Comunicarea nonverbală

Limbajul trupului: Gesturile

București 2012

0
 Comunicarea nonverbală - Limbajul trupului: Gesturile

În literatura de specialitate sunt menţionate nu o singură definiţie a comunicării non

verbale ci mai multe şi toate sunt acceptate. Totul depinde din ce perspectivă este abordat
procesul de transmitere a semnelor non lingvistice.
Comunicarea nonverbală este cumulul de mesaje, care nu sunt exprimate prin
cuvinte şi care pot fi decodificate, creând înţelesuri. Aceste semnale pot repeta, contrazice,
înlocui, completa sau accentua mesajul transmis prin cuvinte.
Limbajul trupului implică:
 Expresia feței
 Contactul vizual
 Gesturile
 Postura
 Modul de mișcare
 Distanța față de interlocutor.

Gesturile realizate cu mâinile

„Uneori putem identifica naționalitatea unei persoane de la distanță, observând cum
își folosește mâinile” (Collett, 2003, 268).
„Dacă ar exista un campionat al gesticulării pe națiuni, italienii ar fi cei care ar castiga.
In general, presupunem că națiuniile care gesticulează mai mult au fost dintotdeauna mai
animate decat cei care gesticulează mai puțin, dar acest lucru nu este adevărat. Deși englezii
sunt cunoscuți că nu sunt un popor prea expresiv și că folosesc destul de rar comunicarea
nonnverbală, totuși a existat o vreme în care gesturile au jucat un rol foarte important în
viețiile lor.” (ibidem)
Gesturile realizate cu mâinile pot fi descompuse în: gesturi făcute cu brațele, cu
palmele cu degetele si cu pumnii.

Brațele
În general, brațele fără contact între ele (care nu sunt încrucișate, împreunate) reflectă o
persoană senină și care se simte în largul său.
Brațele deschise, întinse spre cineva sugerează un simbol al prieteniei, al dragostei.
Brațele încrucișate au în general o conotație negativă. Ele indică invariabil și sistematic
faptul că persoana respectivă este în defensivă, că se simte amenințată, stresată de ceva.

1
 Braţele încrucişate, este un gest înnăscut şi 70% din oameni îşi pun braţul stîng peste
cel drept, scopul este de a se proteja, este o poziţie închisă şi persoanele care recurg la acest
gest reţin cu 40% mai puţin din informaţia prezentată. (Hartley, 2006, 54)
Brațele încrucișate la nivelul cefei este postura oamenilor încrezători, în largul lor,
uneori însă și un pic aroganți.
Autoconsolarea - o persoana care se aflată în poziție șezând, își înlânțuie cu brațele
picioarele îndoite (adesea punându-și capul pe genunchi) caută alinare, consolare. (Milton,
2005, 102)
Gesturile cu palmele
În relațiile de cuplu „Palmă in palmă este cea mai obișnuită variantă a poziției mană în
mană. Acest gest nu semnifică neapărat o pasiune nebună. Dacă durează puțin, poate fi numai
un gest de prietenie. Cu cât durează mai mult, cu atât devine mai intim.” (Cohen, 1995, 87)
„Frecarea palmelor exprimă o evaluare pozitivă a ceea ce va urma: o afacere, o acțiune
mult dorită. Allan Pease atrage atenția că și viteza cu care oamenii își freacă palmele
semnifică ceva. Agenții comerciali își freacă rapid mâinilie pentru a-i convinge pe clienți că li
se propun bunuri și servicii de cea mai bună calitate. Frecarea lentă a palmelor transmite
inconștient alt mesaj: lipsa de sinceritate, viclenie, gânduri ascunse.” (Milton, 2005, 93)
Pentru a interpreta corect frecarea palmelor, trebuie luată în considerare situația socială
concretă: este vorba despre un profesor, care, frecându-și palmele, explică lecția elevilor, de o
persoană care așteaptă pe o vreme geroasă tramvaiul în stație, etc.
,,Lipirea palmelor cu degetele interpătrunse” exprimă o atitudine negativă.
,,Mâinile în poziție de coif” - poziția oblică a palmelor cu degetele care se ating
configurând o piramidă-comunică încrederea în sine insăși, a celor ce fac acest gest, mai ales
a persoanelor cu statut social superior. Acest gest este folosit în relațiile interpersonale
asimetrice (șef/subordonat, avocat/client, etc)
Mâna întinsă cu palma orientată în sus semnifică: spontaneitate, simpatie, spirit deschis.
Mâna întinsă cu palma orientată în jos: tentativă de dominare, dorința de a controla.
Ambele mâini întinse cu palmele orientate în jos: dorința de a reinstaura calmul.
Mâna/mâinile cu palma/palmele îndreptate spre exterior (sau spre celălalt):
dezangajare, respingere; gest de autoprotecție.
Mâna/palma îndreptată spre interior (spre sine): dorința de a convinge, de a face să i se
împărtășească dorințele, ideile.
Mâna sub bărbie, cu unul sau două degete in gură: anxietate, angoasă.
Mângâierea sprâncenei spre radacină nasului: incomprehensiune, neînțelegere.
Scărpinarea ochiului: dezinteres, uneori minciuna.

