Capitolul I.

Noţiuni fundamentale utile în programare

Comunicarea este un concept tot mai des vehiculat în societatea omenească. Un caz
particular de comunicare este acela dintre om şi calculator. Aşa cum între oameni
aceasta se realizează prin diverse forme de limbaj, tot aşa, între om şi calculator
comunicarea se desfăşoară prin intermediul diverselor limbaje. După modul de
abordare a rezolvării problemelor cu calculatorul limbajele pot fi

 procedurale - atunci cînd rezolvarea problemei urmează anumite etape şi

utilizează nişte structuri fundamentale (cum sînt: Pascal, C, etc.)

 neprocedurale - ele se bazează pe reguli şi sînt mai apropiate de limbajul şi modul

de raţionare natural (cum sînt limbajele pentru inteligenţă artificială: Prolog,
Lisp).

Cele trei etape de bază care trebuie urmate pentru rezolvarea unei probleme pe
calculator sînt:

 analiza problemei - se stabileşte exact CE subprobleme trebuie să rezolve

programul
 programarea - reprezentarea problemelor într-un mod adecvat pentru rezolvarea cu
calculator
 implementarea - scrierea programului care rezolvă problema într-un anumit limbaj
de programare.

CE CUM
Rezolvarea
problemei
Problema care Reprezentarea folosind un
trebuie rezolvată problemei limbaj de
programare

Fig. 1.1. Abordarea rezolvării unei probleme cu calculatorul

8 - Noţiuni fundamental utile în programare 1

1.1. Scurt istoric al calculatoarelor şi limbajelor de programare

În jurul anului 3000 înainte de Christos, probabil în Babilon, a apărut abacul, primul
instrument de calcul. El s-a perfecţionat în anii 500 î.C. în Egipt (mărgele prinse pe
sîrmă).

Prima maşină de calcul numeric a fost inventată de Blaise Pascal în 1642 pentru a-şi
ajuta tatăl în problemele de contabilitate care deveniseră prea complicate. Charles
Babbage este cel care a construit prima maşină de calcul (cu perforator de cartele)
pentru uz general, în anul 1833, iar în anul 1842 pe această maşină s-au scris primele
programe.

În 1946 este construit ENIAC (Electronic Numerical Integrator and Computer) - 18

000 de tuburi, dimensiunea 2.4 m x 30 m, greutate 80 de tone. Se puteau face 5000
de adunări şi 360 de înmulţiri pe secundă.

În deceniul 5 se dezvoltă discurile şi memoriile magnetice şi apar imprimantele de

viteză mai mare. În programare, apar limbajul de asamblare, sistemele de operare,
limbajul FORTRAN (1954, John Backus, IBM), COBOL (1959). Tot în această
perioadă se defineşte termenul de Inteligenţă Artificială. În 1959 intră în producţie
primul circuit integrat.

În anul 1960 apare primul minicalculator: PDP-1 la DEC (Digital Equipment

Corporation). Limbajul BASIC (Beginners All-purpose Symbolic Instruction
Language dezvoltat de John Kemeny and Thomas Kurtz la Dartmouth College) apare
în 1964. Primul mouse este construit în 1963 (pointing device).

În 1971 este construit primul floppy disk şi primul calculator personal (Kenbak I de
către John Blankenbaker). Apare pe piaţă microprocesorul Z-80 (de la Zilog).
Compilatorul PASCAL este scris de către Nicklaus Wirth. Brian Kernighan şi Dennis
Ritchie au dezvoltat limbajul de programare C în 1974. În 1975 este înfiinţată
compania Micro - Soft (care mai tîrziu va deveni Microsoft) de către Bill Gates şi Paul
Allen. În 1982 este constituită societatea Sun Microsystems. Apare de la Microsoft
sistemul de operare MS-DOS. Bjarn Stroustrup creează C++ ca extensie a limbajului
de programare C.

În 1990 Microsoft prezintă sistemul de operare Windows 3.0 după care se dezvoltă
versiuni, ajungînd la Windows 98 şi Windows NT. În deceniul '90 se dezvoltă
spectaculos comunicaţia prin Internet. Limbajul Java apare în 1994 ca limbaj orientat
pe obiecte şi cu aplicaţii pentru Internet.
 1.1 - Scurt istoric al calculatoarelor şi limbajelor de programare 9

Calculatoarele de producţie romînească au fost:

 Generaţia I - CIFA, MECIPT, DACCIC
 Generaţia a II-a - CET 500, MECIPT 2
 Felix C-256
 Minicalculatoare - CORAL, INDEPENDENT, M18
 Felix PC

1.2. Sisteme de numeraţie utilizate în lucrul cu calculatorul

Spre deosebire de oameni care lucrează în mod normal în baza 10 de numeraţie,

calculatorul este construit să lucreze cu numere reprezentate în baza 2. Se pare că
explicaţia utilizării bazei 10 este aceea că avem 10 degete şi primele calcule s-au făcut
pe aceste "instrumente".

