Delta Dunării (3446 km²), aflată în mare parte în Dobrogea, România și parțial în Ucraina[1], este a doua

ca mărime și cea mai bine conservată dintre deltele europene.

Delta Dunării a intrat în patrimoniul mondial al UNESCO în 1991, fiind clasificată ca rezervație a
biosferei la nivel național în România și ca parc național în taxonomia internațională a IUCN. Aceasta se
suprapune atât siturilor de importanță comunitară Delta Dunării (sit SCI)[2] și Delta Dunării (zona
maritimă)[3]; cât și ariilor de protecție specială avifaunistică Beștepe - Mahmudia și Delta Dunării și
Complexul Razim - Sinoie[4].
Situl Delta Dunării (începând din 21 mai 1991) este protejat prin Convenția Ramsar (The Ramsar
Convention on Wetlands) ca zonă umedă de importanță internațională[5].
Parcul național include rezervațiile naturale: Capul Doloșman, Cetatea Histria, Complexul Vătafu -
Lunghuleț, Complexul Sacalin Zătoane, Grindul și Lacul Răducu, Grindul Chituc, Grindul Lupilor, Insula
Popina, Lacul Potcoava, Pădurea Caraorman, Pădurea Letea, Roșca - Buhaiova, Corbu-Nuntași -
Histria, Lacul Belciug, Lacul Rotundu, Arinișul Erenciuc, Complexul Periteașca - Leahova, Lacul
Nebunu, Pădurea Babadag - Codru, Dealul Ghiunghiurmez și Sărăturile Murighiol.

Delta Dunării este limitată la sud-vest de podișul Dobrogei, la nord de cel al Basarabiei, iar în est se
varsă în Marea Neagră. Delta Dunării este traversată de paralela de 45° latitudine N și de meridianul de
29°, longitudine E. La nord, brațele Chilia și Musura formează granița cu Ucraina. Delta ocupă,
împreună cu complexul lagunar Razim-Sinoe 5050 km², din care 732 km² aparțin Ucrainei, Deltei
românești revenindu-i o suprafață de 2540 km². Este încadrată de limane și lacuri adiacente și cuprinde
sute de lacuri între brațe, dintre care câteva zeci de mari dimensiuni. Datorită celor 67 milioane de tone
de aluviuni aduse de Dunăre, Delta Dunării crește anual cu aproximativ 40 m².
Dunărea, ajunsă la Pătlăgeanca se bifurcă: Brațul Chilia la nord și Brațul Tulcea la sud, braț care mai
apoi, la Furca Sfântu Gheorghe (în turcește Çatal Çedırlez uneori transcris în română „Ceatal Sf.
Gheorghe”) se desparte în Brațul Sulina și Brațul Sfântu Gheorghe.
Brațul Chilia, formează granița cu Ucraina, și transportă pe cursul său, de o lungime de 104 km², 60%
din apele și aluviunile Dunării.
Brațul Sulina este situat în mijlocul Deltei și, spre deosebire de Chilia, are un curs rectiliniu, fiind
permanent dragat și întreținut pentru navigația vaselor maritime. Are o lungime de 71 km și transportă
18% din volumul de apă al Dunării. Cursul Brațului Sfântu Gheorghe este orientat spre sud-est, și se
desfășoară pe 112 km, transportând 22% din debitul Dunării. La vărsare formeaza
insulele Sacalin considerate un început de deltă secundară.
Delta Dunării (cu excepția deltei secundare a brațului Chilia) face tradițional parte din Dobrogea, dar
în Antichitate și Evul Mediu litoralul se afla mult mai la apus (între Chilia Veche și Murighiol pe vremea
lui Strabon, între Periprava și Lacul Dranov în epoca bizantină), astfel încât hărțile istorice care
reprezintă Dobrogea cuprinzând toată Delta actuală, sunt geomorfologic false[6].

