Traumatismele Dento-periodontale

PREMIZE :

 Evaluarea traumatismelor dento-parodontale în

dentaţia temporară este dificilă în abordarea unui
copil traumatizat.
 Managementul clinic şi terapeutic este particularizat
în funcţie de gradul de colaborare cu pacientul copil
şi aparatinători.

 Menţinerea spaţiului este primordială.

 Pierderea prematură a unuia sau mai multor incisivi înaintea erupţiei
caninului temporar va antrena modificări dimensionale ale arcului anterior.
 Complexitatea tulburărilor psihologice nu poate fi neglijată, consecinţă a
perturbării funcţiei fonetice şi estetice.
 Frecvent aplicarea unui dispozitiv gnato-protetic este indispensabil.
Prevalenţa traumatismelor dento-parodontale în dentaţia temporară

Autor Anul Ţara Masculin Feminin

Andreasen & Ravn¤ 1974 Danemarca 31,3 24,6
Garcia - Goday 1983 R. Dominicană 33,6 28,9
Forsberg & Tedestam 1990 Suedia 28,4 16,0
Sanchez & Garcia - Goday 1990 Mexic 40,0

Cunha R.F. – 16,3%

Ibrahim Al-Majed – 33%
Pia Christophersen – 30%
Skaare A.B. – 13%

12-35%

Prevalenţa şi incidenţa traumatismelor dento-

parodontale în dentaţia temporară (adaptare
după Andreasen şi Ravn)
Frecvenţa

 30% dintre copii prezintă un traumatism în dentaţia

temporară
 raportul M/F 2:1
 2-3 ani – frecvenţă egală între cele 2 sexe
 5 ani – M 31-40%
– F 16-30%
 vârful de incidenţă 2-4 ani
 incisivii maxilari sunt cei mai frecvent implicat
 frecvent un singur tipar dentar cu excepţia accidentelor de
circulaţie şi a leziunilor provocate de sport
 Distribuţia leziunilor traumatice în raport de forma clinică

Forma clinică Dentaţie temporară

Fracturi coronare 4-38%
Fracturi corono-radiculare 2%
Fracturi radiculare 2-4%
Contuzia, subluxaţia, luxaţia 62-69%
Avulsia 7-13%
Factori etiologici determinanţi

• Accidente de joacă;
• Accidente de casă;
• Accidente de stradă;
• Accidente de circulaţie;
• Accidente sportive, de muncă, lovituri de animale;
• Agresiunea fizică: lovituri de pumn, corp contodent, abuzul fizic asupra copilului;
• Factori iatrogeni: decolarea bracketurilor ceramice, conceperea şi utilizarea
incorectă a aparatelor ortodontice, aplicarea brutală a unui deschizător de gură,
examene paraclinice -laringoscopia, accidente ale extracţiei dentare, traumatisme
obstetricale care interesează osul maxilar cu producerea tulburărilor de
dezvoltare şi de erupţie a dinţilor temporari;
• Traumatism ocluzal:bruxismul, traumatism ocluzal masticator.
 Factori etiologici favorizanţi

Factori generali Factori locali

tulburări de vedere malpoziţii dentare
hiporeactivitatea anomalii dento-maxilare

starea generală afectată proalveolodenţie maxilară

crize epileptice prognatism maxilar, mandibular

retardul mental incompetenţă labială

handicapul fizic respiraţie orală

participare la sporturi de contact fragilitate dentară crescută

(fotbal american, box, judo, hochei) hipocalcificări
tortura fizică carii profunde

dinţi devitali

obturaţii debordante

dentinogeneza imperfectă

dispozitive corono-radiculare

particularităţi morfostructurale ale dinţilor

temporari şi permanenţi tineri
Etiologia traumatismelor dento-parodontale la grupa de
vârsta 0-5 ani
Căderi - 50,1 Abuzul copilului
Accidente de joacă - 39,5
 fizic
Accidente de circulaţie - 31,9
 sexual
Accidente de sport -9
Muşcături de caine - 63,3
 emoţional
Abuzul copiilor - 80  neglijenţă