2
 Mâna deschisă în dreptul feței: teamă, încordare.
Fața sprijinită în mîinile deschise: stare de relaxare, repaus iar sprijinirea capului în
mâini: plictiseală, apatie.
Capul sprijinit într-un pumn: reflecții intense, înclinat, suținut de o mână: oboseală iar
între pumnii stranși: întoarcere totală spre sine.
Trecerea mâinii peste ceafă sau prin vârful capului: incapacitatea de a lua o decizie sau
de a gasi o soluție.
Mâna pe frunte: concentrare, reflecție iar unul sau două degete pe frunte tot
concentrare, reculegere, reflecție, dar în măsură mai mică.

Utilizarea degetelor în comunicare

Gestul de a se trage constant de lobul urechii: îndoială, dezgust.
Degetele trăgînd de buza superioară: dorința de a intra în raport cu celălalt.
Degetele împingând buza superioară: refuzul de a spune ceea ce gandește cu adevărat.
,,A baga degetul in gura este un gest care aduce alinare, același gest pe care îl făceam
cand eram copii și doream sa ne liniștim. El dovedește faptul că faza orală, de care vorbea
Freud, în care sugeam tot ce ne ieșea în cale, din nevoia de dragoste și mângaiere, nu a
dispărut total niciodată.” (Coehn, 1995, 42).
Un gest care poate fi interpretat greșit este insulta grecească „Moutza”: - palma cu
degetele răsfirate. Acest gest provine din obiceiul bizantin, atunci când infractorii erau
plimbați înlanțuiți pe stradă, populația locală ridica de jos gunoaie încercând să le
nimererască fața. Moutza s-a perpetuat ca o insultă violentă. Pentru străini „moutza” pare o
inocentă expunere a celor cinci degete, putând fi confundată cu gestul care indică cifra cinci.
(Collet, 2003, 272)
Degetul arătător este cel mai expresiv dintre cele cinci degete, mai ales dacă luăm în
considerare și autoatingerile (a obrazului sau a tâmplei) deasemenea participă la realizarea
multor gesturi, cu semnificații dintre cele mai diferite: de la declarații de iubire la insulte.
Paradoxal, deși se numește „arătător”, codul bunelor maniere ne interzice să arătăm cu el.
Uneori cu degetele arătătoare dirijăm un cor, o orchestră sau atunci cînd îți freci
degetele arătătoare vrei sa spui că două persoane au relatii speciale: au interese comune, fac
afaceri impreună, etc. În SUA, acest gest traduce admonestarea ,,Șă-ți fie rușine” iar în Egipt,
acest gest exprimă invitația de a merge impreună.
Arătătorul dus la pălărie echivalează cu un salut; pus pe vârful nasului: curiozitate,
interes iar vârful arătătorului în gură, cu pumnul închis: căutarea de soluții.

3
 În România, ca și în SUA, cu arătătorul și brațul ridicat (ușor înclinat) chemăm, de
exemplu, chelnerul să facă nota de plată sau să nu întârzie să ne servească.
Când chemăm spre noi un copil, mai ales dacă avem ceva a-i reproșa, îndreptăm
arătătorul spre el și îl îndoim de câteva ori. Celelalte degete sunt ghemuite în podul palmei,
palma fiind orientată în sus. Tot cu arătătorul ridicat cerem să se facă liniște (de exemplu, în
sala de cursuri). Cu el admonestăm, mișcand mâna în sus și în jos. Balasând mâna de la
stânga la dreapta, cu pumnul strâns și cu arătătorul în extensie, transmitem un refuz sau ne
declarăm dezacordul.
„Emblemele sunt elemente nonverbale al căror înțeles este cunoscut de majoritatea
membrilor grupului și sunt folosite intenționat pentru a transmite anumite mesaje.” (Chelcea,
2005, 131)
Arătătorul împreună cu degetul mare formează embleme (de exemplu substitutul
termenului OK în America, 0 în Franța, ,,banii”în Japonia, aluzii la homosexualitate în Malta
și o amenințare cu moartea în Tunisia. (Anghel, 2007, 168)
Descrierea unui cerc în jurul urechii cu arătătorul întins și celelalte degete flecate
comunică, în unele țări (în Argentina exemplu), intenția de a telefona. Este interesat că gestul
se păstrează și azi, când nu se mai folosesc telefoane cu disc.
Arătătorul mâinii drepte dus la tâmplă, celelalte degete fiind flectate și degetul mare
ridicat, semnifică sinuciderea cu pistolul.
Arătătorul si degetul mijlociu formând litera V, semnifică într-adevăr victorie sau pace
numai dacă podul palmei este orientat spre interlocutori, spre public.
Daca podul palmei este orientat spre cel ce transmite semnalul, gestul devine
insultător.
În combinație, arătătorul și degetul mic, ambele ridicate și celelalte strânse în podul
palmei, transmit o insultă (Ești încornorat!, Soția, iubita te inșeală!). Podul palmei este
îndreptat spre cel căruia i se transmite mesajul.
Acest gest a fost folosit mai întai de italieni. În Brazilia și Venezuela - aflăm de la
Roger E. Axell-acest semn transmite o urare de succes.În unele țări din Africa,o variantă a
gestului transmite blestem,iar în SUA a fost adoptat ca semn de recunoaștere a fanilor unei
echipe de fotbal.
Încrucișarea arătătorului cu degetul mijlociu transmite, pentru nord-americani și
europeni, urarea de success (Good luck). Roger E. Axtell explică semificația acestui gest ca
derivând de la semnul crucii.