Informaţia elementară vehiculată în calculator este bitul (în l. engl. bit = bucăţică). El
poate avea valoarea 0 sau 1. Aceste valori corespund fizic unor anumite nivele de
tensiune, în funcţie de circuitele electronice cu care este construit calculatorul.

"Cuvintele" pe care le înţelege calculatorul sînt formate din 8 biţi şi se numesc octeţi
(în engl. bytes). Alte unităţi:

1 K sau 1 Kilo octet (1 Kilo byte) = 1024 bytes

1 M sau 1 Mega octet (1 Mega byte) = 1024 K
1G sau 1 Giga octet (1 Giga byte) = 1024 M

Conversia binar - zecimal

Un număr poate fi scris din baza 10 în binar descompunînd prin împărţiri repetate la
doi numărul zecimal şi scriindu-l după puterile lui 2.

Exemplu:

77 = 64 + 13 = 64 + 8 + 4 + 1 = 25 + 23 +22 + 1 =
1*25 +0*24 +1*23 +1*22 +0*21 +1*20
Deci, 77 se scrie în binar 101101.

Conversia zecimal - binar -hexazecimal

8 - Noţiuni fundamental utile în programare 1

Pentru numere mari este incomodă scrierea unui şir lung de cifre 1 şi 0. De aceea s-a
trecut la utilizarea sistemului hexazecimal în care numerele sînt scrise utilizînd cifre şi
litere (v. Tabelul 1).

Tabelul I. Reprezentarea numerelor, comparativ, în zecimal, binar şi hexazecimal

ZECIMAL BINAR HEXAZECIMAL
1 00000001 01
2 00000010 02
3 00000011 03
4 00000100 04
5 00000101 05
6 00000110 06
7 00000111 07
8 00001000 08
9 00001001 09
10 00001010 0A
11 00001011 0B
12 00001100 0C
13 00001101 0D
14 00001110 0E
15 00001111 0F
16 00010000 10
17 00010001 11
… … …
255 11111111 FF

1.3. Structura şi funcţionarea unui calculator

Termenul hardware desemnează componentele mecanice şi electronice ale unui

calculator (inclusiv echipamentele periferice).
Structura hardware a unui calculator conţine:

 microprocesorul – dispozitiv de comandă;

 memoria (internă şi externă);
 echipamente periferice (PI – periferice de intrare, PE – periferice de ieşire).
 1.1 - Scurt istoric al calculatoarelor şi limbajelor de programare 11

INTRĂRI UC+UAL IEŞIRI

MEMORIE
INTERNĂ

FIG. 1.2. Structura unui calculator

Microprocesorul este "creierul" calculatorului. El controlează şi comandă toate

operaţiile din calculator. Extrage din memoria internă a calculatorului, rînd pe rînd
instrucţiunile programelor, le decodifică şi transmite comenzi pentru executarea lor.
Microprocesorul are două componente principale: unitatea de comandă (UC) şi
unitatea aritmetică şi logică (UAL). Unitatea de comandă controlează funcţionarea
tuturor componentelor calculatorului, iar unitatea aritmetică şi logică realizează
operaţiile aritmetice şi deciziile logice. Parametrii care caracterizează unitatea de
comandă sînt: numărul de instrucţiuni, lungimea unei instrucţiuni şi viteza de execuţie.

Memoria internă cuprinde spaţiul de memorare la care are acces procesorul, fără să
includă utilizarea canalelor de intrare-ieşire ale calculatorului. Programele împreună
cu datele şi rezultatele prelucrărilor sînt înregistrate în memoria internă sub formă de
şiruri de cifre binare. Parametrii memoriei interne sînt: capacitatea memoriei şi timpul
de acces.

Tipuri de memorie internă:

 Random Access Memory (RAM) în această memorie se încarcă temporar

programele şi datele curente care se prelucrează pe calculator. Ea poate fi scrisă
sau citită. Conţinutul său este volatil.(Se poate pierde în urma deconectării
calculatorului).
8 - Noţiuni fundamental utile în programare 1

 Read Only Memory (ROM) programele şi datele din acest tip de memorie sînt
scrise de producător prin tehnici speciale şi nu pot fi modificate de utilizator. Ea
poate fi doar citită. O parte din acest tip de memorie se declanşează la pornirea
calculatorului şi gestionează iniţializarea şi încărcarea sistemului de operare. La
calculatoarele IBM-PC
aceste memorii ROM conţin programele prin care se realizează comunicarea cu
perifericele: BASIC, OUPUT SYSTEM, BIOS.

