Povestea celor trei dorințe

Răpus de boală-n palat de chihlimbar,

Stă Macedon, puțin peste 30 în calendar.
Stăpânul celui mai întins imperiu existent vre-odată
Înconjorat de oastea-i tulburată, derutată.

Degrabă o să mor și nu am de ales

Și la sfârșit de cale multe-am înțeles:
Că viața nu-i cum vrei, și trebuie s-o-accepți,
Te pune-n brânci, când nici nu te aștepți.

Șă fiu stăpân al lumii am avut un vis

Dar ca să mor de tânăr, soarta mi-a prescris.
Din humă noi venim și drumu-i spre pământ
Și cel mai important, să nu te lăși înfrânt.

Am trei porunci, nu, trei dorințe am:

Luați-o cum o vreți, în fapt, sau cu sarcasm:
Când o să vină vremea să fiu dus pe sus,
Secriul meu pe umeri, de medici, ca să fie dus.

Astefel, ca să înțeleagă oamenii cu toții

Cât de neputiincioși sunt ei și noi în fața morții.
Și drumul spre mormânt acoperit să fie cu comori
Acum mi-e clar, nu astea sunt cu adevărat valori.

Să găuriți prin părțile secriului canale

Ca mâinile mele să atârne în aer, goale
Să vadă toți, din ce agonisim nimic nu iei cu tine
Din tot ce strângem, cu ce ne pricopsim, aici rămâne.

Sunt clipe când nu te ajută nici munți de aur.

Un lucru-i cert, doar timpul pe care îl avem e unicul TEZAUR.