Delta Dunării este plasată, din punct de vedere geologic, într-o regiune mobilă a scoarței terestre numită
Platforma Deltei Dunării (regiunea predobrogeană). Platforma Deltei Dunării vine în contact, în partea
de sud-vest, cu Orogenul Nord Dobrogean, prin falia Oancea-Sf. Gheorghe, care este aproximativ
paralelă cu brațul Sfântu Gheorghe.
Structura geologică a acesteia este alcătuită dintr-un fundament cristalin peste care se dispune
transgresiv o cuvertură sedimentară reprezentată printr-o succesiune de depozite paleozoice, triasice,
jurasice, cretacice, neogene și cuaternare, derminate prin forajele de mare și mică adâncime efectuate
în zonă. Depozitele de vârstă Paleozoică, ce aparțin etajelor Silurian-Permian (438-230 milioane de
ani), sunt alcătuite din calcare, dolomite, siltite, gresii litice, cu intercalații de tufuri vitroclastice.
Depozitele de vârstă Triasică (248-213 milioane de ani) sunt alcătuite, la bază, din siltite feruginoase,
argilite, gresii, microconglomerate, cu intercalații de porfire feldspatice, diabaze și melafire, iar
transgresiv apar dolomite, gresii calcaroase, siltite, marne ș.a., ce conțin specii vegetale
(Striatoabietites sp., Ovalipollis ovalis ș.a.), foraminifere (Glomospirella sp., Spirillina sp. ș.a.),
conodonde (Gondolella navicula, Gladiogondolella tethydis ș.a.). Depozitele de vârstă Jurasică (epocile
Dogger-Malm – 176-142 milioane de ani) sunt alcătuite în principal din calcare (la bază), argile
calcaroase, gresii, precum și calcare cenușii și gălbui (la partea superioară), cu fosile de foraminifere
(Textularia jurassica, Spirillina orbicula ș.a.), dinofagelate (Nannoceceratopsis spicula, N.
pellucida, Ctenidodinium panneum ș.a.) etc. Depozitele de vârstă Cretacică ce aparțin etajelor Apțian-
Senonian (121-65 milioane de ani) sunt alcătuite, în principal, din argile și siltite feruginoase, cu
intercalații de gresii fine sau dolomite gipsifere, ce conțin o fitocenoză săracă cu Trilobosporilites
apiverucatus, Clavifera triplex etc.
Depozitele de vârstă Neogenă (etajele Sarmațian-Romanian – 13,5-1,8 milioane de ani) sunt alcătuite
dintr-o succesiune de strate cu calcare lumașelice, nisipuri, siltite și argile, cu Mactra sp., nisipuri, siltite
și argile roșcate, cu Dosinia maeotica, nisipuri fine cenușii (cu Dreissena
rimestiensis, Limnocardium sp., nisipuri cu Stylodacna orientalis și nisipuri cu intercalații de argile, ce
conțin specimene de Viviparus bifarcinatus, Dreissena polymorpha etc. Depozitele de vârstă Cuaternară
(depozite deltaice ce aparțin etajelor Pleistocen-Holocen – 1,8-0,01 milioane de ani) sunt alcătuite, la
bază, dintr-un strat de argile roșii-carămizii urmate de o succesiune de strate de pietrișuri, nisipuri,
siltite, argile și strate de loess, iar la partea superioară se dispun aluviuni de origine fluviatilă și fluvio-
lacustră. (Mutihac V., 1990; Ionesi L, 1994)[7][8]

Delta Dunării, situată în partea de N-V a Mării Negre (între 44˚46’00” lat. N – platforma Bugeac,
45˚40’00” lat. N și 28˚40’24” long. E – Orogenul Nord Dobrogean, respectiv 29˚40’50” long. E –
platforma Mării Negre), reprezintă din punct de vedere geomorfologic un relief de acumulare dezvoltat la
gura de vărsare a Dunării în Marea Neagră. (Coteț P., 1973, Romanescu Gh, 1995)[9][10]
Conform clasificării FAO (SOTER – Procedure Manual, 1993)[11], Delta Dunării este inclusă la categoria
formelor de relief regionale de tip câmpie umedă pe depozite aluviale fluviatile cu un grad ridicat de
fragmentare.
Delta Dunării este caracterizată prin forme de relief pozitive numite grinduri și forme de relief negative
reprezentate prin depresiuni umplute cu apă (lacuri). În prezent, delta se prezintă sub forma unei
suprafețe plane cu o pantă de 0,006 ‰, străbătută de un păienjeniș de ape: brațe de fluviu, canale și
gârle, punctată de lacuri și japșe. Diferențele de altitudine, față de nivelul mării, sunt de 8-10 m în zona
grindurilor și -2 - -4 m în zona depresiunile lacustre. (Coteț P., 1973; Soil of the Romanian Danube Delta
Biosphere Reserve, 1996)[12] Teritoriul Deltei Dunării se împarte în două subregiuni geografice și anume:
Delta propriu-zisă ce ocupă o suprafață de 4.250 km2, aflată între brațele fluviului,și zona complexului
Razim, cu o suprafață de 990 km2. Din punct de vedere fizico-geografic Delta se împarte transversal pe
brațele fluviului în două mari subregiuni naturale: delta fluvială și delta maritimă.
Delta Dunării văzută din satelit