 CMOS este o memorie de tip RAM. Spre deosebire de memoria RAM ea are
avantajul unui consum mai mic şi ca urmare la deconectarea calculatorului ea
rămîne alimentată printr-un acumulator din calculator şi păstrează informaţia
înregistrată în ea. Conţine informaţii pentru BIOS şi partea care se modifică.

 CACHE este o memorie specială ataşată microprocesorului care contribuie la

mărirea vitezei calculatorului prin două proprietăţi: are timp de acces mic, evită o
serie de operaţii intermediare care apar în cadrul memoriei RAM în ceea ce
priveşte accesul la microprocesor.

Memoria Externă

Discul magnetic: suportul de înregistrare a informaţiei este un disc acoperit cu un strat

magnetic fin. Dispozitivul care gestionează discul realizînd operaţiile de scriere/citire
se numeşte unitate de disc. Informaţia se înregistrează pe piste (cercuri concentrice)
care sînt împărţite în sectoare. Operaţiile de scriere/citire se fac la nivel de sector.
Fiecare sector conţine un număr fix de octeţi (128, 112, 224) în funcţie de
caracteristicile fizice ale discului. Caracteristicile unui disc sînt: capacitate de
memorare, timp mediu de operare pe pistă, viteza de transferare a informaţiei.

Tipuri de discuri:

 disc flexibil: detaşabile cu o capacitate între 360 kiloocteţi şi 1,44 Mo.

Dimensiunile sînt de: 5,25” şi 3,5” (inch);
 Hard-disk: se află în calculator. Capacitatea de memorare este de sute de mega,
gigaocteţi;
 Discurile compacte - CD-ROM - au capacitate mare de memorare, sînt rapide şi
ieftine. În general, odată înscrise, pot fi doar citite;
 ZIP - drive (removable) - 100 Mocteţi.
 1.1 - Scurt istoric al calculatoarelor şi limbajelor de programare 13

Echipamente periferice de intrare şi ieşire

A) Echipamente periferice de intrare

Acestea sînt dispozitivele de pe care se introduc datele pe calculator: tastatura, mouse,

scanner, microfon, joystick, camera video, etc.

Tastatura lucrează sincron cu dispozitivul de afişare şi are înglobat un microprocesor

care îi coordonează funcţionarea. În funcţie de rolul lor, tastele pot fi: taste obişnuite
pentru editare;
taste speciale de editare (Enter, Insert, backslash); taste pentru deplasarea cursorului
(stînga/dreapta, sus/jos); tastele numerice (în dreapta tastaturii), tastele funcţionale
(F1, F2,...F12) cu semnificaţie în funcţie de programul care se utilizează.

Mouse-ul este un dispozitiv cu două sau trei butoane care se acţionează prin apăsare şi
are corespondent un cursor pe ecran.

Scanner-ul permite introducerea în calculator a textelor, imaginilor, fotografiilor prin

codificare numerică şi reproducerea imaginilor acestora. Principalele caracteristici:
viteza de scanare, rezoluţia, numărul de culori.

B) Echipamente periferice de ieşire

Acestea sînt dispozitivele prin care utilizatorul poate urmări executarea, desfăşurarea
şi înregistrarea programelor: monitorul şi imprimanta, iar pentru sunete boxele.

Monitorul este dispozitivul de afişare. Există două tipuri de afişare a informaţiilor pe

ecran: mod text (pentru afişarea caracterelor) şi mod grafic (pentru desen). În modul
text ecranul are 25x80 (linii şi coloane). În modul grafic interpretarea se face în
modul pixeli. Dimensiunea unui pixel caracterizează definiţia monitorului iar
densitatea pixelilor caracterizează rezoluţia monitorului. Există circuite de interfaţă
între monitor şi calculator care se numesc adaptoare.

Cîteva adaptoare mai uzuale:

 Color Graphics Adapter (CGA) – afişează 4 culori simultan cu o rezoluţie de 320

x 200 sau o culoare pe 640 x 200 pixeli.
 Enhanced Graphics Adapter (EGA) – pentru 640 x 350
 SVGA – 800 x 600 sau 1600 x 1200.
8 - Noţiuni fundamental utile în programare 1

Atributele imaginii pe ecran sînt: strălucire, clipire (blinking), video invers.

