Călătoriile lui Gulliver – O meditație despre degradarea naturii umane

Călătoriile lui Gulliver este un roman în patru părți, capodoperă a scriitorului

anglo-irlandez Jonathan Swift, scris sub pseudonimul de Dr. Lemuel Gulliver, în care fantezia
autorului se împletește cu o aspră satira socială. Editorul cărții a publicat prima ediție în 1726 cu
numeroase modificări aduse textului original, temându-se ca anumiți cititori ar fi fost ofensați de
unele pasaje ale povestirii. O versiune integrală apare în anul1735. Opera reprezintă una din
cele mai semnificative creații ale literaturii engleze din perioada de început a
iluminismului european.
Romanul ,,Călătoriile lui Gulliver" este considerat o capodoperă, aduce autorului faima
universală, impunându-1 ca unul dintre cei mai mari scriitori satirici ai tuturor timpurilor.
Satira sa este neiertătoare. Aparent romanul ne trimite cu gândul la un roman de aventuri. Dar
Swift, ca și Rabelais în Gargantua si Pantagruel, urmărește să deghizeze, sub aparențe fantastice
și exotice, satira la adresa societății engleze contemporane lui.
În ,,Călătoriile lui Gulliver" sunt descrise aventurile naivului Dr. Lemuel Gulliver medic
și căpitan de corabie, scrise la persoana întâi, în diverse țări imaginare.
Prima parte a romanului descrie călătoria în Lilliput. Autorul povestește că atunci când a
împlinit paisprezece ani a fost trimis de tatăl lui la Colegiul Emanuel din Cambridge. Pentru că
banii erau puțini a intrat ucenic la domnul doctor J. Bates. Apoi a studiat medicina și a fost
angajat chirurg pe vasul Swallow și pe alte vase. Într-una din călătorii, o furtună năprasnică i-a
împins către ținutul Van Diemen. Când au observat o stâncă au încercat să se salveze. Trei au
fugit cu o barcă și doar el a reușit să ajungă la mal in stare de inconștiență, ca
singur supraviețuitor al unui naufragiu, pe țărmul unei insule. Când își revine, constată că
este prizonier al unei rase de oameni înalți de cca. 15 cm, locuitori ai unor insule vecine Lilliput.
Era legat cu niște atele subțiri auzea un zgomot confuz. Pentru că îi era foame și sete este bine
tratat. Cere să fie eliberat, dar este refuzat. I-au vindecat fața și mâinile cu un unguent frumos
mirositor. A fost dus spre metropolă cu ajutorul unei mașini imense care folosea la căratul
copacilor. La această acțiune au participat peste o sută de mii de locuitori plus gărzile. În scurt
timp a fost lăsat să se ridice.
E vizitat de împărat. Acesta e amănunțit descris: trăsături puternice și masculine, buza
asemănătoare cu cea a unui austriac, nas acvilin, tenul măsliniu, trupul și membrele bine
proporționate, mișcări grațioase și ținuta maiestuoasă. A fost atacat de un grup de rebeli pe care
îi eliberează. Nu știa nimeni ce decizie să ia în privință cu uriașul. A fost percheziționat de doi
ofițeri pe care i-a băgat prin toate buzunarele. Gulliver a fost numit omul munte. Batista lui ar fi
putut fi covor în sala mare a Maiestății. Lucrurile pe care le avea în buzunare ( ceasul, o pungă
cu bani, pieptenul) au fost numite mașinării și n-ai putut fi ridicate. După inventar i s-a cerut să
predea toate obiectele. Unele i-au fost înapoiate. Povestește despre spectacolele de amuzament
de la curte. Construiește o scenă din câteva bețe și batistă. Toți se duelau acolo. Oamenii
împăratului au găsit la malul apei pălăria: un fel de substanță mare, neagră, cu marginile
rotunde, ridicată spre mijloc… I-a fost adusă târâș, legată cu funii și lanțuri. Gulliver a tot cerut
să fie eliberat. Un singur consilier s-a opus inițial, dar a acceptat cu anumite condiții: să se
plimbe doar cu voia lor, să nu-i calce, să le fie aliat în luptă, să ajute la ridicarea unor pietre, să
calculeze dimensiunile țării cu ajutorul pașilor. După ce jură că respectă condițiile i se dezleagă

1
lanțurile de la picioare. Gulliver avea nevoie de o cantitate de carne și de apă suficientă pentru
1724 locuitori din Lilliput.
