TEMA SEMINAR:

VIATA COTIDIANA IN PERIOADA INTERBELICA

SI DEMOCRATIA ROMANEASCA INTERBELICA SI
PARTIDELE POLITICE

1:VIATA COTIDIANA IN PERIOADA INTERBELICA:

Viata romanilor in perioada interbelica, depindea de mediul de locuire pe care il aveau, starea
materiala si mentalitatea acestora.
In mare parte, romanii din acea perioada se ocupau cu agricultura, ceea ce ne arata faptul ca
Romania se integra in categoria statelor agrare. In interbelic, 20% din populatie locuia in
orase si 80% in sate.
Oraşul a reprezentat mediul de dezvoltare a unei vieţi civilizate, moderne, remarcată prin
dinamicitate şi complexitate, ceea ce a dus la o creştere considerabilă a populaţiei urbane între
1918-1940. Bucureştiul era capitala ţarii, cea mai importantă aglomerare urbană.
Viata cotidiana a orasenilor era coordonata de catre Primarie, cuprinzand mai multe servicii
care acopereau un sector important al vietii cotidiene. Confortul vietii pe care l-au format
acestia, si-a adus contributia in dezvoltarea retelei de apa, asfaltarea strazilor, iluminatul
public si transportul in comun.
Satul era o comunitate umană de mici dimensiuni, în care ţăranii îşi desfăşurau activitatea în
limitele tradiţionalismului.
Cea mai mare problema in lumea rurala o constituia faptul ca taranul nu detinea o suprafata
indeajunsa de pamant ca sa-si castige existenta. Situaţia s-a înrăutăţit şi datorită obligaţiilor
impuse pentru achitarea pământului primit prin reforma de creştere a taxelor şi impozitelor, de
scăderea preţurilor la produsele agricole. Drept consecinţă a economiei precare a fost şi
migrarea ţăranilor de la sate în căutare de locuri de muncă la oraş.
Reforma agrară înfăptuită la sfârşitul războiului nu a contribuit esenţial la îmbunătăţirea
vieţii ţăranului. Prin aplicarea reformei agrare au fost îproprietăriţi taranii, pe cap de familie.
Reforma agrară a avut caracter social, urmărind satisfacerea dorinţei de pământ a unui număr
cât mai mare de ţărani, national, pentru o anumită uniformizare a distribuţiei proprietăţii
agrare pe întreg teritoriul României Mari si unul politic, pentru câştigarea electoratului de
către partidele aflate în dispută, dar nu şi un caracter economic. Problema cea mai mare pentru
ţărănime o constituia faptul că nu deţinea o suprafaţă suficient de mare, pentru a-şi asigura
existenţa.
Viaţa în mediul rural a fost afectată şi de obligaţiile impuse pentru achitarea pământului
primit prin reforma agrară, de creşterea taxelor şi impozitelor, de scăderea preţurilor la
produsele agricole. Interesele taranilor pentru un loc de munca la oras, au fost determinate de
datoriile agrare pe care le faceau fata de stat.
Din categoria intelectualităţii, puţin numeroasă în România, făceau parte învăţătorii şi
profesorii, care prin contribuţia lor s-a ridicat nivelul de instrucţie publică a cetăţenilor.
Familia în spaţiul românesc erau una tradiţională de tip lăstar. Întemeierea unei familii se
făcea odată cu căsătoria.

2: DEMOCRATIA ROMANEASCA INTERBELICA: (1918 - 1938)

Încă din 1866, elita politică din România a optat pentru adoptarea unei Constituţii croite după
modelul belgian, adică cea mai democratică din Europa acelei perioade. În timp ce liberalii
apreciau că prin adoptarea unei legislaţii moderne, avansate România se va apropia rapid de
statele occidentale, conservatorii erau adepţii dezvoltării graduale a societăţii.

Constituţia prevedea libertatea, gratuitatea şi obligativitatea învăţământului primar, dar marea

majoritate a populaţiei era analfabetă, deoarece nu erau asigurate condiţiile naturale pentru
realizarea acestui deziderat. Disputa s-a atenuat după primul război mondial, dar problema în
sine a rămas: în ce măsură legile democratice adoptate s-au aplicat efectiv şi cât de reală era
democraţia în România.

În iulie 1917, Constituţia a fost modificată, introducându-se votul universal, egal, direct,
secret si obligatoriu pentru toţi cetăţenii de la 21 de ani în sus. Introducerea votului universal a
avut ca rezultat creşterea spectaculoasă a numărului de alegători, mutarea centrului de
greutate a vieţii electorale de la oraş la sat şi schimbarea modului de desfăşurare a luptei
politice.
Circa 80% din populaţia României trăia în sate, astfel că ţărănimea a devenit principala masă
electorală, iar centrul de greutate al confruntărilor politice în timpul alegerilor s-a mutat de la
oraş la ţară. Campaniile electorale au avut un rol important în creşterea gradului de implicare
a cetăţenilor României în viaţa publică.
Evoluţia partidelor politice a depins în bună măsură de influenţa lor electorală. Astfel, Partidul
Conservator-Progresist şi Partidul Conservator-Democrat au dispărut din viaţa politică în
1922, când nu au obţinut niciun loc în parlament. Partidul Poporului a avut un rol politic
major în anii în care s-a bucurat de o largă susţinere populară.
În perioada interbelică, România a avut un multe partide politice: de dreapta : Partidul
Conservator–Progresist, Partidul Conservator-Democrat, de centru :Partidul Naţional-Liberal,
Partidul Poporului, de centru-stânga :Partidul Ţărănesc, Partidul Naţional-Ţărănesc, de
stânga: Partidul Socialist, Partidul Social-Democrat, de extrema-stânga :Partidul Comunist din
România, de extremă-drepta :Legiunea Arhanghelul Mihail-Garda de Fier, de asemenea, au
activat partide ale minorităţilor naţionale :Partidul Maghiar, Partidul German, Partidul
Evreiesc.Fiecare partid avea un program şi o ideologie, propunea soluţii proprii privind
dezvoltarea statului român. Cetăţenilor li se ofereau o multitudine de variante, putând opta,
prin vot.
Dinamica partidelor politice a reflectat, în bună parte, capacitatea acestora de a propune
soluţii adecvate pentru problemele cu care se confrunta România. Este un fapt că Partidul
Naţional-Liberal s-a aflat la putere circa 10 ani din 20 ai perioadei interbelice, întrucât a fost,
efectiv, cel mai bine organizat, cu viziunea cea mai clară asupra evoluţiei României după
Marea Unire.
Parlamentul a fost expresia tuturor partidelor şi curentelor politice: conservatori , liberali
,averescani, ţărănişti, naţional-ţărănişti , socialişti, social-democraţi , comunişti si legionari.

Bibliografie :

Tratat. Istoria romanilor, Vol.VIII.

Ioan Scurtu, Gheorghe Buzatu, istoria romanilor in sec. XX.