Imprimanta este utilizată pentru a tipări pe hîrtie documente, date, rezultate ale unui
program, imagini, grafice, etc. Cîteva caracteristici importante ale unei imprimante
sînt enumerate în continuare:

 tipul imprimantei, caracterizează metoda de imprimare;

 viteza de tipărire (caractere pe secundă sau pagini pe minut);
 rezoluţia (număr de puncte / inch - dpi);
 memoria proprie.

Tipuri de imprimante:
 matriciale (cu ace: 9-24 de ace)
 cu jet de cerneală
 laser (cu rezoluţie bună şi viteză de 4-8 pag/min) – funcţionează pe principiul
copiatoarelor.

1.4. Programele conexe unui calculator

În funcţionarea sa, calculatorul poate opera patru tipuri de operaţii elementare:

aritmetice, logice, transferul informaţiei, controlul fluxului programului. Aceste
prelucrări se fac în limbaj cod-maşină. Limbajele de nivel înalt sînt independente de
cod-maşină şi facilitează scrierea aplicaţiilor în limbaj asemănător cu cel al
programatorului (natural).

Pentru ca un calculator să funcţioneze şi să realizeze sarcina pentru care este folosit

este nevoie de programe. Acestea se regăsesc în denumirea de software.

Programele conexe unui calculator pot fi grupate astfel:

 Sisteme de operare
 Medii de dezvoltare
 Programe de aplicaţii.

Un sistem de operare este o colecţie de programe care fac posibilă utilizarea

hardware-ului calculatorului. După ce calculatorul este pus sub tensiune, controlul
revine sistemului de operare (SO), prin intermediul căruia utilizatorul are acces la
hardware. Sistemul de operare are ca funcţii importante

 manipularea intrărilor şi ieşirilor - SO realizează o interfaţă între programele

utilizator şi dispozitivele de intrare/ieşire prin utilizarea unor instrucţiuni simple;
 1.1 - Scurt istoric al calculatoarelor şi limbajelor de programare 15

 managementul fişierelor - datele şi programele utilizatorilor sînt memorate de

obicei în fişiere; sarcina SO este aceea de a crea fişiere şi de a realiza operaţiile
specifice cu acestea;

 managementul diverselor programe - manipularea modului de rulare al

programelor după priorităţi şi realizarea accesului mai multor programe care
rulează în acelaşi timp.

Exemple de sisteme de operare uzuale: MS-DOS, Windows x.x (x.x pentru diferite
versiuni 3.1… 3.11), Windows 95, Windows 98, Windows NT, Unix.

Un mediu de dezvoltare este un program complex care asigura suportul necesar

dezvoltării aplicaţiilor. El are prevăzute funcţii de editare a programului, salvare,
compilare, link-editare, depanare, etc. Astfel de medii sînt Turbo Pascal, Turbo C,
Borland C 3.1 (pentru C++) şi Visual C, Visual Basic, Visual Java (cuprinse în
Microsoft Developer Studio), Visual Age for Java (IBM).

Programele de aplicaţii sînt programele dedicate unui anumit scop, unei anumite
aplicaţii a utilizatorului (programe educaţionale, de învăţare, de contabilitate, pentru
medicină, pentru aplicaţii industriale, etc.).

1.5. Reţele de calculatoare. Internet

1.5.1. Reţele de calculatoare

Reţelele de calculatoare reprezintă un sistem complex format din mai multe

calculatoare interconectate prin intermediul unei reţele de comunicaţie. Utilizarea lor
implică comunicare distribuită care are următoarele avantaje:
 flexibilitate (structurile se pot modifica mai uşor)
 acces al mai multor utilizatori la resurse hardware şi software comune
 fiabilitate.

Modelul clasic de prezentare al unei reţele de calculatoare este cel de graf format din
noduri (calculatoarele) şi arce (liniile de comunicaţie). Comunicaţia se face prin cablu
electric, fibre optice, unde electromagnetice (infraroşu, laser, radio), satelit.

În continuare se prezintă cîteva configuraţii pentru reţelele de calculatoare:

 stea - comunicarea între noduri se face prin intermediul nodului central;
 inel - fiecare nod comunică cu nodurile conexe;
 arbore;
 graf complet - fiecare nod este conectat cu toate celelalte noduri.
8 - Noţiuni fundamental utile în programare 1

În funcţie de întinderea geografică reţelele pot fi:

1) reţele locale (LAN - Local Area Network) pentru care distanţa între noduri este
între cîţiva metri şi 1 km, de obicei reţele plasate în clădiri sau grupuri de clădiri;
2) reţele întinse (WAN - Wide Area Network) pentru distanţe de la cîţiva kilometri la
cîteva sute de kilometri, între oraşe sau ţări;
3) interconectări de reţele întinse - intercontinentale.