(Angus C. Cameron)
Mecanismul de producere al traumatismelor dento-
parodontale

Şoc unic, direct de intensitate variabilă, care se produce prin căderea copilului
şi lovirea de un colţ de masă, scaun sau impactul dintre un obiect în mişcare (minge de
tenis) şi dinte.
Şoc indirect, traumatismele se produc prin intermediul mandibulei, a arcadei
dentare mandibulare, şocul fiind transmis de dinţii antagonişti printr-o lovitură
violentă pe menton sau prin intermediul unui obiect pe care copilul îl poate avea în
cavitatea orală (creion, tetină, jucărie), asupra dinţilor maxilari.
Energia de impact va fi dependentă de masa şi viteza obiectului cu care
ţesuturile dento-parodontale vin în contact. Dacă masa obiectului este mică şi viteza
mare, toată energia impactului se transmite coroanei dentare, cu consecinţe severe la
acest nivel. Când masa obiectului este mai mare şi viteza mică, cele mai afectate vor fi
ţesuturile de susţinere. Putem exemplifica prin luxaţia sau expulzia dintelui, care se
produce în momentul în care un copil cade pe o suprafaţă netedă.
 Consistenţa obiectului prin elasticitatea sa şi dacă pe traiectorie se interpun
obstacole. Când un obiect elastic loveşte dinţii, sau când energia de impact este
preluată de ţesuturile moi care absorb şi distribuie energia de impact, frecvenţa
fracturilor coronare este redusă, dar creşte riscul luxaţiilor şi al fracturilor alveolare.
Forma şi dimensiunea obiectului. Obiectele mici determină mai uşor
traumatisme dento-parodontale asociate cu o deplasare uşoară, întrucât energia de
impact este absorbită de o zonă limitată. Contactul cu un obiect rotunjit, determină o
creştere a zonei de rezistenţă la nivelul coroanei dentare, care permite transmiterea
şocului spre zona apicală cu producerea de luxaţii sau fracturi radiculare.
Direcţia forţei de acţiune. Şocul asupra dintelui poate veni din mai multe
direcţii. Deseori direcţia este perpendiculară pe faţa vestibulară a dintelui, având drept
consecinţă fracturi transversale. Dacă forţa acţionează sub alte unghiuri de impact,
vor rezulta linii de fractură diferite. De obicei impactul frontal cauzează 4 tipuri de
fracturi:
• fracturi coronare orizontale
• fracturi orizontale în zona cervicală a dintelui
• fracturi oblice corono-radiculare
• fracturi radiculare oblice
Impact frontal cu deplasarea Fractura radiculară - consecinţă a
dintelui cuplului de forţe

Fractură oblică corono-

Fractură cervicală radiculară
 CLASIFICARI
Fried şi Erickson consideră că
cea mai simplă şi frecvent acceptată
clasificare a traumatismelor dento-
parodontale la copil este următoarea:
• leziuni traumatice care afectează
dintele - fracturi dentare;
• leziuni traumatice care afectează
parodonţiul - deplasări dentare.
După acest principiu, autorii utilizează
următoarea sistematică a leziunilor
traumatice:
• leziuni inaparente;
• fracturi de smalţ;
• fracturi de smalţ şi dentină fără
lezarea pulpei;
• fracturi coronare extinse sub inserţia
epitelială;
• fracturi radiculare;
• luxaţii parţiale sau totale.
Şcoala germană, după
Kunzel recunoaşte următoarele
traumatisme dento-parodontale:
• fracturi extraalveolare:
• fracturi necomplicate;
• fracturi complicate;
• fracturi intraalveolare:
• fracturi cervicale;
• fracturi ale porţiunii medie a
rădăcinii;
• fracturi apicale;
• fracturi longitudinale;
• contuzii şi luxaţii: parţiale,
totale, intruzii.

Ravn şi Rossen după un
amplu studiu statistic al leziunilor
traumatice dento-parodontale din
Copenhaga, recomandă următoarea
sistematizare:
• fisuri de smalţ;
• fracturi coronare necomplicate;
• fracturi coronare complicate;
• 1. Fracturi corono-radiculare, cu afectarea:
fracturi radiculare;
• contuzii;
• subluxaţii;
• luxaţii;
• luxaţii totale;
• alte traumatisme.
Mugnier în 1966, redenumeşte
leziunile traumatice dentoparodontale astfel:
A. Fracturi coronare
1. Fracturi coronare simple:
- de smalţ
- de smalţ şi dentină
2. Fracturi corono-pulpare:
- de smalţ
- de dentină
- cu interesarea ţesutului pulpar
B. Fracturi mixte
- smalţului
- dentinei
- cementului
- cu sau fără atingerea ţesutului pulpar
C. Fracturi radiculare
1. Fracturi ale treimii cervicale
2. Fracturi ale treimii mijlocii
3. Fracturi ale treimii apicale
În anii '70, Ellis
şi Davey îşi aduc o contribuţie notabilă în clasificarea
fracturilor dento-parodontale, pe care le sistematizează în nouă
clase:

Clasa I - Fracturi simple coronare ale smalţului şi parţial ale dentinei

Clasa II - Fracturi coronare întinse ale dentinei fără afectarea ţesutului
pulpar
Clasa III - Fracturi coronare întinse cu afectare pulpară
Clasa IV - Necroză pulpară cu sau fără pierderea coronară
Clasa V - Luxaţia completă
Clasa VI - Fractură radiculară cu sau fără pierdere coronară
Clasa VII - Deplasarea dentară fără fractură coronară sau radiculară-luxaţia
dentară
Clasa VIII -Fractură coronară totală
Clasa IX -Traumatismele dinţilor temporari
 Traumatologia orofacială înregistrează o dezvoltare deosebită de-a
lungul anilor, apar mulţi cercetători care folosesc o sistematică complexă a
leziunilor traumatice. Astfel se impun cercetările lui Garcia-Goday, care
recomandă următoarea clasificare a leziunilor traumatice:

Clasa 0 - Fisurarea smalţului

Clasa 1 - Fractura smalţului
Clasa 2 - Fractură smalţ-dentine fără expunere pulpară
Clasa 3 - Fractură smalţ-dentine cu expunere pulpară
Clasa 4 - Fractură smalţ-dentină-cement fără expunere pulpară
Clasa 5 - Fractură smalţ-dentină-cement cu expunere pulpară
Clasa 6 - Fractură radiculară
Clasa 7 - Contuzie
Clasa 8 - Luxaţie
Clasa 9 - Deplasarea laterală
Clasa 10 - Intruzia
Clasa 11 - Extruzia
Clasa 12 - Avulsia
 Pulver, consideră existenţa leziunilor traumatice dentare alături de
implicarea ţesuturilor de susţinere ale dintelui şi recomandă sistematizarea
acestor leziuni în clase şi diviziuni.

Clasa I:
• diviziunea I: fără fractură externă, fără deplasare
• diviziunea II: deplasare fără fractură
• diviziunea III: fractură de smalţ, fără deplasare
• diviziunea IV: fractură şi deplasare
• diviziunea III: avulsia completă
Clasa II:
• diviziunea I: fractura smalţului şi a dentinei, fără deplasare
• diviziunea II: deplasarea şi fractura smalţului şi a dentinei
Clasa III:
• diviziunea I: fractura (cu expunere pulpară), fără deplasare
• diviziunea II: deplasarea şi fractură (cu expunere pulpară)
Clasa IV:
• diviziunea I: fractura radiculară
Clasa V:
• diviziunea I: intruzia
• diviziunea II: avulsia parţială
O.M.S. şi J.O. Andreasen
• traumatisme ale ţesuturilor dure dentare;
• traumatisme ale ţesuturilor parodontale;
• traumatisme ale structurilor osoase maxilo-faciale;
• traumatisme ale gingiei sau mucoasei orale.

Aceste patru categorii, se subdivid la rândul lor astfel:

A. Traumatisme ale ţesuturilor dure B. Traumatisme ale ţesuturilor parodontale
dentare şi ale ţesutului pulpar 1. Contuzii
1. Fisuri coronare 2. Subluxaţii
2. Fracturi coronare simple: s cu 3. Extruzii
afectarea smalţului s cu afectarea 4. Luxaţii laterale
5. Intruzii
smalţului şi a unei porţiuni limitate
6. Expulzii
de dentină
C. Leziuni ale structurilor osoase maxilo-orale
3. Fracturi coronare complicate cu
1. Leziuni cominutive ale alveolei
expunere pulpară
2. Fracturi ale peretelui alveolar
4. Fracturi corono-radiculare simple -
3. Fracturi ale procesului alveolar
fără expunere pulpară
4. Fracturi ale maxilarului sau ale mandibulei
5. Fracturi corono-radiculare
D. Leziuni ale gingiei sau ale mucoasei orale
complicate - cu expunere pulpară
1. Dilacerarea
6. Fracturi radiculare
2. Contuzia
3. Pierderea de substanţă
 În anul 1980, Vanek recomandă o nouă clasificare a acestor leziuni,
sistematizându-le în 8 clase:
Clasa 1 - Fisuri coronare
Clasa 2 - Fracturi coronare fără afectarea ţesutului pulpar
Clasa 3 - Fracturi coronare cu afectarea ţesutului pulpar
Clasa 4 - Fracturi coronare complete
Clasa 5 - Fracturi corono-radiculare oblice
Clasa 6 - Fracturi radiculare
Clasa 7 - Luxaţii
Clasa 8 - Avulsii

