Sunteți pe pagina 1din 2

Cuadratura sau careul in astrologie

În astrologie, cuadratura este


situaţia în care două planete
formează un unghi drept, de 90 de
grade.

O cuadratură indică, aproape în


toate cazurile, tensiune, probleme
care trebuie depăşite, schimbări
radicale care au loc şi ne dau
planurile peste cap.

Cuadratura se poate forma între


planete două aflate în semne fixe
(Taur, Leu, Scorpion şi Vărsător). În acest caz, acţiunea ei durează mai mult timp şi
este vorba de o problemă pe care o putem depăşi cu multă răbdare.

De asemenea, o cuadratură poată să aibă loc între două planete aflate în semne
cardinale (Berbec, Rac, Balanţă, Capricorn). Atunci, totul se petrece mai rapid,
şocul pe care ni-l rezervă soarta fiind însă mai intens.

În fine, o cuadratură poate avea loc şi între două planete aflate în semne mobile,
mutabile (Gemeni, Fecioară, Săgetător, Peşti). Atunci, în problemele pe care le
avem joacă un rol decisiv şi alte persoane, iar rezolvarea depinde, în egală măsură,
şi de acestea.

În schimb, nu poate exista o cuadratură între o planetă aflată în semn mutabil şi


una aflată în semn fix sau între una aflată în semn cardinal şi alta în semn
mutabil.

Spre exemplu, ne vom referi la cuadratura dintre Jupiter în Berbec şi Pluton în


Capricorn, aşadar între două planete aflate în semne cardinale. Jupiter reprezintă
optimismul şi dezvoltarea, iar Pluton moartea şi transformarea. În plus, Jupiter se
află în semnul noilor începuturi, în timp ce Pluton staţionează în zodia evoluţiei lente
şi a pesimismului. Din această combinaţie explozivă nu poate să rezulte decât o
luptă acerbă între nou şi vechi. Apare nevoia de a distruge formele învechite, pentru
a putea să trecem într-o nouă etapă. Din păcate, în cadrul acestui proces e posibil
să apară şi victime colaterale. Dar progresul nu se poate realiza fără suferinţă şi e
mai bine să îndurăm unele neplăceri acum pentru a ne fi bine în viitor, decât să
prelungim la nesfârşit o stare care nu ne satisface în niciun fel.