4
 Degetul mare.
Degetul mare ridicat cu celelalte degete strânse echivalează în SUA, Rusia și Franța, cu
adresarea unei felicitări pentru lucrul bine făcut dar, în Grecia, parțial și în Australia ridicarea
degetului mare este o insultă. Este un gest asemănător cu cel al ridicării degetului mijlociu..
În Australia, ridicarea bruscă a pumnului cu degetul mare în sus echivalează o
înjurătură. În SUA, degetul mare nu servește la numărătoare decât pentru reprezentarea cifrei
cinci, deoarece ei încep numerotarea pe degete ridicând mai întai arătătorul, apoi degetul
mijlociu, ș.a.m.d.
În trecut, dar și astăzi, în comunitățile nealfabetizate amprenta degetului mare, ține loc
de semnatură.
Gestul făcut cu vârful degetelor arătător, mare și mijlociu unite au semnificație
religioasă (semnul crucii)
Degetul mijlociu (digitus impudicus) – ,,Desmond Morri amintește că împăratul
Caligula (341 e.n), proverbial prin cruzimea și extravaganța sa, obișnuia să întindă mâna să ii
fie sărutată, făcând acest gest scandalos.” (Chelcea, 2007, 140)
Semnificația de insultă sexuală a acestui deget s-a păstrat și astăzi. Arabii îndreaptă
acest deget în jos, românii în sus. Firește că acest gest, specific genului masculin, nu ar
trebui-în spiritul bunelor maniere-să fie utilizat în nicio împrejurare. El are însă circulație în
lumea bărbaților prea puțin educați și chiar, ca un teribilism, foarte rar, printe femei.
Inelarul - parcă nici că nu ar exista în comunicarea nonverbal. ,,Nu se cunoaște vreun
gest care să fie făcut exclusiv cu el, în afara aceluia de a-l întinde spre a i se pune inelul de
logodnă și în cele din urmă verigheta. Nici în combinație cu celelalte degete nu participă la
limbajul gesturilor.” (ibidem)
Degetul mic - ,,Nu joacă nici el un rol activ în transmiterea prin gesturi a
semnificațiilor. Participă, însă, împreună cu arătătorul-așa cum am arătat-la transmiterea unor
insulte”. (ibidem)
Degetul mic și degetul mare în extensie (celelalte degete rămânând strânse în podul
palmei) în Hawaii are înțelesul: ,,Fii calm”, ,,Relaxează-te”. În multe țari din Europa, între
care și România, dacă mâna este ridicată în dreptul gurii, iar cele două degete sugerează o
mișcare de rotație, atunci este clar îndemnul de a bea împreună băuturi alcoolice.
În American Sign Language, degetul mic, arătător și mare extinse (cu podul palmei
spre interlocutor) fac o declarație de dragoste ,,Te iubesc”însă dacă te uiți la o mulțime de
rockeri, în special la concerte, folosesc diferite semene ,printre care și acesta sugerând un
semn satanic.

5
 Bibliografie:

• Anghel, P (2007) Strategii eficiente de couminicare-Ed. a2-a-București: Casa

de Editură Viață și Sănătate, 2007.

• Coehn, D(1995) Limbajul trupului în relațiile de cuplu; trad. de Lucia

Georgescu. București, Polimark, 1997.

 Collett, P. (2003) Cartea gesturilor: cum putem citi gândurile oamenilor din
acțiunile lor; trad: Alexandra Borș. București: Editura Trei, 2005.
 Hartley, M (2003) Limbajul trupului la serviciu; trad. de Daniela Maria
Martole, Iași, Polirom, 2005.
 Milton, C. Comunicarea prin gesturi și atitudini: cum să inveți limbajul
corpului; trad. de Dan Zămosteanu, Iași, Polirom, 2005.
 S Chelcea, L Ivan, A Chelcea, (2005) Comunicarea nonverbală: gesturile și
postura : cuvintele nu sunt de-ajuns; București, Comunicare.ro, 2005.