La noi în ţară, un aport deosebit îl aduce Timoşca în sistematica

leziunilor traumatice dento-parodontale:
A. Leziuni traumatice dentare :
1. Fisuri de smalţ şi dentină
2. Fracturi coronare nepenetrante
3. Fracturi coronare penetrante
4. Fracturi radiculare
5. Fracturi corono-radiculare
B. Leziuni parodontale:
1. Contuzii parodontale
2. Luxaţii dentare:parţiale /totale
Fisuri de smalţ Fracturi de smalţ Fracturi de smalţ şi dentină

Fracturi coronare Fractură corono-radiculară

Fractură corono-radiculară fără cu afectare pulpară
complicate afectare pulpară
Fracturã radicularã Fracturã a rebordului alveolar

a b c

Luxaţii: extruzivă (a), intruzivă (b) şi laterală (c)

Anamneza

Anamneza ne va furniza:
• date generale: nume, prenume, vârstă, sex, adresa, telefon.
• date asupra condiţiile producerii impactului:

 Cum s-a produs traumatismul?

 Unde s-a produs impactul traumatic?
 Când a avut loc traumatismul?
 A existat o perioadă de pierdere a cunoştinţei?
 Există antecedente medicale?
 Dintele a avut anterior un traumatism?
 Există tulburări de ocluzie?
 Vârsta pacientului.
Examinarea şi înregistrarea traumatismelor

 Leziuni extraorale şi palparea scheletului facial

 Leziunile mucoasei orale şi ale gingiei

Palparea alveolei
Deplasarea dinţilor
Anomalii de ocluzie
Extinderea fracturilor dentare, expunere pulpară, modificări de culoare
Mobilitatea dentară
Reacţia pulpară la teste de sensibilitate şi percuţie
Teste de evaluare pulpară

 Componentele neurale şi vasculare ale ţesutului pulpar necesită

considerare individuală
 Sensibilitatea termică
 Stimularea electrică
 Percuţie
 Transiluminare

Imunizarea

 imunizarea incompletă - vaccin antitetanic (toxina antitetanică 0,5 ml

prin injecţie imediată intramusculară

Antibioterapia
 antibioticul nu substituie debridarea corectă a rănilor
 prescriere în concordanţă cu greutatea copilului
 ASPECTE RADIOLOGICE
Examenul radiologic nu poate confirma întotdeauna cu exactitate dacă dintele
permanent subiacent a fost impactat. Scopul examenului radiologic este acela de a determina
dacă dintele temporar a invadat foliculul dintelui permanent în plin proces de dezvoltare.
Imaginea radiologică a dintelui luxat şi intrudat, mai scurtă, indică faptul că apexul
dintelui temporar a fost luxat spre vestibular departe de foliculul dentar (A). Imaginea
radiologică din dreapta (B) vizualizează deplasarea dintelui temporar spre oral, cu o "imagine
de dinte lung", existând riscul afectării dintelui permanent. Dacă distanţa între marginea
incizală a dintelui permanent în dezvoltare şi dintele temporar intrudat este mai mică pe partea
traumatizată decât pe cea netraumatizată, dintele temporar intrudat devine factor de risc şi
atunci se impune extracţia lui.

A B
Aspect radiografic al invaziei foliculului dentar
 PRINCIPII DE TRATAMENT

Scopul prioritar al atitudinii terapeutice al leziunilor traumatice ale dinţilor

temporari, constă în vindecarea parodontală şi pulpară a dinţilor afectaţi.

În ceea ce priveşte transmiterea "undei" traumatice asupra succesorului în

dezvoltare, aceasta va avea efectul major, în timp ce repoziţionarea dintelui deplasat sau
extracţia lui va avea efecte minore asupra dintelui permanent succesional.

În cazul în care dintele temporar este intrudat direct în foliculul dentar,

tratamentul de elecţie rămâne extracţia dentară ca de altfel şi în inflamaţii periapicale
consecutive necrozei pulpare, pentru a evita efectul pe termen lung al procesului
inflamator asupra mineralizării germenului dintelui permanent.