Prima dorință a fost de a vizita capitala țării Mildendo. A trecut ușor peste poartă, a mers
pe strada principală fără să lovească pe cineva. Observă modul în care trăiau. Mai târziu află de
la primul-secretar că țara se confruntă cu un dușman extern periculos și în interior e un conflict
între două partide: Tramecksan și Slamecksan, denumite astfel după tocurile joase sau înalte ale
pantofilor, lucru care îi și deosebește. Cei din Blefuscu erau nemulțumiți că trebuia să spargă oul
la capătul ascuțit. Gulliver a ajutat Lilliputul să se apere. S-a furișat înot și a luat corbiile celor
din Blefuscu legate cu ațe. La trei săptămâni după această întâmplare cei din Blefuscu aduc
oferte avantajoase de pace. Într-o noapte e rugat să stingă incendiul din palat.
Se mira de cât de bine vedeau acei omuleți care reușeau să jumulească o ciocârlie, care
era cam cât o muscă. Găsește o asemănare între scrisul lor și cel al doamnelor din Angliadin colț
în colț. Se miră că își îngropau morții cu capul în jos în speranța că pământul se va întoarce și vor
învia. Se miră de modul în care lilliputanii își câștigă slujbele importante dansând pe frânghie
sau sărind peste bețe, își duceau copiii în cămine și îi luau la douăzeci de luni educați. Sute de
croitori și croitorese i-au cusut haine, sute de bucătari pregăteau mâncarea. Este acuzat că a
primit vizite incognito de la o distinsă doamnă. Soțul acesteia avea rangul de glumglum. Relația
cu acesta s-a deteriorat, la fel și cea cu Maiestatea Sa. O persoană importantă de la curte l-a
vizitat noaptea și i-a spus că e în dizgrațiile Maiestății. Acesta considera că săvârșise niște fapte
grave și trebuia pedepsit: să i se scoată ochii. Hotărăște să nu meargă la judecată și pleacă în
Blefuscu. La trei zile de la sosirea lui aici observă pe mare o barcă răsturnată. După ce barca a
fost întoarsă, i-au făcut catarg, vâsle și a plecat. A călătorit câteva zile și a văzut un vas. Cu
ajutorul lui a ajuns în Anglia.
În sensul aceloraşi efecte optice, putem spune că în cursul primei călătorii a lui Gulliver, Swift
foloseşte luneta. În Lilliput, oamenii sunt mici — şi nu numai la trup ci şi la suflet. La început,
Gulliver îşi face iluzii cu privire la regele-pitic şi curtea lui; treptat-treptat, însă, el îşi dă seama
tot mai mult de adevăr, înfăţişându-i cititorului întregul alai de vicii ale curţii şi aristocraţiei
engleze din epoca lui Swift: vanitatea (regele-pitic se intitulează pompos „spaima universului") ;
ambiţia nemăsurată (regele vrea să supună Blefuscu pentru a nu mai avea niciun rival);
despotismul (monarhul dispune în chip arbitrar de viaţa şi avutul lilliputanilor); nerecunoştinţa
(cu toate serviciile aduse de Gulliver regelui, acesta se hotărăşte să-l piardă), pompa deşartă
(parăzile ordonate de rege),- intrigile, lupta pentru putere (întrecerile„acrobatice"); cruzimea
(adoptarea propunerii ca lui Gulliver să i se scoată ochii, precum şi„justificarea" acestei măsuri) ;
corupţia, linguşirea, ipocrizia.
În partea a doua Gulliver pleacă într-o nouă călătorie cu vasul Adventure. Totul a decurs
bine până la strâmtoarea Madagascar. A început furtuna. Au văzut în zare uscatul. Au coborât de
pe vas și au început să caute apă. A descoperit lucruri ciudate: un gard uriaș, copaci falnici,
lanuri imense, un pârleaz înalt cât turla unei biserici. Uriașii secerau lanul de grâu. Își dă seama
că unul dintre ei o să-l calce la următorul pas. A țipat cât a putut de tare. Uriașul l-a studiat și
apoi l-a dus stăpânului său. Toți se minunau. A ajuns în casa fermierului și a observat cam cât
mâncau ei. La masă e ridicat în aer de copilul stăpânului. Se sperie grozav. Se plimbă cu mult
curaj prin fața pisicii. Compară sânul doicii care hrănește copilul cu cel al femeilor din Anglia
care e plăcut doar pentru că defectele le putem vedea doar cu lupa. Noaptea e atacat de doi
șobolani și e salvat de stăpână.