Harta județului Tulcea

Delta fluvială ocupă peste 65% din suprafața totală a deltei și se întinde de la ceatalul Izmail, spre aval,
până la grindurile Letea și Caraorman, pe linia Periprava (pe brațul Chilia) – Crișan (pe brațul Sulina) –
Ivancea (pe brațul Sf. Gheorghe) – Crasnicol – Perișor. Această subregiune a Deltei Dunării este
împărțită în mai multe unități naturale cum ar fi: Depresiunea Sireasa, Depresiunea Șontea-Furtuna,
Depresiunea Pardina, Depresiunea Matița-Merhei, Grindul Chilia, Grindul Stipoc, Ostrovul Tătaru,
Ostrovul Babina, Ostrovul Cernovca, Depresiunea Litcov, Depresiunea Erenciuc, Depresiunea Roșca-
Buhaiova, Lunca Tulcea-Murighiol și Depresiunea Dranov-Dunavăț, etc.
Delta maritimă ocupă mai puțin de 35% din suprafața Deltei Dunării, la răsărit de linia Periprava-Crișan-
Ivancea-Crasnicol-Perișor. În această subregiune, ca și în cazul deltei fluviale, întâlnim zone cu relief
pozitiv și negativ dar, spre deosebire de prima subregiune, fundul depresiunilor este sub nivelul mării în
cele mai multe cazuri. (Soil of the Romanian Danube Delta Biosphere Reserve, 1996)

Climă[modificare | modificare sursă]
Delta Dunării se încadrează în spațiul cu climat temperat semiarid specific stepelor pontice. Spațiile
acvatice plane și foarte întinse, acoperite în diferite grade cu vegetație, întrerupte de insulele nisipoase
ale câmpurilor marine, alcătuiesc o suprafață activă specifică deltei și lagunelor adiacente, cu totul
diferită de cea a stepelor pontice. Delta Dunării este considerată locul cu cele mai puține precipitații
din România.
Această suprafață activă reacționează față de radiația totală recepționată și de circulația generală a
atmosferei rezultând un mozaic de microclimate. Radiația totală variază între un minim de 3,5 Kcal/cmp
înregistrat în lunile de iarnă și un maxim de 17 Kcl./cmp, în luna iulie. În funcție de intesitatea activității
centrilor barici principali se instalează condiții specifice de vreme: zile de iarnă blânde (când activează
centrul baric nord-est european), zile de iarnă geroase, cu vânturi puternice (când acționează
anticiclonii nord-atlantici), zile de vară calde și uscate (când acționează anticiclonii tropicali atlantici), zile
de vară ploioase (când interacționează aerul din bazinul mediteranean cu cel rece din nord-vestul
Europei).
Durata de strălucire a soarelui este mare, media multianuală fiind de 2250 ore, dar poate ajunge la
2600 ore în anii cu nebulozitate redusă. Temperatura se distribuie neuniform pe suprafața deltei. Mediile
multianuale indică creșterea temperaturii de la vest spre est. La nivelul vârfului deltei (Tulcea)
temperatura medie multianuală este de 10,94 C, în delta fluvială (Gorgova), de 10,96 C, pe țărmul mării
(Sulina), de 11,05 C, iar în largul Marii Negre (Platforma Gloria), de 11,86 C.
Amplitudinile medii zilnice reflectă diferențele mari datorate naturii suprafeței active : la Gorgova
variază între un maxim de 9 C (în iulie) și un minim de 3,8 C (în decembrie), la Sulina între 2,8 C (în
iulie) și 1,4 C (în noiembrie), iar la stația Gloria între 2,3 C (în iulie) si 1 C (în decembrie și februarie).
Sumele anuale ale temperaturilor medii zilnice efective se apropie de 1600 C. Umezeala aerului
înregistrează cele mai mari valori de pe teritoriul României. Umezeala relativă a aerului variază iarna
între 88 - 84% la Gorgova și 89 85% la Sulina și Sfântu Gheorghe, iar vara, între 69 - 71% la Gorgova și
77 - 80%, la Sulina și Sfântu Gheorghe. Precipitațiile sunt reduse cantitativ și scad de la vest spre est
datorită efectului suprafeței active specifice deltei, precum și al Mării Negre. La intrarea în Delta Dunării
(Tulcea) se înregistrează o cantitate medie multianuală a precipitațiilor de 450 mm, iar la Sulina, de 360
mm. În cea mai mare parte a deltei cad între 350 si 400 mm ploaie, iar pe litoralul deltaic și cea mai
mare parte a lagunelor, sub 350 mm.
Stratul de zapadă este subțire și se menține perioade scurte de timp, numai în iernile mai aspre.
Asemenea situații s-au petrecut în anii 1928-1929, 1953-1954, 1941-1942, 1984-1985, când apele mării
lângă țărm au înghețat timp de 45 - 60 zile. Vânturile dominante bat din sectorul nordic alternativ cu
sectorul sudic, cele mai intense accelerări de vânt înregistrându-se iarna și în sezoanele de tranziție.
Sezoanele sunt distribuite foarte neuniform în spațiul Deltei Dunării. La intrarea în deltă, la Tulcea,
mediile pe 90 ani relevă ca sunt 142 zile de vară și 60 zile de iarnă, iar primăverile au durata aproape
egală cu toamnele. La Sulina aceleași medii multianuale indică 145 zile de vară și numai 15 zile de
iarnă, iar primăverile sunt mai lungi (122 zile) decât toamnele (83 zile).

