent și selectiv, activ împotriva unei game de bacterii Gram pozitive,
cu nici o rezistență la clasele de antibiotice existente, datorită modului său unic de acțiune.[12]
Deja în anul 1910, s-au obținut în Franța primele exemplare de Pleurotus cornucopiae utilizând rondele
de plop, incubate natural, îngropate și udate periodic,[17] dar cel mai mult se creste în prezent Pleurotus
ostreatus și formele lui, de exemplu Pleurotus florida precum Pleurotus eryngii tot cu variații.
Pleurotus este un gen de ciuperci ce se poate cultiva mult mai ușor, de exemplu față de speciile
Agaricus , fiind puțin pretențios la condițiile de microclimat, cu puține boli și dăunători. Pentru cultivarea
buretelui există două posibilități – ori cultivat pe substraturi în saci de polietilenă ori pe butuci de lemn.
Pentru creșterea lui se pot utiliza diferite tipuri de substraturi, inclusiv lemn,
paie, rumeguș și celuloză (ziare și cartoane uzate sau hârtie igienică) în saci de polietilenă. Cel mai
simplu mod este de a-l crește într-un sul de hârtie igienica sterilizat și umezit.[18]