2
 Fiica stăpânii și stăpâna au hotărât ca Gulliver de acum să doarmă în patul păpușii, într-
un sertar pentru a se feri de șobolani. Află de la fată că stăpânul plănuiește ceva rău. A fost dus
de acesta la un han, a fost prezentat ca fiind o ființă ciudată și pus să facă diferite lucruri.
Stăpânul făcea bani pe seama lui și în alte ținuturi. Gulliver e vândut de stăpân, regelui. Acesta l-
a analizat îndelung. Lua masa cu regele și era adesea întrebat despre obiceiurile, religia, forma de
guvernământ și educația din Europa. Cel mai urât se purta cu el piticul reginei. Într-o zi l-a
aruncat într-un bol cu smântână.
Gulliver descrie această țară. Se plimba peste tot într-o cutie de lemn. Plictisit de acea
cutie a fost lăsat în grădină. Imediat a început o ploaie cu grindină. În altă zi a fost atacat de un
cocker alb, și-a rupt piciorul după ce s-a împiedicat de cochilia unui melc. Avea sentimente de
oroare și dezgust atunci când vedea doamnele dezbrăcate. Regina i-a construit un jgheab în care
să poată vâsli. Cel mai mare pericol a fost cu maimuța care a intrat în cameră. Până la urmă a
fost dat ordin ca maimuța să fie omorâtă. Într-o zi construiește două scaune din părul reginei, pe
care i le face cadou. Se gândește să îi distreze pe rege și pe regină, cântând. Regele îl roagă să-i
ofere informații despre regatul Angliei. Povestește mult despre țara sa. Acolo sunt mii de cărți
scrise despre arta guvernării. Gulliver se gândea cum să-și recapete libertatea. Regele dorea să-i
găsească o femeie pe mărimea lui și să aibă copii. Stătuse doi ani aici. El vrea să fugă.
În cea de a doua călătorie, Swift pare să recurgă la aparate optice măritoare — lupa,
microscopul. Cu o respectare riguroasă a proporţiilor, oamenii întâlniţi de Gulliver de
data aceasta sunt adevăraţi uriaşi. Dintre personajele caracterizate numai Glumdalclitch —
întruchiparea nevinovăţiei de copil — şi regele din Brobdingnag — monarhul ideal preconizat
de iluminişti — sunt mari la suflet. În schimb, fermierul înstărit în casa căruia Gulliver găseşte
adăpost — şi împotriva lui pare să se îndrepte tăişul satirei din această parte a lucrării — este
meschin şi avid de bani şi, nedându-se îndărăt de la nimic, îl istoveşte cu desăvârşire pe Gulliver
prin reprezentaţiile de bâlci puse de el la cale pentru a stoarce un câştig cât mai mare.
Aflat împreună cu regele în partea de nord a insulei este lăsat în cutie pe plajă. Cutia e
luată de un vultur. Ajunge pe un vas. Striga să fie deschis. Se mira că cei de afară se chinuie atât.
Nu știa că sunt de aceeași mărime cu el. Îi povestește căpitanului prin câte a trecut. A ajuns cu
bine acasă.
După nici zece zile căpitanul W. Robinson i-a propus să-l însoțească într-o călătorie către Indiile
de Est. Cam în a zecea zi au fost urmăriți de două vase de pirați. Oamenii lui au fost împărțiți
egal între cele două vase. El a fost lăsat pe o plută în voia valurilor. A ajuns la o insulă. Apoi a
plecat către alta. A văzut un corp imens opac între el și soare. Spera că acel lucru îl va ajuta să
scape cumva de acolo. A fost ridicat cu ajutorul unor scripeți acolo sus. Locuitorii erau deosebiți:
aveau capetele înclinate, hainele erau împodobite cu diferite desene. Se foloseau de un pocnitor.