Biodiversitate[modificare | modificare sursă]

În violet transparent, Rezervația biosferei „Delta Dunării”.

Delta Dunării este încadrată în regiunea biogeografică panonică și stepică a Dobrogei și prezintă o arie
naturală cu o diversitate floristică și faunistică ridicată, exprimată atât la nivel de specii cât și la nivel
de ecosisteme terestre și acvatice.

Habitate[modificare | modificare sursă]
În arealul deltei au fost identificate 29 de tipuri de habitate de interes comunitar; astfel: Ape stătătoare
oligotrofe până la mezotrofe cu vegetație din Littorelletea uniflorae și/sau Isoëto-Nanojuncetea; Ape
puternic oligo-mezotrofe cu vegetație bentonică de specii de Chara; Bancuri de nisip acoperite
permanent de un strat mic de apă de mare, Comunități cu salicornia și alte specii anuale care
colonizează terenurile umede și nisipoase; Comunități de lizieră cu ierburi înalte higrofile de la nivelul
câmpiilor, până la cel montan și alpin; Cursuri de apă din zonele de câmpie, până la cele montane, cu
vegetație din Ranunculion fluitantis și Callitricho-Batrachion; Dune cu Hippophae rhamnoides;
Depresiuni umede intradunale; Dune mobile embrionare (în formare); Dune fixate cu vegetație herbacee
perenă (dune gri); Galerii ripariene și tufărișuri (Nerio-Tamaricetea și Securinegion tinctoriae); Lacuri
eutrofe naturale cu vegetație tip Magnopotamion sau Hydrocharition; Lacuri distrofice și iazuri, Lagune
costiere; Mlaștini calcaroase cu Cladium mariscus; Pajiști cu Molinia pe soluri calcaroase, turboase sau
argiloase (Molinion caeruleae); Pajiști mediteraneene umede cu ierburi înalte din Molinio-
Holoschoenion; Pajiști de altitudine joasă (Alopecurus pratensis, Sanguisorba officinalis); Pajiști aluviale
din Cnidion dubii; Pajiști sărăturate de tip mediteranean (Juncetalia maritimi); Pajiști și mlaștini
sărăturate panonice și ponto-sarmatice; Pajiști xerice pe substrat calcaros; Păduri ripariene mixte
cu Quercus robur, Ulmus laevis, Fraxinus excelsior sau Fraxinus angustifolia, din lungul marilor râuri
(Ulmenion minoris); Râuri cu maluri nămoloase cu vegetație de Chenopodion rubri și Bidention; Stepe
ponto-sarmatice; Tufărișuri de foioase ponto-sarmatice; Vegetație anuală de-a lungul liniei țărmului;
Vegetație forestieră ponto-sarmatică de stejar pufos și Zăvoaie cu Salix alba și Populus alba[13].

