Sunteți pe pagina 1din 2

Etica profesionala

Se referă la practicile şi codurile etice care guvernează activitatea celor care exercită o
anumită profesie. În majoritatea ţărilor, avocaţii, notarii, magistraţii, contabilii, auditorii,
funcţionarii publici, evaluatorii, cadrele didactice universitare etc. trebuie să se încadreze în coduri
de conduită care sunt construite de asociaţiile sau corpurile profesionale din care fac parte.
Acestea au autoritatea de interveni disciplinar (chiar până la excludere) în cazurile în care
membrii lor au fost implicaţi în litigii etice sau au dovedit un comportament profesional neetic.
Deşi codurile de conduită etică diferă de la o ţară la alta sau de la o asociaţie profesională tutelară
la alta, ele conţin câteva teme comune:
 Reglementarea conflictului de interese, care se naşte în situaţia în care un angajat are
un
interes personal de natură să influenţeze sau să pară a influenţa asupra
exercitării imparţiale şi obiective a funcţiilor şi atribuţiilor sale; interesul personal
poate cuprinde orice avantaj pentru el însuşi sau în favoarea familiei sale, a
părinţilor, a prietenilor sau persoanelor apropiate, sau a persoanelor sau
organizaţiilor cu care el a avut relaţii de afaceri sau politice; de asemenea, interesul
include orice obligaţie financiară sau civilă la care este constrâns în exercitarea
funcţiilor sale.
 Dezavuarea mitei, în ambele forme ale sale:
o Luarea de mită – fapta oricărui angajat care pretinde ori primeşte bani sau alte
foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu
o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întarzia
îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a
face un act contrar acestor îndepliniri;
o Darea de mită – promiterea/oferirea/darea de bani/foloase unui anagjat
de o
persoană pentru satisfacerea nelegală a unui interes.
 Dezavuarea primirii de foloase necuvenite, aceasta reprezentând primirea de
către un angajat de bani ori alte foloase după ce a îndeplinit un act care intra în
atribuţiile sale de serviciu; primirea de foloase necuvenite se deosebeşte de luarea de
mită prin aceea că banii sau bunurile se dau ulterior îndeplinirii actului şi nu au
condiţionat emiterea lui, fiind un spor nelegal la salariu.
 Dezavuarea traficului de influenţă, acţiunea prin care o persoană denumită
promitent, care are influenţa sau lasă să se creadă că are influenţa asupra unui angajat,
pretinde bani sau alte foloase de la o persoană fizică sau juridică pentru a-i rezolva o
problema prin convingerea angajatului respectiv să facă ori să nu facă un act care intră
în atribuţiile sale de serviciu.
 Diminuarea neglijenţei, adică a situaţiei în care un angajat îşi neglijează sarcinile de
serviciu, prejudiciind o persoană, fără ca fapta acestuia să aibă drept mobil obţinerea de
beneficii personale.
 Combaterea abuzului, respectiv a situaţiei în care un angajat abuzează de funcţia
deţinută împotriva intereselor unei persoane fără ca fapta să să aibă drept mobil
obţinerea de beneficii personale.
 Eliminarea incompetenţei, determinată de situaţia în care un angajat ocupă o poziţie
pentru care este subcalificat şi nu îşi poate duce la îndeplinire obligaţiile şi sarcinile
conform cerinţelor de competenţă şi profesionalism.

S-ar putea să vă placă și