Limba română este o parte a sufletului nostru, cea care ține vie în noi iubirea de

tot cea ce înseamnă origini, istorie. Cu toții știm că provine de la limba latină or
dacii și romanii și-au dus traiul pe aceste teritorii încă de la începuturi. Cu toate
acestea, din punct de vedere istoric, abia în secolul 8 putem vorbi despre apariția
limbii române, păstrându-se până astăzi 2000 de cuvinte din latină.

Nichita Stănescu spunea :”A vorbi despre limba română este ca o duminică. Limba
română este patria mea.”, exprimându-și astfel admirația și respectul față de
limba maternă. Prin acesta figura de stil scriitorul compară doi termeni din sfere
semantice diferite în baza unei trăsături comune și anume importanța și
sacralitatea atât a duminicii cât și a limbii române. Provenind de la cuvântul
latinesc ‘ dies dominus’ ceea ce înseamnă ‘ziua domnului’, duminica este după
tradiția creștina o zi în care nu se lucrează, dar se merge la biserica pentru a se lua
parte la Sfânta Liturghie.

De asemenea, duminica este simbol al odihnei și regăsirii luminii dinăuntrul

nostru, omul desfășurând atunci doar activități spirituale , pentru dezvoltarea și
regăsirea de sine.

Același rol îl are și limba română pentru un adevărat vorbitor al acesteia. Prin
intermediul ei românul își purifică sufletul, iar vorbind-o și promovându-i valorile
își dezvoltă latura culturală, devenind o personalitate puternică.

Poporul român și-a ales cu grijă pilonii care să țină și să ducă mai departe măreția
limbii române. Una dintre aceste personalități este Mihai Eminescu, poet și
jurnalist care a luptat împotriva politicii din timpul său pentru a-și exprima
punctul de vedere și a face cunoscută și peste hotarele țării frumusețea limbii
sale. Un aforism al acestuia este “Limba română este însăși floarea sufletului etnic
al românismului” prin el reliefându-se ideea că graiul este cel care stă la baza
neamului nostru, iar de la el pornesc roate celelalte valori care ne definesc ca
popor. Români și de pe teritoriul Republicii Moldova au reușit să venereze prin
activitatea lor limba română. Se remarcă în special Grigore Vieru, ale cărui opere
sunt atât un omagiu adus graiului, cât și a tot ceea ce însemnă ființă maternă,
Vasile Romanciuc care prin stilul modern scrie despre iubire, Tatiana Țâbuleac,
cărțile ei fiind citite peste barierele țării.
Cu toate acestea limba română este mai mult decât parte a sufletului
românismului ci și un rezultat al luptelor continui ale poporului român pentru
atingerea idealurilor. Pentru a ajunge duminică fiecare dintre noi trebuie să treacă
mai întâi prin provicările zilelor de muncă, or doar astfel învățăm a aprecia cu
adevărat libertatea și odihna. Același caz este și pentri limba română, căci până a
ajunge la frumusețea și profunzimea pe care o cunoaștem astăzi, având dreptul la
a o vorbi liber, neamul român a dus multe lupte în numele acesteia. Undele dintre
cele mai grele și anevoioase evenimente sunt cele din 1989 când la ieșirea din
URSS se pune problema grafii române. Mai apoi pe teritoriile din estul Prutului se
cere adaptarea simbolurilor de stat: stema, imnul, drapelul, trecolorul, lucruri ce
reprezintă simbolurile ce ne definesc ca stat, iar la 31 August 1991 se recunoaște
independența Republicii Moldova. Toate aceste eforturi depuse de români a dus
asemenea zilelor de muncă la liniște și libertate, inimile și mințile noatre devenind
pentru limba română acasă.

In acest mod, Nichita Stănescu asociază două dintre lucrurile sacre de pe acest
pământ, accentuându-se astfel valoarea limbii române, dar și importanța pe care
ar trebui să i-o acordăm, or doar prin intermediul ei ne menținem unicitatea ca
neam.