Floră[modificare | modificare sursă]
Flora Deltei este reprezentată în mare parte de o vegetație specifică zonelor
umede (stuful, papura, rogozul, în amestec cu salcia pitică) și ocupă 78% din totalul suprafeței.
Zăvoaiele ocupă 6% din suprafața deltei, fiind păduri de salcie, frasin, arin, plop, care cresc
pe grindurile fluviatile, fiind periodic inundate, iar ochiurile de apă sunt acoperite de o vegetație acvatică
și plutitoare, ocupând 2% din suprafața deltei. De asemenea, există păduri (Pădurea Letea și Pădurea
Caraorman) alcătuite din arbori (stejar brumăriu, stejar pedunculat, frasin, plop
tremurător, ulm), arbusti (zălog, cătină roșie) și plante agățătoare (hamei, curpen).

Nufăr alb (Nymphaea alba) în arealul Deltei

La nivelul ierburilor sunt întâlnite elemente floristice (meridional-continentale și xero-mezofile) din specii
rare[14] printre care unele protejate la nivel european prin Directiva 92/43/CE (anexa I-a) din 21 mai 1992
(privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică)[15];
astfel: centaurea (Centaurea jankae aflată pe lista roșie a IUCN[16], Centaurea pontica și Centaurea
tenuiflora), capul-șarpelui (Echium russicum), otrățelul bălților (Aldrovanda vesiculosa), trifoiașul-de-
baltă(Marsilea quadrifolia), ciucușoară de nisip(Alyssum borzaeanum)[17], orhideea piramidă
(Anacamptis pyramidalis), volbură de nisip (Convolvulus persicus), sânziană (Galium humifusum),
garofiță (Dianthus pseudarmeria), coșaci (Astragalus vesicarius), valentiță (Tanacetum millefolium),
nebunariță (Hyoscyamus niger), nufăr galben (Nuphar lutea), nufăr alb (Nymphaea
alba), obligeană (Acorus calamus), ferigă de baltă (Thelypteris palustris), piciorul cocoșului (Ranunculus
repens), vitrigon (Eryngium maritimum), alior (Euphorbia peplis), alior de baltă (Euphorbia
palustris[18], Euphorbia seguieriana), cârcel (Ephedra distachia), pelin (Artemisia tschernieviana),
bărbișoară (Allysum hirsutum), volbură (Convolvulus lineatus), varză de mare (Crambe maritima),
pătlagină (Plantago cornuti), ață de mare (Ruppia maritima), brândușă de nisip (Merendera sobolifera)
[19]
, garofiță (Dianthus pseudarmeria și Dianthus bessarabicus), siminoc (din specia Helichrysum
arenarium), grășătoare (Sagina maritima), chimionul porcului (Peucedanum arenarium), valentiță
(Tanacetum milefolium), vanilie sălbatică (Heliotropium curassavicum), vioreaua de baltă (Hottonia
palustris), otrățel (Onosma arenaria), ploșnițoasă (Orchis coriophora ssp. fragrans), bujori (Orchis
laxiflora ssp. elegans), untul-vacii (Orchis morio), petunie (Petunia parviflora), ferigă plutitoare (Salvinia
natans), otrățel de baltă (Utricularia vulgaris), plutică (Nymphoides peltata), troscot de apă (Polygonum
amphibium), săgeata apei (Sagitaria sagitifolia), pipirig (Juncus gerardii), rogoz (Carex ligerica) sau pir
de mare (Elymus sabulosus).

Faună[modificare | modificare sursă]
Delta Dunării conține mai mult de 360 de specii de păsări și 45 de specii de pește de apă dulce în
numeroasele sale lacuri și japșe[20]. Acesta este locul unde milioane de păsări din diferite colțuri ale
Pământului (Europa, Asia, Africa, Marea Mediterană) vin să cuibărească. Speciile majore de pești în
cadrul Deltei Dunării sunt știuca și somnul. Fauna deltei este una bogată și variată în specii de
mamifere, păsări, reptile, amfibieni, pești, crustacee, melci, moluște și insecte; dintre care unele
protejate prin aceeași Directivă a Consiliului European (anexa I-a) 92/43/CE (privind conservarea
habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică)[15] sau aflate pe lista roșie a IUCN.
Mamifere[modificare | modificare sursă]
Mistreț (Sus scofa)[21], enot (Nyctereutes procyonoides), vidră de râu (Lutra lutra)[22], bizam (Ondatra
zibethicus)[23], nurcă europeană (Mustela lutreola), hermină mică (Mustela erminea
aestiva), nevăstuică (Mustela nivalis), dihor pătat (Vormela peregusna), șacal auriu (Canis aureus),
iepure de câmp (Lepus europaeus), popândău european (Spermophilus citellus), dihorul de stepă
(Mustela eversmannii), arici (Erinaceus concolor), chițcan de pădure (Sorex araneus), chițcan mic de
apă (Neomys anomalus), șoarecele-de-mișună (Mus spicilegus), șoarece pitic (Micromys minutus).
Păsări[modificare | modificare sursă]
Parcul național adăpostește și asigură condiții de hrană și cuibărire mai multor păsări migratoare, de
pasaj sau sedentare protejate la nivel european și enumerate în anexa I-a a Directivei CE 2009/147/CE
din 30 noiembrie 2009, privind conservarea păsărilor sălbatice[24].