Modul de conectare a calculatoarelor într-o reţea locală depinde de funcţiile pe care le

au acestea în cadrul reţelei. Dacă orice utilizator conectat în reţea are acces la resursele
oricărui calculator, reţeaua este de tip peer to peer. Dacă unul sau mai multe
calculatoare din reţea au funcţii speciale (de control şi gestiune a întregii reţele)
reţeaua este realizată pe baza strategiei client-server. Primul tip de calculatoare amintit
face parte din categoria file server sau network server, iar ultimele sînt staţii de lucru
(work stations). Un file server are instalat un sistem de operare de reţea (Novell,
Windows NT, Unix) care gestionează fluxul de date, realizează comunicaţia şi alte
activităţi din reţea. Pe staţii este instalat un sistem de operare standard (MS-DOS,
Windows x.x) şi programe speciale care realizează comunicaţia staţiei cu file server-ul
şi permit accesul la programele şi fişierele de date de pe acesta.

File server-ul este un calculator mai puternic, iar staţiile de lucru nu trebuie să aibă
neapărat o configuraţie sofisticată, acest lucru fiind suplinit de accesul la file server,
prin care se materializează avantajul utilizării acestui tip de reţele. Acesta ar fi cost
scăzut cu acces al mai multor utilizatori la resurse puternice. Cuplarea staţiilor la
server se face prin intermediul unei plăci speciale de interfaţă.

Există mai multe moduri de interconectare a calculatoarelor dintr-o sală sau o clădire,
fără ca ele să respecte regulile amintite anterior pentru conectarea în reţea. Aceasta se
realizează punînd în practică un concept asociat cu sistemul de operare Windows, şi
anume workgroups (grupuri de lucru). Pe toate calculatoarele grupului se recomandă
să fie instalat Windows NT şi fiecare are acces la resursele celuilalt, fără să existe un
calculator-administrator. Protocolul de comunicaţie între calculatoare se numeşte
NetBEUI. Acesta permite de fapt interconectarea la oricare din sistemele Windows 95,
98, NT sau Windows for Workgroups (3.11).

1.5.2. Internet şi WWW

Reţeaua INTERNET este o infrastructură fizică, similară infrastructurii utilizate de

reţelele mondiale de telefonie. De fapt, o mare parte din funcţiile utilizate pe Internet
au ca suport sistemul telefonic. Diferenţa dintre Internet şi sistemul de telefonie constă
în aceea că, în timp ce sistemul de telefonie lucrează în mod tradiţional cu semnale
vocale traduse analogic (unde sonore), Internet este o reţea digitală care transmite
 1.1 - Scurt istoric al calculatoarelor şi limbajelor de programare 17

mesaje numerice compuse dintr-o serie de semnale de tip 'on-off', permiţînd astfel
comunicarea între computere.

Trebuie subliniat faptul că Internet este mediul suport pentru comunicare. El nu este o
colecţie de informaţii sau un serviciu. Folosim reţeaua Internet pentru a obţine şi a
primi/răspîndi informaţii şi servicii, dar acestea sînt lucruri diferite de ceea ce
reprezintă reţeaua Internet. Aşa cum serviciul de telefonie ar fi inutil fără persoanele
care îl folosesc, tot aşa reţeaua Internet este inutilă fără serviciile informaţionale care îl
utilizează.

World Wide Web (WWW) este un concept (dezvoltat la CERN - European

Laboratory for Particle Physics, Elveţia, de către o echipă condusă de Tim Berners-
Lee) care cuprinde:

 o colecţie de servere purtătoare de informaţie, să le denumim servere

informaţionale;
 articolele informaţionale (documente, pagini, imagini,etc.) stocate pe server;
 adresele articolelor informaţionale;
 legăturile între diverse articole informaţionale.

Spre deosebire de Internet care este o reţea fizică, WWW este o reţea de informaţii
conectate, prezentate sub diverse forme şi care foloseşte Internet ca suport fizic.

Un document component al WWW poate conţine texte formatate, imagini, hyperlink-

uri. Ultimele sînt locurile din document unde utilizatorul poate părăsi documentul
curent pentru a se conecta la un altul, aflat într-o anumită legătură cu cel precedent.
Acest nou document poate fi orice tip de informaţie accesibilă pe Internet: sunet, video
clip digital, conexiunea la o bibliotecă sau un alt document text cu mai multe legături.

