Foaia cu sase puncte „SLACED”

comunicarea nonviolenta

Aceste initiale rezuma cele sase puncte cheie ale unei abordari nonviolente, care
va ofera cele mai bune sanse de a obtine ceea ce doriti, fie acasa, fie la serviciu,
la politie si chir de la portar.

S de la SURSA. Mai intai trebuie sa ne asiguram ca ne adresam persoanei care e

sursa problemei si ca ea dispune de mijloacele de a o rezolva. Desi pare
elementar si destul de evident, nu intotdeauna facem asta. Daca un coleg
lanseaza o remarca dezagreabila in fata intregii echipe cu privire la activitatea
mea (sau daca iubita mea comenteaza in fata prietenilor friptura pe care am ars-
o), nu mi-e de nici un folos sa ma plang dupa aceea celorlalti colegi sau mamei
mele, chiar daca asta imi vine sa fac. In cel mai bun caz, cel care m-a jignit nu o
sa afle niciodata; in cel mai rau caz, i se va raporta ceea ce am spus (cu
deformarile si exagerarile de rigoare) si voi trece drept un las. Pentru a-i castiga
respectul si a-i schimba comportamentul, trebuie sa vorbesc direct cu colegul
meu sau cu iubita mea. Si sunt singura persoana care poate face asta. Bineinteles
ca e mult mai greu si nu am nici o dorinta sa ma confrunt cu ei; dar e singura
modalitate care imi ofera o sansa reala de a-mi imbunatati relatia. Trebuie sa
merg la radacina problemei.

L de la LOC si MOMENT. Trebuie intotdeauna sa avem grija ca discutia sa se

desfasoare intr-un loc protejat, privat si la momentul potrivit. Chiar daca
revendicarea noastra e pasnica, nu e o idee buna sa ne confruntam agresorul in
public sau pe culoar. Si nici sa deschidem subiectul imediat, cand situatia e inca
fierbinte sau cand cealalta parte se afla intr-un moment dificil. Intotdeauna e
preferabil sa alegem un loc unde se poate vorbi in liniste si sa ne asiguram ca cel
caruia ne adresam este disponibil.

A de la ABORDARE AMICALA. Pentru a fi auziti, trebuie sa ne asiguram ca

suntem ascultati. Nu cred ca exista un mijloc mai bun de a esua in demersul
nostru decat sa afisam o atitudine agresiva si un ton prea impunator. Daca unul
dintre participantii la discutie se simte agresat, el tinde sa se „inece” in emotiile
sale chiar inainte sa fi inceput conversatia. Si atunci nimic nu va mai fi de ajutor.
Prin urmare, e bine sa-l linistim pe interlocutor inca de la primele cuvinte si sa-i
deschidem urechile. Stiti care e cuvantul cel mai agreabil pentru a incepe o
conversatie? E chiar numele persoanei careia ne adresam! Psihologii numesc
asta „fenomenul cocktail”. Imaginati-va ca va aflati la un cocktail, toata lumea
vorbeste in jur, cu toate acestea sunteti foarte absorbiti de conversatia purtata cu
onterlocutorul vostru. Nu auziti nimic din dialogurile care se poarta in jur: ele
sunt filtrate si eliminate de atentia voastra. Si iata ca, dintr-o data, intr-un alt
grup, cineva va pronunta numele. Il auziti de indata si intoarceti capul. Propriul
nume: acest cuvant, mai mult decat oricare altul, are puterea de a va atrage
atentia. In acelasi fel, el va fi primul cuvant care va va sari in ochi dintr-un text
foarte dens pe care-l urmariti. Suntem mai receptivi la numele nostru decat la
orice alt cuvant. Prin urmare, indiferent ce aveti de zis persoanei care v-a
ofensat, incepeti prin a-i spune pe nume, apoi adaugati ceva amabil, cu conditia
sa fie adevarat. Nu va fi intotdeauna usor de gasit, dar e foarte important. Daca,
de exemplu, vreti sa va plangeti ca ati fost criticat in public de patron, ati putea
spune: „Bertrand, apreciez toate ocaziile in care iti exprimi deschis parerea
despre prestatia mea profesionala. Asta imi permite sa progresez in munca mea.”
Sau: „Ester, stii cat de mult tin la calatoria pe care o vom face impreuna si cat iti
sunt de recunoscator...” Nu este intotdeauna usor. Primele dati veti simti cum vi
se inclesteaza falcile, insa merita sa faceti un efort. Poarta comunicarii este acum
deschisa.