Pelicani din Delta Dunării

Câteva din speciile de păsări semnalate în arealul deltei: gârliță mică (Anser erythropus), acvilă-
țipătoare-mică (Aquila pomarina)[25], acvilă de câmp (Aquila heliaca), acvilă-țipătoare-mare (Aquila
clanga), fluierar de munte (Actitis hypoleucos), ciuf de câmp (Asio flammeus), ciocârlia de câmp
(Alauda arvensis), rață sulițar (Anas acuta), rață mică (Anas crecca), rață cârâitoare (Anas
querquedula), gâscă de vară (Anser anser), gâscă cenușie (Anser anser), fâsă-cu-gât-roșu (Anthus
cervinus), fâsă de pădure (Anthus trivialis), fâsă de munte (Anthus spinoletta), drepneaua neagră (Apus
apus), drepneaua mare (Apus melba), stârc cenușiu (Ardea cinerea), ciuf de pădure (Asio otus), rață cu
cap castaniu (Aythya ferina), pescăruș albastru (Alcedo atthis), stârc de noapte (Nycticorax nycticorax),
stârc pitic (Ixobrychus minutus), stârc cenușiu (Ardea cinerea), stârc roșu (Ardea purpurea), stârc
galben (Ardeola ralloides), stârc pitic (Ixobrychus minutus), rață roșie (Aythya
nyroca), mătăsar (Bombycilla garrulus), șorecar comun (Buteo buteo), buhai de baltă (Botaurus
stellaris), gâsca cu piept roșu (Branta ruficollis), nisipar (Calidris alba), fugaci de țărm (Calidris alpina),
fugaci mare (Calidris canutus), fugaci roșcat (Calidris ferruginea), fugaci mic (Calidris minuta), fugaci
pitic (Calidris temminckii), cânepar (Carduelis cannabina), sticlete (Carduelis carduelis), florinete
(Carduelis chloris), inăriță (Carduelis flammea), scatiu (Carduelis spinus), mugurar roșu (Carpodacus
erythrinus), porumbel de scorbură (Columba oenas), lebădă de vară (Cygnus olor), chirighiță-cu-obraz-
alb (Chlidonias hybridus), erete cenușiu (Circus pygargus), barză neagră (Ciconia nigra), barză
albă (Ciconia ciconia), lăstun de casă (Delichon urbica), șoimul rândunelelor (Falco subbuteo), muscar
negru (Ficedula hypoleuca), cinteză (Fringilla coelebs), găinușă de baltă (Gallinula chloropus), pescărița
râzătoare (Gelochelidon nilotica), ciovlica roșiatică (Glareola pratincola), cocor (Grus grus), frunzărița
galbenă (Hippolais icterina), frunzărița cenușie (Hippolais pallida), rândunica roșcată (Hirundo daurica),
rândunica de hambar (Hirundo rustica), vultur codalb (Haliaeetus albicilla), piciorong (Himantopus
himantopus), sfrâncoc (Lanius excubitor), sfrâncioc-cu-cap-roșu (Lanius senator), grelușel pătat
(Locustella naevia), pescăruș sur (Larus canus), pescăruș negricios (Larus fuscus), pescăruș râzător
(Larus ridibundus), prundaș de nămol (Limicola falcinellus), sitar de mâl (Limosa limosa), grelușelul de
stuf (Locustella luscinioides), sfrâncioc roșiatic (Lanius collurio), sfrânciocul cu frunte neagră (Lanius
minor), pescăruș cu cioc subțire (Larus genei), pescăruș mic (Larus minutus), sitarul de mal nordic
(Limosa lapponica), ciocârlie de Bărăgan (Melanocorypha calandra), culic cu cioc subțire (Numenius
tenuirostris), pietrar negru (Oenanthe pleschanka), chiră de baltă (Sterna hirundo), pitulice (Sylvia
nisoria), fluierar sur (Xenus cinereus), pasărea ogorului (Burhinus oedicnemus), șorecar-mare (Buteo
rufinus), prundăraș de sărătură (Charadrius alexandrinus), ploier de munte (Charadrius
morinellus), șerpar (Circaetus gallicus), erete de stuf (Circus aeruginosus), lebădă de iarnă (Cygnus
cygnus), ciocănitoarea de grădină (Dendrocopos syriacus), ciocănitoarea de stejar (Dendrocopos
medius), ciocănitoare neagră (Dryocopus martius), egretă mică (Egretta garzetta), egretă mare (Egretta
alba), presura de grădină (Emberiza hortulana), șoim-de-iarnă (Falco columbarius), gușă
albastră (Luscinia svecica), vânturel mic (Falco naumanni), muscar-gulerat (Ficedula albicollis), muscar-
mic (Ficedula parva), becațină mare (Gallinago media), rață cu cap alb (Oxyura leucocephala), vultur
pescar (Pandion haliaetus), pelican creț (Pelecanus crispus), pelican comun (Pelecanus
onocrotalus), cormoran mic (Phalacrocorax pygmeus), notatiță cu ciocul subțire (Phalaropus
