Cinci lucruri care mi-au schimbat viața

în ultimii zece ani

Master Comunicare și discurs intercultural în spațiul european

Student masterand Alexandra – Elizzabeth Stan (Andrieș)

Anul II, sem. I

 Privind retrospectiv, am realizat că de-a lungul vieții și, în special în ultimii zece ani,

am întâlnit în mod repetitiv aceleași cîteva proverbe și zicale: „Totul se întâmplă cu un motiv”,

„Tot răul e spre bine”, „Nimic nu e întâmplător” și altele asemănătoare. Inițial nu le-am dat

importanță (la acea vârstă nu dădeam importanță multor lucruri). Apoi le-am considerat destul

de clișeice, fraze spuse de oameni care nu stiu exact ce sa spună în acel moment. Apoi, când

odată cu trecerea anilor, am creat niște conexiuni între întâmplările din viața mea, am început

să le înțeleg. Pentru ca, de fapt, cele 4 momente importante din viața mea despre care vă voi

scrie, duc de fapt la unul singur. Acesta este cel mai important lucru care mi-a schimbat viața și

spre care simt că au tins toate acele momente care au părut întâmplătoare, toate acele decizii pe

care le-am luat mai mult sau mai puțin impulsiv sau rațional.

Astfel că, uitându-mă în urmă, cel mai recent și important lucru din viața mea este de

fapt în continuă formare și dezvoltare de aproximativ 32 de săptămâni. Acesta este băiețelul

meu, Luca Ioan, pe care îl aștept să se nască în următoarele două luni. Momentul în care am

aflat că există a fost cel mai complex moment pe care l-am trăit vreodata. Bucuria a fost

amestecată cu teamă, cu sentimentul de responsabilitate aprins instantaneu ca un bec

incandescent, cu o ușoară confuzie și stare abstractă, de imposibilitate de înțelegere totală. Și

pot spune că dăinuie toate aceste sentimente și acum. Deci un lucru atât de mic ca un embrion
în vârstă de cinci săptămâni, a dat naștere unui moment suspendat, perpetuu, care se desfășoară

de șase luni încoace.

Bineinteles că dacă acesta a fost cel mai important lucru din viața mea de până acum,

faptul că l-am cunoscut pe soțul meu acum șase ani este cel mai important lucru din ultimii

zece ani care a dus la acest moment. Dacă nu ar fi fost el, nu aș mai fi fost în acest punct din

viața mea, nici măcar în această formă de prezent. Un cu totul alt viitor s-ar fi conturat în viața

mea.

Următoarea za din acest lanț este reprezentată de momentul în care, acum nouă ani, am

dat prima admitere la facultate. După terminarea liceului, am ales o singură variantă de viitor,

admiterea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din

București. Nu am fost admisă, fapt ce m-a ținut în afara sistemului universitar timp de un an.

Atunci am luat decizia de a încerca în următorul an să dau examene de admitere doar în cadrul

Universității „Ovidius” din Contanța. Am spus la începutul acestui paragraf că aceasta a fost o

altă za din lanțul celor patru întâmplări care au dus la ultima și cea mai recentă, copilul,

deoarece dacă aș fi fost admisă atunci la Universitatea din București, nu l-aș mai fi cunoscut pe

soțul meu și nu aș mai aștepta acum acest copil.

Bineînțeles, următorul lucru extrem de important pentru mine a fost faptul că am fost

admisă la Universitatea „Ovidius”, unde am urmat cursurile a două facultăți în șapte ani și în

cadrul căreia mi s-a conturat prezentul profesional, dar și personal.

 Ultimul, dar nici pe departe printre cele mai puțin importante lucruri petrecute în viața

mea în ultimii zece ani este moartea socrului meu în urmă cu șase ani. Acest lucru mi-a

schimbat perspectivele, modul în care priveam viața, modul în care prioritizam lucrurile și, mai

ales, a consolidat relația cu soțul meu, deoarece, după cum bine știm, relațiile durabile se

bazează pe prietenie, iar prietenia se construiește având la bază momentele grele peste care

oamenii se ajută reciproc să treacă. Atunci am pus cu adevărat bazele prieteniei dintre mine și

soțul meu, atunci am realizat câtă nevoie avem unul de celălalalt. Atunci am realizat că, de

fapt, foarte puține lucruri contează în viață, că „Trăiește clipa” nu este doar o vorbă-n vânt,

pentru că o clipă este tot ce desparte „a fi” de „a nu fi” și atunci am învățat că oricâte planuri

mi-aș face, oricâte schițe aș trasa, nu pot să calculez totul în prealabil, nu am cum sa văd toți

factorii externi ce-mi pot perturba planurile și nu am cum sa împiedic anumite lucruri să se

întâmple. Așa că acum trasez doar linii, tușe, culeg fiecare floare când înflorește și trec fiecare

pod când ajung la el. Și privesc, zi după zi, cum plasa vieții mele, formată din lucruri care nu

sunt niciodată întâmplătoare, din rele care aduc un bine după ele, din motive necunoscute care

duc la întâmplări esențiale, crește și devine din ce în ce mai complexă, mai interesantă și cu o

țesătură unică.