Tratamentul leziunilor traumatice al dinţilor temporari va fi individualizat în

funcţie de forma clinică.
Contuzia şi subluxaţia
Frecvent, contuziile şi luxaţiile dinţilor temporari nu necesită o atitudine
terapeutică imediată, dar, uneori este necesară supravegherea clinică (culoarea şi
mobilitatea dentară) şi radiologică (apariţia unei zone de radiotransparenţă sau de
resorbţie radiculară patologică) la un interval de o lună, două luni şi apoi din şase în şase
luni până la erupţia dintelui permanent succesional.

Intruzia şi luxaţia laterală

Stabilirea unei conduite terapeutice depinde de:
 stadiul de evoluţie radiculară
 gradul intruziei
 raportul cu germenele succesional

Examenul radiografic rămâne esenţial şi va influenţa decizia terapeutică:

 existenţa sau/nu a fracturii alveolare
 sensul deplasării
 dacă rădăcina dintelui traumatizat pare mai scurtă decât a dintelui controlateral,
rădăcina este deplasată vestibular şi dimpotrivă deplasată în direcţia germenului,
ea pare mai alungită.
Tratament
Dacă apexul dintelui temporar este în contact cu germenele succesional, extracţia dentară reprezintă
o necesitate. Această manoperă terapeutică se va efectua cu atenţie şi blândeţe pentru a nu provoca leziuni
suplimentare dintelui succesional (extracţia dentară fără utilizarea elevatorului);
Dacă apexul dintelui temporar este deplasat spre vestibular, şi în cazul dinţilor imaturi (stadiul I)
reerupţia naturală se produce în aproximativ şase luni, este necesar să se prescrie o terapie anti-inflamatorie.
După reerupţie se poate depista o leziune inflamatorie periapicală şi în acest caz, extracţia este o necesitate
imediată.

Avulsia dinţilor temporari

Examenul radiografic este esenţial pentru a preciza dacă dintele absent nu este intrudat. Dinţii
temporari expulzaţi, nu se reimplantează din mai multe motive:
 gestul terapeutic poate aduce prejudicii foliculului dentar;
 reimplantarea agresivă a dintelui în alveolă poate declanşa fenomene inflamatorii;
 consecinţele reimplantării (necroza pulpară, resorbţia inflamatorie şi anchiloza) pot determina
leziuni ale germenului succesional mai grave decât traumatismul în sine.

Remarcăm frecvenţa mai mare a deplasărilor dentare, luxaţia şi intruzia dinţilor temporari, decât
fracturile coronare. Acest fapt se corelează cu:
 plasticitatea osului alveolar
 elasticitatea ligamentului periodontal
 structura radiculară
 direcţia forţei traumatice variază în funcţie de vârsta copilului (întotdeauna verticală la copilul
foarte mic şi frecvent orizontală la copilul mai mare)

Fractura procesului alveolar

Fragmentul fracturat se repoziţionează şi dacă este posibil se imobilizează.
Fracturi coronare de smalţ şi dentină.
Tratamentul va fi particularizat în funcţie de gradul de cooperare al pacientului şi de
pierderea de substanţă dură dentară:
 în cazul în care pierderea de substanţă dentară este minimă, simpla şlefuire este suficientă alături
de aplicarea topică a preparatelor cu fluor;
 dacă pierderea de substanţă dură este mai mare se practică refacerea morfologiei coronare cu
ajutorul compozitelor fotopolimerizabile.
Este necesară protecţia dentinară şi pulpară, iar pentru refacerea morfologiei coronare se
folosesc cape de celuloid. Colajul fragmentului fracturat nu se recomandă în această situaţie
(manopera este delicată şi de prea lungă durată).
Monitorizarea vitalităţii pulpare se face frecvent la 15 zile, 1 lună, 3 luni, 6 luni.

Fracturi coronare penetrante (smalţ-dentină-ţesut pulpar)

În caz de deschidere pulpară minimă şi recentă (mai puţin de 48 ore) tratamentul
aplicat va consta în:
 pentru dinţii temporari imaturi stadiul I se va practica pulpotomia şi aplicarea de
hidroxid de calciu;
 pentru dinţii temporari maturi sau cu instalarea resorbţiei radiculare (stadiul II şi III)
se va face pulpotomie cu fixarea ţesutului pulpar cu formocrezol sau glutaraldehidă.
 Descrierea tehnicii
 anestezie
 extirparea ţesutului pulpar coronar
 hemostază
 aplicarea unei bulete de vată îmbibată cu formocrezol sau glutaraldehidă 2% timp de 5 minute în contact direct
cu ţesutul pulpar
 aplicarea unei paste de zinc oxid eugenol cu blândeţe
 reconstituire coronară.