lobatus), bătăuș (Philomachus pugnax), lopătar (Platalea leucorodia), țigănuș (Plegadis falcinellus),
cresteț cenușiu (Porzana parva), cresteț pestriț (Porzana porzana), resteluț pitic (Porzana pusilla),
ciocântors (Recurvirostra avosetta), privighetoare-de-baltă (Acrocephalus melanopogon), chirighiță
neagră (Chlidonias niger), uliu cu picioare scurte (Accipiter brevipes), chirighiță-cu-obraz-alb (Chlidonias
hybridus), erete vânăt (Circus cyaneus), erete alb (Circus macrourus), dumbrăveancă (Coracias
garrulus), lebădă mică (Cygnus columbianus bewickii), șoim dunărean (Falco cherrug), șoim
călător (Falco peregrinus), vânturel de seară (Falco vespertinus), cufundar polar (Gavia
arctica), cufundar mic (Gavia stellata), acvilă pitică (Hieraaetus pennatus), pescărușul cu cap negru
(Larus melanocephalus), ciocârlie-de-pădure (Lullula arborea), ferestraș mic (Mergus albellus), gaie
neagră (Milvus migrans), ciocănitoarea verzuie (Picus canus), ploier auriu (Pluvialis
apricaria), furtunar (Puffinus yelkouan), chiră mică (Sterna albifrons), pescăriță mare (Sterna caspia),
chiră de mare (Sterna sandvicensis), lup de mare (Stercorarius parasiticus), lup de mare codat
(Stercorarius longicaudus), ferestrașul mare (Mergus merganser), rață cu ciuf (Netta rufina), pietrar
bănățean (Oenanthe hispanica), pietrar răsăritean (Oenanthe isabellina), pietrar sur (Oenanthe
oenanthe), ciuf-pitic (Otus scops), codroș de munte (Phoenicurus ochruros), pitulice de munte
(Phylloscopus collybita), pitulice sfârâitoare (Phylloscopus sibilatrix), pitulice fluierătoare (Phylloscopus
trochilus), presură de iarnă (Plectrophenax nivalis), cojoaică de grădină (Certhia brachydactyla), stârc
de cireadă (Bubulcus ibis), prigoare (Merops apiaster), grangur (Oriolus oriolus), corcodelul mare
(Podiceps cristatus)[26].
Pești[modificare | modificare sursă]
Rizeafcă (Alosa tanaica), avat (Aspius aspius), zvârlugă (Cobitis taenia), porcușor-de-nisip (Gobio
albipinnatus), răspăr (Gymnocephalus schraetzer), țipar (Misgurnus fossilis), sabiță (Pelecus
cultratus), boarță (Rhodeus sericeus amarus), dunăriță (Sabanejewia aurata bulgarica), fusar (Zingel
streber, Zingel zingel), petroc (Gobio kessleri), țigănuș (Umbra krameri), ghiborț de râu
(Gymnocephalus baloni), scrumbie de Dunăre (Alosa immaculata), morunaș (Vimba vimba), o specie de
somn (Silurus soldatovi) din familia Siluride, șalău (Sander lucioperca), șalău vărgat (Sander
volgensis), biban (Perca fluviatilis), văduviță (Leuciscus idus), cernușcă (Leuciscus borysthenicus),
știucă de Amur (Esox reichertii), caracudă (Carassius carassius), lin (Tinca tinca), biban (Perca
fluviatilis), văduviță (Leuciscus idus), plătică (Abramis brama), caracudă argintie (Carassius auratus
auratus)[27].
Reptile și amfibieni[modificare | modificare sursă]
Vipera de stepă (Vipera ursinii), șarpele de alun (Coronella austriaca), șopârla multicoloră (Eremias
arguta), șopârla de câmp (Podarcis taurica), șopârla cenușie (Lacerta agilis), țestoasa de baltă (Emys
orbicularis)[28], țestoasa dobrogeană de uscat (Testudo graeca), tritonul cu creastă danubian (Triturus
dobrogicus)[29], tritonul comun transilvănean (Triturus vulgaris ampelensis), buhaiul de baltă cu burtă
roșie (Bombina bombina)[30], brotacul verde de copac (Hyla arborea)[31].
Nevertebrate[modificare | modificare sursă]
În rezervație este semnalată prezența mai multor nevertebrate rare (melci, gândaci, libelule, fluturi);
printre care: melcul acvatic dungat (Theodoxus transversalis), melcul cu cârlig (Anisus vorticulus),
gândacul de apă (Graphoderus bilineatus), croitorul mare al stejarului (Cerambyx cerdo)[32], două libelule
din speciile Ophiogomphus cecilia și Arytrura musculus; și cinci fluturi: Colias myrmidone, Leptidea
morsei (fluturele de muștar), Lycaena dispar (fluturele purpuriu), Catopta thrips (fluturele de stepă)
și Coenagrion ornatum (albilița portocalie)[33].