WorldWideWeb este “vitrina” reţelei Internet ("the showroom of the Internet"),

utilizată în schimburi globale de informaţie şi comerţ. Ea are un suport audio şi video
"live", conţine fotografii şi grafică în culori şi documente hypertext. Termenul
"hypertext" nu este nou. Punerea lui în practică a fost împiedicată de limitările
tehnologice. Cel care a conturat pentru prima dată conceptul hypertext a fost Ted
Nelson în 1965.

WWW este constituit în principal din 4 componente:

 Conceptul: Web este conceput pentru o lume fără frontiere, în care TOATĂ
informaţia, din orice sursă poate fi accesată simplu.
 Protocolul: WWW utilizează mai multe protocoale (ftp, gopher,etc.) dar şi alte
modalităţi de comunicare:
8 - Noţiuni fundamental utile în programare 1

 URL - Universal Resource Locator - pentru navigare pe web.

 HTTP - Hypertext Transfer Protocol - pentru comunicaţia dintre servere şi
browser-e.
 HTML - Hypertext Markup Language - pentru a formata documentele.
 Un complex software format din: client, server, gateway (modalitate de acces
direcţionat pe un domeniu) - pentru manipularea informaţiei.

 O reţea de informaţii: pentru a permite comunicare între indivizii care doresc să

comunice.

Interacţiunea pe Web implică două componente: un web server şi un browser.

Serverul este un proces "daemon" întreţinut de administratorul de sistem şi de web.

Pentru a utiliza Web este nevoie în principal de două lucruri:

 Utilizatorul trebuie să aibă acces la Internet; accesul la Internet se poate realiza

prin intermediul universităţilor, liceelor, societăţilor comerciale, instituţii
guvernamentale sau prin intermediul furnizorilor de servicii Internet.
 Utilizatorul trebuie să aibă acces la WWW client-software cum este de exemplu
Netscape.

Cel mai uzual mod de navigare pe Web este cel prin indicarea informaţiei scoase în
evidenţă (highlighted) şi selectarea ei prin click pe butonul mouse-ului. Informaţia
evidenţiată din documente conţine legături către alte pagini WWW care la rîndul lor
conţin alte legături, ş.a.m.d.

Formatul de bază al documentelor de pe WWW în care apar hyperlinks este numit

HTML (HyperText Markup Language). Documentele HTML conţin texte şi imagini
într-un anumit format şi de asemenea legături (hyperlinks) către alte informaţii care
pot fi documente HTML sau pot avea orice alt format înţeles de produsul software al
utilizatorului.

În timp ce serverele WWW utilizează protocolul HTTP pentru a transmite

documentele HTML, legăturile prin hyperlinks permit conectarea la informaţii aflate
pe servere care utilizează diferite protocoale: Gopher, FTP, etc.

Un sit (în engl. site) Web poate fi comparat cu o carte mai specială, interactivă,
colorată şi care ne poate vorbi. Prin intermediul ei vă puteţi conecta la diverse surse de
informaţii pe care le conţine.
 1.1 - Scurt istoric al calculatoarelor şi limbajelor de programare 19

Pe WWW există disponibilă o cantitate mare de informaţie care poate deveni

covîrşitoare. Pentru a putea găsi informaţii despre un anumit subiect s-au dezvoltat
mecanisme de localizare a acestuia: motoarele de căutare şi directoarele.
Motoarele de căutare utilizează programe de căutare pe WWW după un şir de
caractere introdus de utilizator. El returnează o listă de situri care se potrivesc cu
cerinţele căutării şi legăturile către aceste situri. Cele mai utilizate motoare de căutare
sînt Altavista (http://altavista.digital.com) şi Lycos.

Directoarele reprezintă colecţii catalogate şi indexate de resurse WWW care au fost

selectate de către profesionişti în informaţie. Utilizatorul poate selecta domeniul în
care va efectua căutarea sau poate intra în subcategorii pentru a realiza o căutare mai
specializată. Există de asemenea posibilitatea de căutare în orice moment pe întregul
Web. Directoarele afişează rezultatele căutării în liste asemănătoare celor ale
motoarelor de căutare, incluzînd legături către siturile găsite. Unul dintre cele mai
populare directoare de pe Web este Yahoo (http://www.yahoo.com).

Un browser (de la engl. to browse = a răsfoi) este un program care permite găsirea şi
vizualizarea informaţiei de pe WWW. El nu este nici informaţie, nici serviciul de
informaţie, nici reţeaua. Există mai multe browser-e: Mosaic (precursor al lui
Netscape), Netscape, Microsoft Internet Explorer, Lynx (text fără grafică).