C de la COMPORTAMENT OBIECTIV. Apoi, trebuie sa intrati in miezul

problemei. Explicati comportamentul care va motiveaza nemultumirea, dar
limitati-va la descrierea celor intamplate fara sa faceti nici cea mai mica aluzie
la vreo judecata morala. Trebuie sa spuneti, de exemplu: „Cand ai facut asta si
asta” si atat. Nu trebuie sa spuneti, de exemplu: „Cand te-ai comportat ca un
pervers”, ci „Cand ai facut aluzie la chilotii mei”.

E de la EMOTIE. Descrierea faptelor trebuie imediat urmata de aceea a emotiei

pe care ati resimtit-o ca urmare a lor. Aici nu trebuie sa cadeti in capcana de a
vorbi despre ciuda voastra, care este de obicei emotia cea mai manifesta. Nu
spuneti: „Cand ai exclamat in fata tuturor ca rochia mea e ridicola
(comportament obiectiv), m-ai infuriat”, caci furia e deja o emotie indreptata
catre celalalt, si nu expresia unei rani sufletesti. E mult mai eficient: „M-am
simtit ranita” sau „Mi s-a parut umilitor”.

D pentru DEZAMAGIRE. Ne-am putea multumi sa ne exprimam emotiile, dar e

mai bine sa continuam mentionand sperantele care ne-au fost inselate sau nevoia
pe care o avem si care a ramas nesatisfacuta: „Am nevoie sa ma simt in
siguranta la serviciu, sa stiu ca nu voi fi nici umilita si nici ranita de observatiile
caustice, venite mai ales din partea unei persoane atat de importante ca
dumneavoastra.” Sau, daca e vorba despre partenerul de viata care nu ne-a
aruncat nici macar o privire in timpul unui dineu: „Am nevoie sa fiu in contact
cu tine, sa simt ca sunt importanta pentru tine, chiar daca suntem inconjurati de
prieteni.”

Probabil ca aceasta procedura pare usor artificiala. Mai ales cand sunt atat de
putine modele in anturajul nostru care sa ne inspire. Ne spunem: „Da, ar fi
formidabil sa pot vorbi asa. Dar e imposibil. Nu cu seful meu” (sau „nu cu sotul
meu”; „nu cu copii mei”; „nu cu soacra mea”etc.). Totusi, nu exista decat trei
feluri de a reactiona intr-o situatie conflictuala: pasivitatea (sau agresivitatea
pasiva), reactia cea mai curenta si mai putin satisfacatoare; agresivitatea, nici ea
prea eficienta si mult mai periculoasa; sau „asertivitatea”, adica o comunicare
emotionala nonviolenta.

Exista imprejurari in care e mai bine sa fii pasiv sau agresiv decat sa demarezi
procesul complex al comunicarii asertive. Cand, de exemplu, miza este atat de
minora incat nu merita nici timpul, nici atentia noastra, e perfect legitim sa
ramanem „pasivi” si sa suportam o insulta sau sa ne lasam manipulati fara sa
reactionam. Ex. cand cineva claxoneaza in trafic; un vanzator este indolent.
Dimpotriva, in situatiile urgente sau periculoase, e normal sa fii „agresiv” si sa
dai ordine fara nici o explicatie. Acest lucru se intampla in cadrul armatei,
tocmai pentru ca ratiunea sa de a fi este aceea de a infrunta pericole imediate.
Oricum, indiferent de situatie, nu exista alte moduri de a reactiona decat cele
trei.

Vom accepta sau vom evita provocarea unei comunicari eficiente? Nimic nu
induce mai mult stres, anxietate si depresie decat relatiile dezastruoase cu cei din
jur. Sta numai in puterea noastra sa schimbam aceasta situatie. Procesul
SLACED este un prim pas foarte solid in aceasta directie.