Populația[modificare | modificare sursă]
Populația Deltei a fost totdeauna răzleață, mediul semi-acvatic nepermițând densități importante
(densitatea medie este de 5 locuitori/km2). Vara, afluxul de turiști triplează populația, care la
recensământul din 2002 se menținea la 14.583 locuitori, dintre care 12.666 români (87%), 1438 lipoveni
(10%), 299 ucraineni diverși alții (1%)[34]. Delta a fost dintotdeuna un mediu-refugiu pentru populațiile
inițial grecești (grecii pontici erau încă 2059 în 1910, mai numeroși decât lipovenii), ulterior românești
(dicienii, denumire care provine poate de la Vicina), apoi lipoveni. Aceste populații s-au amestecat, lucru
dovedit și de vocabularul limbilor vorbite în deltă, îndeosebi termenii pescărești.

Obiective turistice[modificare | modificare sursă]

Moscheea Azizyie din Tulcea

Pe teritoriul și în vecinătatea parcului național se află mai multe obiective de interes turistic (lăcașuri de
cult, monumente istorice, situri arheologice, arii protejate, zone naturale); astfel:

 Biserica ortodoxă „Buna Vestire” din Tulcea, construcție 1869, monument istoric.

 Mănăstirea și castrul roman Halmyris de la Murighiol.
 Moscheea Azizyie (Geamia Sultanului Abdulaziz) din Tulcea, lăcașul de cult reprezentativ al
comunității musulmane construit în anul 1863, monument istoric.
 Așezarea greco-indigenă din satul Sălcioara (sit arheologic).
 Cetatea Argamum - Orgame, sit arheologic aflat în partea de est a județului Tulcea, pe teritoriul
administrativ al comunei Jurilovca, în locul numit Capul Doloșman. Acesta este localizat la contactul
dintre Podișul Babadagului și Limanul Razim care, în Antichitate, era un golf deschis al mării
Negre (golful Argamon).
 Histria, cetate grecească (ruine) aflată pe teritoriul administrativ al comunei Istria, în județul
Constanța; cel mai vechi oraș atestat de pe actualul teritoriu al României.
 Situl arheologic de la Vișina.
 Munții Măcinului
 Marea Neagră
 Complexul lagunar Razim-Sinoe (Limanele Dobrogene) constituit din cele două
unități: Unitatea Razim cu lacurile Golovița, Zmeica, Babadag, Tauc, Topraichioi și cel omonim;
și Unitatea Sinoe ce cuprinde lacurile Nuntași, Tuzla și Sinoe[35]
 Cimitirul cosmopolit din Sulina, un cimitir în care sunt înmormântați marinari din toată lumea,
victime de naufragiu și chiar pirați. Există mormântul unui pirat fără nume, sunt mormintele
îndrăgostiților înecați, al unei prințese și multe alte locuri de veci pline de poveste.