Fiecare browser are proprietăţi specifice şi nume diferite pentru funcţiile pe care le
pun la dispoziţia utilizatorului, dar toate au aceleaşi funcţii de bază:

 accesul la situri prin precizarea adresei de URL;

 tipărirea conţinutului sitului curent
 deplasarea înainte/înapoi între siturile vizitate
 reîntoarcerea în punctul de plecare ("Home") în orice moment al navigării
 conexiunea între pagini prin intermediul textului scos în evidenţă (highlighted) sau
subliniat;
 memorarea adresei de URL.

Documentele pe care le manevrează un browser sînt documente hypertext. Avantajul

utilizării hypertext-ului constă în uşurinţa cu care poate fi realizat accesul la mai multă
informaţie despre un subiect doar prin click pe numele acestuia.

Un instrument important pentru vizualizarea documentelor de pe Web este Web

browser-ul. Aşa cum s-a prezentat anterior, utilizatorul face click pe informaţia
evidenţiată, cunoscută sub numele de hyperlink şi astfel se mută dintr-o pagină Web în
alta. Acest mod de parcurgere a reţelei se cheamă uzual "navigare".
8 - Noţiuni fundamental utile în programare 1

Două dintre cele mai utilizate browser-e sînt Netscape Navigator şi Microsoft
Internet Explorer. Ele pun la dispoziţia utilizatorului grafică deosebită, modalităţi
sofisticate de prezentare a paginilor şi viteze mari de descărcare a documentelor
(download). Acestea utilizează modul de lucru "point-and-click" pentru a selecta
conexiunile hypertext şi meniuri "drop-down" şi butoane pentru a realiza navigarea şi
accesul la resursele de pe Internet.
 1.1 - Scurt istoric al calculatoarelor şi limbajelor de programare 21

REZUMAT

După modul de abordare a rezolvării problemelor

cu calculatorul limbajele pot fi procedurale (Pascal,
C) sau neprocedurale (Prolog, Lisp). De asemenea
în funcţie de structură, ele pot fi structurate (Pascal,
C) sau orientate pe obiecte (C++, Java).

Informaţia elementară vehiculată în calculator este

bitul (în l. engl. bit = bucăţică). El poate avea
valoarea 0 sau 1. "Cuvintele" pe care le înţelege
calculatorul sînt formate din 8 biţi şi se numesc
octeţi (în engl. bytes).

Sistemele de numeraţie uzuale conexe calculatorului

sînt: binar (baza 2), zecimal (baza 10) şi
hexazecimal (baza 16).

Structura hardware a unui calculator conţine:

 microprocesorul;
 memoria (internă şi externă);
 echipamente periferice (PI – periferice de
intrare, PE – periferice de ieşire).

Microprocesorul controlează şi comandă toate

operaţiile din calculator.
8 - Noţiuni fundamental utile în programare 1

Memoria internă cuprinde spaţiul de memorare la

care are acces procesorul, fără să includă utilizarea
canalelor de intrare-ieşire ale calculatorului. Tipuri
de memorie internă: RAM, ROM, CMOS, CACHE.

Memoria Externă poate fi materializată în discuri

flexibile, hard disk, CD-ROM, ZIP drive.

Echipamente periferice de intrare sînt dispozitivele

de pe care se introduc datele pe calculator: tastatura,
mouse, scanner, microfon, joystick, camera video,
etc.

Echipamente periferice de ieşire sînt dispozitivele

prin care utilizatorul poate urmări executarea,
desfăşurarea şi înregistrarea programelor:
monitorul şi imprimanta.

Programele conexe unui calculator (software) pot fi

grupate astfel:
 Sisteme de operare
 Medii de dezvoltare a aplicaţiilor
 Programe de aplicaţii.

Un sistem de operare este o colecţie de programe

care fac posibilă utilizarea hardware-ului
calculatorului, controlează fluxul de date, lucrul cu
fişierele, etc.
 1.1 - Scurt istoric al calculatoarelor şi limbajelor de programare 23

Un mediu de dezvoltare este un program utilizate ca

suport în dezvoltarea aplicaţiilor. Acesta are
prevăzute funcţii de editare, compilare, link-editare,
depanare.

Programele de aplicaţii sînt programele dedicate

unui anumit scop, unei anumite aplicaţii a
utilizatorului.

Reţelele de calculatoare reprezintă un sistem

complex format din mai multe calculatoare
interconectate prin intermediul unei reţele de
comunicaţie.

Există cîteva configuraţii uzuale pentru reţelele de

calculatoare: stea, inel, arbore, graf complet.

În funcţie de întinderea geografică reţelele pot fi:

reţele locale (LAN - Local Area Network), reţele
întinse (WAN - Wide Area Network, interconectări
de reţele întinse.