Atunci când cineva trebuia să vorbească îl loveau peste gură, iar când cineva trebuia să asculte îl
loveau peste urechea dreaptă. A făcut o impresie proastă pentru că el nu avusese ocazia să
folosească așa ceva. În cele din urmă a primit un balon și a început să învețe limba. Află că
numele țării zburătoare era Laputa. Acum zburau către Lagado, capitala, pentru ca regele să preia
petițiile supușilor săi. Constată că era un popor stângaci, nepriceput și neîndemânatic, lent și
încâlcit în gândire, cu excepția matematicii și muzicii, străini în imaginație sau invenție.
Gulliver era curios cum reușește această insulă să se miște. Află că niște magneți țin insula la
patru mile înălțime. E tratat inferior și neglijat din cauză că nu se pricepe la matematică și la
muzică. A fost coborât la fel cum urcase Balnibarbi.

3
 A ajuns la Munodi, unde a fost tratat frumos. Acesta avea pământurile îngrijite și casele
frumoase, spre deosebire de ceilalți. În colegii oamenii învață că în urma unor proiecte un palat
se construiește într-o săptămână plantele vor crește de o sută de ori mai mari decât acum și
oricând. Aceste proiecte nu au fost niciodată la bun sfârșit. El lucrează după vechile obiceiuri.
Gulliver vizitează academia. Aici academicianul se chinuia să extragă razele de soare dintr-un
castravete apoi să le fie puse în fiole ermetice și să fie deschise vara când e mai frig sau plouă.
Tot acolo hrăneau păianjenii cu fluturi colorați pentru a face pânză colorată. La școala de limbi
află că profesorii discutau să îmbunătățească starea limbii lor. La școala de matematică
profesorul scria ipoteza și demonstrația pe o foaie de napolitană și aceasta era înghițită pentru ca
noțiunile să se urce la cap. La școala inventatorilor politici se învăța modul și sistemul de
guvernare. Pleacă de aici spre Luggnagg pentru a se apropia de Europa. A ajuns pe insula
magicienilor și vrăjitorilor. Aici a ajuns la guvernator. A fost mirat că cei de față au dispărut ca
niște vedenii. Guvernatorul i-a cerut să invoce orice spirit voia și l-a invocat pe Alexandru cea
Mare, Cezar, Brutus. Pleacă spre insula la care voia să ajungă. Pe vas este ținut prizonier pentru
că pare suspect. Este dus la rege și petrece trei ani și aici. Aici e întrebat dacă nu cumva a văzut
nemuritori. Aceștia au o pată neagră pe frunte. E întrebat ce rost și-ar fi făcut dacă era nemuritor.
Spune că mai întâi ar fi luptat să ajungă bogat, apoi ar fi scris tot ce se întâmplă, s-ar fi căsătorit
la 60 de ani. Pe acastă insulă apetitul de viață nu era chiar atât de mare. Struldbrungii la vârsta de
optzeci de ani erau considerați morți iar averea era lăsată urmașilor. Lor li se dădea atât cât să
supraviețuiască. Aceștia uită limba pe care o vorbesc de la o epocă la alta. De aici pleacă spre
Japonia. Cere să fie dus la Nangasac. De aici a ajuns la Amsterdam apoi, cu bine în Anglia.
După cinci luni petrecute acasă lasă soția însărcinată și pleacă într-o nouă călătorie, de
data acesta căpitan de vas. Misiunea lui era să facă comerț și să exploreze cât mai mult. Cei 25
de oameni ai lui s-au vorbit să captureze vasul și el a devenit prizonier. Ei plănuiau să devină
pirați. Căpitanul a hotărât să fie dus la mal. Este abandonat pe o insulă. Aici a găsit un drum
bătătorit pe care erau urme de cai și de oameni. Vede niște animale ciudate și pe câmp și în
copaci. Erau acoperite de păr, săreau, se cățărau, aveau diferite culori. Un animal a apărut în fața
lui. De frică l-a lovit. Acesta a scos un sunet puternic și altele au apărut imediat. A scăpat lângă
tulpina unui copac. Au venit doi cai care l-au studiat amănunțit. Auzea des cuvântul yahoo. Calul
îl ia pe Gulliver la el acasă. E prezentată casa acestuia. Aici cunoaște și o creatură odioasă. Era
disperat că primea fân și ovăz. Voia carne. Nu aveau nici sare. Gulliver încearcă să învețe limba.