În cazul deschiderii pulpare semnificative, cu o vechime mai mare de 48 de ore, la un copil cooperant, se va executa
pulpectomia, care rămâne tratamentul de elecţie pentru dinţi maturi stadiu II.

Descrierea tehnicii
 anestezie
 expunerea câmpului operator
 ablaţia pulpei coronare şi radiculare
 determinarea lungimii de lucru (2mm sub apexul radiologic)
 scopul instrumentaţiei canalare constă, nu în obţinerea unui canal radicular conic, ci doar în îndepărtarea tuturor
detritusurilor organice
 secvenţa instrumentală va merge până la ace nr. 3 (lungimea 21 mm)
 în uscarea canalului se vor utiliza conuri de hârtie sterile
 obturaţia radiculară cu paste semiresorbabile care să nu interfere cu resorbţia fiziologică
 monitorizarea radiologică timp de şase luni comparând resorbţia dintelui traumatizat cu resorbţia dintelui
controlateral.
Fractura coronară penetrantă a dinţilor temporari stadiul III au ca soluţie terapeutică extracţia dentară. Această
manoperă rămâne de elecţie şi în fracturile coronare penetrante, dacă nu se poate colabora cu pacientul.
Fracturi corono-radiculare
În cazul dinţilor temporari singura posibilitate terapeutică este extracţia dentară.

Fracturi radiculare

În situaţia unui dinte care prezintă fractură radiculară fără deplasare, el poate fi
conservat. Se impune controlul resorbţiei fragmentului apical, suficient de frecvent,
deoarece în cele mai multe cazuri resorbţia este accelerată.
În cazul în care fragmentul coronar este sever deplasat, soluţia terapeutică cea
mai eficientă este extracţia dentară, deoarece necroza pulpară a acestui fragment poate
declanşa şi întreţine o zonă inflamată.
O altă soluţie terapeutică constă în păstrarea fragmentului apical, deoarece
manoperele extracţionale pot leza germenul subiacent, cu urmărirea resorbţiei radiculare
fiziologice o dată la şase luni, până dintele permanent va erupe normal.
Imobilizarea nu este necesară din mai multe motive:
• dificultate în execuţie
• clinic, nu este necesară.
 CAZURI CLINICE

M / 5 ani.
A - avulsia 61, 62
B - luxaţia 51

M / 5 ani
A – tumefierea buzei superioare;
B – eroziuni ale buzei superioare şi regiunii subnazale;
C – dilacerarea buzei superioare
 A - Traumatism dentoparodontal 51
- interferenţă ocluzală 51
- abces vestibular
B – Rx - luxaţia
- fracura radiculară

Fracturi corono-radiculare

Fractură verticală corono-radiculară:

A – fragmentul coronar ataşat de gingia marginală ;
B – radiotransparenţă liniară corono-radiculară
Fracturi radiculare
Tratament
a) - Fragment coronar fără deplasare
- Dezvoltare radiculară completă imobilizare
- Pacient cooperant

A, B – sex M, 3 ani, C, D – imobilizare,

fractură radiculară 51 compozit 3 săptămâni

E – după 1 an – inocluzie verticală

F – resorbţia simetrică 51
prin interpoziţie linguală (după 1 an)
 Fracturi radiculare
b) – Fractură radiculară + deplasare coronară + dilacerare gingivală
- extracţia fragmentului coronar
- fragmentul apical se va resorbi fiziologic
- atitudine noninvazivă
- fără o interfaţă cu germenele dentar în dezvoltare

Fracturi alveolare
- Dinte mobil cu deplasare
- Relaţia de continuitate a mucoasei orale
- Tratament – imobilizare 4 săptămâni

Contuzia Subluxaţia
- Dinte mobil cu deplasare
- Sângerare / sau nu in sulcus gingival
- Tratament – monitorizare
– igienă orală riguroasă

A – discromie dentară postcontuzie (M, 3 ani)

Luxaţia laterală

A – luxaţie laterală 51 (M, 2 ani);

B – repoziţionare spontană (fără
interferenţe ocluzale)
C – aspect clinic la 3,5 ani

Intruzia

A – Intruzia 61 (F, 2 ani) ; B –

Imagine radiografică ;
C – după o lună reerupţia ; D
– reerupţia după 3 luni ;
E – după 1 an
A B

C D E