Modul de conectare a calculatoarelor într-o reţea

locală depinde de funcţiile pe care le au acestea în
cadrul reţelei. Dacă orice utilizator conectat în reţea
are acces la resursele oricărui calculator, reţeaua
este de tip peer to peer. Dacă unul sau mai multe
calculatoare din reţea au funcţii speciale (de control
şi gestiune a întregii reţele) reţeaua este realizată pe
baza strategiei client-server.
8 - Noţiuni fundamental utile în programare 1

Există mai multe moduri de interconectare a

calculatoarelor dintr-o sală sau o clădire, fără ca
ele să respecte regulile amintite anterior pentru
conectarea în reţea. Aceasta se realizează punînd în
practică un concept asociat cu sistemul de operare
Windows, şi anume workgroups (grupuri de lucru).

Internet este o reţea digitală care transmite mesaje

numerice permiţînd astfel comunicarea între
computere.

WWW este o reţea de informaţii conectate,

prezentate sub diverse forme: fişiere text,
înregistrări audio, imagini şi chiar înregistrări
audio/video (filme).

Hyperlink este locul din documentul de pe Web

unde utilizatorul poate părăsi documentul curent
pentru a se conecta la un altul, aflat într-o anumită
legătură cu cel precedent.

Caracteristic pentru WWW este accesul la

informaţie prin tehnicile "hypertext", care practic,
însemnă utilizarea mouse-ului pentru a selecta
frazele scoase în evidenţă (highlighted) sau
imaginile.

Se foloseşte termenul highlight atunci cînd este

vorba despre evidenţierea unui obiect (text, imagine,
etc.) printr-o anumită tehnică.
 1.1 - Scurt istoric al calculatoarelor şi limbajelor de programare 25

Arhitectura client-server este cea care stă la baza

organizării WWW şi implică existenţa serverului, ca
produs software utilizat pentru a furniza informaţie
către client (acelaşi termen este utilizat şi pentru a
desemna calculatorul pe care este instalat) şi a
clientului, care este program interactiv instalat pe
echipamentul local, utilizat pentru accesul la
informaţie pe WWW. Manevrele pe Web cuprind 4
faze standard: conectarea, cererea de informaţie,
răspunsul la cererea făcută, încheierea.

Un sit (în engl. site) Web conţine informaţii despre

un anumit domeniu, firmă, persoană, etc., iar prin
intermediul său utilizatorul se poate conecta la
diverse surse de informaţii.

Motoarele de căutare şi directoarele sînt

instrumentele utilizate pentru a putea găsi informaţii
despre un anumit subiect pe WWW.

Se numeşte browser (de la engl. to browse = a

răsfoi) un program care permite găsirea şi
vizualizarea informaţiei de pe WWW.

Pe parcursul paragrafului s-au prezentat două

browser-e: Netscape şi Microsoft Internet
Explorer.

Se numeşte navigare pe Web modul de parcurgere a

siturilor Web prin click pe butonul stîng al mouse-
ului pe informaţia evidenţiată (hyperlink).
8 - Noţiuni fundamental utile în programare 1

Întrebări pentru Capitolul I

Ce tipuri de limbaje de programare puteţi enumera?

Ce este un bit? Dar un octet? Cîţi octeţi are 1

Gigabyte?

Care este valoarea în binar a numărului 111?

Care este valoarea în zecimal pentru şirul binar

110011001? Cum se poate scrie acesta în
hexazecimal?

Ce valoare în zecimal are 35H? Cum arată el în

binar?

Ce componente şi ce funcţii are un microprocesor?

Care este diferenţa între instrucţiuni şi date?

Enumeraţi echipamentele periferice de intrare şi

caracteristicile lor.

Ce funcţii au imprimanta, monitorul şi boxele?

Precizaţi tipurile de memorie internă.

Enumeraţi funcţiile unui sistem de operare.

Exemplificaţi.

Precizaţi caracteristicile unui mediu de dezvoltare şi

daţi trei exemple de astfel de medii.
 1.1 - Scurt istoric al calculatoarelor şi limbajelor de programare 27

Ce sînt programele de aplicaţii?

Descrieţi o reţea de calculatore şi indicaţi

avantajele utilizării ei.
.
Cum este constituită configuraţia peer to peer? Dar
client-server?

Ce sînt LAN şi WAN?

Explicaţi diferenţa între Internet şi WWW.

Ce înţelegeţi prin hypertext şi hyperlink?

Ce înseamnă "navigare" pe Web? Care sînt cele mai

utilizate browser-e pentru navigarea pe Web

Care sînt instrumentele de căutare mai utilizate şi

care sînt adresele lor?