Este ajutat de Houyhnhnm, stăpânul său. Nu le venea să creadă că el e yahoo pentru că nu avea
corpul acoperit cu păr. Stăpânul a păstrat secretul până ce hainele au început să se uzeze. El îi
punea nenumărate întrebări despre locul din care venea. Gulliver povestea. El ajunge la
concluzia că un houyhnhnm este ființă superioară și un yahoo este o brută. Este redată
concepția houyhnhnmilor despre adevăr și minciună. Povestește în lumea lui despre cai, felul în
care sunt îngrijiți de stăpânii lor și la ce folosesc. Stăpânul îi găsește defecte ale corpului: fața
turtită, proeminența nasului, ochii poziționați în față. îi vorbește despre părinții lui care erau
oameni onești și despre Anglia.
La porunca stăpânului, Gulliver povestește mai multe despre Anglia. Îi prezintă cauzele
războiului dintre prinții din Europa și explică constituția Angliei. Povestește despre guvernarea
Angliei sub regina Ana și caracterul unui prim-ministru le curțile europene. Autorul își iubea
țara. Stăpânul era dezamăgit de felul în care se purtau yahooii. Acolo unde era bogăție mai mare,
locuri mai frumoase, devorau tot. Erau singurele animale din acea țară care se îmbolnăveau. Asta

4
din pricina răutății și lăcomiei de care dădeau dovadă. Îl roagă pe stăpân să-i dea voie să meargă
printre turmele de yahoo să vadă cum se poartă. A descoperit că erau greu de domesticit.
Locuiesc în vizuini săpate cu unghiile. Într-o zi când făcea baie în râu a fost atacat de o femeie
yahoo. Are loc o mare adunare a houyhnhnmilor în care trebuia să se decidă dacă yahooii trebuie
eliminați de pe fața pământului. Au hotărât ca cei tineri să fie operați pentru a fi îmblânziți și a
nu se mai înmulți. Se descrie modul în care houyhnhnmii își procură hrana, cum își construiesc
locuințele și cum sunt înmormântați. Gulliver își construise o casă cu materialele pe care le-a
avut la dispoziție și se bucura că aici nu sunt politicieni, boli, soții costisitoare, negustori,
meșteșugari… ajunsese să creadă atunci când se gândea la familia lui că era un fel de yahooi în
carne și oase, un pic mai civilizați și înzestrați cu darul vorbirii. Cu ajutorul servitorilor a
construit un fel de canoe indian din crengi și este convins că va propune speciei lui virtuțile
învățate aici. A plecat pe mare spre o insulă. Era o stâncă. A reluat călătoria și a ajuns pe o
insulă. A patra zi a fost atacat de băștinași. A reușit să fugă. Într-un golfuleț a fot descoperit de
niște marinari care se minunau de hainele lui. Îi promit că-l duc până la Lisabona. Povestește
căpitanului despre houyhnhnmi și nu prea e crezut. Ajuns acasă la el sentimentul de groază față
de oameni creștea. A plecat din Lisabona cu un alt vas care l-a dus acasă. Revederea soției și a
copiilor i-a umplut sufletul de ură dezgust și dispreț. Cu primii bani și-a cumpărat doi cai tineri
cu care vorbește cel puțin patru ore pe zi.
Hotărăște să ia masa cu soția, dar la o masă lungă și să răspundă scurt la întrebările pe care i le
pune.
În partea a patra este sugerată o societate „naturală" a oamenilor. Suprema pildă de
înţelepciune ne-o dau caii, stăpânii degeneraţilor yahoo, iar yahooii devin, până la urmă,
oglinda lui Gulliver şi, prin el, a întregii umanităţi.
Toate aceste aventuri ascund o violentă satiră nu numai la adresa Angliei și a instituțiilor
sale social-politice, ci și la adresa întregii societăți umane din acea epocă. Autorul folosește cu
măiestrie alegoria, simbolul, ironia, sarcasmul.